Acţiune în angajarea răspunderii nelimitate a asociatului pentru dizolvarea fără lichidare şi radierea societăţii debitoare. Caracterul enumerării din cuprinsul art. 2371 alin. (4) din Legea nr. 31/1990
Cuprins pe materii: Drept comercial. Societăţile. Dizolvarea, fuziunea şi divizarea societăţilor. Dizolvarea societăţilor
Index alfabetic: Acţiune în răspundere
- Societate cu răspundere limitată
- Dizolvarea societăţii
- Radierea societăţii
- Abuz de drept
Legea nr. 31/1990, art. 61, art. 62, art. 235 alin. (1), art. 2371 alin. (3)-(4), art. 2701
C. civ., art. 15, art. 1353
O.U.G. nr. 116/2009, art. 6
Prevederile art. 2371 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 31/1990 reglementează înlăturarea protecţiei acordate asociaţilor care beneficiază de răspundere limitată, în limita aportului la capitalul social, în cazul în care asociaţii abuzează de acest beneficiu şi de personalitatea juridică distinctă a societăţii comerciale, în frauda creditorilor sociali.
Din interpretarea gramaticală a prevederilor art. 2371 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 rezultă că exemplele menţionate vizează cazurile cele mai relevante de abuz, respectiv confuzia de patrimonii şi abuzul de bunurile sau creditul societăţii. Folosirea sintagmei „în special atunci când” justifică interpretarea, potrivit căreia enumerarea este exemplificativă, fiind posibilă identificarea şi a altor cazuri în care asociatul abuzează de caracterul limitat al răspunderii sale în frauda creditorilor.
Prin urmare, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a acestei norme de drept material, atunci când a considerat că enumerarea cazurilor în care răspunderea asociatului devine nelimitată este limitativă.
I.C.C.J., Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 680 din 8 aprilie 2025
I. Cadrul procesual şi soluţia primei instanţe
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 12 octombrie 2022, sub nr. x/85/2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. şi C. S.R.L.:
(i) să se constate îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii pârâtelor ca urmare a dizolvării și radierii societății debitoare D. S.R.L. în mod fraudulos, iar, pe cale de consecință,
(ii) să se dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 46.444,2 lei reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. 232/23.04.2012, datorată reclamantei ca urmare a soluționării definitive a dosarului nr. x/833/2015,
(iii) să se dispună obligarea pârâtelor la plata penalităților de întârziere calculate asupra acestui debit restant de la data scadenței și până la data plății efective,
(iv) să se dispună obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată pe care reclamanta le-a avansat în cadrul dosarului nr. x/833/2015,
(v) să se dispună obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 1349, art. 1357 C. civ. şi ale art. 2371 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 31/1990, privind abuzul de răspunderea limitată şi de personalitatea juridică distinctă a societăţii comerciale debitoare.
Prin Sentinţa civilă nr. 395/C din 11 octombrie 2023, Tribunalul Sibiu a admis în parte acţiunea, a obligat pârâtele în solidar la plata către reclamantă a sumelor de 46.444,2 lei, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. 232 din 23.04.2012, 78.119,14 lei reprezentând penalități de întârziere, 5.539,63 lei reprezentând cheltuieli de judecată stabilite prin sentinţa civilă nr. 358/2018, 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată stabilite prin sentinţa civilă nr. 180/2019.
A obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 14.097,18 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale şi a respins în rest cererea de chemare în judecată.
II. Soluţia instanţei de apel
Împotriva sentinţei de primă instanţă au declarat apel pârâtele B. S.R.L. şi C. S.R.L., prin care au solicitat admiterea apelului, pe cale de consecință, respingerea în întregime a acțiunii introductive și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat apel şi reclamanta A. S.R.L., solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii în întregime a cererii de chemare în judecată.
Prin Decizia civilă nr. 253 din 22 octombrie 2024, Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia a II-a civilă a admis apelul declarat de pârâtele B. S.R.L. şi C. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 395/C/11.10.2023, pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/85/2022, a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. şi C. S.R.L.
