Asupra apelului penal de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 52/F din data de 06 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. x/2/2023, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a fost respinsă cererea de revizuire formulată de condamnatul revizuent A, ca inadmisibilă.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată sub nr. x/2/2023, revizuentul A a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 249/F/2017 din 22.12.2017, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I penală, în dosarul nr. x/2/2016, modificată prin încheierea din 05.01.2018.
Cererea de revizuire vizează latura penală și latura civilă, fiind întemeiată pe cazul de prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a și de art. 453 alin. (5) C. proc. pen., solicitându-se admiterea cererii, rejudecarea cauzei și schimbarea soluției din condamnare, în achitare, întrucât s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțată in cauza.
Revizuentul a arătat că, prin rechizitoriul întocmit în dosarul nr. x/P/2011, a fost trimis în judecată și condamnat pentru infracțiunea de participație improprie la mărturie mincinoasă cu autor necunoscut și nerespectarea hotărârilor judecătorești. Prin actul de sesizare s-a dispus disjungerea cauzei în vederea identificării autorului necunoscut și stabilirea calității acestuia.
Dosarul de urmărire penală a fost declinat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, fiind înregistrat sub numărul x/P/2016, acesta fiind soluționat prin ordonanța nr. x/12.10.2021, printr-o soluție de clasare, menținută prin ordonanța procurorului ierarhic superior nr. x/II-2/2021/06.01.2022 și prin încheierea pronunțată la 17.03.2022, de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr. x/4/2022.
Revizuentul A a menționat că în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire. Astfel, s-a arătat că cererea a fost formulată în termenul prevăzut de lege, în conformitate cu dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 459 alin.(1), (2) și (3) lit. a și b) C. proc. pen. și la art. 456 C. proc. pen., termenul fiind respectat, iar cererea de revizuire a fost introdusă de una dintre persoanele prevăzute de art. 455 alin. (1) lit. a C. proc. pen.
Totodată, s-a arătat că a fost formulată în scris cererea și este întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a C. proc. pen., raportat la art. 453 alin. (4) C. proc. pen., iar în probațiune s-a solicitat a se avea în vedere înscrisurile noi depuse în dosarul x/4/2022, al Judecătoriei Sectorului 4 București.
A învederat că depune o parte din înscrisurile de care înțelege sa se folosească, înscrisuri ce nu au fost cunoscute la momentul încheierii procesului de condamnare și care dovedesc fapte și împrejurări ce nu au fost cunoscute, în baza cărora se solicită revizuirea.
De asemenea, s-a solicitat a se observa că, în motivarea sentinței penale nr. 249/F/2017, de la fila 13, se consemnează ca: ,,este posibil coautoratul în situația experților care în comun pot redacta un raport de expertiză necesar în activitatea de urmărire penală sau instanțelor de judecată”, dar și încheierile din 27.01.2020 - dosar nr. x/4/2019, respectiv din 23.07.2021 - dosar nr.x/4/2021, ale Judecătoriei Sectorului 4 București, prin care se dovedește netemeinicia hotărârii pronunțate, așa cum sunt definite în accepțiunea art. 453 alin. (1) lit. a C. proc. pen., raportat la art. 453 alin. (4) C. proc. pen., în sensul că: „va constitui motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau a împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare (...) și constituie motiv de revizuire dacă au condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.”
S-a solicitat a se avea în vedere decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7 pronunțată în dosarul nr. x/1/2022, prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că: ,,În interpretarea si aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 ind.6 alin. (l) C. proc. pen., raportat la art. 285 din același cod și la art. 154 C. pen., în cauzele având ca obiect contestații privind durata procesului în cazul faptelor ai căror autori nu au fost identificați (sau identificabili), deși organele de urmărire penală au depus diligentele necesare in acest scop, se stabilesc termene in vederea finalizării urmăririi penale (ce implică si identificarea făptuitorilor) și respectiv în care o nouă contestație nu poate fi formulată. Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 474 alin. (4) C. proc. pen.”
În legătură cu acest aspect s-a susținut că este evident că revizuentul a depus diligentele necesare în vederea identificării autorului necunoscut, așa cum l-a calificat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
Revizuentul A a considerat că este evidentă și de netăgăduit atât existența temeiurilor legale pentru declanșarea procedurii de revizuire, dar și a situației nou apărute, în sensul că după 12 ani de cercetări, nu există un autor al presupusei fapte de mărturie mincinoasă, pentru ca revizuentul să aibă calitatea de participant impropriu.
A menționat că nu s-a clarificat existența subiectului activ al infracțiunii și nici calificarea, care, în conformitate cu dispozițiile art. 273 alin. (2) lit. c C. pen., trebuie să aibă o calitate, în opinia organului de cercetare penală.
A considerat revizuentul că este îndeplinită condiția ca faptele și mijloacele de proba în baza cărora este formulată revizuirea să fie prezentate în mod corect și să nu fi fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv, făcând trimitere la încheierea din data de 17.03.2022 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr. x/4/2022.
Revizuentul a apreciat că faptele și mijloacele de probă, consemnate în cele doua hotărâri judecătorești (fond si apel), a căror revizuire se cere, conduc, în mod evident, la stabilirea unor temeiuri legale ce permit admiterea în principiu a revizuirii (nu avem autor al faptei, nu avem fapta de mărturie mincinoasă, presupusele fapte s-au prescris, există soluții pentru autorul necunoscut).
Din cele prezentate revizuentul a considerat că rezultă indubitabil că faptele descrise, precum și mijloacele de probă ce au la bază temeiul revizuirii, conduc în mod evident la stabilirea unor temeiuri legale care permit revizuirea sentinței penale nr. 249/F/2017.
