Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin ordonanța nr. x/P/2023 din 14 noiembrie 2023 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală, s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerea formulată de petenta A cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 C.pen. și favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 C.pen., pretins comise de către magistrații procurori și judecători menționați în sesizări, deoarece faptele nu există.
Prin aceeași ordonanță s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la infracțiunile de abuz în serviciu, prev. de art. 297 C.pen. și asistența și reprezentarea neloială, prev. de art. 284 C.pen., pretins comise de către persoane fără calitate specială, precum și de către avocatul B, din cadrul Baroului C și declinarea competenței de soluționare a cauzei sub aspectul comiterii infracțiunilor indicate anterior în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, spre competentă soluționare. S-a dispus ca dosarul nr. x/P/2022 și un exemplar al ordonanței să fie trimise Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, spre competentă soluționare.
Pentru a se dispune această soluție, s-a reținut că, la 26.01.2021, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, sub nr. x/P/2021, plângerea formulată de A, prin care a sesizat posibile fapte penale săvârșite de către magistratul judecător D din cadrul Judecătoriei X, precum și de către procurorul E și prim-procurorul F din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria X. Prin ordonanța procurorului din 29.01.2021 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul comiterii infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C.pen. și favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 C.pen. După desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, prin Legea nr. 49/2022, cauza a fost trimisă Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, unde a fost înregistrată sub nr. y/P/2022.
La 27.07.2021, pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție a fost înregistrată, sub nr. y/P/2021, o nouă plângere formulată de către A, prin care a sesizat pretinse infracțiuni de abuz în serviciu săvârșite de magistrații procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi și Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani care au instrumentat dosarul penal nr. x/144/P/2017 înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi. Prin ordonanța procurorului din 02.08.2021 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C.pen. După desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, cauza a fost trimisă pe cale administrativă Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, fiind înregistrată sub nr. z/P/2022.
Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava din 29.09.2022 s-a dispus reunirea cauzelor, cercetările urmând a fi efectuate în cadrul dosarului nr. y/P/2022.
Prin ordonanța procurorului din 06.02.2023 dispusă în dosarul nr. y/P/2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în temeiul art. 314 alin. (1) lit. a C.proc.pen. și art. 315 alin. (1) lit. b C.proc.pen. raportat la art. 16 lit. a C.proc.pen., s-a dispus clasarea cauzei privind săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C.pen., pe motiv că fapta nu există.
Prin ordonanța nr. x/II/2/2023 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a dispus, printre altele, redeschiderea urmăririi penale, întrucât actele au fost efectuate de către un organ necompetent.
Prin încheierea nr. 7/13 martie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/39/2023, Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori a confirmat redeschiderea urmăririi penale dispusă prin ordonanța nr. x/II/2/2023 din 27.02.2023 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C.pen., cercetate în dosarul nr. y/P/2022.
Prin adresa nr. y/P/2022 din 20 martie 2023 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, dosarul nr. y/P/2022 împreună cu ordonanța nr. x/II/2/2023 din 27.02.2023 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale (confirmată prin încheierea nr. 7 din 16 martie 2023 a Curții de Apel Suceava), dosarul a fost înaintat către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică, unde a fost înregistrat sub nr. x/P/2023.
S-a reținut că, din înscrisurile existente la dosar, au rezultat următoarele aspecte:
În concret, A a arătat că magistrații procurori indicați au pronunțat o soluție de clasare într-un dosar penal având ca obiect o sesizare formulată de ea, cu rea-credință, fără a efectua verificări.
În ceea ce o privește pe doamna judecător D, A a sesizat că aceasta s-a pronunțat asupra punerii sub interdicție a numitului G, cu toate că procesul s-a desfășurat fără respectarea dispozițiilor legale.
În cuprinsul plângerii, petenta a menționat și faptul că a formulat o altă plângere penală, fiind victima unei agresiuni, dosarul penal astfel constituit fiind înregistrat în evidențele Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi sub nr. x/P/2016. În referire la acest dosar, persoana vătămată a arătat că magistrații procurori H și I au dispus clasarea,, fără efectuarea unui minim de cercetări, favorizându-i pe făptuitori, iar după ce a formulat plângere împotriva soluției de clasare, magistratul judecător J a pronunțat o hotărâre prin care a menținut în mod abuziv această soluție.
