Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2024
Deliberând asupra contestaţiilor de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 04 octombrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2015, în temeiul art. 2502 din C. proc. pen. s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurilor asiguratorii dispuse în cauză cu privire la inculpaţii A., B., C., D. şi S.C. E. S.R.L., care au fost menţinute.
În esenţă, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, emis la data de 18.11.2015 în dosarul de urmărire penală nr. 693/P/2014, s-a dispus trimiterea în judecată, printre alţii, a inculpaţilor C., pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la abuz în serviciu prev. de art. 52 alin. (3) din C. pen. cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 309 din C. pen. şi 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 din C. pen., D., pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la abuz în serviciu prev. de art. 52 alin. (3) din C. pen. cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 309 din C. pen. şi 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 din C. pen. şi S.C. E. S.R.L., pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la abuz în serviciu prev. de art. 52 alin. (3) din C. pen. cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 309 din C. pen. şi 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 din C. pen.
Prin sentinţa penală nr. 1145/12.10.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2015, s-au dispus printre altele:
În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. cu ref. la Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, achitarea inculpatului C., cu privire la săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la abuz în serviciu, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen., cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 309 din C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. (încheierea contractului cu S.C. E. S.R.L. fără organizarea unei proceduri de achiziţie).
În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., cu ref. la Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, achitarea inculpatului D. cu privire la săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la abuz în serviciu, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen., cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 309 din C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. (încheierea contractului cu S.C. E. S.R.L. fără organizarea unei proceduri de achiziţie).
În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. cu ref. la Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, achitarea inculpatei persoană juridică S.C. E. S.R.L., cu privire la săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la abuz în serviciu, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen., cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 309 din C. pen. şi art. 132 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. (încheierea contractului cu S.C. E. S.R.L. fără organizarea unei proceduri de achiziţie).
În baza art. 19 din C. proc. pen. şi art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 1357 şi urm. din C. civ. a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Compania Naţională Poşta Română S.A., astfel:
S-a dispus obligarea, în solidar, a inculpaţilor F. şi B. către partea civilă Compania Naţională Poşta Română S.A. la plata echivalentului în RON la data plăţii a sumei de 1.396.938,10 euro.
În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă cu privire la infracţiunile de abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu, participaţie improprie la abuz în serviciu, pentru care s-a dispus achitarea inculpaţilor.
S-a constatat că inculpatul A. a depus suma de 582.663,86 RON prin OP nr. x/09.05.2015 în contul de trezorerie x, beneficiar Tribunalul Bucureşti, cu specificaţia "se achită prejudiciul în dosar x/2015 Trib. Bucureşti, pt. A., pt. art. 741 din vechiul C. pen..’’.
În temeiul disp. art. 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen. raportat la art. 257 alin. (2) din C. pen. din 1969, s-a confiscat de la inculpatul A. echivalentul în RON, la data executării, a sumei de 35.306 euro, precum şi suma de 422.138,07 RON, reprezentând sumă traficată.
În temeiul dispoziţiilor art. 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen., raportat la art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen. s-a confiscat de la inculpatul F. suma de 62.000 RON (suma remisă de inculpatul G., fiul inculpatului, cu titlul de sponsorizare, în perioada iulie - septembrie 2009).
În temeiul disp. art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a menţinut sechestrul asigurator instituit prin ordonanţa nr. 693/P/2014 din 06.05.2015 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, asupra sumelor de bani deţinute de inculpatul A. în conturile deschise la H. S.A., I. S.A., J. S.A..
În temeiul disp. art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a menţinut sechestrul asigurator instituit prin ordonanţa nr. 693/P/2014 din 06.05.2015 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, astfel cum a fost modificată prin încheierea din data de 28.10.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală, asupra bunurilor imobile deţinute de inculpatul F.: teren în oraşul Sinaia, judeţul Prahova, strada x nr. 10, înscris în CF nr. x a oraşului Sinaia, cu nr. cadastral x şi ID electronic 21.977, în suprafaţă măsurată de 505 m2 şi în acte de 500 m2, în valoare estimată de 35.000 euro; apartament situat în mun. Bucureşti, str. x, înscris în CF nr. xa sectorului 6 Bucureşti, având număr cadastral x şi ID electronic 221716-C1-U121, în valoare estimată de 30.000 euro şi a sumelor de bani deţinute de inculpatul F. în conturile deschise la J. S.A..
