Deliberând asupra cererilor de recurs în casație formulate de recurenții inculpați A și B, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1176 din 6 octombrie 2023, Judecătoria Constanța – Secţia penală a dispus:
1. În temeiul art. 337 C. pen. și art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a condamnă pe inculpatul B la o pedeapsă cu închisoarea de 1 an și 3 luni pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
În temeiul art. 338 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul B la o pedeapsă cu închisoarea de 2 ani și 3 luni pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului.
În temeiul art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 205 alin. (3) lit. a C. pen. și art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul B la o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani și 9 luni pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal.
În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 9 luni închisoare, la care a adaugat un spor de o treime din celelalte pedepse stabilite, rezultând în final pedeapsa de 4 ani și 11 luni închisoare.
S-a stabilit ca pedeapsa să se execute în regim de detenție, conform art. 60 C. pen.
2. În temeiul art. 205 alin. (3) lit. a C. pen. și art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A la o pedeapsă cu închisoarea de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.
În temeiul art. 343 alin. (2) C. pen. și art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A la o pedeapsă cu închisoarea, în cuantum de 1 an și 3 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de armă fără drept.
În temeiul art. 371 alin. (2) C. pen. și art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A la o pedeapsă cu închisoarea în cuantum de 1 an și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.
În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care a adaugat un spor de o treime din celelalte pedepse stabilite, rezultând în final pedeapsa de 4 ani și 11 luni închisoare.
S-a stabilit ca pedeapsa să se execute în regim de detenție, conform art. 60 C. pen.
În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. la rap. la art. 16 lit. f C. proc. pen. și art. 5 C. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prevăzute de art. 342 alin. (2) C. pen., ca efect al intervenției prescripției răspunderii penale (faptă din 16.08.2019).
În baza art. 72 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa închisorii, perioada în care inculpatul B a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, în data de 16.08.2019 și cea în care a fost arestat preventiv și la domiciliu, din data de 20.08.2019, până la 10.02.2020.
În baza art. 72 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa închisorii, perioada în care inculpatul A a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, în data de 16.08.2019 și cea în care a fost arestat preventiv și la domiciliu, din data de 20.08.2019, până la 10.02.2020.
În temeiul art. 112 alin. (1) lit. f C. pen., a dispus confiscarea celor două pistoale, revolver (...) calibru (...), și (...) calibru (...), cu încărcător, ce au fost ridicate și depuse la camera de corpuri delicte potrivit dovezii seria (...)/03.10.2019, emisă de IPJ Constanța.
În temeiul art. 22 alin. (1) C. proc. pen., a luat act de faptul că partea civilă C a renunțat la pretențiile civile formulate împotriva inculpaților.
Prin decizia penală nr. 831/P din 07 august 2024, Curtea de Apel Constanța– Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b C. proc. pen., a respins apelurile declarate de apelanții-inculpați B și A împotriva sentinței penale nr. 1176 din 6 octombrie 2023, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul nr. x/212/2020.
Împotriva deciziei penale nr. 831/P din 07 august 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța– Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, au formulat recurs în casație inculpații B și A.
Inculpatul B a înțeles să indice cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
În susținerea cererii de recurs în casație, inculpatul a invocat faptul că în cauză nu rezultă în mod neîndoielnic îndeplinirea tuturor condițiilor pentru existența complicității la infractiunea de lipsire de liberate în mod nelegal. A susținut că din niciuna dintre declaratiile date de partea vătamată C nu reiese că a avut cunoștință sau intenție cu privire la o eventuală lipsire de libertate față de partea vătămată.
De asemenea, a apreciat că instanța nu a analizat în mod corect și concret faptele pentru a putea stabili dacă sunt îndeplinite condițiile legale pentru existența complicității la infracțiunea pentru care a fost condamnat.
Inculpatul a mai invocat faptul că, astfel cum rezulta din declaratiile părții vătămate, aceasta consumase alcool, desi este epileptică si se afla permanent sub tratament de specialitate. A considerat că nicio instanță nu a analizat interacțiunea medicamentelor cu consumul de alcool și urmarea unui astfel de consum asupra comportamentului și capacității de reacție.