La 15.11.2022 s-a procedat la audierea persoanei vătămate A, ocazie cu care aceasta a reiterat nemulțumirile legate de soluțiile de clasare dispuse în dosarele constituite ca urmare a cererilor formulate de ea, precum și modul de soluționare a cauzei având ca obiect punerea sub interdicție a numitului G.
Prin ordonanța nr. y/P/2022 din 06.02.2023 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în temeiul art. 314 alin. (1) lit. a C.proc.pen. și art. 315 alin. (1) lit. b C.proc.pen. raportat la art. 16 lit. a C.proc.pen., s-a dispus clasarea cauzei privind săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C.pen., pe motiv că fapta nu există.
Fiind nemulțumită de soluția de clasare, petenta A a formulat plângere, conform dispozițiilor art. 339 alin. (4) C.proc.pen., iar prin ordonanța nr. x/II/2/2023 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava: s-a admis plângerea formulată de petenta A împotriva ordonanței nr. y/P/2022 din 06.02.2023 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava; s-a infirmat ordonanța nr. y/P/2022 din 06.02.2023 dispusă în dosarul penal cu același număr al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava; s-a dispus redeschiderea urmăririi penale, întrucât actele au fost efectuate de către un organ necompetent; s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică; s-a dispus sesizarea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Suceava, în conformitate cu dispozițiile art. 335 alin. (4) C.proc.pen., în vederea confirmării redeschiderii urmăririi penale dispusă în cauză.
În motivarea soluției procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava a reținut, în esență, că petenta A a formulat plângeri penale, solicitând efectuarea de cercetări față de mai mulți magistrați, printre care și procurorul I, pentru pretinsa săvârșire a infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 C.pen., în legătură cu instrumentarea unor cauze penale și civile.
Prin ordonanța nr. y/P/2022 din 06.02.2023 procurorul a dispus clasarea cauzei, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a C.proc.pen., întrucât faptele nu există.
Examinând plângerea prin prisma motivelor invocate, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava a constatat că aceasta este întemeiată, însă pentru alte motive decât învederate, și anume necompetența materială a organului de urmărire penală, ceea ce a atras nulitatea absolută a actelor efectuate.
Astfel, s-a reținut că din verificările efectuate a rezultat că procurorul I activează în cadrul D.I.I.C.O.T. - Structura Teritorială Y și, prin urmare, competența după calitatea persoanei în astfel de cauze aparține Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică, fiind incidente dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 49/2022 și art. 38 alin. (1) lit. c și art. 40 alin. (1) C.proc.pen., astfel cum au fost interpretate prin decizia nr. 23/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii.
Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul de cameră preliminară a constatat, în conformitate cu dispozițiile art. 335 C.proc.pen., că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru redeschiderea urmăririi penală, în baza art. 335 alin. (1) și 4 C.proc.pen., motiv pentru care, prin încheierea din 13 martie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/39/2023, a confirmat redeschiderea urmăririi penale dispusă prin ordonanța nr. x/II/2/2023 din 27.02.2023 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C.pen., cercetate în dosarul nr. y/P/2022.
Procurorul de caz a reținut, referitor la infracțiunea de abuz în serviciu, că, potrivit art. 297 C.pen., aceasta constă în fapta funcționarului public care în exercitarea atribuțiilor de serviciu nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.
Infracțiunea de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 C.pen., constă în ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate.
S-a reținut că, în ceea ce privește activitatea magistraților, atribuțiile lor de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt învestiți, respectiv interpretării și aplicării dispozițiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanțial și ale celui procedural. Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare și aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind, de altfel, și justificarea existenței lor.
În acest context, s-a reținut că nemulțumirile părților implicate în proces, cu referire la modul concret de soluționare a cauzei, trebuie să îmbrace forma căilor de atac, în limitele cunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție, prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului care a soluționat cauza.
Instanțele judecătorești, ca și parchetele de pe lângă acestea, sunt suverane în a aprecia obținerea probatoriului administrat în cauză, cât și textele de lege care sunt aplicabile, dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar soluția pronunțată de acestea nu echivalează cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor ce le revin potrivit legii magistraților și, prin urmare, nu pot conduce, prin ele însele, la reținerea unor infracțiuni de abuz în serviciu.
