Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Sentința Penală nr. 23/2021 din data de 05.04.2021, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/54/2016, cu privire la inculpatul A s-au hotărât următoarele:
În aplicarea globală a legii penale mai favorabile, potrivit art. 5 C. pen,, s-a constatat că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului A este Codul penal din 1969.
A fost condamnat inculpatul A fiul lui (...), născut la data de (...) în mun. Drobeta Turnu - Severin, jud. Mehedinți, cu domiciliul în mun. Drobeta - Turnu Severin, str. (...), jud. Mehedinți, și adresa aleasă pentru a-i fi comunicate actele de procedură în mun. Drobeta - Turnu Severin, str. (...) jud. Mehedinți, căsătorit, studii superioare, avocat în cadrul Baroului X, CNP (...), la:
- 4 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. l lit. a teza a II-a, b, c (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. din 1969, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.
- 3 ani închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. l lit. a teza a II-a, b, c (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. din 1969, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 26 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.
- 4 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. l lit. a teza a II-a, b, c (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. din 1969, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.
- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată, prev. de art. 215 ind. 1 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.
S-a constatat că infracțiunile din prezenta cauză sunt în concurs real, potrivit art. 33 alin. (1) lit. a C. pen din 1969, cu infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul prin Sentința penală nr. 99 din data de 18 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. x/54/2014, definitivă și modificată prin Decizia penală nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, la pedeapsa de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. l lit. a teza a II-a, b, c (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C.pen., de la 1969, pentru săvârșirea infracțiunii de spălarea banilor în formă continuată, prev. de art. 26 C.p. de la 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. b din Legea nr. 656/2002;
În temeiul art. 33 alin. (1) lit. a C. pen. din 1969 si art. 34 alin. (1) lit. b C. pen. din 1969, s-au contopit pedepsele stabilite inculpatului A în prezenta cauză cu pedeapsa de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. l lit. a teza a II-a, b, c (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C.pen., din 1969, stabilită prin Sentința penală nr. 99 din data de 18 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. x/54/2014, definitivă și modificată prin Decizia penală nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție pentru săvârșirea infracțiunii de spălarea banilor în formă continuată, prev. de art. 26 C.p. de la 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. b din Legea nr. 656/2002, și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a, b, c (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969.
În temeiul art. 71 C.p. din 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a teza a doua, lit. b și lit. c (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 88 alin. l C. pen. din 1969, s-a scăzut din pedeapsă durata reținerii din data de 05.11.2014 până la data de 06.11.2014.
A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.x/2017, emis de Curtea de Apel Craiova în Dosar nr. x/54/2014 și s-a dispus emiterea unui nou mandat potrivit sentinței, la rămânerea definitivă a acesteia.
În temeiul art. 112 alin. (1) lit. e C. proc. pen., s-a confiscat de la inculpatul A suma de 156.500 lei.
În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A pentru săvârșirea infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. (...).
În temeiul art. 19 alin. (1), 5 C. proc. pen., art. 25 alin. (1) C. proc. pen., art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român – ANAF București – prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și:
- au fost obligați, în solidar, inculpații B și A la plata sumei de 252 260 lei și accesorii calculate (dobânzi și penalități de întârziere datorate conform Codului de procedură fiscală) până la plata integrală a prejudiciului.
- au fost obligați, în solidar, inculpații C și A la plata sumei de 739 560 lei și accesorii calculate (dobânzi și penalități de întârziere datorate conform Codului de procedură fiscală) până la plata integrală a prejudiciului (...).
