Asupra apelurilor de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 243/F, din data de 12.12.2024, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a penală în dosarul nr. x/2/2024, în baza art. 141 alin. (6) lit. c din Legea nr. 302/2004, a fost respinsă, ca nefondată, sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind recunoașterea sentinței penale nr.422/2023 din data de 05.06.2023 a Tribunalului Ordinar din Ravenna, Republica Italia, definitivă la data de 06.12.2023, prin care persoana transferabilă A (fiul lui (...), născut la (...), în prezent deținut în Penitenciarul B) a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare (974 zile).
Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut că, prin sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, înregistrată pe rolul instanței în data de 13.11.2024, sub nr. x/2/2024, în conformitate cu dispozițiile art. 172 alin. (1), 3 și 7, art. 166 alin. (6) și art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a solicitat recunoașterea sentinței penale nr. 422 din 05.06.2023 a Tribunalului Ordinar din Ravena, definitivă la data de 06.12.2023.
În motivarea sesizării s-a arătat că, prin adresa nr. 44139/2023 din data de 11.10.2024 Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, cererea de recunoaștere a hotărârii judecătorești, împreună cu documentele atașate, formulată de autoritățile judiciare din Italia, prin care numitul A a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 8 luni (974 zile) închisoare pentru comiterea infracțiunilor de amenințare prev. de art. 612 bis alin. (1), 2 și 4 C. pen. italian, lovire sau alte violențe prev. de art. 582 art. 585 61 n. 2 C. pen. italian, port de arme sau de obiecte pentru vătămarea altora prev. de art. 4 din Legea nr. 110/ 1975 și de încălcarea interdicției de a se apropia de locurile frecventate de persoana vătămată prev. de art. 387 bis C. pen. italian.
Cererea formulată de autoritățile judiciare italiene a fost însoțită de următoarele documente: certificat menționat în disp. art. 4 din Decizia-cadru 2008/ 909/JAI, prevedere de executare a pedepselor concurente și ordin concomitent de executare (SIEP nr. 126/2024), în copie, sentința nr. 422/2023 pronunțată de Tribunalul Ravenna, cu mențiunea rămânerii definitive la data de 06.12.2023, în copie.
Din examinarea înscrisurilor puse la dispoziție, a rezultat că prin sentința penală nr. 422 din data de 05.06.2023 a Tribunalului Ordinar din Ravena, definitivă la data de 06.12.2023, numitul A a fost condamnat la pedeapsa de 974 zile închisoare, pentru comiterea infracțiunilor de amenințare prev. de art. 612 bis alin. (1), 2 și 4 C. pen. italian, lovire sau alte violențe prev. de art. 582 art. 585 61 n. 2 C. pen. italian, port de arme sau de obiecte pentru vătămarea altora prev. de art. 4 din Legea nr. 110/ 1975 și de încălcarea interdicției de a se apropia de locurile frecventate de persoana vătămată prev. de art. 387 bis C. pen. italian, pentru aceea că:
Prin conduite repetate de violență fizică și hărțuire operate în dauna numitei C (cu care întreținuse o relație sentimentală din august 2021 până în noiembrie 2021), a provocat acesteia anxietate și teamă pentru integritatea sa fizică.
S-a reținut astfel că, în noaptea de 01 ianuarie 2022, din motive de gelozie, a îmbrâncit-o în mod repetat pe victimă până când aceasta s-a lovit de perete, apoi a imobilizat-o pe pat, împiedicând-o să se miște; la data de 20 iunie 2022, a lovit-o cu palma, fapt ce i-a provocat stare de amețeală; a hărțuit-o pe aceasta prin transmiterea de mesaje și apeluri telefonice repetate, prin faptul că a așteptat-o în fața locuinței și s-a prezentat fără acordul acesteia la locul de muncă al persoanei vătămate; la Ravenna, la data de 23.09.2022, a amenințat-o cu acte de agresiune fizică; la Ravenna, pe data de 20 iunie 2022, a lovit-o pe persoana vătămată C cu palma peste față, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare patru zile îngrijiri medicale; la Ravenna, la data de 16.05.2022, fără niciun motiv justificat, în împrejurările de timp și de loc arătate anterior a luat cu sine din casă un cuțit cu o lungime de 16 cm și lama de 7 cm.
