Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Second Civil Chamber

Decizia nr. 2247/2024

Sedinta publica din 27 noiembrie 2024

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., „prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)”, reține următoarele:

În al doilea ciclu procesual, Judecătoria Bistrița a pronunțat sentința civilă nr. 1273/25.06.2021, prin care a admis contestațiile la executare formulate de contestatorii A și B, în contradictoriu cu intimații C Bank S.A. și S.C. D S.R.L., prin lichidator judiciar E S.P.R.L., a constatat perimată executarea silită care a format obiect al dosarelor de executare nr. x/2014, nr. y/2014, nr. z/2014 și nr. xx/2014 înregistrate pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc F și a dispus desființarea actelor de executare efectuate în aceste dosare, cu excepția celor care au condus la realizarea în parte a creanței cuprinse în titlurile executorii și a accesoriilor.

Împotriva acestei sentințe civile, A, B și C Bank S.A. au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 519/12.10.2022, Tribunalul Bistrița-Năsăud – Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal a admis apelul declarat de C Bank S.A. și a schimbat sentința apelată în sensul că a respins contestația la executare; a respins apelul promovat de A și B.

La 22.01.2024, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj – Secția a II-a Civilă cererea de revizuire promovată de A și B împotriva acestei decizii civile, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 132/21.03.2024, Curtea de Apel Cluj – Secția a II-a Civilă a admis excepția tardivității și, în consecință, a anulat cererea de revizuire promovată împotriva deciziei civile nr. 519/12.10.2022 a Tribunalului Bistrița-Năsăud – Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal.

Împotriva deciziei instanței de revizuire, A și B au declarat recurs, solicitând casarea ei și, în consecință, fie rejudecarea cauzei în recurs, în sensul admiterii căii extraordinare de atac de retractare, fie trimiterea cauzei spre rejudecare curții de apel.

În motivare, recurenții au susținut că decizia atacată este nelegală, întrucât hotărârea supusă revizuirii nu le-a fost comunicată la data reținută de curtea de apel, ci la o altă dată, față de care cererea de revizuire a fost promovată în termenul legal.

În opinia recurenților, având în vedere că art. 326 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 stabilește că cererea de revizuire se judecă potrivit dispozițiilor referitoare la cererea de chemare în judecată, precum și art. 303 alin. (2) din același cod, potrivit căruia termenul pentru motivarea recursului curge de la comunicarea hotărârii, rezultă că normele de procedură urmează a fi cele incidente hotărârii a cărei revizuire se cere, respectiv decizia nr. 39/2012, pronunțată de instanța de recurs. De aceea, au menționat că, pentru a li se asigura dreptul efectiv la exercitarea căii de atac, revizuirea putea fi formulată numai ulterior primirii motivării hotărârii a cărei revizuire au solicitat-o.

În drept, au invocat art. 299, art. 312, art. 322, art. 389 și art. 401 C. proc. civ. de la 1865.

Analizând actele dosarului, precum și decizia atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reține următoarele:

Prioritar, având în vedere că recurenții au indicat drept temei juridic dispozițiile Codului de procedură civilă de la 1865, se impune stabilirea legii procesuale incidente cauzei, prin prisma Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a noului Cod de procedură civilă, care reglementează concursul între cele două coduri de procedură civilă.

Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, dispozițiile noului Cod de procedură civilă sunt aplicabile numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare.

În consecință, legea procesuală aplicabilă este cea sub imperiul căreia a început procesul finalizat cu hotărârea atacată.

În speță, decizia civilă nr. 519/12.10.2022 a Tribunalul Bistrița-Năsăud – Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, supusă revizuirii, a fost pronunțată într-o contestație la executare promovată împotriva unor proceduri de executare silită realizate în dosarele de executare nr. x/2014, nr. y/2014, nr. z/2014 și nr. xx/2014 înregistrate pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc F după data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, la 14.02.2013.

Așa fiind, judecata cererii de revizuire urmează normele noului Cod de procedură civilă, iar recursul promovat împotriva hotărârii instanței de revizuire este supus dispozițiilor aceluiași Cod, criticile formulate putând fi circumscrise cazului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât revizuienții au invocat încălcarea unor norme de procedură.

Potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Revizuirea, fundamentată în drept pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este îndreptată împotriva deciziei civile nr. 519/12.10.2022 a Tribunalului Bistrița-Năsăud – Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, definitivă încă de la data pronunțării.

De aceea, termenul pentru formularea revizuirii a fost calculat, în mod corect, de la data 12.10.2022 și s-a împlinit, potrivit art. 181 alin. (1) pct. 3 și alin. (2) C. proc. civ., la 14.11.2022.

Cererea de revizuire a fost formulată la 19.01.2024, în afara termenului legal.

În acest context, Înalta Curte înlătură ca nefondate susținerile recurenților privind curgerea termenului de revizuire de la comunicarea hotărârii, ca lipsite de temei legal, întrucât, potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., singurul moment de la care se naște dreptul de exercitare a căii extraordinare de atac a revizuirii este cel al rămânerii definitive a hotărârii atacate.

Așa fiind, statuările instanței de revizuire sunt conforme textelor legale examinate, motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții A și B împotriva deciziei civile nr. 132/21.03.2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj – Secția a II-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 noiembrie 2024.