În final, revizuentul a arătat că cererea a fost adresată instanței competente, care potrivit art. 458 C. proc. pen., raportat la art. 454 alin. (1) teza finală C. proc. pen., este competentă să judece cauza în primă instanță, respectiv Curtea de Apel București.
A susținut că a depus înscrisurile de care înțelege să se folosească, înscrisuri ce nu au fost cunoscute la momentul încheierii procesului de condamnare și care au valoare de fapte și împrejurări ce nu au fost cunoscute și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză, așa cum sunt ele definite in accepțiunea art. 453 alin. (1) lit. a, raportat la art. 453 alin. (4) C. proc. pen., în sensul ca după 11 ani de cercetări penale nu a fost identificat nici un autor și nu s-a emis nicio soluție, deși prin încheierea din 27.01.2020, Judecătoria Sectorului 4 București a obligat pe Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București să dea o soluție până la data de 01.05.2020, iar prin încheierea din 29.06.2020, pronunțată în dosarul nr. x/4/2020, se mențin aceleași temeiuri.
În ceea ce privește admiterea în principiu, în conformitate cu dispozițiile art. 456 alin. (1), (2) și (3) C. proc. pen., raportat la art. 459 C. proc. pen., revizuentul a solicitat a se observa că sunt îndeplinite condițiile de admitere în principiu ale revizuirii laturii penale și civile a sentinței penale nr. 249/F/2017.
A considerat că aspectul de noutate relevat de declarația sus-menționată constă în inexistența, în materialitatea sa, a vreunei participații improprii la infracțiunea de mărturie mincinoasă, ceea ce conduce la lipsa juridică a elementului material al infracțiunii de mărturie mincinoasă. A susținut că această situație reflectă îndeplinirea condiției privind revizuirea hotărârii de condamnare in temeiul art. 453 lit. a C. proc. pen., întrucât împrejurarea de noutate tinde să conducă la pronunțarea în cauză a unei soluții de achitare față de revizuent, deci a unei soluții diametral opuse celei definitive care se atacă.
De asemenea, a considerat că regulile procesului echitabil trebuie să permită revizuentului posibilitatea combaterii caracterului verosimil al acuzațiilor formulate împotriva sa, în condițiile existenței înscrisurilor ce constituie împrejurări noi în raport cu judecata anterioară și care îl pot plasa în afara activității infracționale.
În cadrul prezentei proceduri, revizuentul a solicitat atașarea dosarului de urmărire penală nr. x/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut că prin sentința penală nr. 249/F/22.12.2017, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I Penală, s-a dispus condamnarea inculpatului A pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la mărturie mincinoasă și a infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești. În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus desființarea raportului de expertiză medico-legală – examen ADN nr. A15/73/11.05.2011, întocmit de experții din cadrul Institutului Național de Medicină Legală Mina Minovici București.
În fapt, s-a reținut că: inculpatul A a determinat, cu intenție, experții din cadrul Institutului de Medicină Legală Mina Minovici București să întocmească raportul de expertiză medico-legală nr. A15/73/11.05.2011, ce conține aspecte necorespunzătoare realității, privind relația de înrudire biologică între minora B și susnumit, prin intermediul unei persoane rămasă neidentificată, care a înlocuit probele biologice, în scopul determinării experților la denaturarea, fără vinovăție, a rezultatului examenului ADN.
Totodată, la data de 17.07.2015, inculpatul A s-a împotrivit la executarea hotărârii judecătorești, reprezentată de încheierea emisă la data de 05.06.2015, de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București, în dosarul nr. x/2/2015 (x/2015), prin opunerea de rezistență față de organele de executare, fapt ce a determinat imobilizarea sa de către organele de cercetare ale poliției judiciare, cu sprijinul lucrătorilor X., pentru realizarea dispozițiilor procedural penale cuprinse în art. 190 C. proc. pen.
Prin decizia nr. 131/A/25.05.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală, a dispus admiterea apelului formulat de inculpat și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei la care revizuentul a fost condamnat.
Cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de A, Curtea a avut în vedere dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză; (...)
Potrivit alin. (4) al aceluiași art., cazul prevăzut la alin. (1) lit. a constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal.
Analizând temeiurile invocate de revizuent, în raport cu dispozițiile art. 453 C. proc. pen., Curtea a constatat că acestea nu se încadrează în cazul de revizuire prevăzut la alin. (1) lit. a și nici în celelalte cazuri prevăzute în mod expres și limitativ de legiuitor, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire.
S-a avut în vedere că prin decizia nr. 953/10.03.2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală, s-au reținut următoarele: „Cu privire la înțelesul expresiei «fapte sau împrejurări», în literatura de specialitate, ca și în practica judiciară, s-a considerat că semnifică probele propriu-zise, adică elementele de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, respectiv orice întâmplare, situație, stare care în mod autonom sau în coroborare cu alte probe poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare.
Așa cum a stabilit încă din 1976 Tribunalul Suprem (dec. nr. 1643/1976), textul art. 453 alin. (1) lit. a C. proc. pen. se referă la «fapte și împrejurări», deci la fapte probatorii, și nu la mijloace de probă noi, căci altfel revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicție în care s-ar putea continua probațiunea, situație de natură a afecta principiul securității raporturilor juridice aplicabil și în materie penală, ca parte a procesului echitabil.
