Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.34/2024 din 21 martie 2024, Curtea de Apel Alba Iulia – Secția penală a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și în consecință:
În baza art. 162 art. 167 din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală a recunoscut sentința penală nr. B.189/2022/2 emisă de Judecătoria Raională Mosonmagyarovar, la data de 19 septembrie 2022, rămasă definitivă la data de 19 septembrie 2022 privind persoana condamnată A (cetățean român, născut la (...), cu domiciliul în municipiul Sebeș, str. (...), județul Alba, CNP (...)) - prin care a fost condamnat la pedeapsa de 852 de zile închisoare (2 ani și 4 luni închisoare), pentru comiterea infracțiunii de trafic de migranți prevăzută de art. 353 alin. (1), alin. (2) lit. b C. pen. maghiar, cu corespondent în art. 263 alin. (1) C. pen. român.
În baza art. 166 alin. (6) lit. a din Legea 302/2004, a dispus executarea în România a pedepsei de 2 ani și 4 luni (852 zile) închisoare aplicate persoanei condamnate A.
A luat act că persoana condamnată A și-a exprimat acordul de a executa pedeapsa aplicată de autoritățile judiciare din Ungaria într-un penitenciar din România.
În baza art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 a dispus executarea pedepsei recunoscute într-un penitenciar din România.
A dedus din pedeapsa recunoscută perioada în care persoana condamnată A s-a aflat în stare de arest preventiv și apoi în executarea pedepsei în Ungaria, respectiv 174 zile în perioada 17.09.2022 – 10.03.2023.
Pentru a hotărî în acest sens, s-a reținut că prin sentința penală nr. B.189/2022/2 a Judecătoriei Raionale Mosonmagyarovar, pronunțată la data de 19 septembrie 2022, rămasă definitivă la data de 19 septembrie 2022 a fost condamnat A (cetățean român, născut la (...), cu domiciliul în municipiul Sebeș, str, (...), județul Alba, CNP (...)) - prin care a fost condamnat la pedeapsa de 852 de zile închisoare (2 ani și 4 luni închisoare), pentru comiterea infracțiunii de trafic de migranți prevăzută de art. 353 alin. 1, alin. 2 lit. b C. pen. maghiar, cu corespondent în art. 263 alin. (1) C. pen. român.
Curtea a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004 privind recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești străine.
S-a constatat că sentința penală nr. B.189/2022/2 emisă de Judecătoria Raională Mosonmagyarovar, la data de 19 septembrie 2022, a rămas definitivă la data de 19 septembrie 2022 și, astfel este executorie, după cum reiese din cuprinsul hotărârilor judecătorești depuse atât în limba maghiară, cât și traduse în limba română la dosar, precum și din Certificatul prevăzut de art. 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI anexate sesizării, iar fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa de 2 ani și 4 luni (852 zile) închisoare ar fi constituit potrivit legii penale române infracțiunea de trafic de migranți prevăzută de art. 263 alin. (1) C. pen. român pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Persoana condamnată A și-a exprimat acordul pentru executarea pedepsei în România, în cuprinsul certificatului anexat de autoritățile din Ungaria precizându-se că persoana vizată și-a dat consimțământul pentru transmiterea sentinței și a certificatului la punctul k), fiind anexată totodată declarația acesteia conținând opinia exprimată în sensul că este de acord să fie transferată în România. Mai mult, această poziție a persoanei condamnate este confirmată și de cuprinsul procesului verbal întocmit de Tribunalul Regiunii Limitrofe Budapesta – Grupul Executări pedepse, în care a fost consemnată declarația persoanei condamnate în prezența unui judecător, prin care A a menționat în mod expres „Consimt ca pedeapsa mea privativă de libertate să fie executată în România”. Această poziție a persoanei condamnate a fost precizată în prezența unui traducător autorizat de limba română. Ca atare, apărările de fond exprimate de către persoana condamnată, în acest sens în fața Curții de apel Alba Iulia sunt neîntemeiate.
