Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., „prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)”, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța – Secția a II-a Civilă la 16.11.2022, așa cum a fost modificată prin cererea depusă la 28.11.2022, reclamata S.C. A S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” S.A. Constanța, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate nelegalitatea rezilierii contractelor de închiriere nr. 01/18.07.2014, nr. 02/22.08.2014 și nr. 03/26.10.2015 în baza notificărilor nr. 11582/19.10.2022, nr. 11583/19.10.2022 și nr. 11585/19.10.2022 și să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, iar prin notele scrise depuse la dosar la 28.02.2023, a invocat excepția necompetenței materiale procesuale a instanței.
Prin încheierea nr. 394/10.04.2023, Tribunalul Constanța – Secția a II-a Civilă a respins excepția necompetenței sale materiale procesuale, iar prin sentința civilă nr. 807/11.07.2023, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe și a încheierii menționate, S.C. A S.R.L. a declarat apel principal, iar Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” S.A. Constanța a promovat apel incident doar împotriva încheierii nr. 394/10.04.2023, ambele apeluri fiind respinse ca nefondate, prin decizia civilă nr. 185/LP/29.11.2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – Secția a II-a Civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți.
Împotriva acestei decizii civile, S.C. A S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea ei în parte și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată a apelului principal, Curții de Apel Constanța.
În motivare, după prezentarea situației de fapt și a parcursului procesual al litigiului, autoarea căii de atac a criticat dezlegarea dată apelului declarat împotriva încheierii nr. 394/10.04.2023 prin care s-a respins excepția necompetenței materiale procesuale a primei instanțe, arătând că instanța de apel, deși a confirmat-o, a schimbat parțial considerentele, iar în motivare a aplicat greșit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât obiectul prezentului litigiu, vizând rezilierea unor contracte de închiriere, nu se circumscrie ipotezei reglementate de textul legal invocat, ce privește executarea unui contract, iar nu modalitatea de încetare a acestuia.
Printr-o critică subsecventă, a arătat că a fost reținută greșit, prin prisma art. 478 alin. (3) C. proc. civ. privind limitele efectului devolutiv, schimbarea cauzei acțiunii, întrucât atât în fața primei instanțe, cât și în apel, a prezentat argumente privind emiterea notificărilor de reziliere cu încălcarea clauzelor contractuale.
Recurenta a mai arătat că minuta din 31.08.2022 semnată de părți are valoarea unei tranzacții, astfel că statuarea contrară a instanțelor de fond încalcă prevederile art. 2.267 C. civ.
În continuare, relevând considerații teoretice privind tranzacția, a subliniat că înscrisul mai sus menționat, chiar dacă nu a fost denumit expres, îndeplinește cerințele legale ale acestui tip de contract, întrucât părțile au urmărit să prevină un litigiu prin concesii reciproce, convenind modificarea termenelor de plată a debitului restant, cu consecința înlăturării incidenței clauzei 7.1 lit. c) din contractele de închiriere.
Recurenta a mai invocat aplicarea greșită a principiului simetriei de formă a actelor juridice, în privința modalității de încheiere și de încetare a contractelor de închiriere vizate prin acțiune, întrucât acestea i-au fost atribuite în urma câștigării licitației publice organizate în baza hotărârii consiliului de administrație al intimatei, astfel că rezilierea putea fi decisă numai printr-o decizie a aceluiași organ de conducere, iar nu prin voința directorului general.
În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
La 25.04.2024, intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea lui ca nefondat.
Examinând, cu prioritate, excepția inadmisibilității recursului, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.
Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în Codul de procedură civilă, în art. 457.
Analiza obiectului demersului judiciar prezintă relevanță pentru stabilirea naturii litigiului și, în consecință, pentru determinarea admisibilității recursului declarat, deoarece potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., ,,Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile (…) privind navigația civilă și activitatea în porturi (...)”; ca atare, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului pentru hotărârile date în apel în litigiile din materia activității în porturi.
Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 185/LP/29.11.2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – Secția a II-a Civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți, în apel, într-un litigiu vizând contracte de închiriere a unor terenuri din Portul Midia, încheiate de părți în temeiul O.G. nr. 22/1999 și Ordinului nr. 1286/2012 emis de Ministrul Transporturilor și Infrastructurii.
Aceste terenuri fac parte din categoria reglementată de art. 2 alin. (1) lit. a) din Regulamentul privind închirierea infrastructurii de transport naval care aparține domeniului public al statului și este concesionată administrațiilor portuare și/sau de căi navigabile interioare din 07.08.2012, aprobat prin Ordinul nr. 1286/2012 emis de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, fiind folosite pentru activități comerciale sau industriale și de aprovizionare sau deservire a platformelor de foraj maritim.
În consecință, a fost dedus judecății un litigiu privind activitatea în porturi.
Concluzia prezentată mai sus este concordantă deciziei nr. 71/09.11.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în care s-a reținut că „închirierea infrastructurii portuare, parte a infrastructurii de transport naval, intră în categoria activităților esențiale care se desfășoară în porturi. Aceasta pentru că, în cadrul activității de administrare a porturilor, se conferă administrațiilor portuare atribuția de a pune la dispoziția utilizatorilor infrastructura portuară, în mod liber și nediscriminatoriu. Rezultă astfel că închirierea infrastructurii portuare poate fi integrată activității de administrare portuară. De asemenea, prin art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 22/1999, se prevede că scopul pentru care sunt puse la dispoziția utilizatorilor terenurile portuare prin contracte de închiriere este acela al desfășurării în mod eficient a activităților portuare reglementate prin O.G. nr. 22/1999”.
Așa fiind, decizia civilă recurată este o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., nesusceptibilă de exercițiul căii de atac a recursului.
Cum recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ar fi de natură să încalce principiul legalității căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ., Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, urmează ca, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 185/LP/29.11.2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – Secția a II-a Civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 noiembrie 2024.