A respins apelul declarat de apelanta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 395/C/11.10.2023, pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/85/2022.
A obligat apelanta-intimată A. S.R.L. la plata către B. S.R.L. şi C. S.R.L. a sumei de 1854 lei cu titlu cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxa de timbru.
A obligat apelanta-intimată A. S.R.L. la plata, pentru fiecare dintre pârâtele-apelante B. S.R.L. şi C. S.R.L., a sumei de 4000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, reprezentând onorariu de avocat.
III. Judecata în recurs
Motivele de casare invocate
Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., prin care a solicitat, în principal, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În motivarea recursului, reclamanta a susţinut că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 2371 alin. (2)-(4) din Legea nr. 31/1990, pe de o parte, considerând că situaţiile privind răspunderea nelimitată a asociatului, prevăzute de acest articol, ar avea caracter exemplificativ şi nu limitativ, iar, pe de altă parte, că nu s-a dovedit că asociatul a abuzat de caracterul limitat al răspunderii sale şi de personalitatea juridică distinctă a societăţii.
Contrar opiniei instanţei de apel, recurenta susţine că ipotezele prevăzute de art. 2371 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 au caracter exemplificativ, pe baza interpretării gramaticale a textului legal, dar şi a jurisprudenţei naţionale.
Recurenta a mai arătat că a dovedit că pârâtele au săvârşit o faptă ilicită în frauda creditoarei, respectiv un abuz, constând în dizolvarea fără lichidare şi radierea societăţii debitoare D. S.R.L., ceea ce a pus-o în imposibilitate de a-şi executa obligaţiile la care fusese obligată prin hotărâre judecătorească.
Printr-un alt motiv de recurs, reclamanta a susţinut că instanţa de apel a aplicat şi interpretat greşit dispoziţiile art. 61-62 din Legea nr. 31/1990 şi art. 6 din O.U.G. nr. 116/2009, întrucât remediile procesuale reglementate de aceste texte legale (opoziţia la dizolvare şi plângerea împotriva încheierii de radiere) nu sunt obligatorii, ci facultative, şi nu reprezintă o condiţie prealabilă pentru exercitarea unei acţiuni având ca obiect angajarea răspunderii nelimitate a asociatului.
În fine, recurenta a mai invocat încălcarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991 şi a pct. 331 din Reglementările contabile din 2014 privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate aprobate prin Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 1802/2014, referitor la neintroducerea creanţei recurentei în evidenţa contabilă a societăţii debitoare D. S.R.L. şi la declaraţia expertului contabil E., folosită de intimaţi în procedura de radiere a societăţii debitoare.
În ce priveşte soluţia de respingere a cererii de apel formulate de reclamantă, aceasta a susţinut că este nelegală, din moment ce instanţa de apel a admis în mod greşit apelul pârâtelor.
3. Analiza motivelor de casare
Examinând, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:
1. Primul motiv de nelegalitate invocat de recurentă ridică problema caracterului exemplificativ sau limitativ al ipotezelor prevăzute de art. 2371 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, cele două interpretări fiind adoptate în mod neunitar de instanţele de fond.
Potrivit art. 2371 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 31/1990, „asociatul care, în frauda creditorilor, abuzează de caracterul limitat al răspunderii sale şi de personalitatea juridică distinctă a societăţii răspunde nelimitat pentru obligaţiile neachitate ale societăţii dizolvate, respectiv lichidate. Răspunderea asociatului devine nelimitată în condiţiile alin. (3), în special atunci când acesta dispune de bunurile societăţii ca şi cum ar fi bunurile sale proprii sau dacă diminuează activul societăţii în beneficiul personal ori al unor terţi, cunoscând sau trebuind să cunoască faptul că în acest mod societatea nu va mai fi în măsură să îşi execute obligaţiile”.
Normele legale anterior citate reglementează înlăturarea protecţiei acordate asociaţilor care beneficiază de răspundere limitată, în limita aportului la capitalul social, în cazul în care asociaţii abuzează de acest beneficiu şi de personalitatea juridică distinctă a societăţii comerciale, în frauda creditorilor sociali. Textul este o aplicaţie specială a abuzului de drept reglementat la nivel de principiu prin art. 15 C. civ.: „niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe”.