Fără îndoială că noile fapte sau împrejurări urmează a fi dovedite de mijloace de probă noi. Dar elementele de probă noi trebuie să fie de natură a demonstra fie că faptul constatat nu a existat, fie că cel condamnat nu a luat parte la comiterea lui. Nu pot fi însă considerate «probe noi» în sensul cerut de lege dovezile care aduc numai un surplus de argumente noi, care completează mijloacele de probă deja administrate, jurisprudența în materia revizuirii fiind bine stabilită în ceea ce privește inadmisibilitatea cererilor prin care se tinde la prelungirea probatoriului sau reexaminarea materialului probator pe baza căruia a fost pronunțată hotărârea inițială.
Este adevărat că necunoașterea faptelor sau împrejurărilor de către instanță nu trebuie înțeleasă în mod absolut, în sensul că despre faptele sau împrejurările respective nu s-a amintit nimic în actele și lucrările dosarului, ci în sensul că ele nu au putut fi luate în considerare la soluționarea cauzei din lipsa posibilității dovedirii lor.”
Analizând decizia nr. 953/2006, Curtea a constatat că instanța supremă a sintetizat jurisprudența instanțelor în privința sintagmei de „fapte sau împrejurări noi”, realizând următoarele clarificări:
- „faptele sau împrejurărilor noi” constituie „orice întâmplare, situație, stare care în mod autonom sau în coroborare cu alte probe poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare”;
- pe calea revizuirii se poate solicita administrarea unor probe noi, numai în ipoteza în care acestea tind la dovedirea unor fapte sau împrejurări necunoscute la judecata anterioară ori, deși cunoscute, „nu au putut fi luate în considerare la soluționarea cauzei din lipsa posibilității dovedirii lor.”; în caz contrar, „revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicție în care s-ar putea continua probațiunea, situație de natură a afecta principiul securității raporturilor juridice aplicabil și în materie penală, ca parte a procesului echitabil”;
- nu pot întemeia o cerere de revizuire „probele noi” care, fără a dovedi alte fapte sau împrejurări, „aduc numai un surplus de argumente noi, care completează mijloacele de probă deja administrate”.
În prezenta cauză, s-a reținut că pretinsul element de noutate ar decurge din ordonanța de clasare nr. x/12.10.2021, menținută prin ordonanța procurorului ierarhic superior nr. x/II-2/2021/06.01.2022 și prin încheierea pronunțată la 17.03.2022, de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr. x/4/2022. Prin această dispoziție, procurorul a reținut că a intervenit termenul de prescripție a răspunderii penale în raport cu infracțiunea de mărturie mincinoasă, astfel că cercetările nu mai pot continua în vederea identificării persoanei care a fost instigată de revizuentul condamnat să insereze împrejurări necorespunzătoare adevărului în raportul de expertiză medico-legală – examen ADN nr. A15/73/11.05.2011, întocmit de experții din cadrul Institutului Național de Medicină Legală Mina Minovici București.
Mai mult, prin încheierea pronunțată la 17.03.2022 de Judecătoria Sectorului 4 București, cu ocazia soluționării plângerii împotriva dispoziției de clasare (ordonanța nr. x/ /P/2016 din 12.10.2021), judecătorul de cameră preliminară a reținut că: „organele de urmărire penală au pronunțat soluția întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. f C.proc.pen., în condițiile în care din cercetări a reieșit că fapta există, este prevăzută de legea penală și a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege, din probe rezultă că infracțiunea a fost săvârșită de o persoană, nu este incidentă o cauză de neimputabilitate sau justificativă, însă nu s-a putut identifica autorul faptei mai înainte să intervină prescripția răspunderii penale. Deși organele judiciare nu au examinat expres în actele întocmite fiecare dintre temeiurile de la art. 16 alin. (1) lit. a – e) C.proc.pen., judecătorul consideră că acestea au analizat în concret temeiurile în ordinea impusă de textul de lege și au pronunțat soluția finală în urma acestei evaluări.”
Astfel, a reținut instanța că pretinsul element de noutate ce stă la baza prezentei cereri de revizuire nu s-a dovedit în cauză, atât organele de urmărire penală, cât și judecătorul de cameră preliminară, au stabilit că fapta de inserare a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în raportul de expertiză medico-legală – examen ADN nr. A15/73/11.05.2011, întocmit de experții din cadrul Institutului Național de Medicină Legală Mina Minovici București, există cu certitudine și a fost săvârșită de o persoană din cadrul Institutului Național de Medicină Legală Mina Minovici București, însă identitatea acesteia nu a putut fi stabilită anterior împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale în raport cu infracțiunea de mărturie mincinoasă.
S-a reținut că aceeași situație a fost stabilită și prin hotărârea definitivă a cărei revizuire se solicită, respectiv că este dincolo de orice dubiu rezonabil că raportul de expertiză medico-legală - examen ADN nr.A15/73/11.05.2011 cuprinde împrejurări necorespunzătoare adevărului, însă nu poate fi stabilită identitatea persoanei ce a contribuit în mod nemijlocit, în calitate de autor, la săvârșirea acestei infracțiuni.
Mai mult, s-a constatat că, atât în plângerea împotriva dispoziției de clasare, cât și în prezenta cauză, revizuentul condamnat a urmărit prelungirea probațiunii, prin cereri de efectuare a unei noi expertize ori de readministrare și de reevaluare a probelor, pentru a dovedi o situație de fapt contrară celei stabilite în mod definitiv prin sentința penală nr. 249/F/22.12.2017, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 131/A/25.05.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală.
