Şedinţa publică din data de 14 ianuarie 2025
Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Pretenţia dedusă judecăţii
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. x/2017, la data de 09.11.2017, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâtele B. S.A. (în nume propriu şi în calitate de continuator în drepturi şi obligaţii al C. S.A. - radiată ca urmare a fuziunii prin absorbţie) şi D. S.A., solicitând: obligarea pârâtelor la plata sumei de 352.415,31 RON, compusă din (i) 338.711,9 RON, reprezentând suma de bani care a fost în mod fraudulos retrasă din contul bancar al reclamantei şi (ii) 13.703,41 RON reprezentând dobânzi,| comisioane şi cheltuieli aferente contractului de credit pentru capital de lucru nr. 13/RC/2015; obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale şi actualizarea cu indicele de inflaţie aferente sumei de 338.711,9 RON de la 20.07.2015 până la plata ei efectivă; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Pârâta D. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată. Totodată, a formulat cerere de chemare în garanţie a numiţilor E., F. şi G., în calitate de titulari ai conturilor în care s-a efectuat transferul sumelor de bani ce formează obiect al acţiunii reclamantei.
Prin încheierea de şedinţă din data de 23.05.2018, s-a dispus disjungerea cererii de chemare în garanţie formulate de pârâta D. S.A..
2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă
Prin sentinţa civilă nr. 1035/PI//2S.11.2018, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2017, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. şi D. S.A..
3. Hotărârea pronunţată în apel
Împotriva acestei sentinţe civile a declarat apel reclamanta A. S.A..
Prin decizia civilă nr. 475/A/05.06.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Timişoara a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.A., în contradictoriu cu intimatele-pârâte B. S.A. şi D. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 1035/PI//28.11.2018, pronunţată de Tribunalul Timiş, a fost anulată sentinţa apelată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiş.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Timiş sub dosar nr. x/2017.
4. Hotărârea pronunţată în rejudecare
Prin sentinţa civilă nr. 684 din data de 11.08.2023, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2017: s-a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. şi D. S.A.; a fost obligată pârâta D. S.A. la plata către reclamantă a sumei de 136.155,83 RON, cu titlu de pretenţii, sumă actualizată cu rata inflaţiei, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare raportat la suma de 136.155,83 RON, începând cu data de 20.07.2015 şi până la data plăţii efective; a fost obligată pârâta B. S.A. la plata către reclamantă a sumei de 202.556,07 RON, cu titlu de pretenţii, sumă actualizată cu rata inflaţiei, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare raportat la suma de 202.556,07 RON, începând cu data de 20.07.2015 şi până la data plăţii efective; a fost obligată pârâta B. S.A. la plata către reclamantă a sumei de 13.703,41 RON, cu titlu de pretenţii, sumă actualizată cu rata inflaţiei, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare raportat la suma de 13.703,41 RON, începând cu data de fiecărei plăţi efectuate de reclamantă şi până la data plăţii efective; a fost obligată pârâta D. S.A. la plata către reclamantă a sumei de 37.092,55 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; a fost obligată pârâta B. S.A. la plata către reclamantă a sumei de 38.694,62 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată şi s-a respins, în rest, cererea ca neîntemeiată.
5. Hotărârea pronunţată în apel
Împotriva sentinţei civile mai sus precizate au declarat apel atât pârâta D. S.A., cât şi pârâta B. S.A..
Prin decizia civilă nr. 63l/A din 22 decembrie 2023, Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloiala şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a admis apelul declarat de apelanta- pârâtă D. S.A., în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A. şi cu intimata-pârâtă B. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 684 din data de 11.08.2023, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2017. |
A schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta D. S.A., şi a înlăturat dispoziţia de obligare a acestei pârâte la plata cheltuielilor de judecată în primă instanţă.
A menţinut în rest sentinţa apelată.
Totodată, a respins apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 684 din data de 11.08.2023, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2017 de apelanta-pârâtă B. S.A., în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A. şi cu intimata-pârâtă D. S.A..
II. Recursurile formulate în cauză:
a) Recursul principal formulat de recurenta-pârâtă B. S.A.
Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului formulat şi a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că decizia recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru considerentele ce urmează:
Instanţa de apel a procedat la fel ca tribunalul, reţinând că întreaga responsabilitate pentru efectuarea operaţiunilor contestate de către reclamantă ar trebui sa cadă în sarcina băncii, în timp ce un client utilizator al serviciului de internet banking nu trebuie să aibă nicio obligaţie în sensul de a lua măsurile minime pentru a efectua operaţiuni bancare în condiţii de siguranţă.
Astfel, instanţa de apel a reţinut că, în speţă, nu sunt aplicabile nici prevederile contractuale, conform cărora clientul utilizator al serviciului de internet banking este răspunzător pentru prejudiciile suferite ca urmare a nerespectării de către acesta a obligaţiilor sale de protecţie a elementelor de acces, nici prevederile legale în vigoare la data la care au avut loc operaţiunile contestate, conform cărora răspunderea acestuia este integrală în cazul în care se dovedeşte că acesta a acţionat cu neglijenţă.
Instanţa de apel ajunge la concluzia de mai sus, reţinând în mod eronat că "pentru efectuarea tranzacţiilor frauduloase nu s-a utilizat nici token-ul şi nici celelalte date de autentificare aflate la dispoziţia contabilei, ci acestea au fost obţinute în mod nelegitim, ca urmare a vulnerabilităţii sistemului de plăţi instrumentat de emitentul C. S.A." De asemenea, instanţa de apel a reţinut în mod eronat că tranzacţiile frauduloase "nu au fost efectuate prin utilizarea fizică a acestui instrument de plată, ci prin sustragerea codurilor de acces generate de sistemul de plăţi."
Or, aceste reţineri sunt eronate şi denotă faptul că instanţa nu a analizat corespunzător probele existente la dosar, şi mai mult, ignoră sau, mai grav, nu cunoaşte modul în care funcţionează şi sunt utilizate serviciile de internet banking şi dispozitivele implicate, fapt ce conduce la aplicarea greşită a normelor de drept material.
Recurenta a susţinut că sunt relevante în acest sens constatările experţilor, consemnate în rapoartele de expertiză tehnică judiciară efectuate în cauză, respectiv cele ale expertului judiciar H., relevante fiind şi informaţiile consemnate în raportul de specialitate întocmit de către domnul dr. ing. I..
Având în vedere consemnările experţilor, se poate constata fără echivoc că reţinerea instanţei de apel, conform căreia codurile de acces prin intermediul cărora au fost autorizate operaţiunile contestate au fost "generate de sistemul de plăţi", şi nu prin utilizarea tokenului care era în posesia clientului, este eronată, la fel cum este şi reţinerea că operaţiunile contestate nu "au fost efectuate prin utilizarea fizică a acestui instrument de plată".
Mai mult, nu poate fi acceptată nici reţinerea conform căreia intimata-reclamantă nu s-ar afla în culpă, deoarece nici reglementările contractuale şi nici prevederile legale nu i-ar fi impus acesteia să adopte "măsuri de securitate deosebite în privinţa sistemului de operare şi a browserului utilizate pentru autentificarea pe platforma de plăţi, ci numai în privinţa instrumentului de plată, reprezentat de tokenul J.".
Într-adevăr, atacatorii care au efectuat operaţiunile frauduloase nu au intrat în posesia fizică a dispozitivului electronic J., însă obligaţia "de protecţie a elementelor de acces", care îi revine clientului utilizator al serviciului de internet banking, obligaţie care este prevăzută şi de art. 16.1. din contractul pentru prestarea serviciului "VB Direct", încheiat între C. S.A. şi A. S.A., presupune nu numai protecţia fizică a dispozitivului token utilizat pentru autorizarea operaţiunilor, ci şi utilizare acestuia pe un calculator sigur, pe care să fie instalate programe care să permită efectuarea operaţiunilor în mediul virtual în condiţii de siguranţă, şi să nu fie vulnerabil atacurilor unor persoane rău-voitoare.