Referindu-se la independența magistraților, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că este suficient ca aparențele să arate o îndoială legitimă cu privire la independența magistraților pentru ca respectarea acestui principiu să fie contestat cu succes (Causbell și Fell, Hotărârea din 28 iunie 1984, Sramek - Hotărârea din 22.10.1984, Belilos contra Elveției, Hotărârea din 29.04.1988).
Ca atare, punerea în discuție a normei de interpretare a legii, a măsurii dispuse, ar crea o îndoială legitimă cu privire la independența magistratului în adoptarea soluției.
Deși în materie penală, este posibilă atât teoretic cât și practic constatarea existenței unor infracțiuni de serviciu comise de către procurori și judecători în legătură cu activitatea lor judiciară, pentru aceasta sunt necesare probe certe vizând încălcarea dispozițiilor legale și/sau reaua credință cu care să fi acționat, probe care să aibă la bază aspecte obiective exterioare sau colaterale în raport cu activitatea judiciară ca atare exercitată în virtutea atribuțiilor de serviciu. Cu alte cuvinte, pentru conturarea vinovăției penale în asemenea cazuri nu sunt suficiente argumentele de genul celor invocate de petentă, ci este necesară dovedirea unor fapte/împrejurări dincolo de interpretarea deciziilor luate/motivate de către magistrații reclamați.
S-a constatat că, în speță, nu există vreun indiciu care să întemeieze măcar bănuiala cu privire la reaua credință a magistraților vizați, motiv pentru care nu se poate reține comiterea infracțiunilor sesizate, neexistând probe certe, clare și complete cu privire la presupusele fapte, persoana bănuită beneficiind de regula generală de drept „in dubio pro reo" ce constituie un complement al prezumției de nevinovăție, un principiu instituțional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 C.proc.pen. se regăsește în materia probațiunii. Regula se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnică, tocmai cu privire la vinovăția făptuitorului, în legătură cu fapta imputată, organul de urmărire penală nu-și poate forma o convingere care să se constituie într-o certitudine și, de aceea, trebuie să se concluzioneze în sensul nevinovăției acestuia/acestora.
S-a reținut că din plângere și din înscrisurile atașate nu rezultă indicii rezonabile cu privire la comiterea de către magistrații reclamați a unor infracțiuni de abuz în serviciu, prev. de art. 297 C.pen. și favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 C.pen., deoarece actele la care se face referire constituie acte procedurale și procesuale în împrejurările arătate și nu acțiuni de sprijin ori comisive ale unor infracțiuni.
S-a observat că sesizarea este completă în raport cu faptele și informațiile indicate de petenta A, astfel încât audierea acesteia ar tinde la reiterarea unor informații suficiente, din punct de vedere probator, pentru lămurirea pe deplin a situației de fapt și a încadrării juridice și, pe cale de consecință, pentru adoptarea unei soluții temeinice și legale în cauză.
În consecință, constatându-se că nu există indicii care să fundamenteze bănuiala legitimă că magistrații reclamați ar fi săvârșit vreo infracțiune, în cauză s-a dispus o soluție de clasare în referire la infracțiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 297 C.pen. și favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 C.pen., pretins comise de către aceștia, deoarece fapta nu există.
Având în vedere susținerile petentei din cuprinsul sesizărilor formulate cu privire la posibila săvârșire a unor infracțiuni de abuz în serviciu, prev. de art. 297 C.pen. și asistența și reprezentarea neloială, prev. de art. 284 C.pen., pretins comise de către alte persoane care nu au calitate de magistrat, printre care și avocatul B, de la Baroul C, s-a apreciat că se impune din perspectiva decelării asupra împrejurărilor de fapt sesizate, dar și a se aprecia pe fond, disjungerea cauzei și dezînvestirea în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor anterior menționate.
Împotriva ordonanței nr. x/P/2023 din 14 noiembrie 2023 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală, petenta A a formulat plângere, care a fost soluționată prin ordonanța nr. y/II/2/2024 din 20 noiembrie 2024 a procurorului șef din cadrul aceleiași unități de parchet, fiind respinsă, ca nefondată.
Examinând plângerea, ordonanța și actele dosarului, procurorul ierarhic superior a constat că, în raport cu datele speței, în mod just, a dispus procurorul de caz soluția de clasare, reținând că, din probele administrate, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, fiind incident cazul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a C.proc.pen., potrivit căruia fapta nu există.