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c C. proc. pen., au fost menținute măsurile asiguratorii ale sechestrului instituite asupra bunurilor imobile, aflate în proprietatea inculpatului A, până la concurența sumei de 2.355.347 lei, dispuse prin Ordonanța nr. x/P/2014, din data de 25.08.2016, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, după cum urmează:
- imobilului - apartament, cu nr. cadastral (...) - C1 - U284, înscris în CF nr. (...) - C1 - U284 a mun. București, sector 3, în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1230/28.05.2002, în suprafață de 27,82 mp, situat în mun. București, str. (...), sector 3;
- construcției cu o suprafață construită desfășurată de 669 mp, situată în mun. Drobeta Turnu - Severin, pe str. (...), corp principal, cu cadre din beton armat sau cu pereți exteriori din cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic și/chimic 368.10, mansardă cu cadre din beton armat sau cu pereți exteriori din cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic și/chimic 130.30, subsol cu cadre din beton armat sau cu pereți exteriori din cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic și/sau chimic 187.60;
- imobilului - teren intravilan, cu nr. cadastral (...), înscris în CF (...) a localității Drobeta - Turnu Severin, în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1420/29.08.2008, în suprafață de 300 mp, situat în intravilanul mun. Drobeta - Turnu Severin, tarlaua 59/1, parcela 10;
- imobilului - teren intravilan, cu nr. cadastral (...), înscris în CF (...) a localității Drobeta - Turnu Severin, în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1420/29.08.2008, în suprafață de 300 mp, situat în intravilanul mun. Drobeta - Turnu Severin, tarlaua 59/1, parcela 10;
- imobilului - teren intravilan, cu nr. cadastral (...), înscris în CF (...) a localității Drobeta - Turnu Severin, în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1420/29.08.2008, în suprafață de 300 mp, situat în intravilanul mun. Drobeta - Turnu Severin, tarlaua 59/1, parcela 10;
- imobilului - teren intravilan, cu nr. cadastral (...), înscris în CF (...) a localității Drobeta - Turnu Severin, în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1420/29.08.2008, în suprafață de 300 mp, situat în intravilanul mun. Drobeta - Turnu Severin, tarlaua 59/1, parcela 10;
- cotei de 4/9 din imobilul - teren intravilan, cu nr. cadastral (...), înscris în CF (...) a localității Drobeta - Turnu Severin, în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1420/29.08.2008, în suprafață de 1666 mp, situat în intravilanul mun. Drobeta - Turnu Severin, tarlaua 59/1, parcela 10;
- imobilului - teren intravilan, cu nr. cadastral (...), înscris în CF (...) a localității Drobeta - Turnu Severin, în baza contractului de vânzare - cumpărare nr. 355/21.06.2010, în suprafață de 802 mp măsurată, situat în intravilanul mun. Drobeta - Turnu Severin, tarlaua 49/3, parcela 2;
- imobilului - teren intravilan, cu nr. cadastral x/1/1/35, înscris în CF (...) a localității Drobeta - Turnu Severin, în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2282/17.11.2006, în suprafață de 512 mp - cotă exclusivă și 240,9 mp - cotă indiviză, situat în intravilanul mun. Drobeta - Turnu Severin, Calea (...), jud. Mehedinți.
II. Prin Decizia penală nr. 72/A din data de 12.04.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/54/2016, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, partea civilă Statul Român reprezentat de ANAF prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și de inculpații A, C, B, D și S.C E împotriva sentinței penale nr. 23 din 5 aprilie 2021 a Curții de Apel Alba Iulia, care a fost desființată în parte, printre altele, cu referire la inculpatul A, numai în ce privește:
- greșita condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.
- greșita condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată, prev. de art. 215 ind. 1 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 C pen.;
- aplicarea greșită a dispoziției privind confiscarea bunului dobândit prin săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată anterior menționată;
- cuantumul pedepsei finale de executat.
Rejudecând în aceste limite:
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C.pen. din 1969 aplicată inculpatului A în pedepsele componente, respectiv:
- 4 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.;
- 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de aut.64 alin. I lit. a teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia dc avocat) din C. pen. din 1969 pe o durată de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzură de art. 26 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la alt. 9 alin. (1) lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.;
- 4 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen, din 1969 pe o durată de 3 ani, pentru săvârșirca infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. lit. a din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.
- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată, prevăzută de art. 215 1 alin. l C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A pentru infracțiunea de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată, prev. de art. 215 ind. 1 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.
Au fost menținute celelalte pedepse aplicate inculpatului.
În baza art. 33 alin. (1) lit. a C. pen. din 1969 și art. 34 alin. (1) lit. b C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele stabilite în prezenta cauză, respectiv:
- 4 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.;
- 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de aut.64 alin. I lit. a teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia dc avocat) din C. pen. din 1969 pe o durată de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzură de art. 26 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la alt. 9 alin. (1) lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.
cu pedeapsa de
- 4 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C.pen. din 1969, stabilită prin Sentința penală nr. 99 din data de 18 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. x/54/2014, definitivă prin Decizia penală nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justitie pentru săvârșirea infractiunii de spălarea banilor în formă continuată, prevăzută de art. 26 C.pen. de la 1969 raportat la art. 29 alin. (1) lit. b din Legea nr. 656/2002 și a fost aplicată inculpatului A pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani.
În temeiul art. 71 C.pen. din 1969 s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a, lit. b și lit. c (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. din 1969 s-a scăzut din pedeapsă durata reținerii din data de 05.11.2014 până la data de 06.11.2014.
A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/2017 emis de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. x/54/2014 și s-a dispus emiterea unui nou mandat potrivit deciziei.
A fost înlăturată dispoziția de confiscare a bunului dobândit prin comiterea infracțiunii dc delapidare, respectiv a sumei de 156.500 lei, de la inculpatul A (...).
III. Cererea de revizuire formulată:
A)Împotriva Sentinței Penale nr. 23/2021 din data de 05.04.2021 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/54/2016, definitivă prin Decizia penală nr. 72/A din data de 12.04.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/54/2016, persoana condamnată A a formulat o cerere de revizuire, înregistrată sub nr. x/57/2023 pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, solicitând, în esență, admiterea în principiu a cererii de revizuire și stabilirea unui termen pentru soluționarea cererii de revizuire, admiterea pe fond a cererii de revizuire, desființarea hotărârii atacate si rejudecarea fondului cauzei, temeiul juridic al cererii constituindu-l dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a C.proc.pen., respectiv „s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.”
