Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.568 din 9.04.2024, pronunțată de Judecătoria Pitești, printre altele, în temeiul art. 396 alin. (1) și (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f C.proc.pen., art. 154 alin. (1) lit. d C.pen. și art. 5 C.pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale a României, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A (în prezent arestat în Penitenciarul din Catania) pentru comiterea infracțiunii de neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, prev. de art. 349 alin. (2) C.pen. raportat la art. 349 alin. (1) C.pen., ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale.
În temeiul art. 192 alin. (2) C.pen. cu referire la art. 396 alin. (1) și (2) C.proc.pen. a fost condamnat inculpatul A, la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
În temeiul art. 67 alin. (1) C.pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a și b) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În temeiul art. 65 alin. (1) C.pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitărilor drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a și b) C.pen., respectiv dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la data când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată
În temeiul art. 38 alin. (1) C.pen. s-a constatat că infracțiunea din prezenta cauză (săvârșită în 17.08.2016) este concurentă cu infracțiunile săvârșite în datele de 06.12.2013; 07.05.2014, pentru care inculpatului i s-a aplicat amânarea aplicării pedepsei prin Sentința penală nr. 158/31.01.2017 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr. x/280/2015, definitivă prin decizia penală nr. 901/A/11.10.2017 a Curții de Apel Pitești.
În temeiul art. 89 alin. (1) C.pen., s-a anulat amânarea aplicării pedepsei de 11 luni închisoare, dispusă prin Sentința penală nr. 158/31.01.2017, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr. x/280/2015, definitivă prin decizia penală nr. 901/A/11.10.2017 a Curții de Apel Pitești.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă în cele două pedepse de 9 luni și 6 luni închisoare, împreună cu sporul de 2 luni închisoare, pe care le-a repus în individualitatea lor.
În baza art. 39 alin. (1) lit. b C.pen., s-a făcut aplicarea regimului sancționator al concursului de infracțiuni dintre pedepsele de 9 luni, 6 luni și 4 ani închisoare și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse [1/3 din (9 luni + 6 luni) egal 5 luni], în final, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 4 ani și 5 luni închisoare, în regim de detenție.
În baza art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a și b) C.pen., respectiv interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 5 ani, care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c C. pen., respectiv după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.
În baza art. 45 alin. (5) raportat la art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a și b) C.pen., respectiv interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pedeapsă ce se va executa conform art. 65 alin. (3) C. pen., respectiv de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până când pedeapsa închisorii este executată sau considerată ca executată.
În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. art. 19 alin. (1) C. proc. pen., art. 25 alin. (1) C. proc. pen. și art. 1357 C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B, în calitate de mamă a victimei și au fost obligați inculpații SC. C, A și D, la plata sumei de 100.000 de Euro cu titlu de daune morale.
Împotriva acestei sentințe penale au formulat apel, printre alții, inculpatul A.
Prin decizia penală nr. 863/A din 08.10.2024, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, printre altele, în baza art. 421 pct. 2 lit. a C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul A.
S-a desființat, în parte, sentința penală menționată și rejudecând, s-a descontopit pedeapsa principală rezultantă de 4 ani și 5 luni închisoare aplicată inculpatului A, s-a redus la 3 ani și 6 luni închisoare pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă și au fost recontopite pedepsele rămase în individualitatea lor, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul de 5 luni, în total pedeapsa principală rezultantă de 3 ani și 11 luni închisoare.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale, care nu contravin deciziei.
Împotriva deciziei penale nr. 863/A din 08.10.2024, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a formulat recurs în casație inculpatul A, prin apărător ales, avocat E, la data de 25.10.2024.
Prin cererea formulată de inculpat a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
În cuprinsul motivelor de recurs în casație, inculpatul a arătat, în esență, că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât noțiunea de tipicitate se referă atât la elementele obiective, cât și la elemente subiective din structura normei de incriminare. Ambele sunt elemente prin prisma cărora se analizează concordanța între modelul descris de legiuitor în norma de incriminare și fapta concret săvârșită. Pentru a interveni răspunderea penală trebuie să existe o concordanță între trăsăturile faptei concrete și trăsăturile modelului abstract prevăzut de norma de incriminare, adică, cu alte cuvinte, când au fost realizate toate elementele constitutive ale infracțiunii. Astfel, instanța de contencios constituțional a apreciat că absența oricărui element constitutiv al infracțiunii lipsește acțiunea penală de temeiul său de drept putându-se afirma că lipsa de corespondență între trăsăturile faptei concrete și trăsăturile modelului abstract prevăzut de norma de incriminare determină neprevederea faptei de către legea penală.
Inculpatul a precizat că, în cauză, lipsește culpa, ca element constitutiv al infracțiunii de ucidere din culpă și că nu există legătură de cauzalitate între accidentul produs în data de 17 august 2016 si conduita sa. Față de aceste precizări, a apreciat că fapta reținută în sarcina sa nu este prevăzută de legea penală.
De asemenea, a arătat că instanța a aplicat greșit dispozițiile legale, având în vedere că nu au fost luate în considerare împrejurările în care s-a produs accidentul, hotărârea de condamnare bazându-se pe prezumții și nu pe probe certe.
Mai mult, a susținut că, pentru a fi incidență varianta agravantă prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen., legea impune nerespectarea unor dispoziții legale pentru efectuarea unei anumite activități, ori în speță nu este nicio dispoziție legală încălcată de către inculpatul A.
De asemenea, a apreciat că soluția instanței de apel se bazează pe prezumții, și anume: dacă inculpatul ar fi acționat, accidentul nu avea loc. Nu sunt expuse aceste prezumții, nu există o raportare concretă la conduita pe care trebuia sa o aibă.
