Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., „prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)”, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad – Secția a II-a Civilă la 05.01.2023, reclamanta S.C. A S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B S.R.L. solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate simulația contractului de vânzare autentificat sub nr. 2384/12.12.2016 de S.P.N. C, având ca obiect imobilul situat în Arad, str. (...), jud. Arad, caracterul fictiv și cauza ilicită a acestuia, cu consecința restabilirii situației anterioare, în sensul inexistenței actului juridic și păstrării de către reclamantă a calității de proprietar asupra imobilului menționat și să dispună îndrumarea Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară – Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Arad să efectueze modificările corespunzătoare în cartea funciară, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsei calității procesuale active, în subsidiar solicitând respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Prin încheierea de la 09.03.2023, prima instanță a calificat excepția inadmisibilității acțiunii drept o apărare de fond și a unit cu fondul excepțiile lipsei calității procesuale active și inadmisibilității capetelor al doilea și al treilea ale acțiunii, invocată de pârâtă prin notele scrise depuse la dosar la termenul respectiv.
Ulterior, a pronunțat sentința civilă nr. 439/21.09.2023, prin care a respins atât excepțiile inadmisibilității și lipsei calității procesuale active, cât și acțiunea, obligând reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 9.877 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe civile, S.C. A S.R.L. a declarat apel principal, iar S.C. D S.R.L. (fostă S.C. B S.R.L.), apel incident, vizând numai considerentele hotărârii primei instanțe.
Prin decizia civilă nr. 103/A/05.03.2024, Curtea de Apel Timișoara – Secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a respins apelul principal, a admis apelul incident și a înlăturat din considerentele sentinței apelate referirile privitoare la caracterul ilicit al simulației invocate de către reclamantă; a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 13.666 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii civile, S.C. A S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea ei și, în principal, trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanței de apel, iar în subsidiar, rejudecarea ei de către instanța de recurs, cu consecința admiterii acțiunii.
În motivare, a susținut că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, întrucât în apel, deși ambele părți au invocat lipsa cauzei ilicite, chestiune reținută de instanța devolutivă de control judiciar, a fost admis numai apelul incident al părții adverse, nu și apelul său. În opinia recurentei, curtea de apel trebuia, având în vedere identitatea criticilor ambelor părți, să admită și apelul principal, chiar dacă a menținut soluția pronunțată de prima instanță asupra fondului cauzei.
A mai criticat decizia recurată pentru încălcarea art. 1.289 și urm. C. civ., arătând că a dovedit îndeplinirea condițiilor legale privind simulația, probând existența actului simulat și a celui secret, care reflectă voința reală a părților. Cu privire la preț, a susținut că, deși nu a invocat caracterul lui neserios, a indicat sursa sumelor utilizate, care au provenit din contul său bancar și au ajuns în același cont, demonstrând astfel nu caracterul fictiv al prețului, ci achitarea lui fictivă. Totodată, a subliniat că natura simulată al actului juridic încheiat cu intimata rezultă și din împrejurarea că imobilul care a făcut obiectul vânzării a rămas continuu în posesia și folosința sa.
Recurenta a imputat instanței de apel și analiza superficială a probatoriului administrat, din care rezultă voința reală a părților de a nu opera transferul dreptului de proprietate asupra imobilului, precum și împrejurările care le-au determinat să încheie contractul fictiv, care nu putea produce efecte.
A subliniat că situația activelor societății relevă faptul că nu avea niciun interes să înstrăineze singurele imobile de mare valoare deținute, întrucât prin această operațiune patrimoniul său se diminua considerabil, bunurile mobile rămase având o valoare nesemnificativă din cauza uzurii lor.
Autoarea căii de atac a invocat lipsa unor probe din care să rezulte, fără echivoc, împrejurările de fapt arătate de intimată în motivarea apelului și a subliniat că, în aceste circumstanțe, instanța de prim control judiciar a reținut anumite aspecte numai din motivarea apelului incident, fără un suport probator cert.
În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.
Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar recurenta-reclamantă a răspuns la întâmpinare.
Examinând cu prioritate excepția nulității recursului, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Conform art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau a mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea. Prin urmare, controlul judiciar se poate înfăptui numai dacă autorul căii de atac aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanța de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
În speță, deși au fost indicate ca temei al recursului promovat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei și când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, analiza memoriului impune concluzia că recurenta nu a dezvoltat nicio critică de veritabilă nelegalitate la adresa deciziei instanței de prim control judiciar.
Astfel, motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a fost invocat pur formal, câtă vreme titulara căii de atac nu a indicat dispozițiile procedurale încălcate, nici nu a conturat argumente susceptibile a fi circumscrise acestui caz de casare, așa încât instanței de recurs nu i s-a supus analizei niciun reper pentru examinarea legalității deciziei din această perspectivă.
Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta deduce spre soluționare ipoteza motivelor contradictorii, apreciind că poate fi circumscrisă acestei situații decizia curții de apel de a admite doar apelul incident, nu și apelul principal, în contextul în care ambele părți au invocat aceleași argumente, vizând inexistența cauzei ilicite a actului juridic încheiat, acestea fiind însă valorificate doar în beneficiul intimatei.
În acest context, Înalta Curte amintește părților că prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin prisma motivelor contradictorii cuprinse în hotărârea atacată, vizează ipoteza unei contrarietăți între considerentele acesteia, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată sau ipoteza unei contrarietăți dintre dispozitiv și considerente, cum este cazul admiterii acțiunii prin dispozitiv și justificarea în considerente a soluției de respingere a cererii sau invers.