În acord cu jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală, în aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a C. proc. pen., dintre care a fost menționată decizia nr. 953/10.03.2006, instanța de fond a constatat că revizuirea nu poate fi utilizată pentru a provoca o rejudecare a fondului cauzei, ca un al treilea grad de jurisdicție, prohibit de lege. În lipsa dovedirii unor fapte sau împrejurări noi, esențiale în stabilirea unei situații de fapt radical diferite de cea avută în vedere de instanțele care au pronunțat hotărârile definitive atacate, această cale extraordinară de atac nu poate fi admisă și nu poate determina repunerea în discuție a hotărârii intrată în puterea lucrului judecat.
În prezenta cauză, s-a constatat nu numai că persoana condamnată definitiv nu a dovedit fapte sau împrejurări noi de natură a dovedi necesitatea reevaluării radicale a situației de fapt, dar a prezentat o hotărâre ulterioară, prin care i-a fost respinsă plângerea împotriva dispoziției de clasare, care reținea o situație de fapt identică celei în baza căreia a fost condamnat, respectiv că infracțiunea de mărturie mincinoasă există cu certitudine, a fost săvârșită cu participația unei persoane din cadrul Institutului Național de Medicină Legală Mina Minovici din București, însă identitatea acesteia nu a putut fi stabilită anterior împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale.
În atare situație, prima instanță a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile stabilite de dispozițiile art. 459 alin. (3) lit. e C. proc. pen., pentru a putea fi admisă în principiu cererea de revizuire.
Împotriva sentinței pronunțată de prima instanță, în termenul legal, a declarat apel revizuentul A.
Prin motivele de apel depuse la dosarul cauzei, apelantul A a solicitat admiterea apelului, trimiterea spre rejudecare a cererii de revizuire și admiterea în principiu, în temeiul art. 453 alin. (1) lit. a, art. 453 alin. (5) C.proc.pen., raportat la art. 459 C.proc.pen. și pe fond, admiterea cererii de revizuire pe latură penală a sentinței penale nr.249/F/2017 modificată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 05.01.2018 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I penală în baza art. 453 alin. (1) lit. a raportat la art. 453 alin. (4) C.proc.pen.
În esență, în motivarea apelului, revizuentul A a arătat că o primă critică adusă hotărârii atacate vizează compunerea instanței, indicând dispozițiile art. 354 C.proc.pen. Astfel, s-a arătat că, din cele trei încheieri din 21.09.2023, 19.10.2023 și 16.11.2023 reiese faptul că s-a schimbat de trei ori compunerea completului de judecată prin care s-au dispus acte de judecată diferite fără a exista o viziune completă a situatiei de fapt și de drept prezentată, respectiv unul dintre judecători a admis cerere de reunire (atașare) a dosarului de la Judecătoria Sectorului 4 București, iar celălalt a dispus o judecare a cauzei, în ceea ce privește admiterea in principiu. În opinia apelantului, soluția pronunțată este lovită de nulitate întrucât completul nu a avut continuitate.
S-a arătat că un alt motiv de apel este cel referitor la faptul că revizuentul a invocat drept motiv de revizuire cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a C.proc.pen. - respectiv hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, au fost descoperite și s-au cristalizat elemente noi, care au putut duce la elucidarea unor aspecte care nu au fost avute în vederea la momentul condamnării sau daca au fost avute în vedere, nu au fost elucidate sau lămurite, situație în care consecințele încălcării dispoziției legale art. 260 alin. (4) C.p. vechi (art. 287 alin. (3) C.p.) continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
Or, s-a criticat faptul că instanța de fond nu a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege invocat, din moment ce nu exista un autor al faptei, care are calitatea de subiect activ calificat, drept urmare acesta nu a fost elucidat, motiv pentru care nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă, aspecte care arata posibilitatea dezincriminării faptei, pentru care s-a dispus condamnarea apelantului revizuent.
Prin motivele de apel s-a mai criticat faptul că atât instanța de fond cât și cea de apel au trădat o ignorare fundamentala a legii civile, menționând că în prezenta cauză instanța avea posibilitatea să constate că, fapte de natura pur civilă pretind angajarea în mod nelegal a răspunderii penale, întrucât organele de cercetare penală au apreciat raporturile juridice dintre părți fără a le supune unei analize interdisciplinare, comparative și judicioase, în ciuda faptului ca la dosarul cauzei existau probe pertinente, concludente și utile dându-se o interpretare străină de litera și spiritul legilor civile.
A menționat apelantul revizuent prin motivele de apel faptul că în cauza dedusă judecații, instanța este chemată să constate că, toate acuzațiile de participație improprie la mărturie mincinoasă, art. 52 C.p., se grefează pe fapte de natură pur civilă, lipsind condițiile de tipicitate, atât sub aspect obiectiv, cât și subiectiv, părțile exercitându-și dreptul și obligația de a se prezenta în fața unei instituții cu atribuțiile legale în baza cărora au interpretat și aplicat legea, respectiv dispoziții de drept civil.
A mai susținut apelantul că elementele de probe noi din acest dosar sunt de natură a arăta că nu există un autor al faptei și nici o calificare a acestuia nu este stabilită, nefiind dovedit sau existent vreun act material al revizuentului care să arate determinarea cu intenție a subiectului calificat să săvârșească o fapta incriminatoare, susținând că instanța de fond a fost în eroare pe acest aspect.
În opinia apelantului revizuent, pentru a se putea reține în sarcina inculpatului revizunet A săvârșirea infractiunii de participație improprie la mărturie mincinoasă este necesar a se stabili, în afara oricărui dubiu rezonabil, că a existat o legătură între acesta și martorii - subiecți activi calificați.
