Neîndeplinirea condiţiilor legale de fond şi de formă privind regimul tichetelor de masă. Avantaj de natură salarială

Cuprins pe materii: Drept financiar fiscal. Procedura fiscală. Soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrativ-fiscale

Index alfabetic:

Tichete de masă
Condiţii de formă
Condiţii de fond
Avantaj de natură salarială

Legea nr. 142/1998

Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998, art. 32

H.G. nr. 23/2015, art. 9

Potrivit prevederilor art. 32 din Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998, angajatorii care au organizate cantine-restaurant sau bufete pot achiziţiona, tipări şi distribui tichete de masa pe suport hârtie numai salariaţilor proprii, fiind obligaţi să asigure evidenţa, circulaţia şi păstrarea tichetelor de masă pe suport hârtie, astfel încât să poată face dovada cheltuielilor efectuate în acest scop, în vederea aplicării prevederilor art. 8 din acelaşi act normativ, referitoare la deductibilitatea la calcul impozitului pe profit.

Conform prevederilor art. 9 alin. (1) şi (3) şi art. 16 din H.G. nr. 23/2015, tichetele de masă se distribuie lunar, în ultima decadă a lunii, pentru luna următoare, iar în cazul tichetelor de masă pe suport electronic, unitatea emitentă transferă valoarea nominală a tichetelor pe suport electronic lunar, în ultima decadă a fiecărei luni.

Acordarea de către societatea reclamantă a unei mese în cantina proprie salariaţilor prezenţi la muncă, respectiv în momentul în care aceştia se pontează cu cartela de prezenţă sau, în lipsa acesteia, în baza listei de prezenţă întocmită separat, nu demonstrează îndeplinirea condiţiilor obligatorii ale unui tichet de masă electronic prevăzute de art. 22 din H.G. nr. 23/2015 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 142/1998, ci reprezintă un avantaj de natură salarială, întrucât legiuitorul nu a pus la dispoziţie o opţiune de a acorda alocaţia individuală de hrană fără ca societatea să aibă obligaţia emiterii tichetelor de masă pe suport hârtie sau electronic.

I.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 2123 din 10 aprilie 2025

1.Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curţii de apel Cluj, Secţia a III-a Contencios Administrativ şi Fiscal sub nr. x/33/2021 la data de 20.05.2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- în privinţa obligaţiilor fiscale principale: Deciziei de impunere nr. F-SM 289 din 06.07.2020 („Decizia de impunere”) si Raportului de inspecţie fiscala nr. F-SM 273/06.07.2020 („RIF”), emise de Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu-Mare - anulare parţială, potrivit motivelor ce vor fi arătate în acţiune, ca şi a Deciziei nr. 252/18.11.2020 privind soluţionarea contestaţiei depuse de A. S.R.L. înregistrată la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, sub nr. A_SLP 1563/14,09.2020 - prin care a fost respinsă contestaţia formulată de Societate, autoritatea fiscală făcând o greşită calificare privind neîncadrarea alocaţiei individuale de hrana acordate de A. în prevederile Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, şi neaplicarea tratamentului fiscal aferent tichetelor de masă acordate potrivit legii.

Anularea parţială priveşte suma de 3.541.595.30, reprezentând următoarele obligaţii fiscale stabilite suplimentar: - Contribuţia de asigurări sociale datorată de angajator, în suma de 272.618,71 lei;

- Contribuţia de asigurări sociale datorată de angajat, în suma de 2.045.112,97 lei;

- Contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator, în suma de 89.722,61 lei;

- Contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de angajat, în suma de 840.475,84 lei;

- Contribuţia pentru şomaj angajator, în suma de 8.627,17 lei;

- Contribuţia pentru şomaj angajat, în suma de 8.627,17 lei;

- Contribuţia pentru accidente de munca şi boli profesionale, în suma de 4.330,84 lei;

- Contribuţia pentru Fondul de Garantare, în suma de 4.313,59 lei;

- Contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii, în suma de 14.666,20 lei;

- Impozit pe venit, în suma de 85.345,40 lei;

