Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin ordonanța nr. x/P/2022 (x/321/P/2021) din data de 28 octombrie 2024, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a C. proc. pen., s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerea formulată de numitul A, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin.l C. pen. și favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 C. pen., întrucât faptele nu există în materialitatea lor.
Pentru a dispune astfel s-a reținut că la data de 16.02.2021 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție sub nr. x/P/2021, plângerea formulată de A împotriva magistratului procuror B din cadrul Parchetului de pe lângă Direcția Națională Anticorupție- Serviciul Teritorial X sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. l C. pen. și favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 C. pen.
Prin ordonanța din data de 18.02.2021, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. și favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 C. pen.
Procurorul a reținut că din conținutul plângerii și al documentelor atașate rezultă următoarele:
Or, în speță, cu referire la modul în care magistratul procuror B a interpretat și aplicat dispozițiileart. 292 aln. 2 C. pen. și art. 19 din Legea nr.682/2002, în sensul aplicării acestor dispoziții în beneficial a doi denunțătorii, nu se poate susține că acesta constituie un act de conduită care se înscrie în conținutul constitutiv al infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. și favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 C. pen.
S-a subliniat că magistrații sunt independenți în interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale, iar în lipsa indicării unor circustanțe ilicite de adoptare a soluției, nu va exista ilicit penal.
De asemenea, a reținut că eventualele infracțiuni imputate unui magistrat trebuie să vizeze acte de conduită ce au conotații ilicite, iar astfel de acte de conduită trebuie să rezulte din date, împrejurări independente și obiective, neputând fi deduse doar pe baza nemulțumirii subiective a unei persoane, bazate pe presupunerii sau supoziții.
Mai mult, s-a reținut că două denunțuri care au fost formulate în aceiași zi împotriva aceleiași persoane nu constituie un argument și, cu atât mai mult, o probă a faptului că denunțurile ar fi avut caracter mincinos, iar procurorul ar fi cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască acest aspect.
Procurorul de caz a mai reținut că, în sprijinul acuzațiilor formulate, nu este indicată nicio probă care să confirme cele relatate, acuzațiile bazându-se exclusiv pe supozițiile petentului.
Împotriva soluției de clasare dispusă prin ordonanța din data de 28 octombrie 2024, emisă în dosarul nr.x/P/2022 (x/321/P/2021) de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală, a formulat plângere petentul A, în temeiul art. 339 C. proc. pen., la procurorul ierarhic superior.
Prin ordonanța nr. x/II/2/2023 din 8 ianuarie 2025, emisă de procurorul șef al Secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulate de petentul A împotriva soluției de clasare nr. x/P/2022 (x/321/P/2021) din 28 octombrie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală,
Pentru a dispune astfel, examinând plângerea, ordonanța și actele dosarului, procurorul ierarhic superior a constatat că procurorul de caz a dispus în mod just soluția de clasare în raport cu datele speței, cu argumentarea, în esență, că nu există niciun indiciu de natură a conduce la identificarea vreunui viciu de natură substanțială ori procedurală apt să conducă la infirmarea acesteia.
A arătat că nemulțumirile petentului cu referire la modul concret de soluționare a unor cauze trebuie să îmbrace forma căilor de atac, în limitele recunoscute de lege, neputând obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistraților care au rezolvat cauza.
S-a mai arătat că răspunderea penală a magistraților poate fi pusă în discuție numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea- credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
Totodată, a menționat că, în conformitate cu prevederile constituționale și ale legii privind organizarea judiciară, soluțiile dispuse de procurori și hotărârile pronunțate de judecători pot fi analizate ori cenzurate sub aspectul temeiniciei numai în cadrul procedurii de control ierarhic jurisdicțional prevăzută de art. 340 –art. 341 C. proc. pen. (pentru procurori), respectiv doar în căile de atac ordinare și extraordinare prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale, în ceea ce privește judecătorii.
Astfel, în actualul sistem de drept, magistratul are libertatea de a dispune soluțiile potrivit propriei sale convingeri, formată pe baza unei analize logice, științifice și riguroase a faptelor relevate, cu respectarea principiilor legale referitoare la loialitatea administrării probelor și a aprecierii lor ca un tot unitar, neputând fi tras la răspundere pentru raționamentul logico-juridic pe care s-a bazat în soluționarea unei cauze, în lipsa dovedirii relei credințe.
În final, s-a concluzionat că soluția de clasare emisă în dosarul nr. x/P/2022 (x/321/P/2021) este legală și temeinică, motiv pentru care, plângerea a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva soluției de clasare dispusă prin ordonanța din data de 28 octombrie 2024, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție– Secția de urmărire penală, în dosarul nr. x/P/2022 (x/321/P/2021) menținută prin ordonanța nr. x/II/2/2024 din 8 ianuarie 2025 a procurorului șef al Secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat plângere petentul A, în condițiile art. 340 C. proc. pen.