Pe de altă parte, din perspectiva condițiilor de recunoaștere și executare în România a hotărârii de condamnare, când persoana condamnată locuiește în România (oraș Sebeș, str. (...), jud. Alba), cum este cazul în speță, exprimarea consimțământului persoanei condamnate este lipsită de importanță, cât timp A își are familia în România și desfășoară aici activități lucrative (aspect rezultat din cuprinsul contractului de muncă depus de acesta la dosarul cauzei), deci trăiește pe teritoriul României, în sensul explicat în punctele 9 și 17 din preambulul Deciziei-cadru 2009/909/JAI privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană.
Totodată, instanța a constatat că nu este incident niciunul din motivele obligatorii sau facultative de nerecunoaștere și de neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004.
Astfel:
- persoana în discuție nu a fost condamnată definitiv în România pentru aceleași fapte penale, astfel cum rezultă din analiza fișei de cazier judiciar;
- persoana în discuție nu a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleași fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat nu a fost anterior recunoscută și pusă în executare pe teritoriul României, astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar;
- persoana condamnată nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală, astfel cum rezultă din ansamblu legislației penale românești;
- pedeapsa nu a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române ;
- pedeapsa nu reprezintă o măsură care constă în asistență psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România și nu prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul național juridic sau de sănătate, ea constând în privarea de libertate specifică închisorii, executabilă în penitenciarele din România;
- potrivit legii penale române nu a intervenit prescripția executării pedepsei; în prezent, curgerea termenului de prescripție este întreruptă ca efect al începerii executării pedepsei, conform art. 163 C. pen.
- persoana condamnată a fost prezentă personal la judecată, astfel cum rezultă din certificatul prevăzut de art. 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI, dar și din afirmațiile acestuia în fața Curții de Apel Alba Iulia;
- potrivit legii române, nu a intervenit amnistia, grațierea, dezincriminarea faptei, astfel cum rezultă din ansamblul reglementărilor naționale aplicabile;
- persoana nu este cercetată în România pentru aceleași fapte penale pentru care a fost condamnată în străinătate, astfel cum rezultă din fișa de cazier.
În ceea ce privește domiciliul persoanei condamnate, așa cum de altfel anterior s-a precizat, din verificările efectuate, inclusiv potrivit procesului verbal încheiat ca urmare a accesării bazei de date privind evidența populației, coroborat cu declarația persoanei condamnate, rezultă că aceasta are domiciliul în municipiul Sebeș, str. (...), județul Alba.
Curtea de apel a mai constatat că pedeapsa 2 ani și 4 luni (852 zile) închisoare aplicată persoanei condamnate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilegal de persoane prevăzută de art. 353 alin. (1) și alin. (2) pct. a) și b) C. pen. ungar cu corespondent în art. 263 alin. (1) C. pen. român, corespunde atât ca și natură, cât și ca durată cu pedeapsa ce ar fi putut fi aplicată persoanei condamnate dacă ar fi fost judecată în România pentru această infracțiune (trafic de migranți prevăzută de art. 263 alin. (1) C. pen. român pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani).
Apărările persoanei condamnate A prin apărător, sunt apreciate ca neîntemeiate, astfel Curtea a expus motivele pentru care nu primește susținerile făcute în mod subsidiar în 19.03.2024 de către avocatul persoanei condamnate, care a solicitat respingerea recunoașterii hotărârii nr. B.189/2022/2 emisă de Judecătoria Raională Mosonmagyarovar, justificat de faptul că persoana condamnată nu a beneficiat de prezența unui traducător autorizat în fața instanței care a pronunțat hotărârea de condamnare și nu a beneficiat de o cale de atac împotriva soluției de condamnare, apreciind că toate drepturile procedurale i-au fost încălcate.
În acest sens, instanța română de executare a subliniat că recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare reprezintă mecanismul de cooperare judiciară internațională prin intermediul căruia, în prezența anumitor condiții expres prevăzute în instrumentul internațional pertinent ori în legislația statului de executare, o asemenea hotărâre este asimilată în ordinea juridică a statului de executare în aceeași manieră ca o hotărâre pronunțată de autoritățile judiciare ale statului respectiv și este executată în acest stat, fiindu-i acceptate efectele juridice ale acesteia, în egală măsură cu ale hotărârii judecătorești interne, în ciuda diferențelor legislative existente între cele două ordine de drept.