S-a mai reținut că sus-numitul a comis și infracțiunea prev. de art. 387 bis C.p (încălcarea prevederilor de îndepărtare de la casa familiei și a interdicției de a se apropia de locurile frecventate de persoana vătămată) deoarece, deși era supus conform legii, a încălcat interdicțiile derivate din prevederea care aplică măsura preventivă prev. de art. 282 bis și 282/ ter C.p.p., 2284/2022 RGNR, prin conduita descrisă anterior.
De asemenea, prin certificat autoritățile judiciare italiene au formulat și cerere de arestare a persoanei condamnate până la pronunțarea hotărârii de recunoaștere și de executare a pedepsei, procurorul care a întocmit sesizarea opinând însă că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de 173 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 pentru a se dispune în acest sens.
La termenul din data de 10 decembrie 2024 procurorul de ședință a precizat că nu înțelege să susțină cererea de arestare provizorie a persoanei transferabile, pentru motivele arătate prin încheierea de ședință de la acea dată.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut că potrivit art. 172 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii de recunoaștere și executare a pedepsei sau măsurii privative de libertate pronunțate în alte state membre ale Uniunii Europene, a îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 167 și, în cazul în care sunt îndeplinite, recunoașterea și punerea în executare a hotărârii judecătorești străine.
Or, s-a menționat că potrivit art. 167 alin. (1) lit. b din Lege, una dintre aceste condiții vizează ca fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa să fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil, cu precizarea că, în cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte, aceeași condiție fiind instituită și prin disp.art. 172 alin. (4) din același act normativ.
Totodată, potrivit art. 172 alin. (4) teza a 2-a din Lege dispune că, atunci când condițiile sunt îndeplinite doar pentru o parte din infracțiuni, instanța poate dispune recunoașterea parțială a hotărârii penale străine. În acest caz, anterior pronunțării sentinței prevăzute la alin. (7), instanța va solicita statului emitent, direct sau prin intermediul direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției, să precizeze în ce condiții este de acord cu recunoașterea parțială și dacă își retrage certificatul.
În speță, Curtea de apel a constatat că cetățeanul român A a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare (974 zile) pentru comiterea mai multor infracțiuni, respectiv: amenințare prev. de art. 612 bis alin. (1), 2 și 4 C. pen. italian, lovire sau alte violențe prev. de art. 582 art. 585 61 n. 2 C. pen. italian, port de arme sau de obiecte pentru vătămarea altora prev. de art. 4 din Legea nr. 110/ 1975 și încălcarea interdicției de a se apropia de locurile frecventate de persoana vătămată prev. de art. 387 bis C. pen. italian.
A reținut instanța de fond că prin raportare la situația de fapt descrisă în hotărârea de condamnare, se constată însă că infracțiunea de port de arme sau de obiecte pentru vătămarea altora prev. de art. 4 din Legea nr. 110/1975 nu are corespondent în legislația penală română, aceasta nefiind săvârșită în împrejurările reglementate de art. 372 alin. (1) C. pen. român pentru a fi calificată ca infracțiunea de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase. S-a reținut că într-adevăr sus-numitul a purtat fără drept un cuțit la data de 16.05.2022, însă nu în cadrul unor adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate și autorizate pentru distracție și agrement sau în mijloace de transport în comun, astfel că, dacă această infracțiune ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, persoana transferabilă nu ar fi răspuns penal.
Față de cele expuse, instanța de fond a constatat că, deși condiția dublei incriminări este respectată pentru celelalte 3 (trei) infracțiuni reținute în sarcina persoanei transferabile, acestea având corespondent în prevederile art. 193 alin. (2) C. pen. român ce incriminează infracțiunea de lovire sau alte violențe, art. 206 alin. (1) C. pen. ce incriminează infracțiunea de amenințare și respectiv art. 47 alin. (1) din Legea 217/2003, ce incriminează încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 38 alin. (1), (4) și (5) lit. a și b) din legea specială și dispuse prin ordinul de protecție, în cauză nu se poate proceda la recunoașterea parțială a hotărârii.