În alta ordine de idei, s-a susținut că este de analizat și chestiunea calității persoanei neidentificate, (subiectul activ al infracțiunii), aspecte care atrag netemeinicia încadrării de participație improprie la mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. (2) lit. c C. pen., în care subiectul activ al infracțiunii este calificat și are calitate de expert sau interpret, fiind într-o totală contradicție cu condiția de coautorat (fila 13 alin. (1) - considerente) reținută de instanța fondului în Sentința penală nr. 249/F/2017 modificată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 05.01.2018. A susținut că nici anterior acestui moment și nici ulterior, nu se face vreo dovadă a rezoluției infracționale a înțelegerii prealabile reținută cu titlu de certitudine de către Parchet, de către revizuentul inculpat și medicii din cadrul INML. Neexistând o identificare a autorului faptei, în opinia apelantului revizuent, nu este necesar ca față de persoana pe care parchetul a nominalizat-o și trimis-o în judecată sa fie fundamentată suspiciunea rezonabilă că ar fi comis faptele de care a fost acuzat.
S-a precizat în cuprinsul motivelor de apel că în esență, temeiul admiterii în principiu a cererii de revizuire este constituit de art. 453 alin. (1) lit. a C.proc.pen., stabilindu-se faptul că nu există autor al faptei, iar specialistul ce a întocmit Raportul de Constatare tehnico-științifică I.N.M.L. „Mina Minovici„ în cauza civilă se presupune că a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă.
Prin urmare, s-a arătat că decizia de condamnare este supusă revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a C.proc.pen, dacă se dovedește că, cel condamnat, nu este autorul infracțiunii, ci o altă persoană.
Or, s-a susținut că actele noi din prezenta speță arată ca nu s-a putut stabili autorul infracțiunii, situație ce atrage imposibilitatea condamnării complicelui sau instigatorului într-o cauză în care autorul infracțiunii este unul calificat. Lipsa autorului calificat atrage lipsa infracțiunii și toate consecințele juridice ale acesteia.
S-a mai criticat faptul că, în ceea ce privește latura penală, instanța fondului nu a avut în vedere faptul că, împrejurările noi constau în faptul că s-a dovedit că nu este cunoscut autorul faptei de mărturie mincinoasă, că faptele s-au prescris pentru autorul infracțiunii de mărturie mincinoasa, deși nu este o lipsă de diligență a petentului revizuent în aflarea împrejurărilor și faptelor noi și nici a soluției, că există o soluție de clasare pentru autor necunoscut (Ordonanța nr x/12.10.2021 și nr. x/11-2/2021/06.01.2022 consfințite prin încheierea din 17.03.2022 data de J.S.4 în Dosarul nr. x/4/2022), deși trebuia să se aibă în vedere prezumția de nevinovăției, ce are întâietate în raport cu orice alt aspect de drept penal.
A concluzionat apelantul prin motivele de apel în sensul că având în vedere motivul de revizuire invocat, pe latură penală se impune revizuirea hotărârii menționate întrucât nu există fapta de mărturie mincinoasa cu un autor necunoscut și nici nerespectarea hotărârii judecătorești, atâta timp cât nu a existat niciun act de rezistență sau o acțiune a inculpatului-revizuent.
Pentru motivele formulate în scris, apelantul revizuent A a solicitat admiterea în principiu a cererii de revizuire în temeiul art. 453 alin. (1) lit. a, art. 453 alin. (4), raportat la art. 459 C. proc. pen., iar pe fond trimiterea spre rejudecare a cauzei, având în vedere ca sunt îndeplinite condițiile de admitere în principiu, cu privire la forma cererii de revizuire, iar în cea ce privește condițiile de fond, existența unor elemente și dovezi noi, aspecte care reliefează încălcarea principiul securității raporturilor juridice și principiul autorității de lucru judecat.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 02.07.2024, fiind stabilit prim termen în cauză la data de 08.10.2024, când s-a amânat pricina la data de 05.11.2024 în vederea soluționării incidentului procedural vizând declarația de abținere formulată de președintele completului de judecată, ce a fost admisă prin încheierea din 08.10.2024.
La termenul din 05.11.2024, față de cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public, de citare, în calitate de intimate, a părților civile C și B, Înalta Curte a dispus amânarea cauzei și citarea acestora în cauză, stabilindu-se termen de judecată la data 19.11.2024, ocazie cu care s-au luat concluziile asupra apelului de față, acestea fiind redate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Examinând apelul declarat de revizuentul A, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prioritar, notând limitele și specificul căii de atac a revizuirii, astfel cum sunt definite în cuprinsul dispozițiilor art. 452 C. proc. pen., Înalta Curte reține că revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen. și numai în cazurile prevăzute de art. 453 din același cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.
Din analiza considerentelor sentinței penale atacate rezultă că prima instanță a făcut o amplă motivare a soluției pronunțate, respectiv aceea de respingere a cererii de revizuire formulată de revizuentul A, ca inadmisibilă, hotărârea atacată fiind legală și temeinică.
Referitor la primul motiv de apel formulat de revizuentul A vizând nulitatea hotărârii motivat de faptul că în opinia revizuentului completul nu a avut continuitate și astfel soluția pronunțată este lovită de nulitate, indicând dispozițiile art. 354 C. proc. pen., Înalta Curte constată că este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. a C. proc. pen., încălcarea dispozițiilor privind compunerea completului de judecată atrage întotdeauna nulitatea absolută. Acest caz de nulitate este incident, conform art. 354 C. proc. pen., atunci când numărul membrilor completului de judecată nu a fost cel prevăzut de lege pentru cauza respectivă ori când componența completului a fost schimbată după începerea dezbaterilor.
