Deliberând asupra admisibilității în principiu a contestației în anulare formulată de contestatorul A, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 34/A din data de 17 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/57/2020*, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de persoana condamnată A împotriva sentinței penale nr.63 din 7 octombrie 2021 a Curții de Apel Alba Iulia – Sectia Penală, pronunțată în dosarul nr.x/57/2020*.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța supremă a reținut că apelantul A, cetățean român, a fost condamnat în statul italian, prin mai multe hotărâri, astfel cum acestea au fost menționate în cuprinsul certificatului prevăzut la art. 4 din Decizia-cadru nr.2008/909/JAI a Consiliului U.E privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judiciare în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, emis de către autoritățile italiene la data de 28.09.2020, respectiv:
- prin sentința penală nr.27/21.01.2000 a Tribunalului din Spoleto, definitivă la data de 31.10.2000, la pedeapsa de 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 582 C. pen. italian (art. 180 C. pen., art. 193 alin. (2) C. pen.), reținându-se, în fapt, că, la data de 08.12.1995, în localitatea Spoleto, a lovit cu pumnul o persoană la nivelul feței și a împins-o spre un grătar metalic, cauzându-i vătămări corporale vindecabile în 4 zile.
Judecata a avut loc în lipsa condamnatului, care ar fi fost informat personal la data de 16.12.1997 sau prin intermediul unui reprezentant competent cu privire la data, ora și locul audierii.
Suspendarea executării pedepsei dispuse prin această sentință a fost revocată prin Ordonanța Curții de Apel Perugia din data de 01.06.2016.
- prin sentința penală nr.191/31.10.2007 a Tribunalului din Terni, definitivă la data de 11.02.2011, la pedeapsa de 2 ani, 8 luni și 18 zile închisoare, pentru săvârșirea a 4 infracțiuni, la data de 28.01.2006, în localitatea Terni, după cum urmează:
- detenție ilegală de arme, prev. de art. 697 C. pen. italian, art. 23 din Legea nr. 110/75, reținându-se, în fapt, că a deținut ilegal și a ascuns în pivnița locuinței sale un pistol marca (...), calibru (...), cu seria ștearsă, împreună muniția aferentă, fără a le declara autorităților;
- cedarea ilegală de substanțe stupefiante, prev. de art. 73 din DPR.309/90, reținându-se, în fapt, că în baza aceleiași rezoluții infracționale, a deținut și vândut substanțe stupefiante, prin mai multe acțiuni infracționale;
- amenințare, prev. de art. 612 C. pen. italian, reținându-se, în fapt, că în baza aceleiași rezoluții infracționale, a amenințat în mod repetat pe o altă persoană cu vătămarea corporală și cu folosirea unei arme, în cazul nerestituirii unor sume de bani datorate;
- difuzare de valută falsificată, prev. de art. 455 cu referire la art. 453 C. pen. italian, reținându-se, în fapt, că a deținut o valijoară plină cu bancnote de 50 euro contrafăcute.
Conform mențiunilor din certificat, persoana condamnată a fost prezentă personal la proces, aspect ce rezultă și din considerentele sentinței de condamnare aflate la dosar, aceasta aflându-se sub măsura arestării preventive.
Pedeapsa de 2 ani, 8 luni și 18 zile închisoare s-a declarat amnistiată conform Legii nr.242/2006, fiind revocată măsura arestării preventive, iar persoana condamnată a fost pusă de îndată în libertate.
S-a mai arătat că beneficiul amnistiei a fost revocat prin Ordonanța Curții de Apel Perugia din data de 01.06.2016.
- prin sentința penală nr.5/28.01.2005 a Tribunalului din Perugia - secția detașată Todi, definitivă la data de 12.04.2008, la pedeapsa de 15 luni închisoare și 51 euro amendă, cu suspendarea executării pedepsei, pentru săvârșirea, la data de 30.04.2011, în localitatea Martignano-Massa Martana, a infracțiunilor de:
- vătămare corporală, prev. de art. 582 C. pen. italian, constând în aceea că a lovit o persoană cu pumnul în umărul drept, cauzându-i fractura extremă a claviculei drepte, vătămări corporale ce au determinat o perioadă de boală de 25 de zile;
- amenințare, prev. de art. 612 C. pen. italian, constând în aceea că a amenințat o persoană că o va împușca, dacă va trece prin fața casei sale.
Instanța supremă a constatat că faptele menționate sunt incriminate și potrivit legii penale române, precum și faptul că, din mențiunile cuprinse în certificat rezultă că persoana condamnată a fost judecată în contumacie, fiind însă citată personal și informată despre data și locul desfășurării procesului și despre posibilitatea de a putea fi emisă o decizie în cazul absenței sale de la proces.