În temeiul disp. art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a menţinut sechestrul asigurator instituit prin ordonanţa nr. 693/P/2014 din 06.05.2015 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, asupra sumelor de bani deţinute de inculpatul B. în conturile deschise la K. S.A. şi I. S.A..
În temeiul disp. art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a menţinut sechestrul asigurator instituit prin ordonanţa nr. 693/P/2014 din 06.05.2015 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, asupra bunurilor imobile deţinute de inculpatul G.: teren situat în Bucureşti, Calea x, înscris în CF nr. x a sectorului 3 Bucureşti, având număr cadastral x şi ID electronic 205038; construcţie situată în Bucureşti, Calea x, înscris în CF nr. xa sectorului 3 Bucureşti, având ID electronic 205038-C1, cu valoare estimată a imobilului de 150.000 euro şi a sumelor de bani deţinute de inculpatul G. în conturile deschise la L. S.A., M., N., O. S.A..
În temeiul disp. art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a menţinut sechestrul asigurator instituit prin ordonanţa nr. 693/P/2014 din 30.10.2015 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, asupra bunurilor imobile deţinute de inculpatul C.: apartament situat în Oneşti, jud. Bacău, strada x, având suprafaţa de 67,39 m2, ID electronic 60033-C1-U77, nr. cadastral x, nr. de carte funciară x/N şi o valoare estimată de 30.000 euro; apartament nr. x, situat în sectorul 3 mun. Bucureşti, str. x, având ID electronic 220203-C1-U62, nr. cadastral x, nr. de carte funciară x şi o valoare estimată de 80.000 de euro şi a sumelor de bani deţinute de inculpatul C. în conturile deschise la H., I. S.A..
În temeiul disp. art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a menţinut sechestrul asigurator instituit prin ordonanţa nr. 693/P/2014 din 30.10.2015 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, asupra sumelor de bani deţinute de inculpatul D. în conturile deschise la P., Q. S.A., R. S.A., S. S.A..
În temeiul disp. art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a menţinut sechestrul asigurator instituit prin ordonanţa nr. 693/P/2014 din 30.10.2015 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, asupra sumelor de bani deţinute de inculpata persoană juridică S.C. E. S.R.L. în conturile deschise la P., Q. S.A., R. S.A., S. S.A..
În temeiul art. 399 alin. (1) şi art. 493 alin. (8) din C. proc. pen. s-au revocat măsurile preventive prevăzute de art. 493 alin. (1) lit. a), b) şi c) din C. proc. pen. luate faţă de inculpata persoana juridică S.C. E. S.R.L. cu sediul social în Bucureşti, Splaiul Unirii nr. 86, biroul 1, număr de ordine în Registrul Comerţului j/40/10012/2001, atribuit la data de 05.12.2001 şi C.U.I. nr. x, prin încheierea din data de 17.11.2016 în dosarul nr. x/2015.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. i) din C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. s-a dispus anularea contractelor de prestări servicii media nr. x din 01.08.2009 încheiate între S.C. T. S.R.L., S.C. U. S.R.L. şi S.C. V. S.R.L. .
Curtea de Apel Bucureşti a mai reţinut că împotriva sentinţei penale nr. 1145/12.10.2021 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2015 au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, inculpaţii F., G., B., A., C., D. şi S.C. E. S.R.L. şi partea civilă Compania Poşta Română S.A..
Analizând, în acest context, la termenul din data de 04 octombrie 2024 măsurile asiguratorii luate în cauză, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, potrivit disp. art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., scopul măsurilor preventive se referă la evitarea ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune, iar potrivit art. 2502 din C. proc. pen., "în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător."
Astfel, în ceea ce priveşte proporţionalitatea măsurii faţă de scopul urmărit, curtea a constatat că, în prezentul dosar, deşi măsurile asigurătorii datează din 06.05.2015, totuşi termenul nu este disproporţionat, având în vedere motivele care au dus la amânarea cauzei, aceasta fiind una complexă, ce impune audierea de martori (instanţa de apel încuviinţând readministrarea probei testimoniale).