Dat fiind conținutul concret al faptelor descrise în plângerea penală, s-a apreciat că mijloacele de probă administrate de procuror se relevă ca suficiente pentru lămurirea cauzei, prin raportare strictă la situația faptică reclamată și în raport de care s-a dispus soluția de clasare atacată. Din aspectele relatate în plângerea formulată, s-a constatat că nu sunt indicii privind săvârșirea vreunei fapte de natură penală.
Nemulțumirile petentei cu referire la modul concret de soluționare a unor cauze trebuie să îmbrace forma căilor de atac, în limitele recunoscute de lege, aceasta neputând obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistraților care au soluționat cauza.
A încerca repararea unor drepturi pretins lezate pe cale unei plângeri penale formulate împotriva magistraților care au dispus soluțiile calificate drept vătămătoare, creează contextul în care se impune a se menționa că, în conformitate cu prevederile constituționale si cele ale legii privind organizarea judiciară, soluțiile dispuse de procurori și hotărârile pronunțate de judecători pot fi analizate ori cenzurate sub aspectul temeiniciei numai în cadrul procedurii de control ierarhic jurisdicțional prevăzut de art. 340 C.proc.pen. (pentru procurori), respectiv doar prin căile de atac ordinare și extraordinare prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale (pentru judecători).
Răspunderea penală a magistraților poate fi pusă în discuție numai în situația în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
În actualul sistem de drept, magistratul are libertatea de a dispune soluțiile potrivit propriei sale convingeri, formată pe baza unei analize logice, științifice și riguroase a faptelor relevate, cu respectarea principiilor legale referitoare la loialitatea administrării probelor și a aprecierii lor ca un tot unitar, neputând fi tras la răspundere pentru raționamentul logico-juridic pe care s-a bazat în soluționarea unei cauze, în lipsa dovedirii relei credințe.
Așa fiind, s-a constatat că soluția de clasare emisă în dosarul nr. x/P/2023 este legală și temeinică, motiv pentru care plângerea a fost respinsă, ca nefondată.
Petenta A a formulat plângere, în condițiile prevăzute de art. 340 C.proc.pen., adresată judecătorului de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind înregistrată pe rolul instanței la 12 decembrie 2024, sub nr. x/1/2024.
În susținerea plângerii, în esență, petenta A a precizat că demersurile sale judiciare au început în urmă cu nouă ani și vizează cazul unei persoane cu probleme speciale, pe care a vrut să o ajute.
A învederat că a depus plângeri, a prezentat probe, care însă nu au fost analizate, ajungându-se în situația în care să se considere că sunt justificate acțiunile făptuitorilor, respectiv infracțiunile săvârșite de intimații reclamați.
Petenta a susținut că, în mod greșit, s-a dispus o soluție de clasare în cauză, nefiind respectate principiul legalității și cel al unui proces echitabil. În opinia sa, faptele există, au fost săvârșite cu vinovăție și sunt probe în acest sens.
În concluzie, petenta a solicitat admiterea plângerii, desființarea ordonanței de clasare și trimiterea cauzei la parchet pentru efectuarea urmăririi penale.
Examinând actele și lucrările dosarului, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție reține următoarele:
Învestit cu soluționarea plângerii formulată în temeiul art. 340 C.proc.pen., judecătorul de cameră preliminară examinează dacă baza factuală invocată de petent susține suspiciunile de ilicit penal, iar în cazul unui răspuns pozitiv, dacă au fost administrate probele utile pentru clarificarea bazei factuale cu care Ministerul Public a fost sesizat. În lipsa descrierii unor fapte care să scoată în evidență indicii de ilicit penal nu poate fi efectuată o urmărire penală, deoarece această procedură este rezervată exclusiv faptelor care sunt descrise de Codul penal sau legile speciale cu dispoziții penale. Chiar dacă procurorul care examinează cauza nu este obligat să examineze faptele descrise strict în raport de încadrarea juridică dată de petent, putând da o altă încadrare juridică faptelor și chiar dacă analiza făcută de procuror este obligatorie și atunci când cel care sesizează Ministerul Public nu dă o descriere în drept acuzației sale, pentru existența unei urmăriri penale este necesar ca faptele să conțină indicii privind săvârșirea de infracțiuni. Nemulțumirea cu privire la pronunțarea unei soluții, fără descrierea unor circumstanțe din care să rezulte suspiciuni cu privire la condițiile în care acea soluție a fost adoptată, respectiv incidența unor fapte penale care să fi precedat soluția sau să fi fost concomitente cu aceasta, nu pot conduce la altă soluție decât cea prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. a C.proc.pen., fapta nu există.