În expunerea scrisă a motivelor cererii de revizuire (filele 1-5), s-a susținut că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire prev. de art. 459 alin. (3) C. proc. pen., impunându-se admiterea în principiu a acesteia cu consecința admiterii pe fond a revizuirii și a desființării hotărârii pronunțate de instanța de fond, deoarece la data condamnării existau probele cu privire la cauza de încetare a procesului penal, respectiv probele din care rezultă data săvârșirii faptelor, dar și Decizia nr. 297/2018 a CCR (publicată în Monitorul Oficial), însă instanța nu a făcut aplicarea lor, deoarece nu erau clarificate efectele Deciziei nr. 297/2018 a CCR.
În acest sens, s-a arătat că faptele pentru care a fost condamnat inculpatul sunt din perioada 2011-2012 (ultimul act fiind factura nr.0004 emisă la data de 31.01.2012 - a se vedea fila 72 alin. l din Rechizitoriu), iar sentința este din 05.04.2021, decizia de condamnare definitivă fiind din 12.04.2022.
Infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul, respectiv cea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 are limitele de pedeapsă între 2 și 8 ani, iar în forma agravantă prev. de art. 9 alin. (2) (forma în vigoare la data ultimului act) limita minimă a pedepsei prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majorează cu 2 ani, termenele de prescripție fiind cele prev. de art. 122 lit. c C. pen. din 1968 (8 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani).
La momentul judecării cauzei, atât de către prima instanță, cât și de către instanța de apel, s-a considerat că Decizia CCR nr. 297/2018 este interpretativă și în consecință nu produce efecte care să schimbe modalitatea de calcul a termenului de prescriptie.
Ulterior soluționării definitive a cauzei a fost pronunțată Decizia CCR nr. 358/2022, publicată la data de 09.06.2022, prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 155 C.pen, în motivarea acestei decizii Curtea Constituțională făcând referire la Decizia nr. 297/2018, arătând că prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituțională. Cu acel prilej, Curtea, plecând de la premisa potrivit căreia prescripția răspunderii penale aparține dreptului penal material, și nu dreptului procesual penal, fiind o cauză de înlăturare a răspunderii penale, a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. instituie o soluție legislativă de natură a crea persoanei care are calitatea de suspect sau de inculpat o situație juridică incertă referitoare la condițiile tragerii sale la răspundere penală pentru faptele săvârșite.
În concluzie, s-a susținut de către revizuent că, la data de 09.06.2022, așadar după pronunțarea definitivă a hotărârilor în prezenta speță, a intervenit o împrejurare nouă, legată de modul de calculare a termenului de prescripție, mod necunoscut instanțelor judecătorești care au judecat cauza în apel și în fond. Chiar dacă Decizia nr. 297/2018 fusese publicată, ea nu a putut fi interpretată și aplicată în mod corect până când Curtea Constituțională nu a stabilit natura juridică a Deciziei nr. 297/2018. În concret, CCR a constatat că, „în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă, și în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescriptiei răspunderii penale, fondul activ al legislatiei nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale.”
În acest context, revizuentul a apreciat că este incident cazul unei împrejurări noi, necunoscute instanțelor la data judecării (judecată care a avut loc în perioada dintre publicarea deciziilor nr. 297/2018 și nr. 385/2022), împrejurare cu aplicabilitate directă asupra faptelor ce se judecau în cauză. S-a considerat de către revizuent că, întrucât prescripția este o instituție de drept material, și răspunderea penală este în legătură directă cu faptele supuse judecății, iar împrejurarea nou intervenită este în directă legătură cu faptele judecate, astfel că modul de judecată și analiza dreptului material aplicabil sunt diferite.
S-a mai arătat că, de la data publicării Deciziei nr. 297/2018 în Monitorul Oficial, adică de la data de 18 iunie 2018, textul art. 155 alin. (1) C. pen. nu mai este în vigoare, și nu mai există în fondul activ al legislației un text care să permită întreruperea prescripției cu consecința că în cauze se aplică termenul general de prescripție, dar, neexistând Decizia nr. 358/2022 care să lămurească aceste aspecte, instanțele nu au putut judeca și calcula în mod corect prescripția răspunderii penale.