Cu privire la necesitatea respectării principiilor statuate de către CEDO în cauzele Beraru c. României şi Cutean c. României, curtea a reţinut că reprezintă un alt motiv care a determinat prelungirea procedurilor, toate aceste elemente constituie motive pentru a se aprecia că măsurile asigurătorii dispuse în cauză, chiar dacă datează din 06.05.2015, totuşi nu sunt disproporţionate, având în vedere că procedurile judiciare s-au prelungit tocmai pentru a garanta dreptul părţilor la un proces echitabil.
S-a mai arătat că art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu impune decât existenţa unui raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi obiectivul urmărit (Phillips împotriva Regatului Unit, Balsamo împotriva San Marino), astfel că trecerea unei perioade relativ mari de timp nu este de natură să pună în discuţie principiul rezonabilităţii, în accepţiunea Convenţiei, care se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părţilor, complexitatea cauzei şi durata procedurilor în faţa instanţei.
Prin raportare la prejudiciul reţinut în cauză, curtea a apreciat că măsurile asigurătorii îşi menţin caracterul proporţional.
Prin urmare, având în vedere infracţiunile comise, necesitatea asigurării reparării pagubelor produse prin săvârşirea infracţiunilor, plata cheltuielilor judiciare, sumele stabilite ca prejudiciu, în urma admiterii acţiunilor civile şi a celor suspuse confiscării speciale, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurilor asigurătorii subzistă, sens în care, a constatat legalitatea şi temeinicia măsurilor asiguratorii dispuse în cauză cu privire la inculpaţii A., B., C., D. şi S.C. E. S.R.L., pe care le-a menţinut.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au formulat contestaţie inculpaţii inculpaţi C., D. şi S.C. E. S.R.L.
În argumentarea contestaţiei depuse la data de 30 octombrie 2024, inculpaţii C., D. şi E. S.R.L., prin apărător ales au invocat netemeincia încheierii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, apreciind că aceasta derivă din greşita apreciere a instanţei asupra subzistenţei motivelor care au stat la baza luării măsurilor asiguratorii, raportat la încălcarea criteriului proporţionalităţii- condiţie imperativă prin raportare la exigenţele normelor penale de instituire a acestora.
Cu referire la motivul de netemeinicie invocat apărarea inculpaţilor a susţinut că instanţa s-a rezumat la a evidenţia caracterul obligatoriu şi real al acestora, arătând faptul că, atât necesitatea instituirii măsurilor, cât şi scopul în baza căruia trebuie luate reies din însăşi reglementarea infracţiunii de spălare a banilor, prev. de Legea nr. 656/2002.
În acest context s-a arătat că motivele învederate de instanţă, în ceea ce priveşte menţinerea măsurilor asiguratorii nu este aplicabilă pentru participaţia impropie la infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 308 din C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000.
S-a mai susţinut că, verificarea subzistenţei temeiurilor măsurilor, respectiv a proporţionalităţii acestora, în raport cu scopul urmărit trebuie realizată de instanţă, aşa cum prevede şi Decizia nr. 19/2017 a instanţei supreme, însă analiza curţii a fost una formală, fără a se raporta la specificul situaţiei de fapt reţinută de organele de urmărire penală prin ordonanţa din 30.10.2015 prin care a fost instituit sechestrul asigurator cu privire la bunurile contestatorilor sau la subzistenţa temeiurilor care au determinat luarea şi menţinerea măsurilor dispuse.
Totodată, s-a apreciat că măsura sechestrului asigurator trebuie ridicată în considerarea duratei îndelungate a procesului penal, inclusiv din perspectiva măsurilor asigurătorii, prin raportare la criteriile CEDO, comportamentul autorităţilor şi cel al părţilor, întrucât cerinţa proporţionalităţii acestor măsuri instituite nu mai este îndeplinită, în condiţiile în care temeiurile avute în vederea la momentul luării lor, respectiv în urmă cu 7 ani, în privinţa contestatorilor apelanţi nu mai subzistă.