S-a reținut că suspendarea executării pedepsei dispuse prin această sentință a fost revocată prin Ordonanța Curții de Apel Perugia din data de 01.06.2016.
- prin sentința penală nr.1881/07.07.2010 a Tribunalului din Padova, definitivă la data de 10.12.2010, la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evadare, prev. de art. 385 C. pen. italian, reținându-se, în fapt, că, la data de 11.07.2006, a părăsit locul unde se afla în arest la domiciliu (localitatea Veggiano).
Astfel cum rezultă din ordonanța de cumulare a pedepselor din data de 26.08.2019, pedeapsa de 6 luni închisoare a fost suspendată condiționat, suspendarea executării pedepsei fiind revocată printr-un ordin de revocare din 29.09.2012, care nu a fost depus la dosar.
Persoana condamnată a fost judecată în contumacie, fiind însă citată personal și informată despre data, locul desfășurării procesului și despre posibilitatea de a putea fi emisă o decizie în cazul absenței sale de la proces.
- prin sentința penală nr.1300/10.11.2014 a Curții de Apel Perugia, definitivă la data de 11.09.2018, la pedeapsa de 2 ani închisoare și 550 euro amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, prev. de art. 648 C. pen. italian, constând în aceea că, la data de 29.11.2006, în localitatea Terni, a ascuns în căptușeala hainei o carte de identitate, un permis de conducere pe numele altei persoane, pe care a aplicat propria fotografie, precum și fotocopia codului fiscal al aceleiași persoane, documente ce proveneau din săvârșirea unei infracțiuni de furt, la data de 07.09.2006.
Conform datelor ce rezultă din ordonanța de cumulare a pedepselor din 26.08.2019, sentința inițială a devenit irevocabilă la data de 05.07.2015, dar a fost repusă în termen prin Ordonanța din 05.07.2017 de către Curtea de Apel Perugia, fiind exercitată calea extraordinară de atac a recursului în casație, soluția rămânând definitivă prin sentința Curții Supreme de Casație din 11.09.2018.
Prin adresa nr.x/II/5/2020 din data de 26.10.2020, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a solicitat Curții de Apel Alba Iulia admiterea cererii de recunoaștere, de către autoritățile judiciare române, a hotărârilor penale italiene enunțate anterior și punerea în executare, într-un penitenciar din România, a pedepsei rămase de executat, în cuantum de 4 ani, 5 luni și 23 de zile, cu deducerea perioadei arestării provizorii dispuse în dosarul nr.y/57/2020 al Curții de Apel Alba Iulia (intervalul 31.07.2020 -14.08.2020), în ceea ce o privește pe persoana condamnată A, sesizarea parchetului având anexate sentințele menționate, precum și certificatul prevăzut la art. 4 din Decizia-cadru nr.2008/909 JA1 a Consiliului U.E. privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judiciare în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, emis de autoritățile italiene (în limba italiană, cu traducere în limba română).
S-a reținut că, prin sentința penală nr.63 din 7 octombrie 2021, pronunțată în dosarul nr.x/57/2020* (în rejudecare, ulterior desființării sentinței penale nr.8 din 11.02.2021, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Sectia penală în dosarul nr.x/57/2020, prin decizia penală nr.129/A din 29.04.2021, pronunțată în dosarul cu același număr al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală, ca urmare a admiterii apelului Ministerului Public), Curtea de Apel Alba Iulia – Sectia penală a admis, în parte, sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, vizând cererea de recunoaștere a hotărârilor de condamnare pronunțate de statul italian, cu privire la cetățeanul român A, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 172 alin. (3) raportat la art. 167 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, iar în baza art. 167 alin. (1) din aceeași lege, a recunoscut sentințele penale nr.27/21.01.2000 a Tribunalului din Spoleto, definitivă la 31.10.2000, nr.191/31.10.2007 a Tribunalului din Terni, definitivă la 11.02.2011, nr.5/28.01.2005 a Tribunalului din Perugia – Secția detașată Todi, definitivă la 12.04.2008, și nr.1300/10.11.2014 a Curții de Apel Perugia, definitivă la 11.09.2018, respingând solicitarea de recunoaștere a sentinței penale nr.1881/07.07.2010 a Tribunalului din Padova, definitivă la 10.12.2010.
În urma contopirii pedepselor aplicate persoanei condamnate A prin cele 4 hotărâri de condamnare, prin dispoziția nr. SIEP x/2018 SIEP din 26.08.2019, emisă de Procurorul General din cadrul Pachetului General din Perugia, a rezultat o pedeapsă de 3 ani, 11 luni și 23 de zile închisoare (care nu include pedeapsa de 6 luni închisoare, ce i-a fost aplicată persoanei condamnate prin sentința penală nr.1881/07.07.2010 a Tribunalului din Padova, definitivă la 10.12.2010, nerecunoscută).