Rezultă, așadar, că, sesizat cu o plângere formulată în temeiul art. 340 C.proc.pen., judecătorul de cameră preliminară nu este învestit cu atribuții de urmărire penală, așa încât controlul judecătoresc privește exclusiv efectuarea urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor legii procesuale.
În raport cu concluziile pe care această examinare le impune, cu referire la lucrările din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, judecătorul de cameră preliminară pronunță una din soluțiile prevăzute de art. 341 alin. (6), 7 și 71 C.proc.pen.
În prezenta cauză, judecătorul de cameră preliminară constată că soluția adoptată de parchet este legală și temeinică, având în vedere intervenția art. 16 alin. (1) lit. a C.proc.pen. (fapta nu există), împrejurare care a determinat pronunțarea soluției de clasare a cauzei privind sesizarea formulată de petenta A, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 C.pen. și favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 C.pen., pretins comise de către magistrații procurori și judecători menționați în sesizări.
Judecătorul de cameră preliminară reține că nemulțumirea unui justițiabil cu privire la modul de soluționare a unui litigiu, nu poate conduce, de plano, la prezumția existenței unor fapte de natură penală, activitatea fiecăruia dintre participanții la înfăptuirea actului de justiție fiind supusă cenzurii controlului prin exercitarea căilor ordinare sau extraordinare de atac sau al organului abilitat cu cercetarea conduitei profesionale.
Astfel cum rezultă din actele dosarului, petenta a solicitat să fie efectuate cercetări față de mai mulți magistrați, printre care și procurorul I (din cadrul D.I.I.C.O.T. - Structura Teritorială Y), în legătură cu instrumentarea unor cauze penale și civile (referitor la soluțiile de clasare dispuse în dosarele constituite ca urmare a cererilor formulate de ea, precum și cu privire la modul de soluționare a unei cauze având ca obiect punerea sub interdicție a numitului G).
Pentru a se reține în sarcina magistraților reclamați săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 C.pen., trebuie să se dovedească că aceștia au avut un comportament incorect, ilegal, cu scopul de a-și încălca intenționat atribuțiile de serviciu. Așadar, în desfășurarea pretinsei activități neconforme legii, magistrații ar fi trebuit să acționeze cu rea-credință, respectiv cu intenție, ca formă a vinovăției, în vederea producerii unei vătămări intereselor legale ale petentei, fie prin neîndeplinirea unor acte care trebuiau îndeplinite în virtutea îndatoririlor de serviciu, fie prin îndeplinirea lor defectuoasă, scopul cercetării penale fiind de a identifica, dincolo de soluțiile emise, acel act de conduită contrar atribuțiilor de serviciu care să se înscrise în „verbum regens” prevăzut de lege și care poate avea influență asupra soluției.
Totodată, conform art. 269 C.pen., pentru a se reține infracțiunea de favorizarea făptuitorului, actele neconforme legii imputabile intimaților ar fi trebuit să se concretizeze într-un ajutor dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate.
Judecătorul de cameră preliminară constată că aspectele sesizate de petentă, privind modul de soluționare a dosarele de urmărire penale constituite ca urmare a plângerilor formulate de ea, precum și modul de soluționare a cauzei având ca obiect punerea sub interdicție a numitului G, nu constituie fapte de natură penală, ci reprezintă exercitarea atribuțiilor de serviciu de către intimații vizați în plângerea formulată.
În îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, judecătorii și procurorii trebuie să aplice legea la anumite situații de fapt date. Această activitate presupune un proces amplu, care cuprinde mai multe etape, respectiv de stabilire pe baza de probe a situației de fapt supusă actului de justiție, de interpretare a dispozițiilor legale și, în final, de identificare și aplicare a dispoziției legale la cazul concret.
