Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 769/A din 11 septembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/828/2023, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.73 din 04 aprilie 2024, pronunțată de Judecătoria Topoloveni în dosarul nr.y/828/2023, în baza art. 396 alin. (1) și 2 C. proc. pen., raportat la art. 335 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul A, la pedeapsa de 200 zile amendă pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, în modalitatea conducerii având suspendată exercitarea dreptului de a conduce.
În baza art. 61 C. pen., s-a stabilit suma corespunzătoare unei zile amendă de 20 lei, cuantumul amenzii fiind astfel de 4000 lei.
În temeiul disp. art. 66 alin. (1) lit. a, b și i C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce orice categorie de autovehicule pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a, b și i C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce orice categorie de autovehicule, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat din care 400 lei, efectuate în faza de urmărire penală.
În esență, în fapt, s-a reținut că fapta inculpatului A care, cu intenție directă, în seara zilei de 14.09.2022 a condus pe Autostrada Al București-Pitești autoutilitara marca (...), cu nr. de înmatriculare (...), iar în jurul orei 23:10, în zona km 94 al Autostrăzii Al de pe raza com. Cătesca, jud. Argeș, inculpatul a fost oprit în trafic de către organele de poliție, constatându-se ulterior că acesta avea suspendată exercitarea dreptului de conduce pe drumurile publice în perioada 12.08-09.12.2022, constituie infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, în modalitatea conducerii având suspendată exercitarea dreptului de a conduce, prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen.
Împotriva sentinței penale nr.73/2024 04.04.2024 pronunțată de Judecătoria Topoloveni în dosarul nr. x/828/2023 a declarat apel inculpatul A.
Prin decizia penală nr. 769/A din 11 septembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Pitești Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în baza art. 421 pct. 1 lit. b C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat apelul declarat de inculpatul A împotriva sentinței penale nr. 73/2024 din 04.04.2024, pronunțată de Judecătoria Topoloveni, în dosarul nr. x/828/2023. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat la 250 lei cheltuieli judiciare către stat.
Decizia penală nr. 769/A din 11 septembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Pitești Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a fost comunicată inculpatului A la data de 16.09.2024 la cabinet de avocat (fila 21 dosar curte)
Pentru inculpatul A termenul s-a împlinit la data de 16.10.2024, în conformitate cu art. 269 alin. (2) și 4 C. proc. pen.
Împotriva deciziei penală nr. 769/A din 11 septembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Pitești Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs în casație inculpatul A la data de 07.10.2024 (fila 1-3 supliment).
Cererea de recurs în casație a fost comunicată către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești la data de 10.10.2024.
În cauză, nu au fost formulate concluzii scrise.
Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 19.11.2024.
În cuprinsul cererii de recurs în casație formulată, inculpatul A a solicitat admiterea recursului, desființarea sentinței recurate, a invocat cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 12 și art. 438 alin. (1) pct. 16 rap și să se dispună achitare în baza art. 16 alin. (1) lit. a C. proc. pen.
Cu privire la cazul de recurs în casație prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., a susținut că în cadrul condamnării, se interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce orice categorie de autovehicule, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a, b și i C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce orice categorie de autovehicule, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
A susținut că există contrarietate în cadrul dispozitivului hotărârii.
Pe de o parte, s-a dispus interzicerea dreptului de a conduce autoturisme pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii, și pe de altă parte, acest drept este interzis până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În cazul pedepsei principale, termenul ar fi împlinit la data achitării amenzii, fapt pentru care interpretarea ar fi că poate conduce autoturisme după ce achită amenda penală.
Sub aspectul tezei interzicerii dreptului pentru o perioadă de 1 an, instanța a înțeles să fie sancționat mai sever decât efectul legii, respectiv anularea permisului și dreptul de a conduce pentru o perioadă de 6 luni de la data achitării amenzii. Oricum, hotărârea păstrată de instanța de control judiciar nu face decât să ambiguizeze înțelesul dispozitivului în sensul că ar fi nevoie de lămurii. Regula și interpretarea în lipsa unei lămuriri probabil se va face în baza pedepsei mai grele, respectiv dispoziția de 1 an. Dar în cazul său, situația se circumscrie încălcării principiului ne bis in idem, fapt ce este necesar a fi corijat prin intervenția instanței supreme în cadrul acestui recurs.
Instanța de fond aplicând pedepse peste limitele prevăzute de lege și cu încălcarea principiului ne bis in idem, iar intervenției instanței de control judiciar a lipsit de asemenea, fapt ce nu se poate concilia cazului de recurs în casație invocat fiind subiectul unei condamnări excesive.
Aceste două sancțiuni complementare intră în teză excendentară în raport de faptul că prin efectul legii oricum în situația acestei soluții se dispune anularea permisului de conducere și dreptul de a susține examen pentru o perioadă de 6 luni.
Tot în susținerea cazului de recurs în casație prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., a precizat că legalitatea sentinței de condamnare este contrazisă substanțial și de soluția dispusă prin ordonanța de clasare a procurorului, emisă în cauza nr. x/P/2022, privind soluționarea cauzei penale în care s-au efectuat cercetări penale față de acesta pentru aceeași faptă pentru care a fost trimis în judecată în prezenta cauză, respectiv fapta prevăzută si pedepsită de art. 335 alin. (2) din C. pen.
Deși a depus această soluție, nu s-a arătat nicăieri în cadrul hotărârii o analiză a acesteia și faptul că în această cauză este condamnat, iar în altă cauză, nu se face vinovat de săvârșirea acestei fapte, fiind practic fapte continuate ce intră în conținutul aceleași infracțiuni.