În plus, ulterior, ICCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în cuprinsul Deciziei nr. 67/25.10.2022 a statuat: ”Normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial), supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 C. pen., cu exceptia dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată și art. 5 C. pen. ”
S-a precizat că, în cauză, se invocă împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute la momentul judecării cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză. Notiunea de împrejurare este definită în Dicționarul explicativ al limbii române ca fiind o circumstanță, ipostază, moment, ocazie, prilej, situatie, astfel că potrivit acestei definiții este evident că suntem în prezența unei situații noi, în condițiile în care, potrivit art. 36 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative ”redactarea textelor se face prin folosirea cuvintelor în întelesul lor curent din limba romană modernă", astfel că s-a susținut și s-a considerat de către revizuent că „împrejurarea nouă” este exact situația nouă în care atât partea, cât și instanțele de judecată se află după publicarea Deciziei nr. 385/2022.
Totodată, s-a susținut că este fără dubiu faptul că nu se poate confunda acest motiv de revizuire cu cel prevăzut de art. 453 lit. f C. proc. pen., deoarece Decizia nr. 297/2018 exista la momentul judecării cauzei, dar nu a fost interpretată în mod corect în lipsa Deciziei nr. 385/2022, nefiind declarată o prevedere legală neconstitutională după soluționarea definitivă a cauzei.
În ce priveste stabilirea ca lege penală mai favorabilă a Codului penal din 1968, s-a arătat că aceasta nu are însă ca efect și aplicarea normelor referitoare la întreruperea prescripției din codul penal vechi, deoarece acest lucru este imposibil, în principal deoarece aceasta ar încălca în mod direct deciziile CCR menționate mai sus, dar și pentru că întreruperea cursului prescripției se face prin îndeplinirea și comunicarea unui act de procedură. Or, Codul penal vechi nu mai era în vigoare nici la momentul întocmirii rechizitoriului și nici la data judecării cauzei, astfel că aceste proceduri care ar fi putut întrerupe prescripția nu mai existau și în consecință nu puteau produce consecințe juridice, în sensul întreruperii cursului prescripției.
De aceea, în opinia revizuentului, stabilirea Codului penal vechi ca lege penală mai favorabilă în cauză nu atrage și cazurile de întrerupere a prescripției, deoarece, potrivit art. 123 C. pen. din 1968, cursul prescripției se întrerupea prin îndeplinirea oricărui act (procedural) care potrivit legii trebuia comunicat inculpatului. Așadar, întreruperea se făcea prin îndeplinirea unui act de procedură, doar că în speță, procedura după care s-a judecat cauza a fost cea prevăzută de noul Cod de procedură penală, dispozițiile de procedură fiind de imediată aplicare conform art. 3 din Legea nr. 255/2013, cu mențiunea apreciată importantă că rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova cu nr. x/P/2014 a fost întocmit la data de 08.12.2016, iar Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală a intrat în vigoare la data de 01.02.2014, dată de la care a fost abrogată și Legea nr. 29/1968 privind Codul de procedură penală.
Având în vedere că legea nu permite combinarea unor dispoziții din două legi (pentru că astfel s-ar crea o a treia lege), s-a susținut că textul prev. de art. 123 din vechiul C. pen. este inaplicabil în speță, tocmai acesta fiind motivul pentru care CCR a arătat că în fondul activ al legislației nu există un text de lege care să prevadă întreruperea prescripției după data de 18.06.2018.
S-a menționat faptul că la soluționarea cauzei pe fond nu s-a dezbătut și nici nu s-a analizat prescripția răspunderii penale și eventual incidența acestei cauze de încetare a procesului penal, iar având în vedere cele arătate mai sus, data săvârșirii faptelor 2011-31.01.2012, si respectiv data pronunțării sentinței de condamnare (05.04.2021), rezultă că la acea dată era împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, deoarece, potrivit Deciziei CCR nr. 297/2018, de la data publicării acesteia (18.06.2018) în fondul activ al legislației nu mai exista un text care să permită întreruperea prescripției (”Curtea constată că, în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenta intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale”).
Deoarece deciziile CCR sunt obligatorii potrivit art. 147 din Constituție de la data publicării în Monitorul Oficial, inclusiv în ceea ce privește considerentele, rezultă că la data pronunțării deciziei de condamnare nu exista în fondul activ al legislației niciun temei pentru prescripția specială (textul de lege Codul penal din 1968 era abrogat și inaplicabil, iar cel din noul Cod penal era declarat neconstituțional), situație în care, în opinia revizuentului, modul de calcul al prescriptiei și termenul rezultat este diferit, iar potrivit art. 16 alin. (1) lit. f din C. proc. pen., instanta trebuia să constate că a intervenit prescripția răspunderii penale și să dispună încetarea procesului penal în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.
B). Prin Sentința penală nr. 77/06.10.2023 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul penal nr. x/57/2023, s-au hotărât următoarele:
În baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul A împotriva sentinței penale nr. 23/05.04.2017 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, definitivă prin decizia penală nr.72/ 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul penal nr.x/54/2016.
C). Împotriva sentinței penale nr. 77 din data de 06 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția penală, în dosarul nr. x/57/2023 a formulat apel în termen legal, revizuentul A.