În continuare, s-a arătat că analiza necesităţii menţinerii sau nu a măsurilor asigurătorii trebuie să se raporteze la criteriile stabilite de CEDO în materia protecţiei proprietăţii şi a dreptului la un proces echitabil, din perspectiva duratei procedurii, prin evaluarea complexităţii cauzei, în ansamblul său, a comportamentului acuzaţilor şi a celui al autorităţilor judiciare implicate, dar şi a multitudinii şi valorii importante a bunurilor ce au format obiectul indisponibilizării, precum şi a intervalului mare de timp în care acestea s-au aflat sub puterea sechestului.
În acest sens s-au mai făcut referiri la complexitatea relativ ridicată a cauzei, ce rezultă din amploarea activităţii infracţionale ce formează obiectul judecăţii şi numărul inculpaţilor cercetaţi, la împrejurarea că nu s-a constatat existenţa unor perioade de stagnare a procedurilor, la faptul că de 7 ani apelanţii inculpaţi au fost lipsiţi de posibilitatea de a dispune de bunurile asupra cărora s-au instituit măsuri asiguratorii, deşi prima instanţă a dispus achitarea acestora.
De asemenea, apărarea a invocat comportamentul procesual al inculpaţilor, care nu au tergiversat judecata, faţă de toate aceste aspecte apreciind că nu mai este respectată cerinţa proporţionalităţii acestor măsuri, în raport, cu scopul în vederea cărora au fost instituite, împrejurarea faţă de care, în opinia contestatorilor, nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurilor, în faza incipientă a procesului.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 28 octombrie 2024, dosarul fiind repartizat aleatoriu Completului C10.
La termenul fixat în cauză, 31 octombrie 2024, apărătorul inculpaţilor a susţinut motivele contestaţiilor, concluziile acestuia, ca şi cele ale reprezentantului Ministerului Public fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.
Examinând contestaţiile formulate de inculpaţii C., D. şi S.C. E. S.R.L. pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi a motivelor invocate în argumentarea acesteia, Înalta Curte constată următoarele:
Cu titlu prealabil, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în conformitate cu art. 53 din Constituţia României, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz: pentru apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea instrucţiei penale, prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.
Totodată, se reţine că, potrivit art. 1 din Protocolul 1 al Convenţiei, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
De asemenea, instanţa de control judiciar reţine că, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului instituirea sechestrului nu reprezintă o judecată asupra unei acuzaţii în materie penală în sensul art. 6 din Convenţie, deoarece, atât stabilirea unor drepturi de creanţă ale unor terţi, cât şi confiscarea unor bunuri sunt măsuri ce urmează a fi luate ulterior, în cadrul unor proceduri separate. (Decizia din 18 septembrie 2006, pronunţată în Cauza Mohammad Yassin Dogmoch împotriva Germaniei).
Mai mult decât atât, se reţine că, prin decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, Curtea Constituţională a reţinut că "sechestrul este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancţiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecinţă a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârşite, neavând, aşadar, caracter punitiv, ci eminamente preventiv. De altfel, potrivit art. 107 alin. (3) din C. pen., măsurile de siguranţă se pot lua şi în situaţia în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă."
În continuare, Înalta Curte, arată că, potrivit art. 2502 din C. proc. pen. "În tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător."
În conformitate cu prevederile art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., "Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune."
Nu în ultimul rând, se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 249 alin. (5) din C. proc. pen., "Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora."
În raport cu normele legale anterior menţionate, se constată că acestea reglementează scopul instituirii de măsuri asigurătorii într-o anumită cauză penală, respectiv evitarea ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.
De asemenea, din analiza modului de redactare al art. 249 din C. proc. pen., instanţa supremă constată, ca regulă generală, că luarea măsurilor asigurătorii în cursul procesului penal este facultativă, dispunerea acestora fiind lăsată la aprecierea organului judiciar.
Prin excepţie, legiuitorul a înţeles să reglementeze şi situaţii derogatorii, în care luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie. O situaţie în care luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie este prevăzută în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Astfel, potrivit art. 20 din Legea nr. 78/2000 stabilesc obligativitatea dispunerii acestei categorii de măsuri procesuale în cazul în care s-a săvârşit una dintre infracţiunile expres şi limitativ prevăzute de legea specială.
