Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 267 din data de 26 iulie 2023 pronunțată de Judecătoria Caracal, județul Olt, în dosarul nr. x/207/2022, printre altele:
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) litera g) C. proc. pen., cu aplicarea art. 158 alin. (1) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul A, zis „B”, pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen., ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată C.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) litera g) C. proc. pen., cu aplicarea art. 158 alin. (1) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul A, zis „B”, pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen., ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată D.
În baza art. 371 C. pen., a fost condamnat inculpatul A, zis „B”, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.
În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen., care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Olt la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) lit. a C. pen., a fost impusă inculpatului executarea următoarei obligații: - să urmeze un curs de calificare profesională organizat de Centrul Regional de Formare Profesională a Adulților Olt.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Primăriei Redea, județul Olt, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.
Împotriva acestei sentințe penale, printre alții, au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal și inculpatul A.
Prin decizia penală nr. 532/2024 din 22.04.2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, printre altele, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A împotriva sentinței penale nr. 267 din data de 26 iulie 2023 pronunțată de Judecătoria Caracal.
Împotriva deciziei penale nr. 532/2024 din 22.04.2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, a formulat recurs în casație inculpatul A, la data de 22.05.2024, prin e-mail, prin apărător ales, avocat G.
Prin cererea formulată de inculpat a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) și art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege).
În cuprinsul motivelor de recurs în casație, inculpatul A a arătat, în esență, că instanța de apel nu a motivat în mod corespunzător respingerea apelului său, ignorând argumentele legale prezentate în apărare și nu a explicat în mod adecvat de ce a considerat că faptele reținute împotriva sa nu se încadrează în cauzele justificative și de neimputabilitate prevăzute de lege.
Recurentul inculpat a arătat că, în conformitate cu art. 19 și art. 20 C. pen., sunt justificabile faptele săvârșite în legitimă apărare și stare de necesitate, iar în speță, intervenția sa în conflictul din data de 19 martie 2019 a fost determinată de necesitatea de a apăra colegii și clienții firmei de pază în care era angajat, împotriva unui atac violent și iminent, inclusiv cu arme albe. Instanța de apel nu a luat în considerare acest context, ignorând complet justificarea faptelor sale în conformitate cu aceste articole.
De asemenea, a precizat că instanța de apel a eșuat în a evalua în mod obiectiv și complet probele prezentate în apărare, care demonstrează că faptele săvârșite au fost justificate în contextul apărării împotriva unui atac violent. Aceasta a ignorat documentele și mărturiile ce atestă starea de pericol în care se afla și obligația profesională de a interveni pentru a aplana conflictul.
În ceea ce privește pedepsele aplicate, a susținut că instanța de apel a aplicat tratamente juridice inegale, acordând pedepse semnificativ mai mici pentru persoanele care au inițiat conflictul și au folosit arme albe, comparativ cu pedeapsa aplicată acestuia pentru intervenția în apărarea colegilor săi, ceea ce reprezintă o încălcare a principiului egalității în fața legii.
Totodată, a susținut că instanța de apel nu a motivat suficient individualizarea pedepsei, în condițiile în care a reținut că a fost atacat cu un cuțit de către numitul C. În plus, instanța a reținut că acțiunile sale au fost determinate de necesitatea de a proteja colegii și clienții firmei de pază, aspecte care nu au fost luate în considerare la stabilirea pedepsei.
După îndeplinirea procedurilor prevăzute de art. 439 C. proc. pen., cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, având fixat termen de judecată, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la 05 noiembrie 2024.
Magistratul asistent, în conformitate cu dispozițiile art. 439 alin. (5) C. proc. pen., a întocmit și a depus la dosar raportul asupra cererii de recurs în casație ce formează obiectul dosarului nr. x/207/2022, în vederea verificării admisibilității în principiu a acesteia.
Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație, în conformitate cu prevederile art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen., cu titlul marginal „Admiterea în principiu”, dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434 art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.
Procedând, prioritar, la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 434 art. 435 și art. 437 alin. (1) lit. a, b) și d) C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în cuprinsul cererii este menționat numele și prenumele recurentului, semnătura acestuia, iar decizia penală nr. 532/2024 din 22.04.2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, recurată în prezenta cauză, face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație și că recursul în casație a fost formulat în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.
În ceea ce privește îndeplinirea condiției prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c C. proc. pen., se constată că, în cuprinsul cererii a fost indicat ca temei de drept pe care se întemeiază calea de atac, art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respectiv s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Se reține în acest sens că, potrivit art. 437 alin. (1) lit. c C. proc. pen., cererea de recurs în casație se formulează în scris și va cuprinde indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora.
Analizând motivele invocate de recurentul inculpat A, Înalta Curte constată, sub un prim aspect, că trăsătura esențială a prevederii faptei de legea penală este enumerată în art. 15 alin. (1) C.pen. distinct de aceea ca fapta să fie comisă cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o, împrejurare din care reiese că, prin sintagma „faptă prevăzută de legea penală”, se înțelege orice act de conduită (acțiune sau inacțiune) sau manifestare de voință exteriorizată care determină o modificare în realitatea obiectivă, neconvenabilă ordinii sociale și, ca atare, incriminată în norma penală.