Prin Decizia penală nr. x/A/06.03.2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul penal nr. x/57/2023, s-a admis apelul declarat de revizuentul A împotriva sentinței penale nr. 77 din data de 06 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția penală, în dosarul nr. x/57/2023.
S-a desființat sentința penală apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Alba Iulia.
Pentru a dispune această soluție, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat în esență că, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că revizuentul a invocat, de fapt, cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f C. proc. pen.
Statuând în această modalitate, prima instanță a examinat admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire nu din perspectiva cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a C. proc. pen., invocat de revizuent prin cerere, ci prin raportare la cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f C. proc. pen., contrar normelor procesual penale care reglementează calea extraordinară de atac a revizuirii.
Mai mult, instanța supremă a avut în vedere și faptul că persoana condamnată, prin cererea formulată, a solicitat în mod expres ca aceasta să-i fie analizată din perspectiva dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a C. proc. pen., arătând că: este fără dubiu faptul că nu se poate confunda acest motiv de revizuire cu cel prevăzut de art. 453 lit. f C. proc. pen., deoarece Decizia nr. 297/2018 exista la momentul judecării cauzei, dar nu a fost interpretată în mod corect în lipsa Deciziei nr. 385/2022 și că nu a fost declarată o prevedere legală neconstituțională după soluționarea definitivă a cauzei.
Astfel, având în vedere că prima instanță nu a analizat condițiile de fond și formă ale cererii de revizuire prin prisma motivelor și a cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a C. proc. pen., Înalta Curte a apreciat că acesta constituie un motiv de nelegalitate de natură a impune reformarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei de către prima instanță, în vederea respectării depline a normelor legale invocate și asigurarea dreptului revizuentului la un dublu grad de jurisdicție.
IV. Ca urmare a trimiterii cauzei spre rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia la data de 08.04.2024 sub număr x/57/2023*, fiind repartizat în temeiul dispozițiilor art. 110 alin. (8) din ROIIJ completului inițial învestit.
Prin încheierea penală nr. 7/09.04.2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul penal nr. x/57/2023*/a1, s-a admis declarația de abținere formulată de către doamna judecător F, membră a completului de judecată Cx CPF-EAC, de la soluționarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/57/2023*, reținându-se incidența cazului de incompatibilitate prev. de art. 64 alin. (3) C. proc. pen., deoarece, deși Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis cauza spre rejudecare pentru ca cererea de revizuire să fie analizată din perspectiva art. 453 alin. (1) lit. a C.proc.pen., s-a constatat că în sentința apelată, la pagina 5, doamna judecător titular al completului de judecată a analizat și incidența acestui motiv de revizuire.
V. Ulterior repartizării cauzei unui nou complet de judecată, cauza a parcurs două termene de judecată, astfel:
La primul termen de judecată din data de 14.05.2024, cauza s-a amânat din cauza lipsei nejustificate a apărătorului ales al revizuentului-persoană condamnată A care, deși a confirmat prezența la termen, nu s-a prezentat și nici nu a răspuns la telefon, apreciind că se impune desemnarea unui apărător din oficiu.
La termenul de judecată din data de 11.06.2024, Curtea a pus în vedere apărătorului ales al revizuentului persoană condamnată să precizeze expres cazul de revizuire pe care își întemeiază cererea de revizuire împotriva sentinței penale nr. 23/05.04.2021 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul penal nr. x/54/2016, definitivă prin decizia penală nr. 72/A din data de 12.04.2022, dat fiind și motivele pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Alba Iulia, acesta învederând că cererea se întemeiază pe cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a C. proc. pen.
La același termen de judecată, Curtea a supus dezbaterii contradictorii cu toți participanții prezenți la proces, admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulate de condamnatul A împotriva sentinței penale nr. 23/05.04.2021 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul penal nr. x/54/2016, definitivă prin decizia penală nr. 72/A din data de 12.04.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel cum s-a consemnat în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.
VI. Analizând cererea de revizuire formulată de condamnatul A, actele și lucrările dosarului penal nr. x/54/2016, precum și sentința penală nr. 23/05.04.2021, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul penal nr. x/54/2016, definitivă prin decizia penală nr. 72/A din data de 12.04.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin prisma cazului de revizuire pe care și-a întemeiat cererea, respectiv cel prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a C. proc. pen., Curtea a reținut următoarele:
În raport de motivele invocate de revizuent în cuprinsul cererii, dintre cazurile prevăzute de art. 453 C. proc. pen., respectiv cel reglementat de lit. a, așa cum s-a precizat în fața Curții de Apel în al doilea ciclu procesual, prima instanță a constatat că nu se pot încadra în acest caz, dar nici în celelalte cazuri prevăzute de art. 453 C. proc. pen.