În ceea ce priveşte interpretarea prevederilor art. 2371 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a acestei norme de drept material, atunci când a considerat că enumerarea cazurilor în care răspunderea asociatului devine nelimitată este limitativă.
Din interpretarea gramaticală a textului rezultă că exemplele menţionate vizează cazurile cele mai relevante de abuz, respectiv confuzia de patrimonii şi abuzul de bunurile sau creditul societăţii. Folosirea sintagmei „în special atunci când” justifică interpretarea primei instanţe, potrivit căreia enumerarea este exemplificativă, fiind posibilă identificarea şi a altor cazuri în care asociatul abuzează de caracterul limitat al răspunderii sale în frauda creditorilor.
2. În descrierea faptei ilicite imputate pârâtelor, reclamanta a indicat adoptarea Hotărârii Adunării Generale a Asociaților nr. 5/05.04.2019, prin care asociații au decis dizolvarea și radierea societății debitoare D. S.R.L. în condiţiile art. 235 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, în perioada în care procesul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/833/2015 nu era soluţionat definitiv, ci doar în apel.
Potrivit normei legale ce a constituit temeiul dizolvării fără lichidare a societăţii debitoare D. S.R.L., asociaţii pot hotărî, odată cu dizolvarea. şi modul de lichidare a societăţii, atunci când sunt de acord cu privire la repartizarea şi lichidarea patrimoniului societăţii şi când asigură stingerea pasivului sau regularizarea lui în acord cu creditorii. Astfel, potrivit susţinerilor reclamantei, abuzul de drept al asociaţilor constă în dizolvarea societăţii cu evitarea procedurii de lichidare şi în lipsa regularizării pasivului social în acord cu creditorii, pentru ca, după radierea societăţii debitoare, activul patrimonial să revină asociaţilor. În ipoteza inexistenţei unui asemenea activ, această modalitate de dizolvare fără lichidare a făcut inaplicabile dispoziţiile care impuneau iniţierea deschiderii procedurii de insolvenţă (art. 2701 din Legea nr. 31/1990).
Întrucât fapta ilicită se circumscrie exercitării dreptului asociaţilor la adoptarea hotărârii de dizolvare fără lichidare a societăţii, pentru antrenarea răspunderii nelimitate a asociaţilor este necesar a se stabili, în circumstanţele cauzei şi pe baza probatoriului administrat, dacă asociaţii şi-au exercitat dreptul în mod abuziv, contrar bunei-credinţe (art. 1353 C. civ.).
3. Acțiunile reglementate de art. 61-62 din Legea nr. 31/1990 şi art. 6 din O.U.G. nr. 116/2009 (opoziţia la dizolvare şi plângerea împotriva încheierii de radiere) nu sunt de natură a înlătura caracterul ilicit al faptei invocate de reclamantă.
Aceste remedii procesuale aflate la îndemâna creditorului puteau împiedica producerea prejudiciului, încetarea personalităţii juridice a societăţii debitoare, însă nu reprezintă o condiţie prealabilă pentru exercitarea unei acţiuni având ca obiect angajarea răspunderii nelimitate a asociatului.
Dincolo de faptul că aceste acţiuni nu impun cerinţa dovedirii abuzului de drept ca în cazul acţiunii întemeiate pe art. 2371 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, trebuie precizat că inadmisibilitatea unui demers în justiţie pe motivul neexercitării altor căi prevăzute de lege trebuie să rezulte în mod expres sau neîndoielnic din normele incidente. Or, radierea definitivă a societăţii debitoare în condiţiile art. 235 din Legea nr. 31/1990 nu poate acoperi un eventual abuz al asociaţilor în eludarea procedurii de lichidare cu scopul fraudării creditorilor sociali.
4. Pentru aceste considerente, reţinând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (2), art. 497 şi art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 253/2024 din 22 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia a II-a civilă, a casat în tot decizia atacată şi a trimis cauza, spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe de apel.