După cum rezultă din cuprinsul hotărârii de condamnare străine, numitului A i s-a aplicat o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare pentru un număr de 4 (patru) infracțiuni, fără a fi stabilite pedepsele individuale pentru fiecare dintre acestea, în condițiile în care, după cum s-a arătat anterior, pentru infracțiunea de port de arme sau de obiecte pentru vătămarea altora prev. de art. 4 din Legea nr. 110/1975 nu este întrunită condiția dublei incriminări.
Curtea a constatat astfel că, în lipsa indicării pedepselor individuale, nu se poate proceda la o recunoaștere parțială a hotărârii - cu observația că, și în ipoteza în care astfel de pedepse ar fi fost precizate, tot nu s-ar putea da eficiență eventualei solicitări a statului Italian de a se proceda la o recunoaștere parțială în contextul în care instanța străină nu a cumulat aritmetic pedepsele individuale, pedeapsa rezultantă fiind stabilită pe baza unui mecanism de contopire (cumul juridic), fără a se cunoaște care ar fi fost pedeapsa rezultantă în ipoteza condamnării numitului A doar pentru celelalte trei infracțiuni în raport de care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004.
S-a arătat că, o eventuală contopire a acestor pedepse nu poate fi realizată de instanța națională conform art. 39 alin. (1) lit. b C. pen. român (ce presupune aplicarea pedepsei celei mai grele la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea), întrucât dacă s-ar proceda în maniera descrisă, s-ar ajunge practic la modificarea hotărârii străine, lucru care nu ar fi posibil din moment ce prin recunoașterea hotărârii străine se urmărește ca ea să producă efecte în România astfel cum a fost pronunțată în străinătate, iar nu cum a fost modificată de o instanță națională.
Față de cele expuse, având în vedere că în speța de față nu poate fi dispusă o recunoaștere parțială a hotărârii străine (recunoașterea parțială fiind de altfel facultativă pentru instanță față de disp. art. 172 alin. (4) teza a 2-a din Legea nr. 302/2004), context în care ar fi de prisos consultarea statului solicitant într-o astfel de situație, instanța de fond, în baza art. 141 alin. (6) lit. c din Legea nr. 302/2004, a respins ca nefondată sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind recunoașterea sentinței penale nr.422/2023 din data de 05.06.2023 a Tribunalului Ordinar din Ravenna, Republica Italia, definitivă la data de 06.12.2023, prin care persoana transferabilă A a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare (974 zile).
Având în vedere soluția pronunțată pe fondul sesizării, s-a precizat că nu se mai impune pronunțarea asupra solicitării de arestare a persoanei transferabile până la pronunțarea hotărârii de recunoaștere și de executare a pedepsei, aceasta devenind lipsită de obiect (cerere care, de altfel, nu a mai fost susținută de reprezentantul Ministerului Public la termenul la care au aut loc dezbaterile).
*****
Împotriva sentinței penale nr. 243/F, din data de 12.12.2024, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a penală în dosarul nr. x/2/2024, a formulat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală la data de 16.01.2025, sub nr. x/2/2024, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 21.01.2025.
În esență, prin motivele de apel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a criticat, sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, soluția primei instanțe de respingere, ca nefondată, a sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind recunoașterea sentinței penale nr.422/2023 din data de 05.06.2023 a Tribunalului Ordinar din Ravenna, Italia, privind pe persoana condamnată A, solicitându-se admiterea apelului declarat de parchet și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a se solicita informații statului italian în ceea ce privește recunoașterea parțială a hotărârii de condamnare, în condițiile în care infracțiunea de port de arme sau de obiecte pentru vătămarea altora nu are corespondent în legislația română sau să precizeze cuantumul pedepsei pentru această infracțiune. În opinia parchetului, respingerea sesizării privind recunoașterea hotărârii judecătorești, pentru motivele indicate în sentință, s-ar fi putut dispune numai după consultarea prealabilă a statului solicitant.