Pentru a putea determina admisibilitatea unei cereri de revizuire, cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a C. proc. pen. invocat de condamnatul A trebuie să îndeplinească două condiții cumulative:
să fie descoperite fapte sau împrejurări (fapte probatorii) noi, necunoscute de către instanță la data judecării cauzei; probele trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă prin care se administrează probe deja cunoscute;
faptele sau împrejurările noi să ducă singure sau prin coroborarea cu alte probe la dovedirea netemeiniciei hotărârii, ceea ce presupune pronunțarea unei soluții diametral opuse celei care a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere; așadar, revizuirea trebuie să fie totală, să ducă la o soluție diametral opusă celei pronunțate anterior, nefiind admisibilă decât revizuirea hotărârilor netemeinice sub aspectul existenței sau inexistenței faptei, ori a vinovăției autorului, precum și a celor ce sunt netemeinice sub aspectul prevederilor legale referitoare la încetarea procesului penal.
Mai concret, având în vedere dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a din C. proc. pen., s-a reținut că, constituie asemenea fapte sau împrejurări orice întâmplare, situație, stare, care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii. Prin urmare, pentru a exista cazul de revizuire menționat, faptele sau împrejurările invocate sau faptele probatorii și mijloacele de probă ce urmează a fi administrate în cauză trebuie să fie noi.
Or, motivele invocate de revizuent, respectiv faptul că la momentul condamnării sale definitive s-au aplicat dispoziții de drept material/substanțial privind prescripția răspunderii penale prevăzute de vechiul Cod penal, aplicat ca lege penală mai favorabilă, în loc să se aplice dispozițiile art. 155 alin. (1) din noul C.pen., care la momentul soluționării cauzei erau declarate neconstituționale prin Decizia CCR nr. 297 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018, ulterior fiind pronunțată și Decizia CCR nr. 358/2022, publicată în Monitorul Oficial la data de 09.06.2022, prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 155 alin. (1) C.pen., cu referire la Decizia nr. 297/2018, nu se încadrează în noțiunea de ”fapte sau împrejurări noi”, necunoscute de instanță care să conducă la desființarea hotărârii judecătorești definitive, ca urmare a constatării unor erori grave de fapt, așa cum impun condițiile acestei căi extraordinare de atac.
Mai mult, a rezultat, fără echivoc, faptul că revizuentul nu invocă fapte probatorii noi care nu au fost avute în vedere la momentul soluționării definitive a cauzei, prin decizia penală nr. 72/A din data de 12.04.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, toate aspectele de fapt avute în vedere la soluționare în sensul condamnării revizuentului pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., și complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 26 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., inclusiv cele vizate prin cererea de revizuire, erau cunoscute instanței, și prin urmare nu se poate vorbi de împrejurări necunoscute de instanță la soluționarea cauzei, rezolvarea acesteia și pronunțarea condamnării realizându-se în conformitate cu legislația apreciată mai favorabilă la momentul respectiv și cu probele dosarului care au confirmat comiterea faptelor deduse judecății.
Aceasta deoarece legea, în sensul art. 453 alin. (1) lit. a C. proc.pen., se referă la fapte probatorii noi, iar nu la modul de calcul a termenului de prescripție pentru faptele deduse judecății prin prisma dispozițiilor legale în vigoare, astfel cum au fost apreciate mai favorabile și în contextul existenței Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, care ulterior după momentul soluționării definitive a cauzei, prin decizia penală nr. 72/A din data de 12.04.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost lămurită expres prin Decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale, în sensul că este o decizie simplă, iar nu interpretativă, fiind inadmisibil ca pe calea extraordinară a revizuirii să se obțină o reinterpretare a legii penale mai favorabile, (cu excepția cazului prev. de lit. f a art. 453 C. proc. pen. și în condițiile arătate în textul legal, ceea ce nu este cazul în speță), împrejurări cunoscute și verificate de instanța care a soluționat cauza.
Astfel, Curtea a constatat că, susținerile revizuientului în sensul existenței unor fapte și împrejurări noi, respectiv că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză, nu-și găsesc corespondent în criticile pe care le-a subsumat cazului de revizuire prev. de art. 453 lit. a din C. proc. pen.
Pe de altă parte, revizuentul a invocat expres că prin prisma motivelor invocate nu își întemeiază cererea pe cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f C.proc, pen., amplu analizat de Curtea de Apel prin sentința penală nr. 77 din data de 06 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția penală, în dosarul nr. x/57/2023, din perspectiva acelorași motive invocate și în susținerea cazului prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a C. proc.pen..
Curtea a reținut că simpla invocare a unor temeiuri de revizuire nu pot conduce la admiterea în principiu a cererii de revizuire, având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile cu privire la existența cazului de revizuire prev. de art. 453 lit. a din C. proc. pen..