Este inadmisibil faptul ca probatoriul constă în două declarații respectiv ale martorilor F si G, aceștia fiind de fapt, tatăl și fratele victimei.
După îndeplinirea procedurilor prevăzute de art. 439 C. proc. pen., cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, având fixat termen de judecată, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la 04 februarie 2025.
Magistratul asistent, în conformitate cu dispozițiile art. 439 alin. (5) C. proc. pen., a întocmit și a depus la dosar raportul asupra cererii de recurs în casație ce formează obiectul dosarului nr. x/280/2018, în vederea verificării admisibilității în principiu a acesteia.
Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație, în conformitate cu prevederile art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen., cu titlul marginal „Admiterea în principiu”, dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434 art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.
Procedând, prioritar, la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 434 art. 435 și art. 437 alin. (1) lit. a, b) și d) C. proc. pen., magistratul asistent raportor constată că, în cuprinsul cererii este menționat numele și prenumele recurentului, semnătura apărătorului acestuia, iar decizia penală nr. 863/A din 08.10.2024, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, recurată în prezenta cauză, face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație și că recursul în casație a fost formulat în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.
În ceea ce privește îndeplinirea condiției prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c C. proc. pen., astfel cum a fost consacrată în jurisprudență, se constată că, formal, criticile invocate de recurentul inculpat A nu circumscriu în conținut dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
Se reține în acest sens că, potrivit art. 437 alin. (1) lit. c C. proc. pen., cererea de recurs în casație se formulează în scris și va cuprinde indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora.
Analizând motivele invocate de recurentul inculpat A, Înalta Curte constată, sub un prim aspect, că trăsătura esențială a prevederii faptei de legea penală este enumerată în art. 15 alin. (1) C.pen. distinct de aceea ca fapta să fie comisă cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o, împrejurare din care reiese că, prin sintagma „faptă prevăzută de legea penală”, se înțelege orice act de conduită (acțiune sau inacțiune) sau manifestare de voință exteriorizată care determină o modificare în realitatea obiectivă, neconvenabilă ordinii sociale și, ca atare, incriminată în norma penală.
Prin urmare, dată fiind natura juridică a recursului în casație, de cale extraordinară de atac exclusiv de drept, dar și faptul că existența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, precum și lipsa vinovăției prevăzute de lege constituie alte situații în care punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale sunt împiedicate, prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b teza a II-a și lit. d C. proc. pen., diferite de aceea a neprevederii faptei în legea penală, reglementată de art. 16 alin. (1) lit. b teza I C. proc. pen., rezultă că, în concepția legiuitorului, înțelesul sintagmei folosite de acest din urmă text de lege nu poate fi decât acela la care se referă cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., caz care exclude, astfel, orice analiză în legătură cu întrunirea condițiilor de tipicitate subiectivă a infracțiunii.
Ca atare, expresia „faptă care nu este prevăzută de legea penală” vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la „vinovăția prevăzută de lege”.
În atare condiții, se observă că, deși pe calea recursului în casație promovat recurentul inculpat A a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., esența susținerilor sale constă în aceea că instanțele au interpretat eronat probatoriul administrat în cauză, prin nereținerea unor cauze justificative, reținând o situație de fapt care nu corespunde realității. Or, prin aceste critici, recurentul încearcă să acrediteze ideea că nu se face vinovat de săvârșirea faptei pentru care a fost condamnat, tinzând, în realitate, la o reapreciere a probelor administrate în cauză cu consecința stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reținute de instanțele inferioare, ceea ce nu este permis a fi realizat pe calea extraordinară a recursului în casație, care, potrivit art. 447 C. proc. pen., se limitează exclusiv la verificarea legalității hotărârii atacate.
Din această perspectivă, se subliniază că, pe calea cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate proceda la reinterpretarea materialului probator de la dosar având drept consecință stabilirea unei alte baze factuale, care să conducă la achitarea inculpatului pentru infracțiunea pentru care a fost condamnat, așa cum a solicitat recurentul, acest atribut aparținând exclusiv instanței de fond și, respectiv, de apel.
Astfel, în prezentul cadru procesual, Înaltei Curți nu îi este permis să cenzureze concluzia la care a ajuns instanța de apel cu privire la forma de vinovăție cu care a acționat inculpatul și la întrunirea elementelor de tipicitate subiectivă a infracțiunii pentru care a fost condamnat, cu atât mai mult cu cât constatările făcute sub acest aspect s-au realizat prin evaluarea tuturor împrejurărilor de fapt în care a fost concepută și derulată activitatea imputată, astfel cum acestea au rezultat din probele administrate pe parcursul procedurii judiciare, iar în calea extraordinară de atac nu se poate realiza o reinterpretare a materialului probator în vederea reconfigurării situației factuale, intrată deja în puterea lucrului judecat.
Înalta Curte nu poate rejudeca pentru a treia oară o cauză penală, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și în apel. În plus, în cadrul recursului în casație pot fi invocate și analizate doar anumite încălcări ale legii, fără ca vreuna dintre criticile recurentului inculpat să poată fi circumscrisă cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
Ca urmare, în condițiile în care prin cererea de recurs în casație nu s-a solicitat repararea unui aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului A pentru o faptă care nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, ci s-a contestat doar săvârșirea acesteia cu forma de vinovăție cerută de lege, împrejurare care, așa cum s-a arătat anterior, nu poate forma obiectul examinării prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, se constată că, în speță, nu este incident cazul de recurs în casație reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., acesta fiind invocat în mod formal.
Pentru aceste considerente, constatând neîndeplinite condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c C. proc. pen., întrucât motivele invocate în cuprinsul cererii nu se circumscriu în conținut cazului de recurs în casație invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., acesta fiind invocat în mod formal, în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 863/A din 08 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/280/2018.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul- inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 863/A din 08 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/280/2018.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 februarie 2025.