Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Sentința nr. 55/2025

Sedinta publica din 06 februarie 2025

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, petenta A a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr.x/63/2024/a1 al Curții de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori, învederând că, la această instanță, există suspiciunea rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor este afectată datorită împrejurărilor cauzei și calității părților.

În acest sens, a arătat că, judecarea cauzei la Curtea de Apel Craiova nu se poate face într-un mod imparțial, având în vedere că obiectul principal al speței vizează o presupusă infracțiune de luare de mită în legătură cu remiterea unor adeverințe/certificate de vaccinare, la care au aderat foarte multe persoane din Craiova și zonele limitrofe, împrejurări mediatizate intens în presa locală, iar, o eventuală soluție de retrimitere a dosarului la procuror, ar dovedi ineficiența organelor de urmărire penală, producând o tulburare socială, generată de presiunea presei locale, constrângere ce va fi ulterior resimțită de către orice magistrat învestit cu soluționarea cauzei, inclusiv pe fond.

De asemenea, s-a apreciat că soluționarea cauzei nu se poate face în condiții de imparțialitate, având în vedere relațiile de rudenie existente între procurorul care a întocmit rechizitoriul și unul dintre judecătorii învestiți cu soluționarea cauzei a cărei strămutare se solicită.

Potrivit art. 72 alin. (6) C. proc. pen. au fost solicitate informații de la Curtea de Apel Craiova

În informarea transmisă, Curtea de Apel Craiova, după ce a prezentat parcursul cauzei aflată pe rolul său, a arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să aprecieze asupra cererii de strămutare formulate de petenta A.

Examinând cererea de strămutare, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată următoarele:

Cauza a cărei strămutare se solicită are ca obiect soluționarea contestației formulate, între alții, de inculpata A împotriva încheierii din 10.10.2024 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/63/2024/a1, prin care au fost respinse cererile și excepțiile formulate, s-a constatat legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul nr. x/10/P/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova și s-a dispus începerea judecății.

Potrivit art. 71 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la o curte de apel competentă la o altă curte de apel atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calității părților ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice.

Remediul procesual al strămutării se impune atunci când, în desfășurarea normală a unui proces penal, există anumite împrejurări care generează o îndoială asupra obiectivității și imparțialității judecătorilor unei instanțe.

Referindu-se la conceptul de imparțialitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta se definește prin „absența prejudecăților sau a părerilor preconcepute”. În acest context, s-a decis că imparțialitatea trebuie apreciată atât din punct de vedere subiectiv, luându-se în considerare convingerile sau interesele personale ale unui anume judecător într-un anume caz, cât și potrivit unui test obiectiv, care stabilește dacă judecătorul a oferit garanții suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere (cauza Piersack contra Belgiei, hotărârea din 1 octombrie 1982).

În cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea instanței trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparțial, dar mai ales din perspectiva celui interesat. La acest control, instanța învestită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorilor, unele împrejurări sau fapte pot pune în discuție imparțialitatea acestora și justifică temerea celui interesat.

Curtea Europeană a hotărât că, în privința imparțialității obiective a judecătorului, aparențele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudența instanței europene, în raport cu împrejurările concrete ale cauzelor.

În speță, se observă că exercitarea unei presiuni mediatice la nivel local și existența unei relații de afinitate (naș – fin) între unul dintre judecătorii învestiți cu soluționarea cauzei și procurorul de caz, au creat petentei convingerea că instanța nu ar putea fi obiectivă și temerea că nu ar putea beneficia de o judecată dreaptă din partea magistraților.

Pe de altă parte, deși faptele concrete ale judecătorilor instanței nu sunt de natură a crea dubii cu privire la profesionalismul și imparțialitatea acestora, din perspectiva petentei riscul de parțialitate este major prin raportare la cele anterior menționate.

Prin urmare, pentru a se înlătura orice dubiu al petentei referitor la lipsa de imparțialitate a judecătorilor Curții de Apel Craiova și la faptul că ar fi privată de o judecată echitabilă la această instanță, în temeiul art. 6 CEDO și art. 71 C. proc. pen. Înalta Curte urmează să admită cererea de strămutare a judecării dosarului nr.x/63/2024/a1 al Curții de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori și să dispună strămutarea la Curtea de Apel Alba Iulia, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Deopotrivă, pentru restabilirea garanției procesuale a dreptului la o instanță asupra căreia să nu planeze suspiciunea de imparțialitate este necesară anularea tuturor actelor de procedură îndeplinite în fața Curții de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori, având în vedere că acestea au generat, la rândul lor, aparența lipsei de imparțialitate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea cererii de strămutare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de strămutare formulată de petenta A.

Strămută judecarea cauzei ce formează obiectul dosarului dosarului nr. x/63/2024/a1 al Curții de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori, la Curtea de Apel Alba – Iulia, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Anulează toate actele de procedură îndeplinite în fața Curții de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 februarie 2025.