Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 863/2024

Sedinta publica din 26 noiembrie 2024

Deliberând asupra excepției inadmisibilității invocate de reprezentantul Ministerului Public, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 268 din 10 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/222/2022 al Judecătoriei Dorohoi, în baza art. 599 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de condamnații A și B.

În baza art. 601 ind.1 C. proc. pen., s-a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de către C, D, E.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Dorohoi sub nr. x/222/2023, contestatorii A, F, G, H, I și J au formulat contestație la executare împotriva sentinței penale nr. 268 din 10 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/222/2022 al Judecătoriei Dorohoi.

Prin sentința penală nr. 182 din 22 iunie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/222/2023 al Judecătoriei Dorohoi, s-a luat act de retragerea contestației la executare formulată de contestatorul A împotriva sentinței penale nr. 268 din 10 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/222/2022 al Judecătoriei Dorohoi.

Prin aceeași sentință s-a respins ca inadmisibilă cererea cu privire la condamnații F, H, I și J.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, la termenul din 22 iunie 2023, contestatorul A, prezent personal în fața instanței de fond, a precizat că își retrage cererea formulată.

Având în vedere manifestarea de voință exprimată în fața instanței, instanța de fond a luat act de retragerea contestației la executare formulate de contestatorul A împotriva sentinței nr. 268 din 10 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/222/2022 al Judecătoriei Dorohoi.

Împotriva acestei sentințe au formulat contestație numiții G, F, A, J și I.

Prin decizia penală nr. 602 din data de 31 octombrie 2023 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosar nr. x/222/2023, s-a constatat că persoana condamnată I nu a formulat contestație împotriva sentinței penale nr. 182 din 22 iunie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/222/2023 al Judecătoriei Dorohoi.

S-a luat act de retragerea contestațiilor formulate de persoanele condamnate G, F și A împotriva aceleiași sentințe de mai sus.

Totodată, s-a respins, ca nefondată contestația formulată de persoana condamnată J împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că persoanele condamnate G și F au arătat că înțeleg să-și retragă prezenta contestație, iar persoana condamnată A, prin înscrisul transmis prin administrația locului de deținere, a arătat că a formulat contestație, dar nu și-o menține, instanța procedând în consecință.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație condamnatul A.

Prin decizia nr. 113 din 05 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, Secția penală și pentru cauze cu minori de minori, în dosarul nr. x/222/2023, s-a luat act că numitul A și-a retras contestația formulată împotriva deciziei penale nr. 602 din data de 31 octombrie 2023 pronunțate de Tribunalul Botoșani în dosar nr. x/222/2023.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul să plătească statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției către K a sumei de 340 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu contestator.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Suceava a reținut că, la termenul din data de 30 mai 2024, contestatorul A a arătat că înțelege să își retragă calea de atac.

Ca atare, curtea a luat act de manifestarea de voință a condamnatului A, în sensul că acesta înțelege să își retragă contestația formulată.

Împotriva deciziei nr. 113 din 05 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, Secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/222/2023, a formulat contestație condamnatul A.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că este inadmisibilă contestația formulată de condamnatul A, pentru următoarele considerente:

Astfel, procesul penal se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legale, iar hotărârile judecătorești sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate de art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii, și din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual. Inadmisibilitatea operează automat și inevitabil, ori de câte ori un act procesual este lipsit de bază legală.

Raportând aceste considerații teoretice la datele concrete ale speței, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea contestației formulate de condamnatul A împotriva deciziei nr. 113 din 05 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, prin care s-a luat act de retragerea contestației formulate împotriva deciziei nr. 602 din data de 31 octombrie 2023 pronunțate de Tribunalul Botoșani (prin care s-a luat act de retragerea contestației formulate împotriva sentinței penale nr. 182 din 22 iunie 2023, pronunțată de Judecătoriei Dorohoi).

Hotărârea contestată este, însă, definitivă, nefiind susceptibilă a fi atacată în condițiile art. 425 ind.1 C. proc. pen.

Astfel, se observă că, potrivit art. 425 ind.1 C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres.

Or, dispozițiile art. 425 alin. (7) C. proc. pen. prevăd în mod clar că hotărârea pronunțată în contestație nu este supusă niciunei căi de atac.

Prin urmare, condamnatul A a învestit Înalta Curte cu soluționarea unei căi de atac neprevăzută de legea procesual penală, ceea ce încalcă principiul legalității căilor de atac.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de condamnatul A împotriva deciziei nr. 113 din 05 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, Secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/222/2023.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul condamnat va fi obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 360 lei, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de condamnatul A împotriva deciziei nr. 113 din 05 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, Secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/222/2023.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 360 lei rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie 2024.