Deliberând asupra admisibilității cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 3/A din 13 ianuarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/258/2022, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 157/04.03.2024 pronunțată în dosarul penal nr. x/258/2022, Judecătoria Miercurea Ciuc, în temeiul art. 396 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A, la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (5) C. pen.
În baza art. 17 alin. (2), art. 396 alin. (6) și art. 16 alin. (1) lit. f C. proc. pen., coroborat cu art. 154 alin. (1) lit. e și art. 155 alin. (1) C. pen., a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A, privind săvârșirea de către acesta a infracțiunii de amenințare, prevăzută și pedepsită de art. 206 alin. (1) C. pen. (întrucât a intervenit prescripția).
În baza art. 72 alin. (1) C. pen., art. 404 alin. (4) lit. a C. proc. pen. a dedus din durata pedepsei durata reținerii inculpatului de 24 ore de la 17.09.2020, orele 17:00 până la 18.09.2020, orele 17.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul.
Prin decizia nr. 3/A din 13 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul A și în rejudecare a fost desființată în parte sentința penală nr. 157/04.03.2024 pronunțată în dosarul penal nr. x/258/2022 de Judecătoria Miercurea Ciuc cu privire strict la latura penală a cauzei.
În temeiul art. 396 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A, la pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (5) C. pen.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate..
Curtea de Apel Târgu Mureș a reținut, în esență, că în data de 17.09.2020, în jurul orelor 08:30, inculpatul a condus autoturismul (...) de culoare gri cu număr de înmatriculare de județul Covasna, pe drumul comunal DC 130 din satul X, comuna Sânmartin, jud. Harghita, fără a poseda permis de conducere pentru vreo categorie de autovehicule și în care context, în dreptul imobilului cu nr. 175, fiind atenționat de către persoana vătămată B că se deplasează cu viteză prea mare, a amenințat-o pe aceasta din urmă cu moartea și cu acte de violență îndreptate împotriva sa, a familiei sale și a bunurilor sale.
Hotărârea din apel a fost comunicată inculpatului la data de 23 ianuarie 2025, la domiciliu, unde a semnat de primire soția sa.
Având în vedere că inculpatul se afla încarcerat la data de 14 ianuarie 2025 la Penitenciarul C conform adresei aflate la fila 90 din dosarul instanței de apel, decizia nefiind comunicată, termenul de recurs în casație nu a început să curgă.
Împotriva deciziei instanței de apel, inculpatul a declarat recurs în casație la data de 12 februarie 2025, prin avocat ales D cu împuternicire avocațială depusă la dosarul de recurs în casație (fila 8).
În esență, prin motivele de recurs în casație, invocând cazul de casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul a solicitat, în principal, achitarea pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. și ped. de art. 335 alin. (1) C. pen., iar, în subsidiar, stabilirea pedepsei închisorii la minimul special aplicabil în cazul recidivei postexecutorii, respectiv la cuantumul de 1 an și 6 luni, sau la un nivel apropiat de acesta.
Inculpatul a arătat că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală și pe baza unui probator incomplet și interpretabil, cu toate că vinovăția sa trebuia constatată dincolo de orice dubiu rezonabil.
O altă solicitare a inculpatului privește respingerea acțiunii civile formulate de către numitul B, ca nefondată, și înlăturarea obligației de achitare în favoarea acestuia a sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale, iar, în subsidiar, reducerea cuantumului daunelor morale la nivelul sumei de 2000-2500 lei.
Cererea de recurs în casație a fost comunicată tuturor participanților, iar până la expirarea termenul de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., nu au fost depuse concluzii scrise.
Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 13 martie 2025, procedura de comunicare a recursului în casație fiind îndeplinită.
La data 27 martie 2025 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent.
Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație formulate de inculpat, Înalta Curte reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilității în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispozițiile art. 434 C. proc. pen. (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) și 6 C. proc. pen. (privind persoanele îndreptățite a promova recursul în casație), art. 437 C. proc. pen. (referitor la conținutul cererii) și art. 438 C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casație), instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.
Examinând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că aceasta îndeplinește cerința prevăzută de art. 434 C. proc. pen., decizia penală nr. 3/A din 13 ianuarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/258/2022, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac.
Cererea de recurs în casație întrunește condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a, b și d C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele inculpatului care a exercitat calea de atac, hotărârea atacată, precum și semnătura persoanei care a exercitat calea extraordinară de atac, în speță, avocatul inculpatului, cerere care este, de asemenea, promovată în termenul legal.
În schimb, condiția reglementată de art. 437 alin. (1) lit. c C. proc. pen. nu este îndeplinită de calea de atac promovată de inculpat, deși acesta a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susținând că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală și pe baza unui probator incomplet și interpretabil, cu toate că vinovăția sa trebuia constatată dincolo de orice dubiu rezonabil.
Pe calea recursului în casație nu se poate invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante și le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
Prin urmare, recursul în casație nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată în hotărârea atacată.
Starea de fapt reținută în cauză, materialul probator administrat, încadrarea juridică a faptelor, precum și reținerea sau nu a unei cauze de reducere a pedepsei ori a circumstanțelor atenuante/agravante, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor, având în vedere scopul recursului în casație reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.
În acest context, susținerile recurentului-inculpat referitoare la faptul că nu ar fi întrunite elementele de tipicitate ale faptei reținute în sarcina sa sunt expuse în cererea de recurs în casație doar din punct de vedere teoretic, fără a se motiva, în concret, ce determină incidența dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 rap. la art. 16 alin. (1) lit. b teza I C. proc. pen.
Dimpotrivă, recurentul-inculpat, în susținerea recursului în casație, a invocat aspecte ce țin de analiza probatoriului efectuată de către prima instanță și de către cea de apel (se critică faptul că nu a fost analizată credibilitatea martorilor E și F prin prisma conflictului existent în comunitate, contestarea probatoriului administrat, precum și a situației de fapt, reindividualizarea pedepsei aplicate, înlăturarea obligației de achitare a daunelor morale sau reducerea cuantumului acestora la nivelul sumei de 2000-2500 lei).
Or, prin aceste motive, în realitate, nu se urmărește să supună cenzurii Înaltei Curți legalitatea incriminării în speță prin raportare la particularitățile faptice reținute prin decizia recurată, ci se tinde la o reevaluare a însuși conținutului acestor particularități, ceea ce excedează scopului și obiectului recursului în casație, astfel cum sunt reglementate de art. 433 și art. 447 C. proc. pen.
În acest context, formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat, echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casație, ce atrage nerespectarea cerinței prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c C. proc. pen.
În egală măsură, nu pot fi primite susținerile referitoare la latura civilă, atâta vreme cât cererea de recurs în casație formulată nu întrunește condițiile de admisibilitate prin prisma cazului de recurs în casație invocat.
Relativ la cele ce precedă, apreciind că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 434 C. proc. pen. în ceea ce privește cererea de recurs în casație formulată de inculpat, instanța constată că este inadmisibilă în principiu.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 3/A din 13 ianuarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/258/2022.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat A la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare datorate statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D I S P U N E:
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 3/A din 13 ianuarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/258/2022.
Obliga recurentul-inculpat A la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare datorate statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 aprilie 2025.