Curtea de Apel Alba Iulia a notat că recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare nu autorizează autoritățile judiciare ale statului de executare să reanalizeze litigiul ce a fost definitiv soluționat prin hotărârea pronunțată de către autoritatea judiciară a statului de condamnare, potrivit legislației acelui stat, care se impune cu autoritate de lucru judecat instanței statului de executare. În acest fel, odată recunoscută hotărârea străină de condamnare, aceasta trebuie executată în formula decisă de instanța penală străină, singurele rezerve permise instanței de executare fiind adaptarea pedepsei la maximele special și general prevăzute în legislația statului de executare, ori la acordarea amnistiei sau a grațierii decise în statul de executare.
Altfel spus, odată recunoscută fără rezerve hotărârea străină de condamnare, autoritățile statului de executare vor executa întocmai acea hotărâre potrivit propriei legislații, fără să își poată aroga vreun drept de revizuire a acelei hotărâri.
Curtea de Apel a evidențiat că, în situația recunoașterii hotărârilor de condamnare pronunțate în statele membre ale Uniunii Europene, cum este cazul în speță, motivele de nerecunoaștere și neexecutare sunt expres prevăzute în art. 9 alin. (1) din Decizia-cadru 2008/909/JAI (transpus în art. 163 art. 167 din Legea nr. 302/2004 republicată) așa cum au fost mai sus analizate. În aceeași decizie-cadru sunt enunțate cauzele de adaptare a pedepsei (art. 8 alin. (2) și 3 din decizia-cadru, transpus în art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 republicată), ipotezele în care amnistia sau grațierea sunt acordate (art. 19 alin. (1) din decizia-cadru, transpus în art. 166 alin. (8), art. 167 art. 156 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată) și situațiile în care revizuirea-însemnând orice cale extraordinară de atac- poate să fie acordată exclusiv de către statul emitent (art. 19 alin. (2) din Decizia-cadru).
Dispozițiile legale învederate de către apărătorul ales al persoanei condamnate nu sunt aplicabile în prezenta procedură pe de o parte, iar pe de altă parte instanța din statul de executare nu poate analiza procedura în care persoana condamnată a fost judecată în statul emitent, Curtea de Apel Alba Iulia neputându-se erija în acest mod în instanță de control judiciar cu privire la sentința penală pronunțată de instanța maghiară în ceea ce îl privește pe A. Toate elementele pe care persoana condamnată își întemeiază susținerile reprezintă apărări care ar putea fi valorificate în promovarea unei căi ordinare sau extraordinare de atac împotriva hotărârii de condamnare, căi de atac ce ar putea fi exercitate doar în fața instanțelor de drept comun din statul emitent. Mai mult decât atât, lecturând cuprinsul hotărârii de condamnare pronunțată de Judecătoria Raională Mosonmagyarovar se poate observa că numitul A a optat pentru judecata în fond în procedura simplificată de recunoaștere a acuzației, renunțând la dezbaterea orală. De asemenea, curtea de apel a constatat că hotărârea pronunțată în această procedură a fost definitivă de la data pronunțării.
Ca atare, a da curs solicitărilor persoanei condamnate ar presupune că s-ar permite unui stat membru să se prevaleze de un standard mai ridicat de protecție a drepturilor fundamentale în ordinea sa constituțională pentru a condiționa recunoașterea unei hotărâri străine, ceea ce ar conduce la încălcarea principiilor recunoașterii și încrederii reciproce pe care se întemeiază decizia-cadru precitată, transpusă în Legea nr. 302/2004 și, prin urmare, la compromiterea caracterului efectiv al acesteia din urmă.
Împotriva sentinței penale nr.34/2024 din 21 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția penală, persoana condamnată A a declarat apel.
În motivarea apelului, a solicitat admiterea acestuia și respingerea cererii de recunoaștere și executare a hotărârii de condamnare penale formulată de autoritățile maghiare.
A arătat că, în măsura în care s-ar proceda la recunoașterea și executarea pedepsei aplicate de autoritățile maghiare, acest demers ar fi contrar principiilor fundamentale ale statului de drept întrucât ar ignora principiul egalității în fața legii, principiul retroactivității legii penale mai favorabile.