Or, din raportul de specialitate efectuat în dosar reiese că sistemul de operare utilizat de către intimata-reclamantă la data efectuării operaţiunilor contestate era "ţinta ideală pentru un malware". Pe lângă aceasta, din cauza faptului că intimata-reclamantă nu a conservat staţia de pe care s-au realizat operaţiunile frauduloase (cu intenţie sau din neglijenţă), nu există certitudinea că pe calculatorul utilizat pentru efectuarea de operaţiuni bancare era instalat un program antivirus.
În aceste condiţii, recurenta-pârâtă a solicitat să se constate că nu există nicio îndoială cu privire la faptul că intimata-reclamantă a dat dovadă de neglijenţă şi nu şi-a respectat obligaţiile privind protejarea elementelor de acces, neluând măsurile minime necesare pentru a efectua operaţiuni bancare în mediul virtual în condiţii de siguranţă.
În aceste context, se poate constata că sunt aplicabile prevederile art. 24 si art. 25 (cap. II - Secţiunea a 4-a) din Regulamentului BNR nr. 6/2006, că intimata-reclamantă a acţionat cu neglijenţă şi nu şi-a respectat obligaţiile legale şi contractuale, astfel că răspunderea pentru acoperirea pierderilor îi revine în întregime.
Din dovezile depuse la dosar reiese clar că sistemul de internet banking folosit de C. respecta criteriile legale stabilite pe teritoriul ţării, astfel cum s-a reţinut şi în rapoartele de expertiză efectuate. Banca deţinea la data efectuării operaţiunilor contestate avizul aflat în termenul de valabilitate, eliberat de către Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor pentru funcţionarea serviciului de internet banking, astfel că au fost îndeplinite toate condiţiile necesare pentru ca un astfel de sistem să funcţioneze în condiţii de securitate.
Aplicaţia de internet banking funcţiona conform obligaţiilor asumate şi nu au existat disfuncţionalităţi la nivelul acesteia. Astfel, în cazul în care şi calculatorul clientului ar fi funcţionat conform indicaţiilor de securitate date de bancă, iar operaţiunea frauduloasă nu ar fi fost autorizată, recurenta a aprecia că frauda nu s-ar fi produs.
În consecinţă, operaţiunea frauduloasă nu are nici cea mai mică legătură cu o acţiune sau inacţiune a băncii, şi nici cu vreo disfuncţionalitate a echipamentului sau a sistemelor puse la dispoziţie de bancă.
În cazul în care clientul nu adoptă minimele măsuri de siguranţă pentru operaţiunile efectuate în mediul virtual, recurenta a apreciat că acesta dă dovadă de neglijenţă şi ar trebui antrenată răspunderea clientului în totalitate. Nu poate fi acceptată interpretarea că un client nu trebuie să îşi ia nicio măsură de precauţie, în vederea protejării fondurilor sale, banca fiind cea care ar avea toate obligaţiile.
În fapt, este vorba de o aplicaţie de internet banking, care pentru a fi utilizată, trebuie instalată pe calculatorul/telefonul mobil al clientului, după caz, dispozitiv care este total în afara controlului băncii.
Dacă sistemul băncii este auditat, verificat, fiind supus unor controale riguroase din partea autorităţilor de supraveghere, calculatorul/telefonul clientului poate suferi anumite vulnerabilităţi, pe care banca se află în imposibilitatea de a le controla, fiind strict sub controlul clientului şi în afara controlului băncii.
Banca nu poate accesa spaţiile fizice de la sediile clienţilor, pentru a verifica modul în care aceştia utilizează mijloacele pe care rulează aplicaţiile puse la dispoziţie de bancă. Odată instalate conform indicaţiilor băncii, clienţii au obligaţia de a asigura "paza" şi utilizarea corespunzătoare.
Este de notorietate că au loc fraude în mediul online şi este de notorietate că oricine foloseşte mijloace de plată online trebuie sa ia măsuri adecvate.
b) Recursul provocat formulat de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă D. S.A.
Recurenta-reclamantă a precizat că, în speţă, coparticiparea procesuală este incidentă, între recurenta-pârâtă şi intimata D., precum şi că, deşi nu a formulat recurs pe cale principală, odată cu declararea căii de atac de către B., dispoziţiile art. 491 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 473 din acelaşi cod, deschid posibilitatea ca, pe calea acestui recurs, să critice partea din decizia instanţei de apel care priveşte admiterea apelului celeilalte intimate, respectiv D..