Prin plângerea formulată, reiterând starea de fapt din cuprinsul plângerii penale, petentul a solicitat, în esență, admiterea plângerii, desființarea ordonanței de clasare din data de 28 octombrie 2024 emisă în dosarul nr.x/P/2022 (x/321/P/2021) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și a ordonanței procurorului șef nr. x/II/2/2024 din 8 ianuarie 2025, iar, pe cale de consecință, trimiterea dosarului la un alt procuror pentru completarea urmăririi penale.
S-a arătat că, raportat la probatoriul administrat în cauză, este incomplet, iar ordonanța de clasare atacată este nelegală și netemeinică, prin prisma soluției dispuse, respectiv fapta nu există, întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. a C. proc. pen.
În fine, după prezentarea conținutului plângerii și prezentarea parcursului plângerii penale inițiale, petentul a cerut trimiterea cauzei la parchet pentru reluarea cercetărilor de către un alt procuror, precum și cu administrarea unor noi mijloace de probe, respective audierea petentului A, audierea făptuitorilor C și D, audierea magistratului B (procuror la Parchetul de pe lângă Direcția Națională Anticorupție- Serviciul Teritorial X) referitor la modul în care acesta a instrumentat și soluționat dosarul nr.x/P/2016 al Direcției Naționale Anticorupție- Serviciul Teritorial X.
Analizând plângerea formulată, pe baza actelor și lucrărilor din dosar și în raport de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară, constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Preliminar, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară, constată că deși petitul plângerii formulată de către petent se referă atât la ordonanța nr. x/II/2/2024 din 8 ianuarie 2025 emisă de procurorul șef al Secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și la ordonanța nr. x/P/2022 (x/321/P/2021) a aceleiași unități de parchet, demersul judiciar al petentului A poate viza exclusiv soluția de clasare dispusă prin ordonanța din data de 28 octombrie 2024, iar nu soluția dispusă de procurorul ierarhic superior în etapa controlului ierarhic exercitat în condițiile art. 339 C. proc. pen., în raport de dispozițiile art. 336 alin. (1) C. proc. pen. coroborate cu cele prev. de art. 340 și art. 341 alin. (5) ind.1 din același cod.
Procurorul ierarhic nu dispune clasarea cauzei, ci exercită atribuții de verificare și cenzurare a legalității soluției de clasare dispusă anterior de procurorul din subordine. Acest control poate avea ca urmare procedurală fie respingerea plângerii și menținerea integrală a soluției atacate, situație în care ordonanța de clasare, nu cea a procurorului ierarhic, reprezintă actul procesual și procedural atacat în condițiile art. 340 C. proc. pen. (ipoteză incidentă și în speță), fie admiterea plângerii, infirmarea totală sau parțială a ordonanței de clasare și redeschiderea urmăririi penale în aceste limite.
Ca atare, soluția procurorului ierarhic superior dispusă conform art. 339 C. proc. pen. are o natură juridică distinctă, a unei condiții de procedibilitate pentru sesizarea judecătorului de cameră preliminară în condițiile art. 340 C. proc. pen. și nu poate face, în sine, obiectul plângerii adresate acestuia din urmă.
Subsecvent, se reține că în cauză s-a dispus urmăririi penale in rem cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. și favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) C. pen.
Astfel, verificând întregul material de urmărire penală, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară, constată că soluția de clasare, întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. a C. proc. pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. și favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) C. pen. este legală și temeinică.
În acest sens, analiza ansamblului actelor de urmărire penală determină judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte să constate că acuzațiile expuse în plângerea petentului dau expresie, în mod fundamental, nemulțumirii subiective a acestuita față de modul de instrumentare și de soluționare a plângerii formulate de petentul A cu privire la intimata procuror B și pretinsa lipsă de fundament factual sau juridic a soluției dispuse de aceasta.
În speța de față, petentul este nemulțumit de soluțiile care au fost dispuse în dosarul nr. x/P/2016 al Parchetului de pe lângă Direcția Națională Anticorupție- Serviciul Teritorial X, cât și în celelalte dosare penale de către magistratul B (procurori) împotriva căreia a formulat plângerea.