Ulterior înaintării dosarului în calea de atac, Curtea de Apel București a transmis, pe cale administrativă, declarația de apel formulată în cauză și de persoana condamnată A împotriva aceleiași sentințe penale.
La termenul de judecată de astăzi, 21 ianuarie 2025, apelantul persoană condamnată A, aflat în stare de detenție și asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat D, prin intermediul videoconferinței de la locul de deținere, a declarat că își retrage apelul declarat.
Potrivit dispozițiilor art. 415 alin. (1) C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, persoana vătămată și oricare dintre părți își pot retrage apelul declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal sau de parte prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deținere, printr-o declarație atestată sau consemnată într-un proces verbal de către administrația locului de deținere. Declarația de retragere se poate face fie la instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanța de apel.
Așadar, având în vedere că, în cauză sunt îndeplinite cerințele textului de lege sus menționat, în sensul că apelantul persoană condamnată A, asistat de apărător desemnat din oficiu, și-a manifestat personal și în mod expres voința de a-și retrage calea de atac exercitată, Înalta Curte urmează să ia act de retragerea apelului declarat de persoana condamnată A împotriva sentinței penale nr. 243/F, din data de 12.12.2024, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a penală în dosarul nr. x/2/2024.
În ceea ce privește apelul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
În prezenta cauză, Curtea de Apel București a fost sesizată, în conformitate cu dispozițiile art. 172 alin. (1), 3 și 7, art. 166 alin. (6) și art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, cu solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București vizând recunoașterea sentinței penale nr. 422 din 05.06.2023 a Tribunalului Ordinar din Ravena, Italia, definitivă la data de 06.12.2023, prin care numitul A a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 8 luni (974 zile) închisoare pentru comiterea infracțiunilor de: amenințare prev. de art. 612 bis alin. (1), 2 și 4 C. pen. italian; lovire sau alte violențe prev. de art. 582 art. 585 61 n. 2 C. pen. italian; port de arme sau de obiecte pentru vătămarea altora prev. de art. 4 din Legea nr. 110/1975; încălcarea interdicției de a se apropia de locurile frecventate de persoana vătămată prev. de art. 387 bis C. pen. italian.
În fapt, prin sentința penală nr. 422 din data de 05.06.2023 a Tribunalului Ordinar din Ravena, definitivă la data de 06.12.2023, a cărei recunoaștere s-a solicitat în cauză, s-a reținut în sarcina persoanei condamnate A în esență că, prin conduite repetate de violență fizică și hărțuire operate în dauna numitei C (cu care întreținuse o relație sentimentală din august 2021 până în noiembrie 2021), a provocat acesteia anxietate și teamă pentru integritatea sa fizică.
S-a reținut astfel că, în noaptea de 01 ianuarie 2022, din motive de gelozie, a îmbrâncit-o în mod repetat pe victimă până când aceasta s-a lovit de perete, apoi a imobilizat-o pe pat, împiedicând-o să se miște; la data de 20 iunie 2022, a lovit-o cu palma, fapt ce i-a provocat stare de amețeală; a hărțuit-o pe aceasta prin transmiterea de mesaje și apeluri telefonice repetate, prin faptul că a așteptat-o în fața locuinței și s-a prezentat fără acordul acesteia la locul de muncă al persoanei vătămate; la Ravenna, la data de 23.09.2022, a amenințat-o cu acte de agresiune fizică; la Ravenna, pe data de 20 iunie 2022, a lovit-o pe persoana vătămată C cu palma peste față, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare patru zile îngrijiri medicale; la Ravenna, la data de 16.05.2022, fără niciun motiv justificat, în împrejurările de timp și de loc arătate anterior a luat cu sine din casă un cuțit cu o lungime de 16 cm și lama de 7 cm.
S-a mai reținut că sus-numitul a comis și infracțiunea prev. de art. 387 bis C.p (încălcarea prevederilor de îndepărtare de la casa familiei și a interdicției de a se apropia de locurile frecventate de persoana vătămată) deoarece, deși era supus conform legii, a încălcat interdicțiile derivate din prevederea care aplică măsura preventivă prev. de art. 282 bis și 282/ ter C.p.p., 2284/2022 RGNR, prin conduita descrisă anterior.
Recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești pronunțate de autoritățile judiciare italiene față de cetățeanul român A este condiționată în cauza de față de îndeplinirea cumulativă a cerințelor prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. a – e din Legea nr. 302/2004 republicată, obiectul procedurii fiind cel prevăzut de art. 172 alin. (3) din aceeași lege.
Potrivit art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
hotărârea este definitivă și executorie;
fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte;
persoana condamnată are cetățenie română;
persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România;
nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004.
Din examinarea materialului existent la dosarul cauzei și în aplicarea dispozițiilor legale menționate, Înalta Curte reține, în acord cu instanța de fond, că nu este îndeplinită condiția dublei incriminări pentru toate infracțiunile reținute în sarcina persoanei condamnate A prin sentința a cărei recunoaștere s-a solicitat în cauză, nr. 422 din data de 05.06.2023 a Tribunalului Ordinar din Ravena, definitivă la data de 06.12.2023.
Astfel, în ceea ce privește condiția dublei incriminări, reglementată în art. 167 alin. (1) lit. b din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că faptele care au atras condamnarea persoanei solicitate sunt incriminate de legea română, însă doar parțial. Din cuprinsul hotărârii străine de condamnare rezultă că, cetățeanul român A a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare (974 zile) pentru comiterea mai multor infracțiuni, respectiv:
-amenințare prev. de art. 612 bis alin. (1), 2 și 4 C. pen. italian;
-lovire sau alte violențe prev. de art. 582 art. 585 61 n. 2 C. pen. italian;
-port de arme sau de obiecte pentru vătămarea altora prev. de art. 4 din Legea nr. 110/1975;
-încălcarea interdicției de a se apropia de locurile frecventate de persoana vătămată prev. de art. 387 bis C. pen. italian.
Așa cum s-a arătat, potrivit art. 167 alin. (1) lit. b teza a II-a din Legea nr. 302/2004, verificarea condiției dublei incriminări se face pentru fiecare infracțiune în parte.
Având în vedere situația de fapt descrisă în hotărârea de condamnare, în acord cu cele reținute prin sentința apelată în cauză, Înalta Curte constată că este îndeplinită condiția dublei incriminări doar pentru trei dintre infracțiunile reținute în sarcina persoanei condamnate A, respectiv în ceea ce privește infracțiunea de amenințare prevăzută de art. 206 alin. (1) C. pen. român, infracțiunea de lovire sau alte violențe având corespondent în prevederile art. 193 alin. (2) C. pen., precum și în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 47 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 pentru combaterea violenței domestice (încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 38 alin. (1), (4) și (5) lit. a și b) și dispuse prin ordinul de protecție).
Însă, pentru una dintre infracțiunile reținute în hotărârea de condamnare, respectiv de port de arme sau de obiecte pentru vătămarea altora prev. de art. 4 din Legea nr. 110/1975 se constată că aceasta nu are corespondent în legislația penală română, aceasta nefiind săvârșită în împrejurările reglementate de art. 372 alin. (1) C. pen. român pentru a fi calificată ca infracțiunea de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase.
Potrivit art. 372 C. pen., pentru a fi infracțiune, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase trebuie să aibă loc la adunări publice, manifestări cultural sportive, în locuri special amenajate și autorizate pentru distracție ori agrement, în mijloace de transport în comun ori în sediul autorităților publice, instituțiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public ori în spațiile rezervate desfășurării procesului electoral.
Or, prin sentința de condamnare a cărei recunoaștere se solicită, s-a reținut că persoana în cauză, A, „la data de 16.05.2022, fără niciun motiv justificat, în împrejurările de timp și de loc arătate anterior a luat cu sine din casă un cuțit cu o lungime de 16 cm și lama de 7 cm”, astfel că această faptă în concret nu îndeplinește condițiile de tipicitate obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 327 C. pen. român, iar din această perspectivă se constată întemeiată aprecierea primei instanțe relativ la neîntrunirea cerinței privind dubla incriminare în raport cu fapta acestuia de a purta fără drept un cuțit la data de 16.05.2022, întrucât dacă această infracțiune ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, persoana în cauză nu ar fi răspuns penal.