- Contribuţie asiguratorie pentru munca, în suma de 167.754,81 lei.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa Civilă nr. 75/2024 din data de 16 februarie 2024, Curtea de Apel Cluj, Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., împotriva pârâtelor Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Agenţia Naţională de Administrare Fiscal - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, Admininistraţia Judeţeană a Finaţelor Publice Satu Mare, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj, a anulat în parte Decizia nr. 252/18.11.2020 emisă de Agenţia Naţionala de Administrare Fiscal - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Decizia nr. F-SM 289/06.07.2020 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj - Admininistraţia Judeţeană a Finaţelor Publice Satu Mare, precum şi raportul de inspecţie fiscală nr. F-SM 273/06.07.2020 emis de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj - Admininistraţia Judeţeană a Finaţelor Publice Satu Mare, cu privire la parte din obligaţiile fiscale stabilite în sarcina reclamantei aferente „mesei servite”, respectiv cu privire la suma de 2.689.674,3 lei, reprezentând obligaţii fiscale stabilite suplimentar.

Totodată, a obligat pârâtele, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 22.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.

3. Cererile de recurs

Împotriva Sentinţei Civile nr. 75/2024 din 16 februarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal au promovat recurs pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi D.G.R.F.P. Cluj Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare.

În cadrul cererii sale de recurs, recurenta - pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate şi respingerea în tot a acţiunii reclamantei, ca nefondate.

La rândul său, recurenta - pârâta D.G.R.F.P. Cluj Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi rejudecând, să se dispună în sensul respingerii în totalitate a acţiunii formulate, ca neîntemeiate, cu consecinţa menţinerii, ca fiind legale şi temeinice a actelor administrative fiscale ce au fost emise şi exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată.

Apărările formulate în cauză

Împotriva celor două recursuri formulate de pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi D.G.R.F.P. Cluj Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare a formulat apărări intimata - reclamantă A S.R.L., în cadrul unei întâmpinări, aceasta solicitând a se constata nulitatea recursurilor, în temeiul art. 489 C. proc. civ., pentru lipsa motivării reale a acestora şi, pe fond, respingerea recursurilor, ca nefondate.

4. Răspunsul la întâmpinare

Cele două recurente au combătut apărările intimatei - reclamante A. S.R.L., din cadrul întâmpinării, prin Răspunsuri la întâmpinare.

5. Procedura de soluționare a recursurilor

În această etapă s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 ind. 1 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului a fost fixat primul termen pentru judecata celor două recursuri la data de 25 martie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când Înalta Curte, după soluţionarea cu prioritate a excepţiei nulităţii recursurilor, invocată de intimata - reclamantă în cadrul întâmpinării, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., în sensul respingerii acesteia, pentru considerentele expuse în practicaua Încheierii de amânare a pronunţării, ce face parte integrantă din prezenta decizie, luând act şi de concluziile orale formulate de intimata - reclamantă, prin apărătorul său, pe fondul recursurilor deduse judecăţii, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând cauza spre soluţionare pe fondul celor două recursuri.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 C. proc. civ.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursurilor formulate de pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi D.G.R.F.P. Cluj-Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare sunt întemeiate, urmând a fi admise, în considerarea argumentelor în continuare arătate:

Curtea pe recursurile declarate de recurentele pârâte.

Recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. invocându-se nelegalitatea sentinţei recurate prin care a fost admisă în parte acţiunea atât în ceea ce priveşte motivarea soluţiei dispuse, bazată greşit pe concluziile raportului de expertiză cât şi în ceea ce priveşte interpretarea greşită a normelor de drept material incidente în ceea ce priveşte aprecierea greşită a primei instanţe cu privire la natura alocaţiei individuală de hrană acordată de intimata-reclamantă în perioada octombrie 2017- iulie 2018 în sensul că această alocaţie nu reprezintă venit de natură salarială fiindu-i aplicabil regimul tichetelor de masă conform Legii nr. 142/1998.

În cadrul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. recurenta - pârâtă invocă următoarele aspecte de nelegalitate ale soluţiei recurate pe soluţia de admitere în parte a acţiunii.

Se invocă faptul că în mod nelegal prima instanţă a apreciat diferit tratamentul fiscal pe diferitele perioade verificate.