Ca atare, s-a reținut că s-a dispus executarea, de către persoana condamnată A, a pedepsei principale de 3 ani, 11 luni și 23 de zile închisoare într-un penitenciar din România, fiind dedusă din această pedeapsă perioada 31.07.2020 - 14.08.2020, ce reprezintă durata arestării provizorii dispuse în dosarul penal nr.y/57/2020/a1 al Curții de Apel Alba Iulia (mandat de arestare provizorie nr. x/2020 din 01.08.2020).
Notând dispozițiile prev. de art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, instanța supremă a reținut că, în cauză, instanța de fond a procedat la verificarea condițiilor prevăzute de lege pentru transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei, și a constatat în mod just că acestea sunt îndeplinite, mai puțin cu privire la sentința penală nr.1881/07.07.2010 a Tribunalului din Padova, definitivă la 10.12.2010, prin care cetățeanul român A a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evadare, prevăzută de art. 385 C. pen. italian.
Astfel, cu referire la cea din urmă hotărâre, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, a reținut că nu este îndeplinită condiția dublei incriminări, prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. b din Legea nr. 302/2004, raportat la data comiterii faptei, respectiv 11.07.2006, moment la care aceasta nu a fost incriminată de legislația penală națională (incriminarea s-a realizat abia prin Legea nr. 146/2021, prin care a fost modificat C. pen.).
În rest, cu privire la celelalte patru hotărâri de condamnare pronunțate de instanțele italiene, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru recunoașterea și punerea în executare a acestora, astfel cum în mod corect a apreciat prima instanță.
Din perspectiva incidenței în cauză a dispozițiilor art. 163 alin. (1) lit. g din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte a reținut că nu poate fi primită susținerea apărării, în sensul că apelantul persoană condamnată nu ar fi avut cunoștință de procesele penale derulate în statul italian, în cadrul cărora s-au pronunțat hotărârile de condamnare, din ordonanța Curții de Apel Perugia din data de 5 iulie 2017 rezultând, fără echivoc, că aceste împrejurări au fost avute în vedere, fiind pusă în discuție repunerea în termenul de apel pentru fiecare dintre sentințele recunoscute și admițându-se cererea de repunere în termenul de apel, cu privire la sentința penală nr.1300 din 10.11.2014 a Curții de Apel Perugia.
Cât privește celelalte aspecte invocate în susținerea apelului, ce vizează procedura de revocare a suspendării condiționate, de anulare, revocare a grațierii sau amnistiei, s-a constatat că acestea nu pot fi supuse analizei în actualul cadru procesual, obiectul cauzei constituindu-l recunoașterea unor hotărâri pronunțate de instanțele din Italia, guvernate de legile statului respectiv.
Nici criticile ce vizează împrejurarea că, în cauză, s-ar fi împlinit termenul de prescripție a executării pedepsei, nu sunt întemeiate, reținându-se în acest sens că începerea executării pedepsei, la data de 1 septembrie 2015, a determinat întreruperea acestui termen. Totodată, la data de 9 martie 2020, s-a emis un mandat european de arestare pe numele apelantului, care, de asemenea, a întrerupt termenul de prescripție a executării pedepsei.
Pe de altă parte, nu au fost primite nici susținerile apelantului persoană condamnată în sensul neîndeplinirii condițiilor de tipicitate a infracțiunii de tăinuire, astfel cum aceasta este incriminată în legislația națională, pentru care s-a dispus condamnarea sa prin sentința penală nr.1300/10.11.2014 a Curții de Apel Perugia, definitivă la 11.09.2018, având în vedere starea de fapt descrisă prin certificatul prevăzut la art. 4 din Decizia-cadru nr.2008/909/JAI a Consiliului, emis în cauză de către autoritățile italiene.
Conchizând, instanța supremă a constatat că în mod corect prima instanță a reținut că, în cauză, nu pot fi identificate motive de nerecunoaștere și neexecutare a celor 4 hotărâri transmise de statul emitent, dintre cele prevăzute de lege.
Împotriva deciziei nr. 34/A din data de 17 februarie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, în dosarul nr. x/57/2020*, a formulat contestație în anulare persoana condamnată A.
Prin cererea formulată, contestatorul a arătat că își întemeiază calea de atac a contestației în anulare pe cazul prevăzut de art. 426 lit. b C. proc. pen., respectiv „când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.