Astfel, față de cele reținute, în acord cu argumentul primei instanțe, Înalta Curte apreciază că în cauză nu se poate proceda la recunoașterea parțială a hotărârii, în condițiile în care prin hotărârea de condamnare dispusă de autoritățile judiciare italiene, s-a dispus față de cetățeanul român A o unică pedeapsă rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare pentru un număr de 4 patru infracțiuni, fără a fi stabilite pedepsele individuale pentru fiecare dintre acestea, nefiind posibilă identificarea pedepsei pentru fiecare infracțiune în parte.
Prin urmare, în condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior, pentru infracțiunea de port de arme sau de obiecte pentru vătămarea altora prev. de art. 4 din Legea nr. 110/1975 nu este îndeplinită condiția dublei incriminări, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță nu a dat curs solicitării autorităților judiciare străine de condamnare de recunoaștere sentinței penale nr. 422 din data de 05.06.2023 a Tribunalului Ordinar din Ravena, definitivă la data de 06.12.2023, întrucât o astfel de măsură ar fi în contradicție cu principiul legalității incriminării și pedepsei (nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege).
Critica Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București din motivele de apel referitoare la neconsultarea statului solicitant nu poate fi primită în cauză în susținerea solicitării de desființare a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, așa cum a solicitat parchetul, în cauză reținându-se că prin sentința apelantă instanța fondului în mod judicios a apreciat că, în lipsa indicării pedepselor individuale pentru fiecare parte, nu se poate proceda la o recunoaștere parțială a hotărârii, precizând totodată că, și în ipoteza în care astfel de pedepse ar fi fost indicate, tot nu s-ar putea da eficiență eventualei solicitări a statului italian de a se proceda la o recunoaștere parțială în contextul în care instanța străină nu a cumulat aritmetic pedepsele individuale, pedeapsa rezultantă fiind stabilită pe baza unui mecanism de contopire (cumul juridic), fără a se cunoaște care ar fi fost pedeapsa rezultantă în ipoteza condamnării numitului A doar pentru celelalte trei infracțiuni în raport de care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004.
Înalta Curte notează că în această situație pentru întregul comportament infracțional al persoanei în cauză, autoritățile judiciare italiene au aplicat o singură pedeapsă globală, deși în cauză au fost reținute mai multe infracțiuni, aspect care nu prezintă relevanță în aprecierea îndeplinirii condițiilor privind recunoașterea hotărârii de condamnare, aceasta, deoarece, pe de o parte analiza acestor aspecte nu intră în competența funcțională a instanței de executare, aceasta fiind învestită doar cu verificarea condițiilor prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004. Pe de altă parte, modalitatea de incriminare și sancționare a faptelor penale ține de politica penală a fiecărui stat, neformând obiectul verificării în procedura recunoașterii reglementată prin Legea nr. 302/2004.
Pentru considerentele expuse, având în vedere că la acest termen apelantul persoană condamnată A, aflat în stare de detenție și asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat D, a declarat, prin intermediul videoconferinței de la locul de deținere, că își retrage apelul declarat, reprezentând manifestarea sa de voință valabil exprimată, Înalta Curte va lua act de declarația persoanei condamnate A în sensul retragerii apelului său, exercitarea oricărei căi de atac fiind guvernată de principiul disponibilității, astfel încât cel care a exercitat o cale de atac poate să și-o retragă până la închiderea dezbaterilor, în baza art. 415 alin. (1) C. proc. pen.
De asemenea, constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, apelul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 243/F, din data de 12.12.2024, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a penală în dosarul nr. x/2/2024.
Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelantul persoană condamnată va fi obligat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, va rămâne în sarcina statului.
Potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea apelului parchetului vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Ia act de retragerea apelului declarat de persoana condamnată A împotriva sentinței penale nr. 243/F, din data de 12.12.2024, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a penală în dosarul nr. x/2/2024 (x/2024).
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva aceleiași sentințe penale.
Obligă apelantul persoană condamnată la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea apelului formulat de parchet rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1163 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 ianuarie 2025.