Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 66/A/2025

Sedinta publica din data de 18 martie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1212 din data de 20 decembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/180/2023, în baza art. 421 pct. 2 lit. a C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău împotriva sentinței penale nr. 1409 din 13.08.2024 a Judecătoriei Bacău, pronunțată în dosarul nr. x/180/2023, a fost desființată în parte sentința apelată și, rejudecând în fond, a fost condamnat inculpatul A, pentru săvârșirea infracțiunii de refuz prelevare de mostre biologice, la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului pe un termen de supraveghere de 2 ani.

Împotriva acestei decizii penale, a formulat contestație inculpatul A.

Examinând calea de atac formulată, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate de art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Astfel, procesul penal se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legale, iar hotărârile judecătorești vor fi supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Raportând considerațiile teoretice anterior expuse la speța dedusă judecății, se constată că inculpatul a declarat o cale de atac care nu este prevăzută de legea procesual penală și, în consecință, este inadmisibilă.

Decizia penală nr. 1212 din data de 20 decembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/180/2023 împotriva căreia inculpatul a declarat calea de atac este definitivă, potrivit dispozițiilor art. 552 alin. (1) C. proc. pen. (Hotărârea instanței de apel rămâne definitivă la data pronunțării acesteia, atunci când apelul a fost admis și procesul a luat sfârșit în fața instanței de apel).

De asemenea, dispozițiile art. 408 alin. (1) C. proc. pen., prevăd că pot fi atacate cu apel sentințele, nu și deciziile. Or, așa cum s-a menționat anterior, hotărârea atacată de inculpat este o decizie pronunțată de Curtea de Apel Bacău, ca instanță de apel, și este definitivă.

Altfel spus, în privința deciziei penale atacate, care a fost pronunțată în apel și care este definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac. În egală măsură, nici calea de atac a contestației, așa cum a intitulat-o inculpatul, nu poate fi exercitată împotriva deciziei penale nr. 1212 din data de 20 decembrie 2024, în raport cu dispozițiile art. 4251 alin. (1) C. proc. pen. (calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispozițiile acestui art. fiind aplicabile când legea nu prevede altfel).

Așadar, inculpatul a învestit Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea unei căi de atac neprevăzută de legea procesual penală, ceea ce încalcă principiul legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Prin urmare, Înalta Curte, conform dispozițiilor art. 421 alin. (1) lit. a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de inculpatul A împotriva deciziei nr. 1212 din data de 20 decembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/180/2023.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul-inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de inculpatul A împotriva deciziei nr. 1212 din data de 20 decembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/180/2023.

Obligă apelantul-inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 martie 2025.