În acest sens, a menționat că autoritățile maghiare opinează ca dispozițiile Ordonanța Guvernului nr. 148/2023 ar trebui să se aplice doar persoanelor condamnate pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane care erau încarcerate în Ungaria la data publicării actului normativ.
În concret, actul de clemență ignoră principiul egalității persoanelor în fața legii, principiu conform căruia în cazul încălcării unei norme legale sancțiunea ar trebui să fie aceeași, bineînțeles cu posibilitatea de individualizare în funcție de persoana autorului împrejurările în care a fost comisă fapta.
Prin urmare, a precizat că, deși a fost condamnat la pedeapsa închisorii cu executare pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane, faptă comisă anterior momentului publicării actului de clemență, autoritățile maghiare au considerat că nu ar trebui să i se aplice actul în cauză în ceea ce privește restul de pedeapsă, întrucât a părăsit teritoriul Ungariei.
Examinând sentința atacată, în raport, cu criticile invocate, Înalta Curte, în opinie majoritară, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. B.189/2022/2 a Judecătoriei Raionale Mosonmagyarovar, pronunțată la data de 19 septembrie 2022, rămasă definitivă la data de 19 septembrie 2022 a fost condamnat A (cetățean român, născut la (...), cu domiciliul în municipiul Sebeș, str, (...), județul Alba, CNP (...)) - prin care a fost condamnat la pedeapsa de 852 de zile închisoare (2 ani și 4 luni închisoare), pentru comiterea infracțiunii de trafic de migranți prevăzută de art. 353 alin. 1, alin. 2 lit. b C. pen. maghiar, cu corespondent în art. 263 alin. (1) C. pen. român.
Persoana condamnată A s-a aflat în stare de arest preventiv și apoi în executarea pedepsei în Ungaria, respectiv 174 zile în perioada 17.09.2022 – 10.03.2023.
Din actele transmise de către autoritățile solicitante, rezultă că la data de 10.03.2023 persoana condamnată a fost pusă în libertate în Ungaria, ca urmare a admiterii unei cereri de întrerupere a pedepsei până la transferul executării pedepsei, întrerupere dispusă în baza procedurii derulate în Ungaria în conformitate cu Ordonanța de Guvern nr. 2/2023, condamnatul exprimându-și, în această procedură, acordul cu privire la transfer și respectiv la continuarea executării pedepsei în România.
Ulterior, a fost adoptată de către Guvernul Ungariei, Ordonanța Guvernului nr. 148/2023 care a intrat în vigoare la data de 28 aprilie 2023 prin care s-a operat o grațiere a restului de pedeapsă pentru cei condamnați la închisoare pentru trafic de persoane
L-a termenul din 06 iunie 2024, Înalta Curte a dispus emiterea unei adrese către autoritățile maghiare pentru a comunica dacă se mai menține solicitarea de recunoaștere a sentinței penale nr. B.189/2022/2 emisă de Judecătoria Raională Mosonmagyarovar la data de 19.09.2022, rămasă definitivă la 19.09.2022 privind persoana condamnată A, cu consecința executării în regim de detenție a restului de pedeapsă, după eliberarea provizorie, în contextul adoptării de către Guvernul Ungariei a Ordonanței nr. 148/2023, care este stadiul executării pedepsei stabilite în sarcina persoanei condamnate și dacă apelantul condamnat a beneficiat de vreun act de clemență.
În răspunsul primit, Ministerul Justiției din Ungaria, Departamentul de Drept Penal International a informat că își menține solicitarea, precizând că prevederile Ordonanței Guvernului nr. 148/2023 se aplică numai acelor persoane condamnate care în prezent execută pedepsele cu închisoarea în Ungaria pentru săvârșirea infracțiunii de „contrabandă de persoane” (trafic de migranți), iar în aceste cazuri executarea pedepsei privative de libertate este întreruptă și singura obligație rămasă a condamnatului este de a nu reveni pe teritoriul Ungariei înainte de expirarea perioadei de expulzare.
În ceea ce privește modalitatea de apreciere a îndeplinirii condițiilor pentru recunoașterea hotărârii judecătorești străine, se va proceda la aplicarea dispozițiilor legale interne, interpretate în conformitate cu prevederile din dreptul european în materie Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 și în acord cu jurisprudența instanțelor europene.