Indiferent de caracterul lor obligatoriu sau facultativ, prin noile dispoziţii procesual penale legiuitorul a impus obligativitatea verificării periodice a subzistenţei temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea sau menţinerea respectivelor măsuri, putându-se dispune, în raport, cu particularităţile fiecărei cauze, menţinerea, restrângerea, extinderea sau ridicarea măsurii dispuse. În cadrul acestui examen, instanţa trebuie să se raporteze, atât la dispoziţiile legale care vizează condiţiile în care poate fi dispusă măsura, la jurisprudenţa cu caracter obligatoriu a Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţiei (Decizia nr. 19/2017 pronunţată de Completul competent să judece recursul în interesul legii), cât şi la principiile rezultate din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la protecţia proprietăţii.
Prin urmare, unul dintre criteriile ce trebuie evaluate în procedura prevăzută de art. 2502 din C. proc. pen. îl reprezintă proporţionalitatea dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii şi restrângerea dreptului de proprietate al unei persoane acuzate, aspect ce trebuie analizat indiferent de modul în care legiuitorul a reglementat necesitatea dispunerii sechestrului (decurgând din lege ori fiind lăsată la aprecierea organului judiciar), având în vedere caracterul real al respectivelor măsuri procesuale, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin suspectului sau, după caz, inculpatului, afectând atributul dispoziţiei juridice şi materiale, de vreme ce proprietarul pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini.
Raportând aceste norme legale la cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că prin rechizitoriul din data de 18 noiembrie 2015, emis în dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor C., D. şi S.C. E. S.R.L. au fost trimişi în judecată pentru infracţiunea de participaţie improprie la abuz în serviciu, prev. de art. 52 alin. (3) din C. pen. cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 309 din C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, iar în cursul urmăririi penale s-a dispus, prin ordonanţele din 30 octombrie 2015, instituirea măsurii sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpaţilor apreciindu-se de către procuror că măsura este necesară în vederea garantării reparării pagubei produse prin infracţiune.
În condiţiile în care, dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 78/2000 au caracter special şi derogă în raport cu regula generală consacrată de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., se constată că, în materia faptelor de corupţie sau asimilate acestora, organele judiciare nu pot aprecia asupra condiţiei referitoare la necesitatea dispunerii de măsuri asigurătorii prin raportare la scopul pentru care acestea au fost reglementate de legea penală, ci aceasta decurge, în mod automat, din lege, fiind justificată de natura infracţiunilor de corupţie.
În legătură cu acest aspect, prin Decizia nr. 548/2019, Curtea Constituţională a stabilit că:
"Reglementarea acestor excepţii a fost determinată, în mod special, de importanţa relaţiilor sociale ocrotite prin acestea, de caracteristicile elementelor constitutive ale laturii obiective a acestor infracţiuni şi de pericolul social crescut al faptelor incriminate."
În acest context, în care obligativitatea instituirii măsurii asigurătorii derivă din lege, verificările efectuate de instanţa de judecată din perspectiva dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen., se limitează la examinarea asigurării unei juste proporţionalităţi între restrângerea dreptului de proprietate şi scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii.
În aceste sens, prin Decizia nr. 19/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a statuat că "Instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea confiscării bunurilor), ca modalitate de asigurare a interesului general, şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă.
Proporţionalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiţia decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii)."
În plus, se reţine că analiza existenţei justului echilibru între cerinţele interesului general al comunităţii şi cerinţa de a proteja drepturile fundamentale ale persoanei, se realizează şi din perspectiva criteriilor stabilite în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia protecţiei proprietăţii şi a dreptului la un proces echitabil, prin raportare la durata procedurii, complexitatea ridicată a cauzei, la conduita acuzaţilor şi a autorităţilor judiciare, dar şi a bunurilor ce au format obiectul indisponibilizării, precum şi a intervalului de timp în care acestea s-au aflat sub puterea sechestrului.
Aşadar, în ceea ce priveşte proporţionalitatea măsurii faţă de scopul urmărit, instanţa trebuie să examineze dacă întinderea măsurii (atât cu privire la valoarea sechestrată, cât şi cu privire la durata acesteia) este proporţională cu scopul urmărit (înlăturarea riscului de ascundere, distrugere, înstrăinarea sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale, care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii ori a reparării pagubei produse prin infracţiune).