A arătat că, prin decizia penală atacată s-a produs o eroare judiciară care a condus la recunoașterea, în mod greșit, a sentinței penale nr. 27 din 21.01.2000 a Tribunalului din Spoleto, definitivă la data de 31.10.2000, precum și a sentinței penale nr.5/28.01.2005 a Tribunalului din Perugia - secția detașată Todi, definitivă la data de 12.04.2008 întrucât în cadrul procesului s-a dispus efectuarea de acte procesuale cu încălcarea evidentă a dispozițiilor legale prin care au fost încălcate grav drepturile, libertățile și interesele legitime ale persoanei, fiind pronunțată o hotărâre contrară legii sau situației de fapt care rezultă din probele administrate în cauză.
A solicitat instanței să reconsidere pedeapsa pe care o are de executat, scăzând cele 21 de luni închisoare la care a fost condamnat prin cele două hotărâri anterior menționate.
Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu a contestației în anulare formulate de persoana condamnată A, în conformitate cu dispozițiile art. 431 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, în considerarea următoarelor argumente:
Dispozițiile art. 426 C. proc. pen. reglementează limitele și specificul căii de atac a contestației în anulare, respectiv o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunțate cu încălcarea normelor procesual penale; fiind o cale de atac de retractare, instanța care a pronunțat hotărârea cu încălcarea legii anulează hotărârea în scopul înlăturării erorilor de procedură ivite în situațiile limitativ prevăzute de legiuitor.
Potrivit dispozițiilor art. 431 C. proc. pen., contestația în anulare este supusă unei verificări prealabile judecării sale în fond, instanța sesizată fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii, înainte de a se pronunța pe fondul contestației. În cadrul acestei etape procesuale, instanța examinează dacă cererea privește o hotărâre penală definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 428 alin. (1) C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul dintre cele limitativ prevăzute de art. 426 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.
Prin urmare, admiterea în principiu este condiționată, între altele, de constatarea că hotărârea împotriva căreia este declarată calea de atac este susceptibilă de a fi atacată cu contestație în anulare.
Înalta Curte reține că este învestită cu soluționarea contestației în anulare exercitată de contestatorul A împotriva unei decizii pronunțate în apel în procedura de punerea în executare pe teritoriul României a pedepselor sau măsurilor privative de libertate aplicate de instanțele altor state membre ale Uniunii Europene, în condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată.
Prioritar, se observă că, prin decizia nr. 75/A din 21 februarie 2023, pronunțată în dosarul nr.x/1/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de același contestator împotriva aceleiași decizii, reținând, în esență, că statul solicitat nu are competența de a statua asupra legalității ori temeiniciei soluției de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea acestei hotărâri cu normele interne și, eventual, de a adapta dispozițiile hotărârii autorităților străine atunci când este cazul; drept urmare, s-a reținut că hotărârea atacată, prin care instanța română a dispus executarea în România a pedepsei aplicate de autoritățile judiciare din Italia, nu este susceptibilă de a fi atacată cu contestație în anulare potrivit art. 426 și următoarele C. proc. pen.
Se constată că în prezenta cauză, contestația în anulare de față nu are un conținut identic cu cel al contestației în anulare respinse, ca inadmisibilă, printr-o decizie anterioară, definitivă întrucât, deși se invocă același caz, motivele susținute sunt diferite, astfel că nu poate fi reținută autoritatea de lucru judecat a deciziei anterioare în raport de obiectul diferit, dar și de soluția de inadmisibilitate a cererii.
În acord cu considerentele deciziilor anterioare, se reține că decizia nr. 34/A din data de 17 februarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, în dosarul nr. x/57/2020*, nu este susceptibilă de a fi atacată cu contestație în anulare, potrivit art. 426 și următoarele C. proc. pen., deoarece această cale extraordinară de atac poate fi exercitată exclusiv împotriva hotărârilor penale definitive prin care, în ciclul ordinar, s-a soluționat fondul cauzei; or, hotărârea de recunoaștere a unei hotărâri penale străine de condamnare nu face parte din cele care conțin o rezolvare a fondului cauzei, astfel încât nu este susceptibilă de a fi atacată cu contestație în anulare potrivit art. 426 și urm. C. proc. pen.
O atare constatare atrage inadmisibilitatea cererii formulate și face inutilă examinarea celorlalte condiții de admisibilitate prevăzute în mod expres de art. 431 alin. (2) C. proc. pen.
În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de persoana condamnată A împotriva deciziei penale nr. 34/A din data de 17 februarie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală, în dosarul nr. x/57/2020*.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 de lei, urmând ca, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1163 lei să fie suportat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de persoana condamnată A împotriva deciziei penale nr. 34/A din data de 17 februarie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală, în dosarul nr. x/57/2020*.
Obligă apelantul persoană condamnată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată, în cuantum de 1163 lei, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 decembrie 2024.