În jurisprudența Curții Constituționale, în examinarea, printre altele, a neconstituționalității dispozițiilor art. 354 alin. (2) fraza a doua C. proc. pen., referitor la compunerea instanței, s-a reținut că textul de lege criticat normează cu privire la unicitatea completului de judecată și continuitatea ședinței, însă nu exclude modificarea componenței completului de judecată, până la începerea dezbaterilor, dacă menținerea acesteia nu este posibilă. Totodată, în ceea ce privește continuitatea completului de judecată, instanța de control constituțional a făcut referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care obligă la luarea în considerare a principiului continuității completului de judecată, prin prisma exigențelor regulii nemijlocirii ce decurge din prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenție (a se vedea Hotărârea din 2 decembrie 2014, pronunțată în Cauza Cutean împotriva României, paragrafele 60 și 61, și Hotărârea din 7 martie 2017, pronunțată în Cauza Cerovsek și BoĹľicnik împotriva Sloveniei, paragraful 43). În Hotărârea din 2 decembrie 2014, pronunțată în Cauza Cutean împotriva României, instanța de la Strasbourg a reamintit că, potrivit principiului nemijlocirii, într-un proces penal hotărârea trebuie luată de judecătorii care au fost prezenți la procedură și la procesul de administrare a probelor. Totuși, nu se poate considera că aceasta constituie o interdicție a schimbării compunerii completului de judecată în timpul unui proces. Pot apărea factori administrativi sau procedurali foarte evidenți care să facă imposibilă participarea în continuare a unui judecător într-un proces. [...] În vederea respectării dreptului la un proces echitabil și a continuității completului de judecată este necesar ca hotărârea judecătorească, actul final și de dispoziție al instanței prin care se soluționează cu autoritate de lucru judecat litigiul dintre părți, să fie rezultatul activității de deliberare la care să participe judecătorii care au calitatea de membri ai completului în fața căruia a avut loc dezbaterea. (Decizia nr. 496/2022 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 48 din 17 ianuarie 2023 și în același sens Decizia nr. 470 din 8 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1164 din 8 decembrie 2021, și Decizia nr. 138 din 21 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 1 august 2023).
În speță, dezbaterile au avut loc la data de 01.02.2024, fiind amânată pronunțarea la data de 06.03.2024, hotărârea pronunțată în cauză prin sentința atacată fiind luată de judecătorul fondului în fața căruia au avut loc dezbaterile, neexistând sub acest aspect niciun element de nelegalitate în ceea ce privește continuitatea compunerii completului de judecată, între momentul începerii dezbaterilor și pronunțarea hotărârii. De asemenea, împrejurarea că anterior dezbaterilor compunerea completului de judecată a fost schimbată din motive obiective generate fie de detașarea unui judecător, fie de delegarea în funcție de conducere ori participarea unui judecător de permanență, nu afectează legalitatea hotărârii atacate, așa cum s-a arătat, judecătorul cauzei, participând atât la dezbateri, cât și la pronunțarea hotărârii apelate, nefiind incident în speță motivul de nulitate vizând continuitatea completului de judecată așa cum susține apelantul revizuent.
Concluzionând, în cauză, față de cele reținute, se constată că motivul de apel privind constatarea nulității hotărârii atacate întrucât completul nu a avut continuitate, este neîntemeiat și nu poate conduce la admiterea apelului promovat de inculpat.
În continuare, în ceea ce privește criticile de netemeinice formulate în apel, prin care se critică soluția primei instanțe de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă, Înalta Curte constată că și acestea sunt nefondate.
În speță, în ceea ce privește temeiul cererii de revizuire formulate în cauză de revizuentul A se constatată că s-a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a C. proc. pen. (când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză), arătând, în esență, că elementul de noutate invocat în cauză ar decurge din ordonanța de clasare nr. x/12.10.2021, menținută prin ordonanța procurorului ierarhic superior nr. x/II-2/2021/06.01.2022 și prin încheierea pronunțată la 17.03.2022, de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr. x/4/2022, prin care s-a reținut că a intervenit termenul de prescripție a răspunderii penale în raport cu infracțiunea de mărturie mincinoasă și astfel în opinia revizuentului, situația nou apărută este în sensul că, după 12 ani de cercetări, nu există un autor al presupusei fapte de mărturie mincinoasă, pentru ca revizuentul să aibă calitatea de participant impropriu, rezultând astfel în opinia sa inexistența, în materialitatea ei, a vreunei participații improprii la infracțiunea de mărturie mincinoasă, ceea ce conduce la lipsa juridică a elementului material al infracțiunii de mărturie mincinoasă, impunându-se astfel revizuirea hotărârii de condamnare.
Potrivit art. 453 alin. (4) teza I C. proc. pen. „Cazul prevăzut la alin. (1) lit. a constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal (…).”
Prin decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 324 din 5 mai 2017, Curtea Constituțională a reținut ,,că motivul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a C. proc. pen. privește situația în care s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate. Cu privire la înțelesul expresiei „fapte sau împrejurări“, în literatura de specialitate, ca și în practica judiciară, s-a considerat că aceasta se referă la probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, și anume orice întâmplare, situație sau stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii. (..) Aceasta înseamnă că faptele sau împrejurările noi trebuie să conducă la o soluție opusă celei pronunțate prin hotărârea a cărei revizuire se cere. Dacă prin faptele sau împrejurările noi nu se tinde la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal, ci numai la dovedirea anumitor elemente care implică însă menținerea respectivei soluții, faptele sau împrejurările noi nu constituie motiv de revizuire.”
Astfel, pentru existența cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a C. proc. pen., legea impune îndeplinirea cumulativă a trei condiții, respectiv: descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, acestea să fie invocate numai în favoarea persoanei condamnate și faptele sau împrejurările să poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.
