Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 7 martie 2022, pe rolul Judecătoriei Bolintin Vale, sub număr de dosar x/192/2022, reclamanta A S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B S.R.L., a solicitat instanței să dispună: rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare - cumpărare autentificată sub nr. 1776/25.08.2021 de BNI C; obligarea pârâtei la plata sumei de 2.913.232 lei reprezentând contravaloarea dublului vânzării; repunerea părților în situația anterioară încheierii promisiunii de vânzare – cumpărare; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1166 și urm., art. 1279 alin. (1) și alin. (2), art. 1547 C. civ., art. 194, art. 451 - 453 C. proc. civ.
Pârâta B S.R.L. a depus la dosar o cerere prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Bolintin Vale și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu.
Prin sentința civilă nr.1216 din 30 iunie 2022, pronunțată de Judecătoria Bolintin Vale, în dosarul nr. x/192/2022, a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu.
Prin sentința civilă nr. 88 din 10 noiembrie 2022, pronunțată de Tribunalul Giurgiu – Secția Civilă, în dosarul nr. x/192/2022, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B S.R.L., s-a dispus rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare și cumpărare autentificată sub nr. 1776/25.08.2021 de BNI C și repunerea părților în situația anterioară încheierii acestui act, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.913.232 lei reprezentând contravaloarea dublului prețului vânzării și a sumei de 53.908,48 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pârâta B S.R.L. a formulat o cerere de apel împotriva sentinței pronunțate de prima instanță, solicitând admiterea apelului, în principal, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, schimbarea în tot a hotărârii apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 1737/2023 din 9 noiembrie 2023, Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă B S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 88 din 10 noiembrie 2022, pronunțată de Tribunalul Giurgiu – Secția Civilă, în dosarul nr. x/192/2022, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A S.R.L., ca nefondat și a obligat-o pe apelanta- pârâtă să plătească intimatei-reclamante suma de 11.900 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel; a respins ca neîntemeiată cererea apelantei-pârâte având ca obiect plata cheltuielilor de judecată din apel.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B S.R.L. prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență D, solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.
În motivarea recursului, după prezentarea situației de fapt și a soluțiilor pronunțate în cauză, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că instanța de fond a dispus rezoluțiunea promisiunii de vânzare-cumpărare, repunerea părților în situația anterioară și obligarea sa la plata dublului prețului vânzării, constatând în mod nelegal, că ar fi refuzat încheierea contractului de vânzare la data solicitată de reclamantă, respectiv 15 februarie 2022, trecând ca neobservat termenul de încheiere a contractului stabilit de părți prin convenție, respectiv 24 mai 2023, soluție menținută în mod greșit și de către instanța de apel.
Recurenta a arătat că, în cauza de față, ne aflăm în ipoteza reglementată de dispozițiile art. 1411 C. civ. - obligația afectată de termen - întrucât prin promisiunea de vânzare-cumpărare, părțile au stabilit ca dată de încheiere a contractului de vânzare în formă autentică data de 24 mai 2023, iar la momentul introducerii acțiunii societatea se afla înlăuntrul termenului de executare al obligației, contrar reținerilor instanței de fond și ale instanței apel.
Potrivit dispozițiilor art. 1413 alin. (1) și (2) C. civ., întotdeauna termenul profită debitorului obligației, iar în speța dedusă judecății societatea recurentă a renunțat la beneficiul termenului, astfel încât, apelul se impunea a fi admis cu consecința respingerii acțiunii, ca prematură, întrucât se afla în termenul de executare a contractului.
În acord cu dispozițiile art. 1270 alin (1) C. civ., text de lege care exprimă principiul forței obligatorii a contractului, recurenta arată că nu a refuzat și nu refuză încheierea contractului de vânzare promis, însă au intervenit anumite obstacole (notarea sechestrului de către ANAF - situație rezolvată prin hotărâre judecătorească definitivă, acțiunea pauliană a ANAF - situație rezolvată, întrucât s-a anulat definitiv decizia de impunere a ANAF emisă pentru autoarea E S.R.L.), obstacole care au fost rezolvate și este gata să execute contractul promis, aspecte dovedite și instanței de apel.
