Şedinţa publică din data de 4 martie 2025
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 21.06.2022 sub numărul x/2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, B. şi C. S.R.L. anularea, în parte, a Hotărârii C.N.C.D. în privinţa faptelor imputate A., cu consecinţa exonerării A. de la plata amenzii contravenţionale stabilite şi obligarea autorităţii C.N.C.D, precum şi a petentului B., la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, potrivit dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 69 din data de 13 februarie 2024, Curtea de Apel Ploieşti – secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C. S.R.L., ca neîntemeiată.
Pe fond, a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată şi a obligat reclamanta la plata către pârâtul B. a sumei de 1320 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
3. Cererile de recurs
Împotriva sentinţei nr. 69 din 13 februarie 2024 a Curţii de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanta A. S.R.L. şi pârâta C. S.R.L..
Înalta Curte notează că, potrivit art. 499 din C. proc. civ., prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.
Prin urmare, în cele ce urmează instanţa de recurs va prezenta succint motivele de nelegalitate invocate prin recursurile declarate, procedând apoi la analiza acestora.
4. Soluţia instanţei de recurs
În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L.., acesta a avut ca obiect soluţia dată prin sentinţă excepţiei lipsei calităţii sale procesual-pasive, fiind invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În esenţă, s-a invocat că fapta ce face obiectul prezentului dosar este supusă analizei instanţelor şi în alte două dosare – nr. x/2022, având ca obiect despăgubirile materiale şi morale solicitate de reclamantul B. şi nr. 1455/102/2022, având ca obiect contestaţia formulată de C. S.R.L. împotriva aceleaşi hotărâri a CNCD prin care a fost sancţionată contravenţional, alături de recurenta-reclamantă din prezenta cauză.
Procedând la analiza acestui motiv de recurs, Înalta Curte reţine, în prealabil, că acesta se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. întrucât vizează o excepţie referitoare la condiţiile de exercitare a acţiunii civile.
Apoi, se impune a fi notat că, respingând excepţia, prima instanţă a reţinut că a fost dedus analizei administrativ-jurisdicţionale un raport juridic în care au figurat, în faţa CNCD, atât reclamanta, cât şi societatea de pază, C. S.R.L., calitate care îi conferă acestea din urmă legitimare procesuală pasivă în procedura derulată în faţa Consiliului, calitate care este conservată pe toată durata litigiului.
Prin urmare, participarea recurentei-pârâte la soluţionarea prezentei cauze a fost determinată de cadrul în care s-a soluţionat plângerea de către Consiliul pentru Combaterea Discriminării, prima instanţă analizând fapta dedusă judecăţii doar în privinţa recurentei-reclamante A. S.R.L., care a formulat contestaţia.
În acest context, Înalta Curte constată că critica recurentei-pârâte este nefondată, contravenţia reţinută în sarcina sa fiind analizată exclusiv în cadrul dosarelor nr. x/2022 şi nr. y/2022, fără a putea face obiectul prezentei cauze.
În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., o primă critică este subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. şi se referă la soluţia primei instanţe în ceea ce priveşte motivarea hotărârii contestate.
În esenţă, s-a invocat că nu au fost avute în vedere argumentele aduse de recurenta-reclamantă, intimatul CNCD realizând o analiză în ansamblu, fără a detalia faptele reţinute în sarcina acesteia şi fără a răspunde criticilor sale.
În acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată că hotărârea emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării contestată în prezenta cauză îndeplineşte condiţiile de fond şi de formă prevăzute de art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, fiind stabilite atât situaţia de fapt, cât şi motivele de drept care au condus la constatarea săvârşirii contravenţiei prevăzute de art. art. 2 alin. (1) şi art. 10 lit. f) din O.G. nr. 137/2000.
Faptul că în actul contestat nu au fost analizate argumentele invocate de recurenta-reclamantă în apărarea sa nu poate echivala cu motivarea deficitară a hotărârii, de vreme ce stabilirea faptei contravenţionale a presupus un raţionament logico-juridic în care susţinerile fiecărei părţi implicate au fost coroborate şi analizate din perspectiva dispoziţiilor legale incidente.
La rândul său, prima instanţă a analizat actul contestat prin raportare la criticile de nelegalitate formulate în cadrul contestaţiei, răspunzând punctual argumentelor aduse de părţi, aşa încât susţinerile recurentei-reclamante sunt nefondate şi în această privinţă.
Printr-o altă critică recurenta-reclamantă a invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 10 şi 15 din O.G. nr. 137/2000, arătând, în esenţă, că nu a interzis accesul persoanei fizice, ci, din motive de siguranţă şi igienă, a interzis accesul câinelui acestuia, cu privire la care nu a fost făcută dovada că este un câine ghid.
Fără a putea reevalua în recurs situaţia de fapt stabilită de prima instanţă, Înalta Curte reţine că intimatul B. a adus la cunoştinţa personalului din magazin că este nevăzător şi că este însoţit de câinele său ghid.
Prin urmare, recurenta-reclamantă a fost informată cu privire la situaţia particulară în care se găsea intimatul B., refuzul de a permite accesul fiind justificat de lipsa unei dovezi în sensul celor afirmate de acesta.
Potrivit art. 64 alin. (5) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, câinele-ghid care însoţeşte persoana cu handicap grav are acces liber şi gratuit în toate locurile publice, inclusiv în locaţiile în care se asigură servicii publice şi în mijloacele de transport în comun, inclusiv în taxiuri şi în mijloacele auto de transport alternativ.
Aşadar, având în vedere situaţia particulară în care se afla intimatul B. şi dreptul recunoscut de textul legal menţionat anterior în favoarea sa, refuzul de a permite accesul în magazin însoţit de câinele ghid nu poate fi justificat prin nevoia de a fi respectat dreptul la sănătate al clienţilor magazinului.
Înalta Curte reţine că în cazul persoanelor cu handicap însăşi legea permite ingerinţe în drepturile celorlalte persoane, măsura fiind necesară pentru a se asigura respectarea unor principii cum sunt prevenirea şi combaterea discriminării, egalizarea şanselor, responsabilizarea comunităţii şi adaptarea societăţii la persoana cu handicap.
Susţinerile recurentei-reclamante în sensul că în lipsa oricăror documente care să facă dovada că animalul care îl însoţea pe intimat era un câine ghid, orice persoană ar putea intra în magazin cu un animal de companie nu sunt argumente ce pot fi avute în vedere.
Astfel, deficienţa senzorială de care suferă intimatul B. a putut fi constatată de personalul magazinului, aşa încât susţinerile sale în sensul că este însoţit de un câine ghid trebuiau analizate în contextul drepturilor conferite de lege persoanelor cu handicap, cu atât mai mult cu cât nu există nicio dispoziţie legală care să impună acesteia din urmă obligaţia de a avea asupra sa documentele referitoare la animal.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că şi recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. este nefondat, sentinţa recurată fiind legală prin raportare la criticile invocate.
În temeiul art. 496 din C. proc. civ. recursurile vor fi respinse ca nefondate şi în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., fiecare din recurente va fi obligată să plătească intimatului – pârât B. câte 7378 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de reclamanta A. S.R.L. şi de pârâta C. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 69 din 13 februarie 2024 a Curţii de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Obligă recurenta – reclamantă A. S.R.L. la plata sumei de 7378 RON către intimatul – pârât B., reprezentând cheltuieli de judecată.
Obligă recurenta – reclamantă C. S.R.L. la plata sumei de 7378 RON către intimatul – pârât B., reprezentând cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 4 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.