Faţă de infracţiunile pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată şi, având în vedere caracterul special şi derogator al dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000, instanţa de control judiciar apeciază că, în materia faptelor de corupţie sau asimilate acestora, analiza condiţiei referitoare la necesitatea dispunerii de măsuri asigurătorii prin raportare la scopul pentru care acestea au fost reglementate de legea penală, nu este supusă aprecierii organelor judiciare, ci decurge, în mod automat, din lege, fiind justificată de natura infracţiunilor de corupţie, în acest sens fiind şi considerentele Deciziei nr. 548/2019 a Curţii Constituţionale.
În ceea ce priveşte proporţionalitatea măsurii faţă de scopul urmărit, instanţa trebuie să examineze dacă întinderea măsurii este corespunzătoare şi dacă perioada de timp pentru care a fost instituită este una rezonabilă.
Referitor la contestatorul C. se constată că, prin ordonanţa din data de 30 octombrie 2015, dată în dosarul nr. x/2014 al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie s-a dispus sechestrul asigurător asupra următoarelor imobile deţinute de inculpat: apartamentul nr. x, situat în Oneşti, jud. Bacău, str. x, având suprafaţa de 67.39 mp, ID electronic 60033-C1-U77, nr. cadastral x;26, nr. de carte funciară x/N şi o valoarea de circa 30.000 euro, apartamentul nr. x, situat în sectorul 3, mun. Bucureşti, str. x, având ID electronic 22030-C1-U62, nr. cadastral x, nr. de carte funciară nr. x şi o valoare de circa 80.000 euro. Totodată, s-a dispus indisponibilizarea prin instituirea sechestrului asigurator asupra sumelor deţinute de C. în conturile deschise la H., I. S.A., până la concurenţa sumei de 2.834.077, 33303 euro.
Referitor la inculpatul D. s-a dispus, prin ordonanţa din data de 30 octombrie 2015, dată în dosarul nr. x/2014 al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie indisponibilizarea prin instituirea sechestrului asigurator asupra sumelor de bani deţinute de acesta în conturile deschise la P., Q. S.A., R. S.A. şi S. S.A., până la concurenţa sumei de 2.834.077, 33303 euro.
Referitor la inculpata S.C. E. S.R.L., prin ordonanţa din data de 30 octombrie 2015, dată în dosarul nr. x/2014 al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumelor de bani deţinute de aceasta în conturile deschise la P., Q. S.A., R. S.A. şi S. S.A., până la concurenţa sumei de 2.834.077, 33303 euro.
Ulterior, prin sentinţa nr. 1145 din 12 octombrie 2021 a Tribunalului Bucureşti s-a dispus, printre altele, în baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. menţinerea sechestrului asigurator instituit prin ordonanţa nr. 693/P/2014 din 30.10.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie.
Procedând la verificarea temeiurilor ce au determinat menţinerea acestora, prin încheierea din data de 04 octombrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, Înalta Curte apreciază că exigenţele referitoare la proporţionalitatea măsurilor asigurătorii sunt respectate, astfel încât nu se poate discuta despre o sarcină excesivă faţă de inculpaţii C., D. şi S.C. E. S.R.L. sau despre o încălcare a dispoziţiilor convenţionale, constituţionale şi legale, care protejează dreptul de proprietate.
În cauză, similar celor reţinute de Curtea de Apel Bucureşti în cuprinsul încheierii contestate, se constată că măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor antereferiţi, astfel cum a fost instituită în cursul urmăririi penale şi menţinută în cursul judecăţii, este în continuare necesară, pentru a garanta repararea pagubei produse prin săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina acestora, respectiv înlăturarea riscului de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale.
Deşi de la data instituirii măsurii asiguratorii asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor au trecut nouă ani, Înalta Curte, raportându-se şi la celelalte criterii de analiză, la care s-a făcut referire, pe larg, anterior şi care trebuie avute în vedere din perspectiva dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen., constată că, şi la acest moment, subzistă temeiurile care au determinat luarea şi menţinerea acestora, fiind, în continuare necesare pentru atingerea scopului prevăzut de art. 249 alin. (4) din C. proc. pen. şi anume pentru a garanta repararea eventualei pagubei produse prin infracţiune.