Prin cererea de recurs, reclamanta A. S.A. a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând încălcarea de către instanţa de apel a normelor legale privind răspunderea apelantei D. S.A.
În esenţă, recurenta-reclamantă a arătat că, în speţă, considerentul instanţei de apei, potrivit căruia D. putea elibera sumele doar după constatarea oficială a fraudei, dincolo de neindicarea vreunui temei legal în susţinere, are un caracter formalist, excesiv şi nejustificat. În condiţiile în care D. cunoştea existenţa fraudei, nu există nicio explicaţie sau justificare care să-i permită reţinerea sumelor până la confirmarea acesteia de către o autoritate terţă.
Normele de drept greşit interpretate sunt cele prevăzute la art. 9, art. 21, art. 22 alin. (4) lit. b) şi art. 36 din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 6/2006.
Deşi acestea reglementează obligaţiile emitentului instrumentului de plată, recurenta-reclamantă a susţinut că a arătat, cu fiecare ocazie, că normele legale instituie un standard de conduită uniform al participanţilor la sistemele de plăţi, aceştia trebuind să acţioneze cu aceeaşi diligenţă indiferent de calitatea în care acţionează, respectiv în calitate de bancă ce primeşte o sesizare de fraudă de la client sau de la o terţă bancă. O interpretare contrară ar fi absurdă şi în contradicţie cu finalitatea avută în vedere de legiuitor, aceea de a permite depistarea şi blocarea imediată a transferurilor frauduloase.
Prin urmare, a susţinut recurenta-reclamantă, momentul la care D. a devenit obligată să îi restituie sumele în discuţie este tocmai cel în care a primit notificarea de fraudă de la banca plătitorului. Acesta este momentul relevant pentru calculul dobânzilor legale penalizatoare la care a fost obligată de către instanţa de fond, precum şi momentul de referinţă pentru actualizarea sumei cu rata inflaţiei
Recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond, în mod corect, a reţinut că obligaţia băncii de a da curs normelor legate de sesizarea de frauda o îndreptăţea pe aceasta nu doar (i) să blocheze suma, (ii) să refuze efectuarea transferurilor deja iniţiate de titularul contului, (iii) să transfere suma blocată într-un alt cont bancar cu destinaţie specială la care propriul client nu are acces, operaţiuni deja executate de pârâtă, ci şi o chestiune esenţială în materia transferurilor frauduloase, respectiv să îi restituie suma de bani. Pentru a realiza restituirea, pârâta nu avea nevoie nici de acordul propriului client şi nici de o hotărâre judecătorească care să o oblige la restituire, aşa cum nici acţiunile de restricţionare a accesului la suma de bani nu au avut nevoie, la bază, de acordul propriului client sau o hotărâre judecătorească.
Aşa fiind, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului provocat, cu consecinţa casării parţiale a hotărârii apelate în ceea ce priveşte admiterea apelului D..
c) Recursul incident formulat de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă D. S.A.
Recurenta-reclamantă a precizat că, deşi nu a formulat recurs pe cale principală, odată cu declararea căii de atac de către B., dispoziţiile art. 491 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 473 din acelaşi cod, deschid posibilitatea ca, pe calea recursului incident, să critice partea din decizia instanţei de apel care nu îi este favorabilă.
Totodată, a subliniat că recursul incident are caracter subsidiar faţă de recursul provocat, argumentele acestuia devenind relevante doar în ipoteza respingerii recursului provocat.
Prin cererea de recurs, reclamanta A. S.A. a indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., susţinând caracterul contradictoriu al motivării şi încălcarea de către instanţa de apel a normelor legale privind răspunderea recurentei.