În opinia recurentei - pârâte din punctul de vedere al tratamentului fiscal nu se poate face distincţie între perioada cuprinsă din octombrie 2017 - iulie 2018, pentru care a fost admisă acţiunea, cu cea cuprinsă între august - decembrie 2018, perioadă faţă de care actele fiscale au fost menţinute şi acţiunea respinsă.

Pentru întreaga perioada octombrie 2017 - decembrie 2018, acordarea unei mese în cantina proprie pentru angajaţii prezenţi la munca nu respecta nici condiţiile de formă şi condiţiile de fond astfel încât să fie considerate acordare de tichete de masa în accepţiunea Legii nr. 142/1998.

Reconsiderarea acordarii alocaţiei de hrana ca şi avantaj de natura salarială are la baza nu doar nerespectarea condiţiilor de forma ci şi nerespectarea condiţiilor de fond, întrucât nu sunt respectate prevederile art. 2 alin. (4) din Legea nr. 142/1998 cu privire la valabilitatea tichetelor de masa: „Fiecare tichet de masa este valabil numai dacă are înscris numărul sub care a fost inseriat de către unitatea emitenta şi dacă cuprinde, cel puţin, următoarele menţiuni: a) numele şi adresa emitentului; b)valoarea nominală a tichetului de masa; c)date referitoare la perioada de valabilitate;”.

În situaţia concretă referitoare la modul în care au fost acordate masa în timpul serviciului, angajaţii îşi pierd dreptul la utilizarea sumelor stabilite în condiţiile în care angajatul nu se prezintă la cantina în aceeaşi zi. Totodată aceştia sunt privaţi de dreptul acordat de lege prin care aceştia ar fi putut achiziţiona produse alimentare din alte unităţi de alimentaţie publica sau magazine alimentare.

Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, actualizată, prevede la art. 5 următoarele: „(1) Angajatorul distribuie salariaţilor tichetele de masă, lunar, în ultima decadă a fiecărei luni, pentru luna următoare”. În Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă H.G. nr. 5/1999 se prevede la art. 9 că: „Angajatorii distribuie salariaţilor tichetele de masă, lunar, în ultima decadă a fiecărei luni pentru luna următoare...” iar la art. 32 : „Angajatorii care au organizate cantine-restaurant sau bufete, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 142/1998, pot achiziţiona, tipări şi distribui tichete de masă, cu respectarea prevederilor art. 28, numai salariaţilor proprii, încadrati cu contract individual de muncă”.

Un alt aspect de nelegalitate priveşte interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 76 alin. (3) lit. b) C. fisc., art. 76 alin. (2) lit. s) din acelaşi act normativ, inclusiv a Normelor metodologice de aplicare.

Se arată că instanţa de fond a apreciat greşit în sensul că alocaţia de hrană acordată de reclamantă în perioada octombrie 2017 iulie 2018 nu reprezintă venit de natură salarială supus impozitului pe venit conform art. 76 alin. (3) lit. b) C. fisc.

În situaţia în care, condiţiile de muncă în care îşi desfăşoară activitatea angajaţii nu sunt de natura celor grele şi vătămătoare, orice avantaj primit în mod gratuit de aceştia, inclusiv hrana, sunt asimilate salariilor în vederea impunerii cu impozit pe venit, potrivit prevederilor art. 76 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Masa acordată salariaţilor reprezintă avantaj de natura salarială şi este impozitat în conformitate cu prevederile art. 76 alin. (2), lit. s) C. fisc., nefiind exceptat din baza de calcul a contribuţiilor sociale obligatorii, societatea nedesfăşurând activitatea într-un domeniu în care se impune acordarea alimentaţiei de protecţie, aşa cum este aceasta definită la art. 14 din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, în vigoare în perioada verificată, care prevede: „Alimentaţia de protecţie se acorda în mod obligatoriu şi gratuit de către angajatori persoanelor care lucrează în condiţii de muncă ce impun acest lucru....”.

Se arată că în mod nelegal prima instanţă a constatat a fi îndeplinite pentru o anumită perioadă condiţiile prevăzute de Legea nr. 142/1998 şi a aplicat reclamantei regimul fiscal aplicabil tichetelor de masă fără ca reclamanta-intimată să îndeplinească condiţiile de fond şi de formă pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 142/1998.