Or, în cauză, dezvoltarea acestui motiv de nelegalitate de către recurentă nu demonstrează incidența vreuneia dintre situațiile arătate, ci numai nemulțumirea sa față de soluțiile diferite pronunțate de curtea de apel asupra celor două apeluri promovate de părți.
În această ordine de idei, Înalta Curte notează că, dacă tribunalul a respins acțiunea în constatarea simulației, reținând cauza ilicită a vânzării, curtea de apel, înlăturând din considerentele sentinței referirile la ilicitatea scopului, a validat totuși hotărârea, în considerarea lipsei acordului simulatoriu.
Raționamentul instanței de apel cuprinde, astfel, răspunsul adecvat criticilor pe care fiecare parte le-a expus la adresa hotărârii atacate.
Se cuvine subliniat că reclamanta a imputat primei instanțe dispoziția de respingere a acțiunii, greșită în opinia sa, susținând că a făcut dovada simulației, că a demonstrat caracterul fictiv al contractului de vânzare și că s-a reținut cauza ilicită a contractului, fără a fi examinată în concret, ci numai pe baza susținerilor sale din acțiune cu privire la scopul simulației; în consecință, deși a apreciat că cererea sa nu a fost cercetată pe fond nici asupra cauzei ilicite reținută pentru a-i respinge acțiunea, reclamanta a solicitat instanței de apel ca, reevaluând fondul, să schimbe în tot sentința atacată, în sensul constatării simulației contractului de vânzare, iar nu anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, în condițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ.
Pe de altă parte, pe calea apelului incident, pârâta a solicitat înlăturarea, din sentință, a considerentelor privind cauza ilicită a vânzării, cu păstrarea soluției cuprinsă în dispozitivul hotărârii primei instanțe.
Prin urmare, Înalta Curte constată că, în urma admiterii apelului incident, au fost înlăturate considerentele primei instanțe vizând ilicitatea scopului vânzării, fiind desființat, astfel, chiar fundamentul măsurii de respingere a acțiunii, însă, în paralel, curtea de apel, în virtutea caracterului devolutiv al apelului principal care fusese promovat și a solicitării autoarei acesteia, de evocare a fondului, a analizat cererea reclamantei prin prisma argumentelor vizând întrunirea cerințelor simulației, înlăturându-le și menținând hotărârea primei instanțe, pe baza unor considerente proprii.
Succesiunea celor expuse în precedent demonstrează că, doar formal, titulara căii de atac a invocat existența, în decizia atacată, a unor considerente contradictorii; distinct de acesta, instanța supremă atrage atenția recurentei asupra faptului că susținerea sa, în sensul că instanța de prim control judiciar ar fi trebuit să-i admită apelul pe care îl promovase, chiar dacă ar fi menținut soluția cuprinsă în dispozitiv, este nu doar nefundamentată legal, ci încalcă prevederile art. 480 alin. (2) C. proc. civ.
Circumscris ultimului motiv de recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., titulara demersului judiciar a invocat încălcarea dispozițiilor art. 1.289 C. civ., ce reglementează efectele simulației între părți, arătând că instanța de apel, contrar probatoriului administrat, nu a reținut îndeplinirea cerințelor legale impuse de această normă de drept material.
În susținerea criticilor sale, a relevat probele administrate și împrejurările de fapt care au condus la încheierea contractului de vânzare, urmărind să convingă instanța de recurs asupra lipsei voinței sale de a semna un act translativ de proprietate cu privire la singurele imobile de valoare pe care le deținea, precum și asupra inexistenței unor probe concrete pe care intimata să le fi administrat pentru a demonstra situația de fapt prezentată în motivarea apelului incident și valorificată în beneficiul acesteia, în mod pretins nelegal, de către curtea de apel.
Formularea unui motiv de nelegalitate precum cel în discuție nu presupune, în mod suficient, referirea la o normă de drept material, dacă partea nu dezvoltă, în mod consecvent, un raționament care să justifice concluzia că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a legii la starea de fapt lămurită ori a ignorat regulile de drept aplicabile.
Așa fiind, examinând argumentele prezentate, constată că temeiul invocării de către titulara recursului a motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. îl reprezintă infirmarea de către instanța de apel a viziunii sale asupra situației de fapt și interpretării probatoriului administrat în cauză, iar lipsa justificării modalității concrete în care au fost încălcate sau aplicate greșit normele de drept material exclude pretinsele vicii de nelegalitate ale hotărârii atacate.
Prin urmare, fără deduce instanței de casare erori de judecată determinate de încălcarea sau aplicarea greșită a unei norme de drept, ori de încălcarea unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, criticile formulate de recurentă sunt caracteristice unei căi de atac devolutive și nu mai pot fi reevaluate în recurs, cale extraordinară de atac, care urmărește să supună Înaltei Curți doar examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.; așa fiind, o nouă analiză a situației de fapt și a probelor deja administrate nu mai poate fi supusă cenzurii și în recurs, deoarece sistemul național de drept nu recunoaște decât dublul grad de jurisdicție, iar nu și o a treia etapă devolutivă.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1), raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul și, în aplicarea art. 453 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., va obliga recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă a sumei de 18.013 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 103/A/05.03.2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.
Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă a sumei de 18.013 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 noiembrie 2024.