Însă, din probele administrate nu s-au evidențiat elemente care să ducă la concluzia că soluțiile adoptate de către magistratul anterior menționat, au fost date prin încălcarea legii, neexistând acel minim de date care să permită a se considera că intimatul a săvârșit faptele pe care petentul le-a reclamat, din situația de fapt expusă neconturându-se elementele concrete ale vreunei infracțiuni, fiind doar simple afirmații. Aspectele învederate nu au aptitudinea de a atrage răspunderea penală a magistraților, întrucât simpla nemulțumire, subiectivă, a persoanei pretins defavorizate printr-o soluție nu poate constitui o premisă pentru angajarea răspunderii penale a magistratului, în lipsa oricăror alte indicii care să contureze existența unui raport juridic de drept penal, indicii care nu se regăsesc în prezenta cauză
Or, cenzurarea soluțiilor dispuse de magistrați – procurori sau judecători – se poate realiza numai în formele și procedurile prevăzute de lege, respectiv prin exercitarea căilor de atac prevăzute de legiuitor, iar nu prin intermediul unui proces penal declanșat ca urmare a formulării unei plângeri penale împotriva respectivilor magistrați.
Se reține că nemulțumirea petentului vizează soluția dispusă în dosarul nr. x/P/2016 cât și în celelalte dosare penale prin care procurorul B a întreprins toate demersurile necesare ca numiții C și D să beneficieze în mod nelegal în dosarul nr. x/P/2016, cât și în celelalte dosare penale, de prevederile art. 292 alin. (2) C. pen. și art. 19 din Legea nr.682/2002, deși acestea nu erau aplicabile.
În consecință, nefiind reținută nicio încălcare a dispozițiilor legale și, în urma verificării actelor și lucrărilor dosarului, constatându-se că faptele penale cu privire la care s-a solicitat a fi cercetată intimata nu există, ordonanța atacată este temeinică și legală, neexistând temeiuri pentru desființarea acesteia.
Aspectele învederate de către petentul A nu constituie date și indicii privind săvârșirea de către intimat a infracțiunilor reclamate așa cum s-a reținut au fost cercetate de către instituțiile abilitate, împrejurare care a determinat în mod just pronunțarea soluției de clasarea cauzei privind plângerea penală a petentului A, cu privire la magistratul B sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., și favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 C. pen.
Ca atare, simpla împrejurare că soluția dispusă de procuror nu concordă cu opinia subiectivă a petentului nu poate fi asimilată vreuneia din acțiunile ce realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor reclamate.
Criticile petentului reiau în esență aspectele invocate în plângerile penale adresate parchetului și au făcut obiectul analizei acestora, după cum s-a și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală nu s-au dovedit elemente noi de natură a fundamenta o concluzie diferită.
Mai mult, pronunțarea unei hotărâri nu poate antrena răspunderea penală a magistraților, decât în măsura în care există probe că au fost interesați sau de rea-credință.
Pe de altă parte, este avut în vedere și principiul independenței de care se bucură orice magistrat în soluționarea cauzelor ce îi sunt repartizate, rezultând așadar că aspectele sesizate de petent, departe de a constitui aspecte de natură infracțională, reprezintă o normală exercitare a atribuțiilor de serviciu de către magistrații vizați în plângere.
Analizarea modului în care s-a derulat cercetarea în prezenta cauză, observarea măsurilor dispuse în cauză, conduc la concluzia că toate actele efectuate sunt subscrise cadrului procesual legal, astfel încât criticile formulate de petent se privesc ca fiind neîntemeiate.
De aceea, se apreciază că, în mod corect s-a reținut prin ordonanța împotriva căreia s-a formulat plângere, că petentul nu invocă fapte și împrejurări care pot să conducă la desființarea soluției atacate, ci doar simple aprecieri cu privire la modul în care magistrații vizați și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu.
Astfel, nu se impune admiterea plângerii petentului și trimiterea cauzei la procuror pentru a se începe urmărirea penală, deoarece nu rezultă existența acelui minim de date în baza cărora să se poată dispune începerea urmăririi penale, nefiind indicii privind existența în materialitatea lor a infracțiunilor reclamate de petent.
Prin urmare, se constată că soluția adoptată de parchet este legală și temeinică, având în vedere intervenția art. 16 alin. (1) lit. a C. proc. pen., împrejurare care a determinat în mod just pronunțarea soluției de clasare a cauzei privind plângerea penală formulată de petentul A, împotriva magistratului B, întrucât faptele nu există, nefiind conturate indicii ale săvârșirii vreunei infracțiuni.
Pentru aceste considerente, Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 341 alin. (6) lit. a C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A împotriva ordonanței de clasare din data de 28 octombrie 2024 emisă în dosarul nr.x/P/2022 (x/321/P/2021) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. x/II/2/2024 din 8 ianuarie 2025 a procurorului șef al aceleiași secții.
În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga petentul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E:
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A împotriva ordonanței de clasare din data de 28 octombrie 2024 emisă în dosarul nr.x/P/2022 (x/321/P/2021) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. x/II/2/2024 din 8 ianuarie 2025 a procurorului șef al aceleiași secții.
Obligă petentul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în Cameră de Consiliu, astăzi, 04 martie 2025.