Alt aspect de nelegalitate priveşte obligarea la plata cheltuielilor de judecată invocându-se interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate în sensul respingerii în totalitate a acţiunii.

Recursul declarat de recurenta-pârâtă ANAF este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocându-se interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 32 din Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, a art. 9 alin. (1) şi (3) art. 16 din H.G. nr. 23/2015, a art. 22 din H.G. nr. 23/2015 în sensul concluziei primei instanţe potrivit căreia alocaţia individuală de hrană acordată reprezentată de masa caldă în cantina restaurant proprie îndeplineşte pentru perioada octombrie 2017 - iulie 2018 cerinţele legale privind tichetele de masă şi nu reprezintă în consecinţă un venit de natură salarială supus impozitării.

Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă şi Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, aprobate prin H.G. nr. 23/2015, reglementează posibilitatea acordării unei alocaţii individuale de hrană, sub forma tichetelor de masă pe suport hârtie sau pe suport electronic, condiţiile de formă pe care trebuie să le respecte tichetele de masă fiind stricte.

Potrivit prevederilor art. 32 din Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, angajatorii care au organizate cantine-restaurant sau bufete pot achiziţiona, tipări şi distribui tichete de masa pe suport hârtie numai salariaţilor proprii, fiind obligaţi să asigure evidenţa, circulaţia şi păstrarea tichetelor de masă pe suport hârtie, astfel încât să poată face dovada cheltuielilor efectuate în acest scop, în vederea aplicării prevederilor art. 8 din Legea nr. 142/1998, referitoare la deductibilitatea la calcul impozitului pe profit, în limitele valorii nominale prevăzute de lege.

Acordarea de către societatea reclamantă a unei mese în cantina proprie în valoare de 5 lei, salariaţilor prezenţi la muncă, respectiv în momentul în care aceştia se pontează cu cartela de prezenţă sau în baza listei de prezenţă întocmită separat în cazul în care cartela este uitată acasă sau pierdută, nu demonstrează îndeplinirea condiţiilor obligatorii ale unui tichet de masă electronic prevăzute de art. 22 din H.G. nr. 23/2015 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 142/1998.

În cadrul recursului se invocă interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 451-453 C. proc. civ. în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi respingerea acţiunii în totalitate cu menţinerea actelor contestate ca legal emise.

La dosar intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului, invocându-se în acest sens Decizia nr. 752/2022 pronunţată de Î.C.C.J., Secţia contencios administrativ şi fiscal prin care s-a constatat nulitatea recursurilor declarate de recurentele-pârâte în alt dosar nr. x/2019 şi, în subsidiar, pe fond, s-a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, arătându-se că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În cadrul întâmpinării se invocă ca aspect prealabil incidenţa dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ. – efectul pozitiv al lucrului judecat în ceea ce priveşte soluţia de anulare dispusă de prima instanţă, în raport de situaţia definitivă în dosar.

Cu privire la această soluţie se invocă efectul pozitiv al sentinţei civile nr. 130/9 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, Secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul anterior nr. x/2019, sentinţa rămasă definitivă în baza Deciziei Î.C.C.J. nr. 751 din 10.02.2022 prin care s-a constatat nulitatea recursurilor.

Apreciază reclamanta-intimată în sensul incidenţei dispoziţiilor art. 431 C. proc. civ. în prezenta cauză faţă de faptul că problema litigioasă a tratamentului fiscal aplicabil a fost dezlegat definitiv în dosarul nr. x/33/2019, dezlegarea care se impune şi în ceea ce priveşte soluţionarea prezentelor recursuri.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se arată că prima instanţă a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legal, reglementările interne şi concluziile raportului de expertiză în sensul tratamentului fiscal aplicabil respectiv că alocaţia individuală nu este avantaj de natură salarială în sensul art. 76 alin. (1) şi (2) lit. s) şi alin. (3) lit. b) şi alin. (4) lit. b) şi e) C. fisc.

La dosar s-a depus răspuns la întâmpinare de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca.