A mai susținut că portiera stangă dreaptă s-a închis din inerție în momentul în care inculpatul a demarat în viteză, aspect susținut de mijloacele de probă existente la dosar, filmările video, iar astfel cum reiese din declarațiile părții vătămate C se observă ca aceasta nu i-a solicitat inculpatului să coboare din mașină, iar poziția acesteia față de inculpat nu a fost una de temere. A invocat că, din materialul probator nu rezultă că partea vătămată ar fi fost legată, împinsă, închisă într-un spațiu sau să i se fi indus o stare de temere care să o determine să ia atitudine pentru a se elibera, astfel că nu i-a fost obstructionată capacitatea de a se deplasa și acționa conform intereselor și dorințelor sale.
Inculpatul A a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.
În susținerea cererii de recurs în casație, inculpatul a invocat faptul că instanța de fond a reținut în mod greșit aceeași stare de fapt fără a face o analiză asupra probatoriului deja existent la dosarul cauzei și preluând analiza instanței de fond, iar hotărârea nu cuprinde argumentația completului de apel în raport de probatoriul administrat în cele două cicluri procesuale, mai ales că au fost depuse probe noi, încuviințate de instanța de apel la care nu s-a făcut nicio referire.
Inculpatul a mai evocat declarațiile părții vătămate arătând că acestea s-au modificat pe parcursul judecății, aspecte susținute de declarația notarială din data de 23 august 2024, ulterioară soluționării definitive a cauzei, depusă la dosar.
În esență, inculpatul a apreciat că instanța de apel nu a analizat în mod corect situația de fapt și probele depuse în apărare.
De asemenea, a considerat că s-a făcut o nelegală individualizare judiciară, în contextul aplicării dispozițiilor art. 74 C. pen., stabilindu-se o pedepasă într-un cuantum ridicat, fără a se ține cont de circumstanțele personale ale inculpatului.
Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu a cererilor de recurs în casație, conform dispozițiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 434 C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs în casație deciziile pronunțate de curțile de apel, ca instanțe de apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.
Nu pot fi atacate cu recurs în casație:
a) hotărârile de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire;
b) hotărârile de respingere a cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă;
c) hotărârile pronunțate în materia executării pedepselor;
d) hotărârile pronunțate în materia reabilitării;
Art. 435. Termenul de declarare a recursului în casație. - Recursul în casație poate fi introdus de către părți sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.
Art. 437. Motivarea recursului în casație. - (1) Cererea de recurs în casație se formulează în scris și va cuprinde:
a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții, numele, prenumele și domiciliul profesional al avocatului sau, după caz, numele și prenumele procurorului care exercită recursul în casație, precum și organul judiciar din care acesta face parte;
b) indicarea hotărârii care se atacă;
c) indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora;
d) semnătura persoanei care exercită recursul în casație și/sau semnătura avocatului.
(2) La cerere se anexează toate înscrisurile invocate în motivarea acesteia.
Art. 438. Cazurile în care se poate face recurs în casație. - (1) Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri:
1. în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente;
2. – 6 abrogate;
7. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;
8. în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal;
9. – 10 abrogate;
11. nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată;
12. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege;
13. - 14 abrogate.
(2) Cazurile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.
(3) În cazul în care cererea de recurs în casație a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casație nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiași hotărâri, indiferent de motivul invocat.
Art. 440 C. proc. pen. prevede că instanța dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casație dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 – 438 C. proc. pen. care se referă la hotărârile ce sunt supuse recursului în casație, termenul de declarare, părțile ce pot formula calea de atac, motivarea recursului în casație, precum și cazurile în care se poate formula.
Potrivit art. 440 alin. (2) C. proc. pen., dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434 art. 436 alin. (1), (2) și (6), art. 437 și 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.
Din examinarea cererii de recurs în casație formulate de recurenții inculpați A și B, se constată că acestea sunt inadmisibile.