Prin urmare, motivele prezentate în cererea de revizuire formulată de condamnatul A, prin care a arătat că se impunea pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal față de săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală pentru care a fost condamnat definitiv, considerând că s-a împlinit termenul (general) de prescripție potrivit noului Cod penal, în contextul creat de apariția celor două decizii ale Curții Constituționale, prin care au fost supuse controlului de constituționalitate dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen., referitoare la întreruperea cursului prescripției răspunderii penale (respectiv decizia nr.297/2018 a Curții Constituționale din 25.06.2018, publicată în M. Of. nr.518 din 25 iunie 2018), prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea ”oricărui act de procedură în cauză”, din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituțională ( decizie cunoscută la momentul soluționării definitive a cauzei) și decizia nr.358/2022 (publicată în M. Of. nr.565 din 09 iunie 2022), prin care Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. sunt neconstituționale în ansamblul lor, că decizia nr.297 din 26 aprilie 2018 este o decizie simplă/extremă și că, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale (decizie intervenită după soluționarea definitivă a cauzei)) - nu pot fi circumscrise acestui caz de revizuire, aspectele invocate neconducând, în mod evident, la stabilirea unor temeiuri legale ce permit revizuirea.
Față de aceste considerente, Curtea a constatat că nu au fost invocate temeiuri legale privind redeschiderea procedurilor penale conform art. 459 alin. (3) lit. c din C. proc. pen. prin raportare la lit. e a aceluiași articol și prin prisma cazului expres indicat a fi analizat, respectiv art. 453 alin. (1) lit. a C.proc. pen.
Finalmente, Curtea a arătat că, având în vedere, pe de o parte, caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac de retractare, prin care sunt constatate și înlăturate erorile de fapt – în timp ce erorile de drept pot constitui doar obiect al recursului în casație și erorile de procedură pot forma doar obiectul contestației în anulare -, iar, pe de altă parte, rolul constituțional al legiuitorului consacrat de prevederile art. 126 alin. (2) și ale art. 129 din Legea fundamentală referitoare la prevederea prin lege a procedurii de judecată și, respectiv, la folosirea căilor de atac în condițiile legii, Curtea a apreciat că motivele invocate de persoana condamnată A, în contextul creat de apariția celor două decizii a Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, în temeiul cărora revizuentul a solicitat pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal, nu se circumscriu dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a C. proc. pen., astfel încât să se impună desființarea hotărârii judecătorești definitive pe calea acestei căi extraordinare de atac a revizuirii.
VII. Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termenul legal, revizuentul A, acesta solicitând admiterea apelului și, rejudecând, instanța de control judiciar să constate că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulate.
În esență, susținut că, la data de 09.06.2022, după pronunțarea definitivă a hotărârilor în prezenta speță, a intervenit o împrejurare nouă, legată de modul de calculare a termenului de prescripție, mod necunoscut instanțelor judecătorești care au judecat cauza în apel și în fond. A arătat că, chiar dacă Decizia nr. 297/2018 fusese publicată, ea nu a putut fi interpretată și aplicată în mod corect până când Curtea Constituțională nu a stabilit natura juridică a Deciziei nr. 297/2018. În concret, CCR a constatat că, „în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă, și în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescriptiei răspunderii penale, fondul activ al legislatiei nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale.”
În acest context, revizuentul a apreciat că este incident cazul unei împrejurări noi, necunoscute instanțelor la data judecării (judecată care a avut loc în perioada dintre publicarea celor două decizii ale CCR), împrejurare cu aplicabilitate directă asupra faptelor ce se judecau în cauză și care atrage incidența cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a C.proc.pen. S-a considerat de către revizuent că, întrucât prescripția este o instituție de drept material, și răspunderea penală este în legătură directă cu faptele supuse judecății, iar împrejurarea nou intervenită este în directă legătură cu faptele judecate, astfel că modul de judecată și analiza dreptului material aplicabil sunt diferite.
S-a mai arătat că, de la data publicării Deciziei nr. 297/2018 în Monitorul Oficial, adică de la data de 18 iunie 2018, textul art. 155 alin. (1) C. pen. nu mai era în vigoare, și nu mai exista în fondul activ al legislației un text care să permită întreruperea prescripției, cu consecința aplicării termenului general de prescripție; însă, neexistând Decizia nr. 358/2022 care să lămurească aceste aspecte, instanțele nu au putut judeca și calcula în mod corect prescripția răspunderii penale.
În ce priveste stabilirea ca lege penală mai favorabilă a Codului penal din 1968, a arătat că aceasta nu are însă ca efect și aplicarea normelor referitoare la întreruperea prescripției Codul penal vechi, deoarece acest lucru este imposibil, în principal deoarece aceasta ar încălca în mod direct deciziile CCR menționate mai sus, dar și pentru că întreruperea cursului prescripției se face prin îndeplinirea și comunicarea unui act de procedură. Or, Codul penal vechi nu mai era în vigoare nici la momentul întocmirii rechizitoriului și nici la data judecării cauzei, astfel că aceste proceduri care ar fi putut întrerupe prescripția nu mai existau și în consecință nu puteau produce consecințe juridice, în sensul întreruperii cursului prescripției.