Motivat, Curtea în şedinţa publică din 25.03.2025 a respins excepţia recursurilor apreciind că aspectul de nelegalitate invocate pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., decizia din recurs invocată nr. 751/2022 fiind o decizie de speţă, aprecierea asupra recursurilor din acea cauză fiind o chestiune judecată şi apreciată ca atare de acel complet.

În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 431 C. proc. civ. respectiv efectul pozitiv al sentinţei civile nr. 130/2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/33/2019 urmează a fi analizată odată cu recursurile declarate de recurentele-pârâte împotriva sentinţei de fond care formează obiectul dosarului nr. x/33/2021.

Curtea analizând recursurile declarate în raport de cazurile de casare invocate le apreciază pentru următoarele considerente comune ca fiind fondate, în cauză fiind îndeplinite condiţiile motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept incidente în stabilirea tratamentului fiscal privind alocaţia individuală de hrană acordată de reclamanta-intimată reprezentată de masa caldă în cantina-restaurant propriu.

Cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este incident în ceea ce priveşte motivarea primei instanţe care susţine soluţia de admitere a acţiunii apreciată de către instanţa de recurs ca nelegală în raport de dispoziţiile legale incidente, respectiv cerinţele legale privind tichetele de masă.

În cadrul analizei recursurilor, Curtea nu va reţine incidenţa dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ. în sensul invocat de reclamanta-intimată prin întâmpinarea depusă la dosar.

În cauză Curtea apreciază în sensul neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 431 alin. (2) C. proc. civ. în sensul aplicării efectului pozitiv al lucrului judecat, în sensul solicitat de reclamanta-intimată în raport de sentinţa civilă nr.130/2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, rămasă definitivă prin Decizia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia contencios administrativ şi fiscal prin care s-a constatat nulitatea recursurilor.

Sentinţa invocată reprezintă în opinia Curţii o decizie de speţă care a avut obiect diferit şi care nu poate fi reţinută în sensul art. 431 alin. (2) C. proc. civ., respectiv o chestiune litigioasă care să fi fost dezlegată şi care să se impună cu putere de lucru judecat în al doilea cel care formează obiectul recursurilor de faţă.

În cauză Curtea apreciază îndeplinite condiţiile motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct.8 C. proc. civ., motiv comun ambelor recursuri, sentinţa recurată fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material în ceea ce priveşte soluţia de admitere în parte a acţiunii şi de anulare a actelor contestate numai în ceea ce priveşte perioada cuprinsă din octombrie 2017 - iulie 2018 şi menţinerea actelor pentru perioada august - decembrie 2018.

În raport de soluţia recurată Curtea apreciază ca fondat aspectul de nelegalitate privind interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 32 din Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă sub aspectul stabilirii unui tratament fiscal diferit raportat la perioada controlată.

Curtea apreciază că pentru toată perioada controlată octombrie 2017 - decembrie 2018 alocaţia individuală de hrană acordată de reclamanta-intimată, reprezentată de masa caldă în cantina-restaurant propriu, reprezintă un avantaj de natură salarială inclusiv pentru perioada octombrie 2017 iulie 2018, nefiind îndeplinite condiţiile legale de fond şi de formă privind regimul tichetelor de masă.

Acordarea de către societatea reclamanta a unei mese în cantina proprie în valoare de 5 lei, salariaţilor prezenţi la muncă, respectiv în momentul în care aceştia se pontează cu cartela de prezenţă sau în baza listei de prezenţă întocmită separat în cazul în care cartela este uitată acasă sau pierdută, nu demonstrează îndeplinirea condiţiilor obligatorii ale unui tichet de masă electronic prevăzute de art. 22 din H.G. nr. 23/2015 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 142/1998.

Astfel, din punct de vedere al tratamentului fiscal aplicabil, Curtea apreciază şi pentru perioada octombrie 2017 - iulie 2018 în sensul că alocaţia de hrană acordată sub forma masei servite pe baza cartelei de pontaj reprezintă un avantaj de natură salarială nefiind îndeplinite condiţiile Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă. Astfel, sub aspectul tratamentului fiscal, Curtea opinează că acelaşi tratament fiscal constatat pentru perioada august 2018 - decembrie 2018, perioadă în care masa servită în aceleaşi condiţii a fost apreciată ca avantaj salarial se impune şi pentru perioada faţă de care prima instanţă a apreciat greşit în sensul că alocaţia de hrană nu reprezintă un avantaj salarial.