Prin art. 6 din preambulul Deciziei-cadru nr. 909/2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, se menționează că „ ar trebui pusă în aplicare și aplicată astfel încât să permită respectarea principiilor generale de egalitate, echitate și caracter rezonabil”.
În aceste condiții, Înalta Curte, în opinie majoritară, recunoscând importanța deosebită a principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești ca legătură indisolubilă a cooperării judiciare între statele membre și apreciind în mod deosebit necesitatea luării tuturor măsurilor în vederea executării acestora, într-o abordare cât se poate de flexibilă astfel cum a fost caracterizată în jurisprudența instanței europene, nu poate totuși diminua importanța principiului egalității prevăzut în art. 6 din decizia-cadru, care are menirea de a asigura tuturor cetățenilor din Uniunea Europeană aceleași drepturi și obligații procesuale și care subzistă în mod special în cadrul unei proceduri de recunoaștere a hotărârii străine precum cea de față, inclusiv prin asigurarea aceluiași tip de tratament.
Pe de altă parte, se reține că, potrivit art. 3 alin. (1) din Decizia-cadru 2008/909, scopul acesteia este de a stabili normele în temeiul cărora, în vederea facilitării reinserției sociale a persoanei condamnate, un stat membru urmează să recunoască o hotărâre judecătorească și să execute pedeapsa. Or, conform art. 9 din preambulul Deciziei-cadru nr. 909/2008, executarea condamnării în statul de executare ar trebui să sporească șansele de reabilitare socială ale persoanei condamnate.
Totodată, potrivit art. 20 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, toate persoanele sunt egale în fața legii.
Respectarea drepturilor omului, la nivelul U.E., este înțeleasă nu numai ca o condiție sine qua non a legalității, dar și ca cel mai important criteriu de apreciere a caracterului democratic al unei societăți. În U.E. respectarea drepturilor omului de instituțiile europene și de statele membre este o parte a renumitelor cerințe de responsabilitate, transparență și legitimitate, definind limitele de toleranță ale diversității politice.
Protecția europeană a drepturilor omului are ca scop compatibilizarea legislației naționale cu standardele europene prin stabilirea de principii directoare comune în procedura penală și a unei concepții europene a dreptului penal.
Realizarea justiției într-un stat de drept nu este posibilă decât cu respectarea drepturilor fundamentale la standardele rezultate din jurisprudența CEDO. O restrângere a standardului de protecție a acestor drepturi inferior standardelor menționate ar constitui o încălcare nu doar a Convenției, ci a Cartei înseși care trimite la respectarea drepturilor fundamentale recunoscute de convențiile internaționale la care Uniunea sau toate statele membre sunt părți, și în special CEDO, precum și prin constituțiile statelor membre.
Din adresa Ministerului Justiției din Ungaria, Departamentul de Drept Penal Internațional, XX-NBFO/628//2024 întocmită la data de 13 iunie 2024 rezultă că au fost emise două acte, respectiv Ordonanța Guvernului (1.12.) 3/2023 care a intrat în vigoare la 13 ianuarie 2023 și Ordonanța Guvernului nr. 148/2023 care a intrat în vigoare la data de 28 aprilie 2023.
Înalta Curte, în opinie majoritară, apreciază că restrângerea posibilității de a i se aplica persoanei condamnate A a actului de clemență adoptat de Guvernul Ungariei prin Ordonanța Guvernului nr. 148/2023, exclusiv pe considerentul că la data actului cel în cauză nu se mai află pe teritoriul Ungariei, deși ratione materiae, infracțiunea pentru care ar trebui să continue executarea este cuprinsă în Ordonanța Guvernului nr. 148/2023, ar însemna o încălcare atât a art. 6 din Decizia-cadru nr. 909/2008 cât și a art. 20 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, întrucât Uniunea a fost întemeiată pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept și pe respectarea drepturilor omului, prevăzute la art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, reflectate în Cartă și incluse în tratatele internaționale privind drepturile omului.