Astfel, a arătat recurenta-reclamantă, contradicţiile interne ale motivării reies din considerentul conţinut în decizia recurată, potrivit căruia:
"Referitor la susţinerea apelantei B. S.A., în sensul că nu se justifică obligarea sa la suportarea integrală a acestui prejudiciu, de vreme ce reclamanta a fost privată şi de suma de 136.155,83 RON, blocată în tot acest timp de către D., Curtea arată că, în calitate de bancă emitentă a instrumentului de plată utilizat fraudulos, întreaga răspundere pentru sumele de care reclamanta a fost lipsită fără drept revine antecesoarei sale C. S.A. (potrivit prevederilor legale arătat supra), obligaţia de reparare a prejudiciului regăsindu-se la acest moment în patrimoniul său, ca urmare a fuziunii prin absorbţie."
Ar urma astfel, a susţinut recurenta-reclamantă, că, în mod necesar, înlăturarea culpei D. nu are niciun efect asupra culpei recurentei principale, B. urmând să răspundă integral faţă de reclamantă. În mod automat, considerentele sus-citate ar fi impus obligarea apelantei-pârâte B. la plata cheltuielilor de judecată de la plata cărora instanţa de judecată a exonerat D., în cuantum de 37.095,55 RON.
Pentru aceleaşi motive, înlăturarea răspunderii D. nu exonerează B. de răspunderea pentru repararea prejudiciului cauzat prin întârzierea acesteia din urmă în restituirea sumelor, cu consecinţa reţinerii culpei acesteia din urmă şi în ceea ce priveşte actualizarea cu rata inflaţiei şi dobânda legală penalizatoare, raportat la suma de 136.155,83 RON, începând cu data de 20.07.2015 şi până la data plăţii efective.
2. Apărările formulate în cauză
Intimata-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare faţă de recursul pârâtei B. S.A., prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pârâtei, prin raportare la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, pe fond, a solicitat respingerea acestuia, ca neîntemeiat.
Recurenta-pârâtă B. S.A. a depus, printr-un înscris unic, răspuns la întâmpinarea intimatei-reclamante A. S.A. şi întâmpinare faţă de recursul incident formulat de aceasta, solicitând respingerea apărărilor intimatei-reclamante, admiterea recursului propriu, astfel cum a fost formulat, şi respingerea recursului incident, ca neîntemeiat.
Intimata-pârâtă D. S.A. a depus întâmpinare faţă de recursurile formulate de reclamanta A. S.A., prin care a solicitat admiterea excepţiei inadmisibilităţii recursului incident şi respingerea recursului provocat şi a recursului incident.
Recurenta-reclamantă A. S.A. a depus răspuns la întâmpinările formulate de intimata-pârâtă D. S.A. şi de recurenta-pârâtă B., prin care a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii şi a apărărilor invocate de D. S.A., ca vădit neîntemeiate, precum şi respingerea apărărilor formulate de B..
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin acesta constatându-se că, prin cererea de recurs, nu au fost formulate critici de nelegalitate susceptibile de a fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
În condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost analizat în completul de filtru, iar prin încheierea din 05.11.2024, s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, cu menţiunea că au dreptul de a depune un punct de vedere în 10 zile de la comunicare, nicio parte neformulând punct de vedere la raport.
Prin rezoluţia din 10.12.2024, s-a fixat termen pentru examinarea admisibilităţii recursului în completul de filtru la 14 ianuarie 2025.
Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului principal, reţinută prin raport, urmează a anula recursul principal declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. şi a constata ca rămase fără efecte recursul incident şi recursul provocat declarate de recurenta-reclamantă A. S.A., pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Recursul constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulţumită numai pentru motive de nelegalitate şi în condiţiile prevăzute de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, printre altele, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
Art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar alin. (2) al aceluiaşi articol dispune "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".
Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că cerinţa motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurenta să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluţia şi motivele cuprinse în hotărârea recurată, nefiind suficientă menţiunea potrivit căreia hotărârea recurată este netemeinică şi nelegală.
Cererea de recurs trebuie să conţină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanţa învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.
Prin urmare, instanţa de recurs nu poate examina decât susţinerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunţate în apel, care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din actul normativ menţionat, normă de ordine publică.
În cauza pendinte, se constată că se invocă mai multe împrejurări care ar afecta, în opinia recurentei, validitatea deciziei recurate. Acestea vizează modul în care instanţa de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză şi situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută, acestea nefiind critici de nelegalitate, aduse deciziei pe care a supus-o controlului judiciar.