În mod greşit prima instanţă a validat concluziile raportului de expertiză, deoarece acestea nu demonstrează îndeplinirea condiţiilor obligatorii ale unui tichet de masă electronic prevăzut de art. 22 din H.G. nr. 23/2015 în sensul elementelor obligatorii care trebuie să le conţină suportul electronic pentru a putea beneficia de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 142/1998.

Conform prevederilor art. 9 alin. (1) şi (3) şi art. 16 din H.G. nr.23/2015, tichetele de masă se distribuie lunar, în ultima decadă a lunii, pentru luna următoare, iar în cazul tichetelor de masă pe suport electronic, unitatea emitentă transferă valoarea nominală a tichetelor pe suport electronic lunar, în ultima decadă a fiecărei luni, condiţii neîndeplinite în cauză de societatea reclamantă.

a) date care definesc angajatorul:

- denumirea;

- codul fiscal;

b) numele şi prenumele salariatului beneficiar al tichetelor de masă;

c) interdicţia de a fi utilizat pentru achiziţionarea de produse nealimentare, inclusiv ţigări şi produse alcoolice, imprimată pe versoul suportului electronic;

d) denumirea unităţii emitente;

e) numărul de identificare, unic la nivel de emitent, al suportului electronic;

f) perioada de valabilitate a suportului electronic;

g) elemente de siguranţă a suportului electronic (PIN, CIP);

h) cuvintele „TICHET DE MASĂ ELECTRONIC”, cu litere majuscule pe rectoul electronic.”

Prin urmare, legiuitorul nu a pus la dispoziţie o opţiune de a acorda alocaţia individuală de hrană fără ca societatea să aibă obligaţia emiterii tichetelor de masă pe suport hârtie sau electronic, respectiv a reglementat ca în ultima decadă a fiecărei luni pentru luna următoare, fie să fie distribuite tichetele de masă pe suport hârtie lunar, fie să aibă loc un transfer lunar al valorii nominale a tichetelor pe suport electronic.

Aplicarea unui tratament fiscal diferit pentru cele două perioade reprezintă un avantaj selectiv – nelegal acordat reclamantei-intimate în condiţiile în care pentru toată perioada Curtea apreciază că nu erau îndeplinite condiţiile de fond şi de formă obligatorii prevăzute de Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă.

În ceea ce priveşte în concret suma reţinută de plată în sarcina reclamantei-intimate, aceasta a fost calculată în funcţie de evidenţele contabile a societăţii a masei acordate salariaţilor în cuantum de 5 lei pe zi, dar plecând de la reconsiderarea legală a acestei sume ca fiind un avantaj salarial, primit în baza raportului de muncă, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile de fond şi de formă prevăzute de Legea nr. 142/1998 pentru ca reclamanta să beneficieze de fiscalitatea aplicabilă tichetelor de masă.

Faţă de cele expuse Curtea apreciază ca neîntemeiată acţiunea reclamantei în totalitate actele contestate fiind legal emise, sentinţa recurată urmând a fi casată, iar acţiunea în urma rejudecării urmând a fi respinsă ca atare, recursurile urmând a fi admise în cauză fiind îndeplinite condiţiile motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Sentinţa recurată urmând a fi casată, iar acţiunea în rejudecare respinsă, nu mai sunt incidente dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., deoarece „partea care pierde procesul” este reclamanta-intimată şi, în consecinţă, sunt incidente dispoziţiile Deciziei RIL nr. 3/2020.

În ceea ce priveşte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de reclamanta-intimată în recurs aceasta urmează a fi respinsă ca nefondată în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Faţă de considerentele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 496-497 C. proc. civ. a admis recursurile declarate de recurentele-pârâte Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi D.G.R.F.P. Cluj-Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare. A casat sentinţa atacată şi, rejudecând, a respins în tot cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

A respins, ca nefondată, cererea privind plata cheltuielilor de judecată.

High Court of Cassation and Justice

Neîndeplinirea condiţiilor legale de fond şi de formă privind regimul tichetelor de masă. Avantaj de natură salarială

scj