Astfel, se are în vedere, pe de-o parte, natura acuzaţiilor pentru care au fost trimişi in judecată inculpaţii C., D. şi S.C. E. S.R.L., respectiv infracţiunea de participaţie improprie la abuz în serviciu prev. de art. 52 alin. (3) din C. pen. cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 309 din C. pen. şi 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 din C. pen., iar pe de altă parte, faptul că, prin hotărârea atacată s-a dispus, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. achitarea inculpaţilor şi menţinerea sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile deţinute de inculpatul C.: apartament situat în Oneşti, jud. Bacău, strada x, având suprafaţa de 67,39 m2, ID electronic 60033-C1-U77, nr. cadastral x, nr. de carte funciară x/N şi o valoare estimată de 30.000 euro; apartament nr. x, situat în sectorul 3 mun. Bucureşti, str. x, având ID electronic 220203-C1-U62, nr. cadastral x, nr. de carte funciară x şi o valoare estimată de 80.000 de euro şi a sumelor de bani deţinute de inculpatul C. în conturile deschise la H., I. S.A., asupra sumelor de de bani deţinute de inculpatul D. în conturile deschise la P., Q. S.A., R. S.A., S. S.A. şi asupra sumelor de bani deţinute de inculpata persoană juridică S.C. E. S.R.L. în conturile deschise la P., Q. S.A., R. S.A., S. S.A., în temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen.
Având în vedere aspectele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că, raportat la complexitatea ridicată a cauzei, ce a determinat administrarea unui amplu probatoriu în fond, dar şi la stadiul procedurii judiciare în calea ordinară de atac, instanţa de apel încuviinţând readministrarea probei testimoniale, se poate aprecia în mod întemeiat că, la momentul procesual actual, în privinţa măsurilor asigurătorii menţinute prin sentinţa penală apelată se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului, şi interesul personal al persoanei interesate de a-şi exercita neîngrădit dreptul de proprietate asupra bunurilor ce au fost indisponibilizate.
Totodată, Înalta Curte apreciază că în cauză situaţia nu este similară cu cea reţinută prin încheierea pronunţată în dosarul nr. x/2017 al instanţei supreme, învederată de apărare, în cauza referită instanţa considerând a fi excesivă o perioadă de 11 ani de indisponibilizare a bunurilor pe parcursul urmăririi penale, cauza aflându-se la debutul cercetării judecătoreşti în faţa instanţei de fond.
În ceea ce priveşte critica referitoare la intervenirea prescripţiei acţiunii civile, Înalta Curte apreciază că aceasta vizează, în realitate, legalitatea exercitării acţiunii civile formulate în cauză.
Or, instanţa supremă este învestită cu soluţionarea contestaţiei formulate împtriva încheierii prin care s-a verificat măsura.
Astfel, această susţinere excedează problemei de drept supusă analizei, în sens contrar instanţa supremă ar proceda la analizarea şi soluţionarea acţiunii civile, chestiune de fond care trebuie cercetată şi analizată de către instanţa de apel cu ocazia soluţionării cauzei şi a laturii civile a cauzei.
Faţă de cele învederate, Înalta Curte constată că se impune menţinerea în continuare a măsurilor asigurătorii dispuse în cauză, în interesul bunei înfăptuiri a justiţiei, având în vedere că nu s-au modificat temeiurile care au stat la baza luării şi menţinerii măsurilor asigurătorii şi nu au fost indicate aspecte noi, esenţiale, care să justifice o altă soluţie.
Prin urmare, în raport cu argumentaţia ce precede Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 4251 alin. (7) lit. b) din C. proc. pen. va respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de contestatorii inculpaţi C., D. şi S.C. E. S.R.L. împotriva încheierii din data de 04 octombrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2015.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorii inculpaţi vor fi obligaţi la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (5) din C. proc. pen., onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi B. şi A., în cuantum de câte 360 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de contestatorii inculpaţi C., D. şi S.C. E. S.R.L. împotriva încheierii din data de 04 octombrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2015.
Obligă contestatorii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi B. şi A., în cuantum de câte 360 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 octombrie 2024.