Prin urmare, dată fiind natura juridică a recursului în casație, de cale extraordinară de atac exclusiv de drept, dar și faptul că existența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, precum și lipsa vinovăției prevăzute de lege constituie alte situații în care punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale sunt împiedicate, prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b teza a II-a și lit. d C. proc. pen., diferite de aceea a neprevederii faptei în legea penală, reglementată de art. 16 alin. (1) lit. b teza I C. proc. pen., rezultă că, în concepția legiuitorului, înțelesul sintagmei folosite de acest din urmă text de lege nu poate fi decât acela la care se referă cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., caz care exclude, astfel, orice analiză în legătură cu întrunirea condițiilor de tipicitate subiectivă a infracțiunii.
Ca atare, expresia „faptă care nu este prevăzută de legea penală” vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la „vinovăția prevăzută de lege”.
În atare condiții, se observă că, deși pe calea recursului în casație promovat recurentul inculpat A a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., esența susținerilor sale constă în aceea că instanțele au interpretat eronat probatoriul administrat în cauză, prin nereținerea unor cauze justificative, reținând o situație de fapt care nu corespunde realității. Or, prin aceste critici, recurentul încearcă să acrediteze ideea că nu se face vinovat de săvârșirea faptei pentru care a fost condamnat, tinzând, în realitate, la o reapreciere a probelor administrate în cauză cu consecința stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reținute de instanțele inferioare, ceea ce nu este permis a fi realizat pe calea extraordinară a recursului în casație, care, potrivit art. 447 C. proc. pen., se limitează exclusiv la verificarea legalității hotărârii atacate.
Din această perspectivă, se subliniază că, pe calea cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate proceda la reinterpretarea materialului probator de la dosar având drept consecință stabilirea unei alte baze factuale, care să conducă la achitarea inculpatului pentru infracțiunea pentru care a fost condamnat, așa cum a solicitat recurentul, acest atribut aparținând exclusiv instanței de fond și, respectiv, de apel.
Astfel, în prezentul cadru procesual, Înaltei Curți nu îi este permis să cenzureze concluzia la care a ajuns instanța de apel cu privire la forma de vinovăție cu care a acționat inculpatul și la întrunirea elementelor de tipicitate subiectivă a infracțiunii pentru care a fost condamnat, cu atât mai mult cu cât constatările făcute sub acest aspect s-au realizat prin evaluarea tuturor împrejurărilor de fapt în care a fost concepută și derulată activitatea imputată, astfel cum acestea au rezultat din probele administrate pe parcursul procedurii judiciare, iar în calea extraordinară de atac nu se poate realiza o reinterpretare a materialului probator în vederea reconfigurării situației factuale, intrată deja în puterea lucrului judecat.
Înalta Curte nu poate rejudeca pentru a treia oară o cauză penală, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și în apel. În plus, în cadrul recursului în casație pot fi invocate și analizate doar anumite încălcări ale legii, fără ca vreuna dintre criticile recurentului inculpat să poată fi circumscrisă cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
Ca urmare, în condițiile în care prin cererea de recurs în casație nu s-a solicitat repararea unui aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului A pentru o faptă care nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, ci s-a contestat doar săvârșirea acesteia cu forma de vinovăție cerută de lege, împrejurare care, așa cum s-a arătat anterior, nu poate forma obiectul examinării prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, se constată că, în speță, nu este incident cazul de recurs în casație reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., acesta fiind invocat în mod formal.
Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. invocat deopotrivă de către recurentul inculpat A permite atacarea hotărârilor definitive atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, iar prin sintagma „pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”, legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul incriminator în raport de încadrarea juridică și de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei.
După cum s-a menționat, instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor în art. 438 C. proc. pen., hotărârea atacată este corespunzătoare.
Prin urmare, nu pot fi supuse cenzurii instanței de recurs în casație critici privind modul de individualizare judiciară a tratamentului sancționator. Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, iar criticile recurentului inculpat nu se încadrează în cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. care permite atacarea hotărârilor definitive atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
În realitate, raportat la motivele recursului în casație, se constată că aspectele menționate sunt critici care nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate în art. 438 C. proc. pen.
Așadar, admisibilitatea recursului în casație nu presupune doar îndeplinirea unei condiții formale a indicării unuia dintre cazurile prevăzute de lege, dacă nu este îndeplinită și condiția ca dezvoltarea motivului de recurs în casație să susțină măcar aparent criticile pe care legiuitorul le-a considerat a fi posibil să fie examinate în cadrul acestei căi extraordinare de atac.
Îndeplinirea formală a unei condiții din art. 440 C. proc. pen., ca de exemplu indicarea unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibil a recursului în casație. Astfel, indicarea unui caz de recurs în casație dintre cele prevăzute de lege și susținerea unor considerente care nu au legătură cu respectivul caz de casație, nu permit instanței examinarea unei hotărâri definitive, astfel încât o atare cale de atac apare ca inadmisibilă.
Pentru aceste considerente, constatând neîndeplinite condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c C. proc. pen., întrucât motivele invocate în cuprinsul cererii nu se circumscriu în conținut cazurilor de recurs în casație invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 C. proc. pen., acestea fiind invocate în mod formal, în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 532/2024 din data de 22 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/207/2022.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul- inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 532/2024 din data de 22 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/207/2022.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05 noiembrie 2024.