De asemenea, în cadrul examinării îndeplinirii condițiilor de admisibilitate în principiu, potrivit prevederilor art. 459 alin. (3) lit. e C. proc. pen., instanța examinează dacă faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea.
În speță, Înalta Curte constată că revizuentul A a formulat cerere de revizuire a sentinței penale nr. 249/F/22.12.2017 a Curții de Apel București – Secția I Penală pronunțată în dosarul nr. x/2/2016, definitivă prin decizia penală nr. 131/A/25.05.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală, solicitând, în esență, să se constate incidența cazului de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a C. proc. pen., întrucât au apărut elemente noi care nu au fost cunoscute de instanță cu ocazia judecării fondului.
În prezenta cauză, astfel cum în mod judicios s-a reținut și prin hotărârea apelată, pretinsul element de noutate indicat de revizuent ar decurge din ordonanța de clasare nr. x/12.10.2021, menținută prin ordonanța procurorului ierarhic superior nr. x/II-2/2021/ 06.01.2022 și prin încheierea judecătorului de cameră preliminară pronunțată la data de 17.03.2022, de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr. x/4/2022, prin care, în concret, procurorul a reținut că a intervenit termenul de prescripție a răspunderii penale în raport cu infracțiunea de mărturie mincinoasă (pentru care apelantul a fost condamnat prin hotărârea a cărei revizuire o solicită în speță), reținându-se că astfel cercetările nu mai pot continua în vederea identificării persoanei care a fost instigată de revizuentul condamnat să insereze împrejurări necorespunzătoare adevărului în raportul de expertiză medico-legală (examen ADN nr. A15/73/11.05.2011), întocmit de experții din cadrul Institutului Național de Medicină Legală Mina Minovici București.
Or, împrejurările noi invocate de apărare ca fiind reprezentate de ordonanța de clasare nr. x din 12.10.2021 ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, referitor la infracțiunea de mărturie mincinoasă privind persoana care ar fi fost instigată de revizuent și pentru care a fost condamnat prin hotărârea a cărei revizuire o solicită, împotriva căreia petentul a formulat plângere în procedura de camera preliminară soluționată prin încheierea Judecătoriei Sectorului 4 din 17.03.2022, din dosarul nr. x/4/2022, nu se pot circumscrie noțiunii de fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză, prin fapte sau împrejurări noi înțelegându-se orice fapte probatorii noi, adică probe, astfel cum sunt definite acestea de art. 97 alin. (1) C. proc. pen., sau orice întâmplare, situație sau stare care poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii.
De asemenea, aspectele invocate de apelantul revizuent A nu se pot circumscrie noțiunii de fapte și mijloace de probă care să conducă la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea, așa cum cer prevederile art. 459 alin. (3) lit. e C. proc. pen.
În concret, în cauza a cărei revizuire se solicită autorul nu era cunoscut nici la momentul când au fost pronunțate hotărârile de condamnare anterior menționate și deopotrivă împrejurarea că ulterior a fost dispusă o ordonanță de clasare, în care se reține o situație de fapt identică celei în baza căreia a fost condamnat revizuentul, în sensul că infracțiunea de mărturie mincinoasă există cu certitudine și a fost săvârșită cu participația unei persoane din cadrul Institutului Național de Medicină Legală Mina Minovici din București, însă identitatea acesteia nu a putut fi stabilită anterior împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale, în mod evident nu constituie un fapt nou în sensul dispozițiilor legale incidente, de natură a dovedi netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză, potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a, raportat la art. 453 alin. (4) C. proc. pen.
Ca atare, aspectele invocate pe calea revizuirii de față, nu constituie împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanțele ce au pronunțat condamnarea, apte a dovedi o situație de fapt contrară celei stabilite în mod definitiv prin sentința penală nr. 249/F/22.12.2017, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 131/A/25.05.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală, în accepțiunea dispozițiilor legale incidente în materia revizuirii.
În consecință, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut Curtea de Apel București că revizuentul nu a invocat fapte sau împrejurări noi care să fie de natură a conduce la stabilirea existenței unor temeiuri legale care să permită revizuirea și să aibă aptitudinea de a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare pronunțate, așa cum cer dispozițiile art. 459 alin. (3) lit. e C. proc. pen.
De altfel, o cerere de revizuire similară formulată de revizuentul A a făcut obiectul dosarului nr. x/2/2020 în care s-a pronunțat sentința penală nr. 47/F din data de 26 februarie 2021, de către Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 111/A din data de 08 aprilie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 249/F/22.12.2017 a Curții de Apel București – Secția I Penală pronunțată în dosarul x/2/2016, definitivă prin decizia penală nr. 131/A/25.05.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală, formulată de condamnatul A.
În cadrul acestei cereri de revizuire, în esență, revizuentul A invoca faptul că a fost trimis în judecată și condamnat, pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, iar nici până la formularea cererii de revizuire nu a fost identificat autorul și nici stabilită calitatea acestuia, după 10 ani de cercetări, respectiv nu se cunoaște calitatea persoanei care ar putea fi subiect calificat al infracțiuni de mărturie mincinoasă prevăzut de art. 260 alin. (4) Vechiul C. pen., iar în opinia sa, persoana(le) neidentificată(te), în accepțiunea art. 453 alin. (1) lit. a C. proc. pen., sunt împrejurări noi, concretizate în mod indubitabil asupra soluției instanței de fond și apel.
