Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 316 din 19 iunie 2024, pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul nr. x/260/2023, printre altele, s-au dispus următoarele:
În temeiul art. 396 alin. (10) raportat la art. 375 din Codul de procedură penală, a fost condamnat inculpatul A, la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prevăzută de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal, raportat la art. 193 alin. (2) și alin. (21) lit. c) din Codul penal (persoană vătămată B), cu aplicarea art. 77 lit. d) din Codul penal.
În temeiul art. 396 alin. (10) raportat la art. 375 din Codul de procedură penală, a fost condamnat inculpatul A, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prevăzută de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal, raportat la art. 206 din Codul penal (persoană vătămată B), cu aplicarea art. 77 lit. (d)din Codul penal.
În temeiul art. 396 alin. (10) raportat la art. 375 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul A, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 371 alin. (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. (d) din Codul penal.
În temeiul art. 38 alin. (1) din Codul penal s-a constatat că infracțiunile deduse judecății în prezenta cauză și pentru care s-a dispus condamnarea, au fost comise de către inculpatul A în condițiile concursului real de infracțiuni, iar în temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 5 ani închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 1 an și 4 luni închisoare reprezentând o treime din cuantumul total al celorlalte pedepse, în final inculpatul având de executat pedeapsa rezultantă de 6 ani și 4 luni închisoare.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, urmând ca, în temeiul art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, inculpatul să fie informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului său genetic.
În temeiul art. 399 alin. (1) din Codul de procedură penală cu referire la art. 362 alin. (2) din Codul de procedură penală, raportat la art. 208 alin. (4) din Codul de procedură penală s-a menținut măsura arestului la domiciliu dispusă prin decizia nr. 107/C/01.04.2024 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/260/2023/a3 în ceea ce privește pe inculpatul A, pentru o perioadă de 60 de zile, dar nu mai târziu de data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
S-a constatat că inculpatul A a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore începând cu 21.10.2023, ora 4.47 până la 22.10.2023, ora 4.47, arestat preventiv în perioada 21.10.2023-01.04.2024 și arestat la domiciliu cu începere de la data de 01.04.2024 la zi.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 72 din Codul penal s-a computat din durata pedepsei închisorii aplicată prin prezenta inculpatului A, durata reținerii din 21.10.2023 până la 22.10.2023, durata arestării preventive din perioada 21.10.2023-01.04.2024 și durata arestului la domiciliu cu începere de la data de 01.04.2024 la zi.
Împotriva sentinței penale nr. 316 din 19 iunie 2024, pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul nr. x/260/2023, a declarat apel, printre alții, și inculpatul A.
Prin decizia penală nr. 1148 din data de 13 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Bacău - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie, printre altele, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, s-a admis apelul declarat de inculpatul A împotriva sentinței penale nr. 316 din 19.06.2024, pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul nr. x/260/2023.
S-a desființat în parte sentința penală apelată, s-a reținut cauza spre rejudecare și în fond:
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 6 ani și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința apelată inculpatului A, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.
În temeiul art.386 alin. (1) din Codul de procedură penală, a fost schimbată încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare, față de inculpatul A, din două infracțiuni de ultraj, prevăzute de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal, raportat la art. 193 alin. (2) și alin. (21) lit. c) din Codul penal (persoană vătămată B), cu aplicarea art. 77 lit. d) din Codul penal, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală și cea prevăzută de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal, raportat la art. 206 din Codul penal (persoană vătămată B), cu aplicarea art. 77 lit. d) din Codul penal, cu aplicarea art.396 alin. (10) din Codul de procedură penală, într-o singură infracțiune de ultraj, prevăzută de art.257 alin. (1) și (4), raportat la art.193 alin. (2) din Codul penal și alin. (2)/1 lit. c) din Codul penal (persoană vătămată B), și art.206 din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. d) din Codul penal și cu aplicarea art.396 alin. (10) din Codul de procedură penală
În baza art.396 alin. (1), (2) și (10) din Codul de procedură penală, a fost condamnat inculpatul A, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art.257 alin. (1) și (4), raportat la art. 193 alin. (2) și alin. (21) lit. c) din Codul penal și art.206 din Codul penal, (persoană vătămată B), cu aplicarea cu aplicarea art. 77 lit. (d) din Codul penal, la pedeapsa principală de 5 ani închisoare.
S-a menținut pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A, în temeiul art. 396 alin. (10) raportat la art. 375 din Codul de procedură penală, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 371 alin. (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. d) din Codul penal.