A mai susținut că nu a cunoscut despre împrejurarea că dreptul său de a conduce vehicule pe drumurile publice este suspendat. A aflat despre acest fapt la data de 11.11.2022, în împrejurarea în care a fost la IPJ B – SR RUTIER, în vederea predării permisului și executării sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, fiindu-i eliberată dovada seria (...) nr. x/11.11.2022, fără drept de circulație ce cuprinde și referirea la sesizarea organelor competente teritorial privind săvârșirea infracțiunii. Din lectura ordonanței rezultă faptul că sentința instanței de control judiciar a fost făcută prin afișare, iar dispoziția șefului IPJ C i-a fost comunicată la data de 3.11.2022, dată ce reprezintă momentul în care a cunoscut despre faptul că nu mai are dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice, fapt pentru care s-a supus dispoziției și a procedat la predarea permisului. Ulterior, predării permisului s-au format două dosare penale.
Examinând sentința apelată, a solicitat să se constate faptul că expunerea nu cuprinde motivarea soluției în sensul dispozițiilor art. 403 alin. (1) C. proc. pen., instanța de fond limitându-se doar a relua din rechizitoriu starea de fapt, fără a răspunde în niciun fel apărărilor.
Motivarea unei hotărâri reprezintă un element de transparență a justiției, inerent oricărui act jurisdicțional. Instanța nu a motivat hotărârea nici sub aspectul laturii obiective, nici sub aspectul laturii subiective. Doar se reține faptul că a săvârșit infracțiunea cu vinovăția stabilită de lege și faptul că merită să fie pedepsit sever pentru că nu a recunoscut acuzația sub aspect substanțial.
Pe de o parte, se socotește măsură administrativă, pe de altă parte, măsură contravențională. Or, în teza interpretării modificării prevăzute la art. 118 alin. (4) ca măsură administrativă, consecințele unei nerespectări ar fi reprezentate tot de o sancțiune administrativă, nu penală, ca în cazul de față, iar în teza interpretării ca măsură contravențională, operează de drept art. 15 alin. (2) din Constituția României.
Astfel, condițiile cumulative ale infracțiunii nu sunt întrunite, tipicitatea, modul, împrejurările nu sunt apte în a construii edificiul existenței faptei.
Curtea de Apel Pitești, a socotit că pot exista două soluții distincte vis a vis de interpretarea dată stării de fapt, pe de o parte, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București a dispus soluția de clasare pentru cazul prevăzut la art. 16 alin. (1) lit. b teza I C. proc. pen., respectiv fapta nu există iar Judecătoria Topoloveni a dispus condamnarea sa.
Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casație, conform dispozițiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.
Acest remediu procesual este menit să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permițând cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (1) C. proc. pen.: „(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părților și fără participarea procurorului. Din examinarea dispozițiilor legale anterior enunțate, rezultă că recursul în casație este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, privind admisibilitatea în principiu a cererii.
Înalta Curte notează că potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 440 C. proc. pen., care poartă titlul marginal „Admiterea în principiu”, dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434 art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.
Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A este introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen. și respectă condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație.
Din examinarea cererii de recurs în casație rezultă și îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 436 alin. (1) și 6 C. proc. pen., fiind formulată de inculpatul A, care a declarat și apel în cauză, precum și pe cele prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a, b și d C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind indicate numele și prenumele, domiciliul, hotărârea care se atacă, cererea fiind, deopotrivă, semnată apărătorul ales al inculpatului, avocat D cu delegație aflată la fila 3.
Raportat la criteriile de exigență ale condiției supuse analizei și la sfera cazurilor de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate în practică și jurisprudență, se reține prioritar faptul că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora), raportat la art. 438 C. proc. pen., care stabilește cazurile în care se poate face recurs în casație, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenței motivării cererii de recurs în casație și a unei concordanțe aparente a acesteia cu unul dintre cazurile expres prevăzute de lege.
Totodată, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.
Astfel, dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că ea urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
Prin urmare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.
În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., se observă că acesta este incident dacă „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”, respectiv în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se, printre altele, criticile privind greșita individualizare a pedepsei, or, o reapreciere a încadrării juridice a faptelor pentru care un inculpat a fost condamnat.
Procedând, în aceste coordonate de principiu, la verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c C. proc. pen., Înalta Curte constată că deși inculpatul A și-a întemeiat, în drept, cererea de recurs în casație pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., din modul în care acesta a formulat motivele de recurs în casație rezultă că argumentele dezvoltate nu se circumscriu nici măcar formal cazului de recurs în casație invocat.
În concret, se reține că motivele invocate în cererea de recurs în casație vizează starea de fapt reținută, modalitatea de individualizare a pedepsei complementare și a pedepsei accesorii, lipsa de vinovăție, nemotivarea hotărârilor, solicitând practic achitarea în temeiul art. 16 lit. a C. proc. pen., fapta nu există, aspecte care nu pot fi circumscrise cazului de casare prev de a art. 438 pct. 12 C. proc. pen.
Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea oricăror pretinse nelegalități, ci exclusiv examinarea hotărârii atacate prin prisma celor cinci cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 C. proc. pen., respectiv, încălcarea competenței după materie sau după calitatea persoanei, fapta pentru care s-a dispus condamnarea nu este prevăzută de legea penală, dispunerea eronată a încetării procesului penal, constatarea greșită sau omisiunea de a constata grațierea și aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 769/A din 11 septembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/828/2023.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 769/A din 11 septembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/828/2023.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2024.