Cum apelantul a fost condamnat definitiv pentru infracțiunea de trafic de migranți la pedeapsa închisorii, fiind în întreruperea pedepsei la data apariției Ordonanței Guvernului nr. 148/2023, nu poate fi exceptat de la aplicare câtă vreme grațierea poate fi aplicată, în baza art. 156 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, de autoritățile judiciare din România ca loc de executare, deoarece s-ar face o diferență de tratament în lipsa unei justificări obiective și rezonabile, din moment ce persoana condamnată ar fi supusă la executarea restului de pedeapsă, în timp ce alte persoane aflate în situații asemănătoare ar beneficia de efectele grațierii.
Înalta Curte, în opinie majoritară, reține, ca argument suplimentar și faptul că apelantul persoană condamnată A a întrerupt executarea pedepsei în baza Ordonanței Guvernului (1.12.) 3/2023, pe baza acordului prealabil pentru executarea restului de pedeapsă în România.
Conform art. 153 și următoarele din Titlu VI din Legea nr. 302/2004, republicată și modificată, în baza recunoașterii hotărârii care impune măsuri privative necesare în vederea executării pedepsei, presupune deținerea persoanei condamnate într-un penitenciar din statul solicitant.
Or, consimțământul prealabil impus apelantului din partea autorităților maghiare pentru întreruperea pedepsei până la predarea executării în România ca stat de executare nu echivalează cu „deținerea”, condiție a transferului de executare.
Având în vedere aceste considerente, cu majoritate, Înalta Curte va admite apelul declarat de persoana condamnată A împotriva sentinței penale nr.34/2024 din 21 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția penală în dosarul nr. x/57/2024.
Va desființa sentința apelată și, rejudecând:
Va respinge cererea formulată de autoritățile maghiare de recunoaștere și executare în România a sentinței penale nr. B.189/2022/2 emisă de Judecătoria Raională Mosonmagyarovar, la data de 19 septembrie 2022, rămasă definitivă la data de 19 septembrie 2022 privind persoana condamnată A (cetățean român, născut la (...), cu domiciliul în municipiul Sebeș, str. (...), județul Alba, CNP (...)) - prin care a fost condamnat la pedeapsa de 852 de zile închisoare (2 ani și 4 luni închisoare), pentru comiterea infracțiunii de trafic de migranți prevăzută de art. 353 alin. (1), alin. (2) lit. b C. pen. maghiar.
În conformitate cu art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Cu majoritate:
Admite apelul declarat de persoana condamnată A împotriva sentinței penale nr.34/2024 din 21 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția penală în dosarul nr. x/57/2024.
Desființează sentința apelată și, rejudecând:
Respinge cererea formulată de autoritățile maghiare de recunoaștere și executare în România a sentinței penale nr. B.189/2022/2 emisă de Judecătoria Raională Mosonmagyarovar, la data de 19 septembrie 2022, rămasă definitivă la data de 19 septembrie 2022 privind persoana condamnată A (cetățean român, născut la (...), cu domiciliul în municipiul Sebeș, str. (...), județul Alba, CNP (...)) - prin care a fost condamnat la pedeapsa de 852 de zile închisoare (2 ani și 4 luni închisoare), pentru comiterea infracțiunii de trafic de migranți prevăzută de art. 353 alin. (1), alin. (2) lit. b C. pen. maghiar.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 decembrie 2024.
Cu opinia separată, în sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat de persoana condamnată A împotriva sentinței penale nr.34/2024 din 21 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția penală în dosarul nr. x/57/2024.
Motivarea opiniei separate
În dezacord cu opinia majoritară, consider că se impunea respingerea ca nefondat a apelului declarat de persoana condamnată A împotriva sentinței penale nr.34/2024 din 21 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția penală în dosarul nr. x/57/2024.
Potrivit dispozițiilor art. 172 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, în ipoteza în care persoana condamnată se află în România, obiectul procedurii îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 167 din același act normativ și, în cazul în care sunt îndeplinite, recunoașterea și punerea în executare a hotărârii judecătorești străine.
Astfel, conform art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: hotărârea este definitivă și executorie (lit. a); fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil, iar, în cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte (lit. b); persoana condamnată are cetățenie română (lit. c); persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România, consimțământul său nefiind, însă, necesar dacă este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România (lit. d); nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004 (lit. e).