Astfel, deși se află în termenul de executare al obligației de a încheia contractul de vânzare autentică, reclamanta a învestit instanța de judecată cu acțiunea în rezoluțiune, motivat de faptul neexecutării culpabile a obligației de a încheia contractul în formă autentică cu toate că obligația nu era scadentă nici la momentul introducerii acțiunii și nici la momentul pronunțării hotărârii instanței de fond, iar la momentul pronunțării deciziei atacate a arătat instanței de apel că este gata să execute antecontractul și să încheie contractul în formă autentică, însă instanța de apel cu nesocotirea dispozițiilor legale anterior menționate a respins apelul ca nefondat.
Consideră că, în speță, nu se regăsește niciun argument juridic al instanței de apel cu privire la faptul că recurenta-pârâtă ar fi renunțat la beneficiul termenului și nici dacă societatea recurentă ar fi fost decăzută din beneficiul termenului instituit de părți prin promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, pentru a putea constata culpa sa pentru neexecutarea obligației de a încheia contractul de vânzare în formă autentică la data de 24 mai 2023.
Din această perspectivă, recurenta-pârâtă susține că hotărârea atacată nu respectă nici exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind necesar ca o hotărâre judecătorească să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților și la probatoriul administrat în litigiu, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor legale sus menționate.
Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță - care are în mod necesar obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă, cel puțin pentru a le aprecia pertinența - astfel că nemotivarea unei hotărâri judecătorești, total sau parțial, echivalează practic cu soluționarea procesului fără a intra în fondul acțiunii.
Or, în condițiile în care recurenta se afla înlăuntrul termenului de executare al contractului, instanța de fond și nici cea de apel nu avea cum să constate că aceasta a refuzat executarea contractului - culpa și să dispună rezoluțiunea contractului, repunerea părților în situația anterioară, obligarea la plata dublului prețului vânzării și a cheltuielilor de judecată.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 1516 alin. (1) și (2) C. civ., întotdeauna creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală a obligației și la termenul stabilit, legiuitorul recunoscându-i acestuia dreptul de opțiune.
În cauza de față, la momentul introducerii acțiunii și chiar la momentul pronunțării hotărârii în primă instanță, obligația de a încheia contractul de vânzare în formă autentică nu era ajunsă la scadență, motiv pentru care instanța de fond nu avea cum să constate că aceasta a refuzat executarea contractului - culpa și să dispună rezoluțiunea contractului, repunerea părților în situația anterioară și obligarea la plata dublului prețului și a cheltuielilor de judecată, iar instanța de apel nu avea cum să facă o astfel de constatare, în mod legal.
Potrivit dispozițiilor art. 1551 alin. (1) C. civ.: „Creditorul nu are dreptul la rezoluțiune atunci când neexecutarea este de mică însemnătate”, iar în speță, la momentul introducerii acțiunii și pronunțării hotărârii atacate nu se putea discuta despre o obligație neexecutată de către recurenta-pârâtă, întrucât era înlăuntrul termenului de executare a obligației (contractul în formă autentică trebuia încheiat la data de 24 mai 2023), astfel încât intimata-reclamantă nu era îndreptățită să solicite și să obțină rezoluțiunea promisiunii de vânzare cumpărare, conform dispozițiilor anterior citate, iar instanța de apel nu avea cum să constate că această hotărâre este temeinică și legală.
Față de argumentele ce preced, recurenta-pârâtă solicită să se constate că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a normelor de drept substanțial anterior citate și pe cale de consecință, să dispună admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.
Intimata-reclamantă A S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, susținând că recursul cuprinde veritabile apărări pe fondul cauzei, iar criticile invocate nu pot fi încadrate în niciunul din motivele de casare expres prevăzute de Codul de procedură civilă.
Înalta Curte de Casație și Justiție a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ. coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același cod, „recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs.”
În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.
Așadar, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurenta-pârâtă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.
În calea extraordinară de atac a recursului controlul de legalitate nu poate fi exercitat decât în măsura în care argumentele părții prin care este exprimată nemulțumirea față de soluția adoptată în apel se circumscriu motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ.
Din interpretarea acestor norme, rezultă că nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivelor de recurs, iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării de critici pertinente ale deciziei ce formează obiectul recursului.