În temeiul art. 38 alin. (1) din Codul penal s-a constatat că cele două infracțiuni deduse judecății în prezenta cauză și pentru care s-a dispus condamnarea, au fost comise de către inculpatul A în condițiile concursului real de infracțiuni, iar în temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 5 ani închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 1 an închisoare, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă, în final inculpatul având de executat pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, care nu sunt contrarii prezentei decizii.
În temeiul art. 422 teza finală din Codul de procedură penală, raportat la art. 424 alin. (3) din Codul de procedură penală și la art. 72 alin. (1) din Codul penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A și durata arestării la domiciliu din data de 19.06.2024 – data pronunțării sentinței penale atacate - până la zi.
Împotriva deciziei penale nr. 1148 din data de 13 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Bacău - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie, a declarat recurs în casație, inculpatul A, la data de 13 ianuarie 2025.
Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul a invocat cazul de recurs în casație prevăzute de art.438 pct.12 din Codul de procedură penală.
În susținerea motivului de casare recurentul – inculpat a arătat că, instanța de apel, în mod greșit, i-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
În acest context, recurentul a arătat, în esență, că prin decizia atacată, instanța de apel a schimbat încadrarea juridică față de acesta din două infracțiuni de ultraj, într-o singură infracțiune de ultraj, prevăzută de dispozițiile art. 257 alin. l și 4 din Codul penal raportat la 193 alin. (2) și alin. (2) indice 1 litera c) din Codul penal și art. 206 din Codul penal, totul cu aplicarea art. 77 litera d) din Codul penal. și cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală și a stabilit o pedeapsă principală de cinci ani închisoare.
Totodată, recurentul a precizat că prin decizia penală atacată s-a menținut pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată acestuia, în temeiul art. 396 alin. (10) raportat la art. 375 din Codul de procedură penală, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 371 alin. (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. d) din Codul penal.
Astfel, în raport cu încadrarea juridică reținută prin decizia penală atacată, recurentul a apreciat că, deși, au fost reținute în beneficiul său dispozițiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, atât în ceea ce privește infracțiunea de ultraj, cât și cea de tulburarea ordinii și liniștii publice, limitele de pedeapsă ale celor două infracțiuni nu au fost reduse cu o treime astfel cum prevăd dispozițiile legale, motiv pentru care s-a susținut că pedepsele aplicate sunt nelegale
Sub acest aspect, recurentul a susținut că instanța de apel în mod greșit a reținut în cauză, aplicarea dispozițiilor art. 78 din Codul penal, deși erau incidente dispozițiile art. 79 alin. (3) din Codul penal, având în vedere existența unui concurs între cauzele de atenuare și agravare.
Concluzionând, inculpatul a solicitat ca instanța de casație să constate incidența cazului de casare invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din Codul de procedură penală, cu consecința admiterii recursului în casație promovat și casării deciziei pronunțate.
Prin încheierea din 26 februarie 2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală în dosarul nr. x/260/2023, în baza art.440 alin. (4) din Codul procedură penală, s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 1148 din data de 13 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Bacău - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie.
S-a dispus trimiterea cauzei Completului nr. x, în compunere de 3 judecători, fiind acordat termen la data de 9 aprilie 2025, ora 09.00, cu citarea recurentului inculpat și asigurarea apărării (încunoștințarea apărătorului ales și desemnarea unui apărător din oficiu).
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, a constatat că decizia penală nr. 1148 din data de 13 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Bacău - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie, recurată în prezenta cauză, face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație și cererea de recurs în casație a fost formulată în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel, fiind așadar respectate dispozițiile art.434-436 din Codul de procedură penală.
S-a apreciat că, din examinarea cererii de recurs în casație rezultă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.437 alin.(1) din Codul de procedură penală, fiind menționate: numele și prenumele părții care a exercitat recursul în casație, semnătura recurentului inculpat, hotărârea care se atacă, cazul de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestuia.
Înalta Curte, constatând că motivele expuse de către inculpatul A prin cererea de recurs în casație se circumscriu în conținut cazului de recurs în casație invocat, respectiv art.438 alin. (1) pct. 12 din Codul de procedură penală, iar cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art.434 - 438 Cod procedură penală, a dispus admiterea acesteia în principiu, în baza art. 440 Cod procedură penală.
Examinând cauza, în limitele prevăzute de art. 442 alin.(1) și (2) din Codul de procedură penală, Înalta Curte constată că recursul în casație formulat de inculpatul A, este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.
Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.
În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din Codul de procedură penală, se observă că acesta este incident dacă „ s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”, respectiv în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se, printre altele, criticile privind individualizarea pedepsei.
Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție a relevat în mod constant faptul că legiuitorul, prin «pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege», a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege, în raport, cu încadrarea juridică și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanța de apel.
Evaluând prezenta cale de atac, în aceste coordonate de principiu, Înalta Curte constată că aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din Codul de procedură penală, reprezentând, în concret, manifestarea de voință a inculpatului A intervenită pe parcursul procesului penal, orientată spre obținerea unui tratament sancționator mai blând, manifestare al cărei conținut obiectiv nu ar putea fi reinterpretat pe calea recursului în casație, în unicul scop de a da acestuia efecte juridice opuse celor reținute prin hotărârea definitivă.
Din această perspectivă, Înalta Curte constată că motivele de critică formulate de inculpatul A prin cererea de recurs în casație vizează faptul că instanța de apel nu a dat eficiență dispozițiilor 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, atât în ceea ce privește infracțiunea de ultraj, cât și cea de tulburarea ordinii și liniștii publice, deși în cauză a fost reținută incidența acestora, precum și faptul instanța de apel a aplicat, în mod greșit, dispozițiile art. 79 alin. (3) din Codul de procedură penală
Argumentele inculpatului nu aduc în discuție veritabile aspecte de nelegalitate a pedepsei, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din Codul de procedură penală, referitor la aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Așa cum s-a argumentat în precedent, limitarea obiectului judecății în recurs în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii procesual penale sau a legii substanțiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund, în mod real, unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.
Evaluând, în acest context, legalitatea pedepselor precizate în cererea de recurs în casație și aplicate recurentului A prin hotărârea atacată, Înalta Curte reține, prioritar, că acestea sunt legale prin raportare la limitele de pedeapsă și tratamentul sancționator aferent dispozițiilor art. 79 alin. (3) din Codul penal.
În acest sens, raportat la încadrarea juridică reținută cu autoritate de lucru judecat de către instanța de apel, se constată că pedepsele indicate de recurent ca fiind nelegale au fost aplicate pentru săvârșirea infracțiunilor de:
ultraj prin lovire - prevăzută de art. 257 alin. (1) și (4) (comisă asupra unui polițist) din Codul de procedură penală raportat la art. 193 alin. (2) și alin. (2)1 lit. c) (fapta este săvârșită în public) din Codul penal și art. 206 din Codul penal, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală și art. 77 lit. (d) din Codul penal, la o pedeapsa de 5 ani închisoare; (limitele de pedeapsă se situează între 8 luni și 6 ani și 8 luni închisoare, sau amendă);
tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 371 alin. (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală și art. 77 lit. (d) din Codul penal la o pedeapsa de 3 ani închisoare.( limitele de pedeapsă se situează între 8 luni - 3 ani și 4 luni);
astfel încât, pedepsele pentru fiecare dintre infracțiunile reținute se circumscriu limitelor speciale prevăzute de lege, fiind reținute și aplicate dispozițiile art. 396 alin. (10) din Codul procedură penală (pag. 27 par. 1 decizia atacată), contrar celor reținute de inculpat prin cererea de recurs în casație.
În cadrul aceleiași evaluări, Înalta Curte constată că pedeapsa principală rezultantă de 6 ani închisoare aplicată recurentului îndeplinește condiția de legalitate raportat la dispozițiile art. 39 alin.(1) lit.b) din Codul penal, fiind rezultatul adiționării la pedeapsa cea mai grea dintre cele contopite, de 5 ani închisoare, a sporului de 1/3 din cuantumul celeilalte pedepse (1 an închisoare).
Referitor la susținerile inculpatului privind faptul că instanța de control judiciar în mod greșit a reținut în cauză aplicarea dispozițiilor art. 78 din Codul penal, deși erau incidente dispozițiile art. 79 alin. (3) din Codul penal, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora din moment ce aceste dispoziții au fost avute în vedere în procesul de stabilire a pedepselor aplicate, așa cum rezultă din considerentele hotărârii atacate (pag. 27 par. 3), prin care curtea de apel a precizat că ”stabilirea limitelor pedepsei închisorii se face după algoritmul prevăzut de art. 79 alin. (3) din din Codul penal”) ”.
Așadar, Înalta Curte constată că pedepsele stabilite recurentului inculpat prin decizia penală atacată, pentru fiecare dintre infracțiuni, dar și pedeapsa rezultantă aplicată, sunt în limite legale, sub aspectului cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute în lege, cât și a tratamentului sancționator incident.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură penală, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 1148 din data de 13 decembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Bacău – Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr. x/260/2023..
În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, va obliga pe recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 1148 din data de 13 decembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Bacău – Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr. x/260/2023.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 aprilie 2025.