***
Examinând apelul declarat de revizuentul A, Înalta Curte constată că este nefondat și va fi respins, pentru următoarele considerente:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen. și numai în cazurile prevăzute de art. 453 din același cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.
Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută, printre altele, atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.
Conform dispozițiilor art. 459 alin. (3) C. proc. pen., în etapa admisibilității în principiu, instanța examinează dacă: a) cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455 b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și 3; c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4).
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (4) C. proc. pen., cazul prevăzut la alin. (1) lit. a, constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare (...).
Deopotrivă, în cadrul verificării condițiilor de admisibilitate în principiu, potrivit prevederilor art. 459 alin. (3) lit. e C. proc. pen., instanța examinează dacă faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea.
Așadar, raportat la textele legale menționate, revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care pot dovedi netemeinicia hotărârii a cărei revizuire se cere, ceea ce presupune pronunțarea unei soluții diametral opuse celei criticate ca fiind rezultatul unei erori judiciare, aceasta fiind ipoteza a cărei incidență trebuie verificată în cauză.
Se reține că expresia „fapte sau împrejurări”, stipulată în cuprinsul dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a C. proc. pen., se referă la probe efective, respectiv orice întâmplare, situație sau stare care poate să ducă la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare. Pentru a susține acest caz de revizuire, faptele sau împrejurările (fapte probatorii) descoperite, trebuie să nu fi fost cunoscute instanței la data judecării cauzei și, așa cum s-a menționat mai sus, să conducă, singure sau prin coroborarea cu alte probe, la dovedirea netemeiniciei hotărârii prin care s-a dispus condamnarea, ceea ce presupune pronunțarea unei soluții diametral opuse celei care a fost pronunțată prin hotărârea a cărei revizuire se cere. În acest sens, în doctrină și jurisprudență există consens că probele trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă prin care se administrează probe deja cunoscute.
În cauza de față, se constată că revizuentul A a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a C. proc. pen., susținând că la momentul condamnării sale definitive s-au aplicat dispoziții de drept material/substanțial privind prescripția răspunderii penale prevăzute de vechiul Cod penal, aplicat ca lege penală mai favorabilă, în loc să se aplice dispozițiile art. 155 alin. (1) din noul C. pen., care la momentul soluționării cauzei erau declarate neconstituționale prin Decizia CCR nr. 297 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018, ulterior fiind pronunțată și Decizia CCR nr. 358/2022, publicată în Monitorul Oficial la data de 09.06.2022, prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 155 alin. (1) C.pen., cu referire la Decizia nr. 297/2018.
Înalta Curte constată că motivele invocate de revizuent pentru a obține o rejudecare a cauzei penale nu se încadrează în temeiul prev. la art. 453 alin. (1) lit. a C. proc. pen., întrucât nu au fost aduse în discuție fapte sau împrejurări noi care să conducă la netemeinicia hotărârii de condamnare.
Înalta Curte reține, în primul rând, că, prin fapte sau împrejurări necunoscute la judecarea cauzei se înțelege fapte probatorii noi, adică probe în sensul art. 97 alin. (1) C.proc.pen., care au legătură cu fapta penală dedusă judecății.
Cu privire la înțelesul expresiei „fapte sau împrejurări“, în literatura de specialitate, ca și în practica judiciară, s-a considerat că aceasta se referă la probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, și anume orice întâmplare, situație sau stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii.
În al doilea rând, faptele sau împrejurările noi la care face referire art. 453 alin. 1 lit. a C. proc. pen. trebuie să fie descoperite, din această exprimare rezultând și necesitatea preexistenței acestora față de momentul pronunțării hotărârii judecătorești supuse revizuirii.
Raportat la considerentele teoretice anterior expuse, pronunțarea deciziei nr.358/2022 (publicată în M. Of. nr. 565 din 09 iunie 2022), prin care Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. sunt neconstituționale în ansamblul lor, nu poate avea semnificația unor fapte sau împrejurări noi, în accepțiunea art. 453 alin. (1) lit. a C. proc. pen.
Așadar, Înalta Curte constată că nu au fost invocate temeiuri legale privind redeschiderea procedurilor penale conform art. 459 alin. (3) lit. c din C. proc. pen. prin raportare la lit. e a aceluiași articol și prin prisma cazului indicat în mod expres a fi analizat, respectiv art. 453 alin. (1) lit. a Cod proc. pen.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A împotriva sentinței penale nr. 67 din data de 12 iunie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală, în dosarul nr. x/57/2023*.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A împotriva sentinței penale nr. 67 din data de 12 iunie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală, în dosarul nr. x/57/2023*.
Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 octombrie 2024.