În cadrul procesual al recursului în casație, instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar orice chestiune de fapt, analizată de instanțele de fond și apel sau chiar chestiuni de drept, dar ce nu se circumscriu cazurilor expres reglementate, sunt considerate intrate în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii.
Recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt intrate în autoritatea de lucru judecat, nici reevaluarea materialului probator pentru modificarea bazei factuale ori a caracterizării în drept. În privința evaluărilor în drept ce pot fi devoluate și acestea sunt limitate, prin voința legiuitorului, la ipotezele (cazurile) enumerate.
Recursul în casație este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicție, în care părțile pot solicita verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, însă doar în limitele expres și limitativ prevăzute în art. 438 C. proc. pen.
Evoluția reglementării în sensul restrângerii devoluțiunii admisibile și analiza jurisprudenței aferente, demonstrează că interpretarea extensivă a cazurilor constituie o adăugare nepermisă sau o ignorare a voinței legiuitorului și aduce în sfera cenzurii instanței elemente extrinseci, generând caracterul de soluție nelegală deciziei pronunțate în recursul în casație.
În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., se reține că inculpatul B solicită, în realitate, ca prin reevaluarea materialului probator și reaprecierea situației de fapt, să se dispună achitarea sa.
Astfel cum s-a expus anterior, în acest cadru procesual instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar orice chestiune de fapt sau chiar de drept, ce nu se circumscrie cazurilor expres reglementate este considerată intrată în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestite cu judecarea recursului în casație. Amplele trimiteri la materialul probator în susținerea cererii de recurs în casație, excedează competenței funcționale, instanța de recurs neavând abilitatea de a proceda la reaprecierea probelor.
Înalta Curte constată că modalitatea în care inculpatul a acționat descrisă de instanța de apel, explicitează concluzia inserată în hotărâre referitoare la antrenarea răspunderii sale penale pentru infracțiunea de complicitate la infracțiunea de lipsire de libertate în mod nelegal.
În ceea ce privește incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., instanța de recurs reține că inculpatul A, a solicitat, în realitate, o reapreciere a situației de fapt urmare a unei reevaluări a mijloacelor de probă, depunând la dosar inclusiv o declarație a părții vătămate autentificată de notar care, în opinia sa, ar infirma acuzațiile.
Astfel cum s-a menționat anterior, în procedura pendinte, evaluarea probatoriului ori a bazei factuale excedează analizei instanței de recurs, întrucât acest demers ar conduce la transformarea recursului în casație într-o a doua cale ordinară de atac. În acest context, instanța de recurs nu poate proceda la administrarea unui nou probatoriu și nici la reevaluarea celui existent. Totuși, amintim că recurentul are la dispoziție un alt instrument procesual prin care poate obține administrarea și, ulterior, evaluarea unor probe ce nu au fost cunoscute la momentul judecării cauzei, respectiv revizuirea.
În ceea ce privește solicitarea de reindividualizare a pedepsei, cadrul procesual al recursului în casație exclude de plano demersul. Operațiunea individualizării judiciare a sancțiunii penale este atributul exclusiv al instanțelor de fond și apel, singurele în măsură să stabilească acel cuantum considerat adecvat și eficient în raport cu fapta și făptuitorul. Recursul în casație, din perspectiva evaluării sancțiunilor definitiv aplicate, are ca obiect verificarea legalității sau plasarea cuantumului de pedeapsă în limitele prevăzute de lege în funcție de caracterizarea în drept a infracțiunii și criteriile menționate în art. 74 C. pen. Ca urmare, solicitarea de valorizare a unor circumstanțelor personale ce nu au fost anterior reținute, excedează analizei instanței de recurs.
Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele invocate se circumscriu doar formal cazurilor de casare invocate, drept pentru care instanța urmează ca, în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., să respingă, ca inadmisibile, cererile de recurs în casație formulate de inculpații A și B împotriva deciziei penale nr. 831/P din data de 07 august 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța – Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge, ca inadmisibile, cererile de recurs în casație formulate de inculpații A și B împotriva deciziei penale nr. 831/P din data de 07 august 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța – Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.
Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 noiembrie 2024.