Verificând sentința penală nr. B.189/2022/2 emisă de Judecătoria Raională Mosonmagyarovar, la data de 19 septembrie 2022, rămasă definitivă la data de 19 septembrie 2022, prin care cetățeanul român A a fost condamnat la 2 ani și 4 luni (852 zile) închisoare, constat că aceasta este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române, fiind definitivă și executorie, motiv pentru care apreciez că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. a din Legea nr. 302/2004, republicată.
Așa cum rezultă din certificatul menționat la art. 4 din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, în sarcina cetățeanului român s-a reținut săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, prevăzută art. 353 alin. (1), alin. (2) pct. a) și b) și art. 13 alin. (1) C. pen. maghiar.
Având în vedere situația de fapt descrisă în certificat și în hotărârea de condamnare, constat că este îndeplinită și cerința dublei incriminări, prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. b din Legea nr. 302/2004, republicată, faptele pentru care a fost condamnat apelantul A prin hotărârea pronunțată de autoritățile judiciare din Ungaria având corespondent în legislația română și realizând, în situația în care ar fi fost săvârșite pe teritoriul României, elementele de conținut ale infracțiunii de trafic de migranți, prevăzută de art. 263 alin. (1), alin. (2) lit. a C. pen., ce este sancționată cu pedeapsa închisorii.
În același timp, constat că, în cauză, nu este incident niciunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, având în vedere că, pentru faptele pentru care a fost condamnat, apelantul nu a fost și nici nu este supus unei proceduri judiciare în România sau în alt stat, iar acesta răspunde penal potrivit legii române și nu beneficiază de imunitate de jurisdicție. În plus, se constată că nu a intervenit vreun incident în executarea pedepsei potrivit legii penale române (amnistia, prescripția, dezincriminarea faptei).
Din perspectiva sancțiunii stabilite, observ că, din certificatul menționat la art. 4 din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, rezultă că, pentru săvârșirea infracțiunii mai sus amintite, persoanei condamnate A i-a fost aplicată pedeapsa de 2 ani și 4 luni (852 zile) închisoare, care corespunde ca natură și cuantum celei ce ar fi putut fi stabilită potrivit legislației române pentru fapte similare, pedeapsă din care a executat 174 zile în perioada 17.09.2022 – 10.03.2023, când a fost eliberată pentru întreruperea executării pedepsei.
În ceea ce privește susținerile apelantului în sensul că în Ungaria ar fi beneficiat de grațiere, condiții în care nu ar mai avea niciun rest de pedeapsă de executat, constat că, așa cum rezultă din relațiile transmise la dosar de către autoritățile maghiare, executarea pedepsei aplicate cetățeanului român A a fost întreruptă în baza Ordinul Guvernului nr. 3/2023, fiind eliberat din arest și expulzat din Ungaria.
În conformitate cu prevederile Ordinului guvernamental (1.12) 3/2023, intrat în vigoare la 13 ianuarie 2023, în cazul persoanelor condamnate străine executarea pedepsei privative de libertate se întrerupe până la predarea executării. Pentru a beneficia de acest ordin, persoana condamnată trebuie să declare că părăsește teritoriul Ungariei și nu se întoarce înainte de încheierea executării pedepsei privative de libertate sau de încetarea executării acesteia sau de expulzare sau, în cazul în care se dispune expulzarea polițienească a străinului, în perioada respectivă, a interdicției de intrare și de ședere. Așadar, consimțământul prealabil al condamnatului străin pentru executarea pedepsei privative de libertate într-un alt stat este o condiție a întreruperii executării pedepsei privative de libertate. În speță, așa cum s-a arătat anterior, condamnatul și-a manifestat acest consimțământ.
În cuprinsul acelorași relații, s-a mai menționat că cetățeanului român A nu i s-a acordat niciun act de clemență, precum și că Ordonanța Guvernului nr. 148/2023 a intrat în vigoare la 28 aprilie 2023, nu are efect retroactiv și nu se aplică persoanelor care au beneficiat de prevederile Ordinului Guvernului (1.12) 3/2023, așa cum este cazul în speță.
Prin urmare, atâta timp cât din actele dosarului rezultă că apelantul condamnat A nu a beneficiat de niciun act de grațiere emis de autoritățile guvernamentale maghiare, consider că se impunea respingerea ca nefondat a apelului declarat de persoana condamnată A.