Se observă că recurenta a relatat mecanismele privind operaţiunile de internet banking şi a dezvoltat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de stabilirea situaţiei de fapt reţinute în cauză.
Întreaga construcţie a recursului vizează, în realitate, restabilirea situaţiei de fapt, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.
Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la stabilirea situaţie de fapt ori la modalitatea de analiză a probatoriului administrat în cauză.
Şi atunci când recurenta susţine că instanţa de apel a reţinut în mod eronat anumite aspecte în motivarea deciziei recurate, nereţinând criticile formulate de acesta, în realitate, impută instanţei tot greşita stabilire a situaţiei de fapt, aducând în discuţie chestiuni ce vizează exclusiv aspecte factuale ale pricinii, a căror apreciere intră în atribuţia instanţelor devolutive.
De asemenea, stabilirea culpei, pe care o aduce în discuţie recurenta, este o chestiune de fapt, care aparţine în mod suveran instanţei de fond sau de apel, ca instanţe devolutive.
În condiţiile în care, întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurenta-pârâtă face imposibilă exercitarea controlului de legalitate al instanţei de recurs.
Din dezvoltarea criticilor formulate rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond, care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate, deoarece recurentul tinde la a obţine o rejudecare a fondului cauzei, prin stabilirea unei situaţii de fapt distincte de cea reţinută de instanţa de apel. Or, instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere asupra probatoriului administrat, în timp ce instanţa de recurs nu poate proceda la reinterpretarea probelor şi la analizarea criticilor de netemeinicie a deciziei instanţei de apel.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 489 alin. (2) şi art. 496 alin. (1) din acelaşi act normativ, va anula recursul principal declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 631/A din 22 decembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi
Având în vedere soluţia de anulare a recursului principal, în temeiul dispoziţiilor art. 472 alin. (2) şi art. 473 teza finală C. proc. civ., aplicabile şi în recurs conform art. 491 alin. (1) din acelaşi cod, Înalta Curte va constata, ca rămase fără efect, atât recursul incident declarat de recurenta-reclamantă A. S.A., cât şi recursul provocat declarat de aceeaşi recurentă-reclamantă împotriva aceleiaşi decizii.
Soluţia de constatare a lipsei de efect a recursului incident conduce la respingerea cererii recurentei-reclamantă A. S.A de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., cheltuielile de judecată se acordă părţii care a câştigat procesului, situaţie neregăsită în speţă, întrucât, deşi recursul principal a fost anulat, totuşi cheltuielile de judecată solicitate de A. S.A se referă la taxa judiciară de timbru în sumă de 1.914,06 RON, care a fost achitată pentru depunerea recursului incident şi la taxa judiciară de timbru în sumă de 1.914,06 RON, care a fost achitată pentru depunerea recursului provocat. Or, odată constatată lipsa de efect a recursului incident şi a celui provocat, titularul acestor căi de atac nu se află în poziţia părţii care a câştigat procesul, pentru a beneficia de restituirea de către cealaltă parte a contravalorii taxei.
Totodată, alegând să nu declare recurs principal, ci recurs incident şi recurs provocat, reclamanta A. S.A. şi-a asumat consecinţele produse asupra căii de atac incidente de nesoluţionarea pe fond a recursului principal, iar o consecinţă previzibilă este şi aceea a lipsirii sale de beneficiul recuperării contravalorii taxei judiciare de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul principal declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 631/A din 22 decembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de Insolvenţă, Societăţi, Concurenţă Neloială şi Litigii decurgând din Exploatarea unei Întreprinderi.
Constată că recursul incident declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 631/A din 22 decembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de Insolvenţă, Societăţi, Concurenţă Neloială şi Litigii decurgând din Exploatarea unei Întreprinderi a rămas fără efect.
Constată că recursul provocat declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 631/A din 22 decembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de Insolvenţă, Societăţi, Concurenţă Neloială şi Litigii decurgând din Exploatarea unei Întreprinderi a rămas fără efect.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea recurentei-reclamantă A. S.A. de acordare a cheltuielilor de judecată.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2025.