Analizând cererea de revizuire formulată, instanța a reținut că împrejurarea indicată de persoana condamnată A în fundamentarea cererii de revizuire, în sensul că nici la acest moment nu ar fi fost identificat autorul faptei pentru care s-a dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor penale, și nici stabilită calitatea acestuia, după 10 ani de cercetări, nu poate fi considerat faptă sau împrejurare ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei în dosarul nr.x/2/2016. Curtea a observat că inclusiv criticile referitoare la netrimiterea în judecată a persoanei neidentificate care a înlocuit probele biologice au fost formulate, analizate, apreciate și respinse pe parcursul procesului penal finalizat prin pronunțarea sentinței penale nr. 249/F/22.12.2017 a Curții de Apel București – Secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 131/A/25.05.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Astfel, Curtea a reținut că, prezentarea unor înscrisuri care emană de la organele de urmărire penală învestite cu cauza disjunsă din dosarul nr. x/P/2011, adrese din care rezultă că nici în prezent organele de urmărire penală nu au reușit identificarea persoanei care a înlocuit probele biologice, nu reprezintă material probator necunoscut instanței, care să permită identificarea unei erori juridice și înlăturarea ei. Conținutul acestor înscrisuri nu afectează fondul cauzei penale și nu privesc circumstanțe de care nu avea cunoștință atunci când a pronunțat hotărârea în cauză, întrucât instanța de judecată s-a pronunțat asupra tipicității faptei de participație improprie la mărturie mincinoasă chiar dacă nu se reușise identificarea persoanei care a înlocuit probele biologice.
Or, Curtea a concluzionat că, ceea ce indică persoana condamnată A în fundamentarea cererii de revizuire reprezintă doar mijloacele de probă care se doresc a fi readministrate în fața altei instanțe, iar nu fapte probatorii necunoscute instanței.
Și în prezenta cauză se constată că argumentația principală a revizuentului adusă în sprijinul cererii de revizuire vizează aceleași aspecte relativ la faptul că prin pronunțarea ordonanței de clasare prin care s-a reținut că a intervenit prescripția răspunderii penale în raport cu infracțiunea de mărturie mincinoasă și astfel în opinia revizuentului, situația nou apărută este în sensul că, după 12 ani de cercetări, nu există un autor al presupusei fapte de mărturie mincinoasă, pentru ca revizuentul să aibă calitatea de participant impropriu. Or, Înalta Curte deopotrivă constată, în acord cu cele reținute de instanța fondului, faptul că elementul de noutate invocat de revizuent în prezenta cauză constituit de emiterea ordonanței de clasare anterior menționată nu reprezintă material probator necunoscut instanței, care să permită identificarea unei erori juridice și înlăturarea ei prin intermediul căii extraordinare de atac a revizuirii.
Așa cum s-a reținut, presupusul aspect de noutate invocat în cauză de revizuentul A cu referire la ordonanța de clasare indicată nu afectează fondul cauzei penale și nu reprezintă împrejurări ce nu au fost aduse la cunoștința instanței când a pronunțat hotărârea de condamnare a cărei revizuire se cere în speță, câtă vreme, în concret, instanța de judecată s-a pronunțat asupra tipicității faptei de participație improprie la mărturie mincinoasă chiar dacă nu se reușise identificarea persoanei care a înlocuit probele biologice, așadar nu constituie o împrejurare de fapt descoperită după pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se solicită.
În concluzie, având în vedere că aspectele învederate în cuprinsul cererii de revizuire au fost cunoscute și analizate de către instanța de condamnare, iar ordonanța de clasare invocată în cauză nu reprezintă un element de noutate, Înalta Curte constată, contrar susținerilor apărării apelantului revizuent A, că în mod corect a apreciat prima instanță că nu sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire.
Înalta Curte reamintește că, în acest cadru, este necesar să existe fapte sau împrejurări noi, care să nu fi fost cunoscute de instanțele care au pronunțat hotărârea de condamnare, iar aceste împrejurări sau fapte să fie în măsură să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare, mai precis să conducă la adoptarea unei soluții diametral opuse, respectiv de achitare a revizuentului sau de încetare a procesului penal, condiție ce nu este îndeplinită în cauză față de cele anterior reținute.
În plus, în afara faptului că argumente similare au fost invocate de revizuent printr-o cerere anterioară de revizuire, respinsă definitiv, așa cum s-a menționat mai sus, Înalta Curte constată că de fapt motivele depuse la dosarul cauzei prin care revizuentul critică inexistența, în materialitatea ei, a vreunei participații improprii la infracțiunea de mărturie mincinoasă, ceea ce conduce la lipsa juridică a elementului material al infracțiunii de mărturie mincinoasă sau faptul că atât instanța de fond cât și cea de apel au trădat o ignorare fundamentala a legii civile, menționând că în prezenta cauză instanța avea posibilitatea să constate că, fapte de natura pur civilă pretind angajarea în mod nelegal a răspunderii penale sau că toate acuzațiile de participație improprie la mărturie mincinoasă, art. 52 C.p., se grefează pe fapte de natură pur civilă, lipsind condițiile de tipicitate, atât sub aspect obiectiv, cât și subiectiv, etc, reprezintă în realitate critici aduse hotărârii de condamnare, însă analiza conținutului mijloacelor de probă pe care instanțele de fond și apel și-au fundamentat soluția, a fiabilității acestora ori interpretarea probatoriului administrat în cauză, excedează limitelor cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a C. proc. pen.
Având în vedere considerentele expuse, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile stabilite de dispozițiile art. 459 alin. (3) lit. e C. proc. pen., pentru a putea fi admisă în principiu cererea de revizuire, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul A împotriva sentinței penale nr. 52/F din data de 06 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a penală.
Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat apelantul revizuent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul A împotriva sentinței penale nr. 52/F din data de 06 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a penală.
Obligă apelantul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2024.