Toate actele procurorilor sunt supuse controlului procurorului ierarhic superior, soluțiile fiind supuse și controlului instanței de judecată, iar măsurile dispuse și hotărârile pronunțate de instanțele de judecată sunt supuse controlului instanței superioare, prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege. În fiecare dintre aceste etape, orice persoană interesată poate formula critici cu privire la legalitatea și temeinicia soluției atacate, acesta fiind așadar singurul cadru prevăzut de lege în care poate fi analizată legalitatea și temeinicia soluțiilor date de magistrați.
În plus, trebuie evidențiat faptul că în cadrul unei cercetări penale desfășurată față de un magistrat sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu serviciul nu se poate analiza legalitatea și temeinicia măsurilor dispuse sau soluțiilor date de acesta. Organul de urmărire penală nu are atribuții de control al soluțiilor pronunțate de magistrați, dacă nu apar indicii privind săvârșirea de infracțiuni și este vorba doar de desfășurarea unei activități normale de judecată. Sesizarea sa cu o plângere penală îndreptată împotriva unui magistrat nu este de natură a-l învesti cu atribuții de control al soluțiilor pronunțate, dacă circumstanțele adoptării soluțiilor respective, astfel cum sunt descrise de petent, nu probează indicii privind existența ilicitului penal, întrucât scopul cercetării penale nu îl constituie analiza legalității și temeiniciei unei soluții - acest rol revenind exclusiv organelor de control judiciar competente, prevăzute de lege - ci identificarea, dincolo de această soluție, a unui act de conduită al magistratului contrar atribuțiilor de serviciu, act care să se înscrie în verbum regens indicat în norma de incriminare, și care, uneori, poate avea influențe asupra unei soluții pronunțate de acesta.
Împrejurarea că petenta a fost nemulțumită de măsurile și soluțiile dispuse de procurori și de judecători nu poate să conducă la concluzia că a fost săvârșită infracțiunea de abuz în serviciu, aceștia au acționat în cadrul atribuțiilor de serviciu cu bună-credință și în considerarea principiului legalității.
Conform jurisprudenței instanței supreme: „În ce privește activitatea magistraților, atribuțiile lor de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt învestiți, respectiv interpretării și aplicării dispozițiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanțial și ale celui procedural, eventualele erori apărute în acest proces de interpretare și aplicare a legii neechivalând cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel și justificarea existenței lor.
În acest context, s-a constatat că nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul concret de soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului (magistraților) care au soluționat cauza, instanțele și parchetele fiind suverane în a aprecia atât probatoriul administrat în cauză, cât și textele de lege care sunt aplicabile, dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar soluțiile pronunțate de acestea nu echivalează cu exercitarea atribuțiilor ce le revin potrivit legii magistraților și prin urmare nu pot conduce prin ele însele, la reținerea unor infracțiuni de abuz în serviciu; răspunderea penală a magistraților poate fi pusă în discuție, cu referire la infracțiunea analizată, numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.” (Î.C.C.J., Completul de 9 judecători, decizia penală nr. 270/2011).
Referitor la infracțiunea de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 C.pen., raportat la documentele aflate la dosar, se constată că nu se conturează existența unor fapte penale care să fi fost săvârșite de intimații vizați prin plângerea formulată de petentă, care să constea într-un ajutor dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate, așa cum impun dispozițiile indicate anterior.
Totodată, judecătorul de cameră preliminară constată că procurorul a administrat probele apreciate ca utile și concludente cauzei, respectiv cea cu înscrisuri, acesta considerând că nu se impune administrarea altor probe, în condițiile în care cele deja administrate nu au făcut dovada unui minimum de date concrete care să susțină verosimilitatea acuzațiilor.
Relativ la cele ce precedă, judecătorul de cameră preliminară constată că este legală și temeinică soluția de clasare, dispusă în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a C.proc.pen., cu privire la infracțiunile de abuz în serviciu, prev. de art. 297 C.pen. și favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 C.pen., întrucât faptele nu există.
Pentru considerentele expuse, având în vedere că din actele dosarului nu rezultă existența vreunei fapte penale, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 341 alin. (6) lit. a C.proc.pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta A împotriva ordonanței de clasare nr. x/P/2023 din 14 noiembrie 2023 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală.
Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) C.proc.pen., va fi obligată petenta la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta A împotriva ordonanței de clasare nr. x/P/2023 din 14 noiembrie 2023 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală.
Obligă petenta la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în cameră de consiliu, astăzi, 28 ianuarie 2025.