Prin argumentele evocate, recurenta tinde, de o manieră inadmisibilă procedural, la o devoluare a fondului, la stabilirea altei situații de fapt, în raport probele administrate în cauză, față de care să se aprecieze de către instanța de recurs faptul că nu sunt îndeplinite condițiile legale cumulative pentru a se dispune rezoluțiunea promisiunii de vânzare-cumpărare.
Susținerile recurentei nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate ale deciziei recurate, întrucât simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată și la argumentele care au format convingerea instanței, fără a reclama vreun viciu de legalitate a considerentelor reținute de instanța de prim control judiciar în justificarea soluției pronunțate, simpla reluare a aspectelor particulare ale litigiului și prezentarea, din nou, a argumentelor expuse la instanțele de fond nu răspund exigențelor legale care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Relativ la motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că argumentele expuse de recurentă sunt generice sau pur teoretice, criticile la adresa hotărârii atacate prezintă doar afirmația că decizia este nemotivată, întrucât recurenta-pârâtă nu a renunțat la beneficiul termenului instituit de părți prin promisiunea de vânzare-cumpărare, aflându-se în termenul de executare a contractului, fără a fi expuse în concret aspecte de nelegalitate care să poată fi circumscrise acestui motiv de casare.
Astfel recurenta susține că hotărârea recurată este nemotivată cu privire la aspectele invocate la fond și în apel și nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția instanței de respingere a apelului, subliniind, totodată, că a fost privată de dreptul la un proces echitabil, încălcându-se dispozițiile imperative ale art. 425 alin. (1) pct. (b) C. proc. civ., întrucât nu are garanția că argumentele sale au fost analizate.
Or, susținerile prezentate de recurentă în memoriul de recurs nu pot fi circumscrise cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece recurenta în argumentarea acestui motiv de casare înțelege să procedeze la prezentarea stării de fapt, ceea ce constituie un aspect de netemeinicie și la expunerea unor considerații teoretice referitoare la noțiunea motivării unei hotărâri judecătorești, însă nu indică, în mod concret, în ce măsură instanța de apel nu a respectat exigențele motivării hotărârii pronunțate, afirmând la modul general aspecte legate de ipoteza nemotivării, pe care nu le individualizează în mod concret.
Se constată că, deși se invocă ipoteza nemotivării, în cuprinsul cererii formulate, recurenta nu a indicat argumente de nelegalitate care să susțină această situație și nici în ce modalitate hotărârea instanței de judecată nu este conformă legii.
Înalta Curte de Casație și Justiție constată, de asemenea, că în expunerea argumentelor în susținerea motivului de recurs reglementat de 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea normelor de drept material referitoare la obligația afectată de termen și beneficiul termenului, întrucât a reținut eronat că recurenta a refuzat executarea contractului, în condițiile în care obligația de a încheia contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică nu era ajunsă la scadență.
Or, recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor legale (art. 1270 C. civ., art. 1411 C. civ., art. 1516 alin. (1) și (2) C. civ., art. 1551 alin. (1) C. civ. etc.), condiția dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligația de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel.
Totodată, simpla reluare a alegațiilor recurentei din etapa procesuală a apelului, cu ignorarea hotărârii atacate și a considerentelor acesteia, nu reprezintă o motivare valabilă a recursului.
Așa fiind, Înalta Curte constată că motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. au fost invocate în mod formal, iar aspectele de netemeinicie invocate de recurentă nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
În considerarea celor ce preced, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 489 alin. (2) din același act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B S.R.L. prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență D împotriva deciziei civile nr. 1737/2023 din 9 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă.
Constatând culpa procesuală a recurentei în promovarea recursului de față și în raport de solicitarea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării recurentei-pârâte B S.R.L. prin administrator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ D la plata sumei de 11900 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A S.R.L., conform înscrisurilor doveditoare aflate la filele 47-48 din dosarul de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B S.R.L. prin administrator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ D împotriva deciziei civile nr. 1737/2023 din 9 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă.
Obligă pe recurenta-pârâtă B S.R.L. prin administrator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ D la plata sumei de 11900 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A S.R.L.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2024.