Şedinţa publică din data de 20 martie 2025
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24 septembrie 2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a -IX -a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a formulat contestaţie împotriva Deciziei FGA nr. 43046/08.09.2021, solicitând anularea deciziei contestate ca fiind netemeinică şi nelegală, obligarea intimatei FGA la plata despăgubirii în valoare de 152.979,29 RON şi obligarea intimatei FGA la plata cheltuielilor de judecată generate de soluţionarea prezentului litigiu.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 759 din 10 mai 2024, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX- a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:
- a admis acţiunea privind pe reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor;
- a anulat decizia nr. 43046/08.09.2021 şi a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor să plătească reclamantei despăgubirea în cuantum de 152.979,29 RON;
- a obligat pârâtul să achite reclamantei cheltuielile de judecată în sumă de 350 RON reprezentând taxa de timbru.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 759 din 10 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX- a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, în principal, respingerea contestaţiei, iar în subsidiar, în situaţia admiterii contestaţiei, să fie înlăturată obligaţia de plată a sumelor solicitate prin cererea de plată şi să se dispună obligarea sa la soluţionarea pe fond a cererii de plată.
Recurentul-pârât a învederat, în esenţă, că sentinţa civilă recurată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 45 din Norma ASF nr. 23/2014, art. 27 lit. b), coroborate cu prevederile art. 46 pct. 3 din Norma ASF nr. 23/2014, respectiv în lipsa dovezilor care sa ateste fără dubiu culpa asiguratului RCA B..
Astfel, chiar instanţa de fond admite faptul că la data instrumentării de către FGA a dosarului de daună nu existau documente care să dovedească vinovăţia, "existenţa culpei exclusive a persoanei care conducea autovehiculul asigurat RCA la B. pentru producerea accidentului rutier" fiind reţinută abia prin sentinţa penală nr. 77/12.05.2023, pronunţată de Judecătoria Haţeg, definitivă prin decizia penală nr. 943/05.12.2023 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Or, decizia FGA contestată în cauză a fost emisă la data de 08 septembrie 2021, anterior datei pronunţării sentinţei penale nr. 77/12.05.2023, definifivă la data de 05 decembrie 2023, astfel încât la data instrumentării dosarului de daună, din documentele justificative depuse în susţinerea cererii de plată, nu s-au putut trage concluzii cu privire la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, astfel cum este reglementat prin art. 27 lit. b), coroborat cu art. 46 pct. 3 din Norma ASF nr. 23/2014.
Printr-un alt set de critici, recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond a dat o aplicare greşită a prevederilor art. 2 alin. (1) şi (3), art. 12 alin. (2) şi 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 şi ale art. 21 alin. (2) din Norma ASF 16/2015.
Rezultă cu claritate faptul că singurul scop al constituirii şi funcţionării Fondului este acela de garantare a creditorilor de asigurări în cazul falimentului unui asigurător şi, fiind un intrument public de garantare, Fondul este obligat să procedeze la circumstanţierea dosarelor de daune, acordând doar suma constituită în dauna efectiv suferită, aceasta fiind raţiunea introducerii în textul de lege a obligativităţii instrumentării distincte, proprii, a dosarelor de daună de către FGA, potrivit prevederilor art. 12 alin. (2), art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 şi art. 21 alin. (2) din Norma 16/2015.
Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a învederat, în esenţă, că instanţa de fond, cu nesocotirea dispoziţiilor art. 13 alin. (4) din Legea nr. 213/2015, anulând decizia FGA nr. 43046/08.09.2021, l-a obligat la plata către reclamantă a sumei solicitată de aceasta prin cererea de plată, totodată fără ca sentinţa recurată să cuprindă în mod clar şi logic argumentele pentru care instanţa de fond a decis în sensul obligării FGA la plata sumei în cuantumul solicitat prin cererea de plată.
Astfel, apreciază astfel că instanţa nu poate proceda la o analiză pe fondul pretenţiilor de despăgubiri solicitate de reclamantă, actul administrativ litigios neconţinând vreo verificare sub aspectul sumelor cuvenite (neanalizând, aşa cum a învederat, întinderea prejudiciului), pentru ca instanţa de judecată să procedeze la un control de legalitate şi temeinicie a deciziei.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii recurate.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor este nefondat, pentru următoarele considerente:
Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") este nefondat.
Referitor la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.
Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată; Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere.
Contrar susţinerilor recurentului-pârât, se reţine că instanţa de fond a examinat argumentele părţilor formulate prin cererea de chemare în judecată şi prin întâmpinare şi a analizat legalitatea şi temeinicia motivului avut în vedere de autoritatea pârâtă la respingerea cererii de plată, respectiv că, din documentele existente nu rezultă persoana răspunzătoare de producerea accidentului de circulaţie şi, implicit, nici vinovăţia conducătorului autovehiculului asigurat RCA la B.
Aşadar, întinderea prejudiciului, respectiv cuantumul sumei solicitate prin cererea de plată, nu a fost contestat şi nici nu a fost reţinut în cuprinsul deciziei Fondului de Garantare a Asiguraţilor ca motiv de respingere a cererii de plată şi nici prin întâmpinarea formulată în faţa instanţei de fond pârâtul nu a formulat apărări cu privire la acest aspect.
Totodată, se constată că recurentul-pârât evocă pentru prima dată în recurs chestiunea referitoare la întinderea prejudiciului şi solicitarea ca, în situaţia în care se dispune admiterea contestaţiei să se dispună obligarea sa la soluţionarea pe fond a cererii de plată or, în considerarea prevederilor art. 478 alin. (3), art. 483 şi art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că obiectul căii extraordinare de atac a recursului este limitat la analizarea legalităţii hotărârii de fond, în raport de pretenţiile din cererea de chemare în judecată şi de apărările evocate în faţa acesteia, în recurs neputând fi schimbată calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi.
În orice caz, aşa cum rezultă din considerentele deciziei contestate în cauză, chiar recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor face menţiunea la pagina 1 din decizie că dosarul de daună a fost reluat pe flux "în vederea reanalizării cererii de plată nr. x/12.12.2016, pe fondul pretenţiilor solicitate de S.C. A. S.A."
Pe cale de consecinţă, instanţa de control judiciar reţine că motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată. Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor susţinerilor formulate de acestea.
Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:
"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."
Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care aceasta a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil, inclusiv prin raportare la prevederile art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, respectiv art. 3 şi art. 6 din C. proc. civ.
În concluzie, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reţinută niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sens în care apreciază nefondate susţinerile recurentului privind incidenţa unui astfel de motiv de casare.
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.
Astfel, la data de 03 iunie 2016 s-a produs un accident de circulaţie în care au fost implicate autovehiculul cu nr. de înmatriculare x, care tracta semiremorca cu nr. x şi avea încheiată poliţa de asigurare RCA la B. şi autovehiculul cu nr. de înmatriculare x, care avea încheiată o poliţă de asigurare facultativă la societatea A..
În temeiul poliţei de asigurare facultativă, reclamanta a achitat persoanei asigurate contravaloarea daunei produse autovehiculului cu nr. de înmatriculare x în sumă de 152.979,29 RON.
Urmare a deschiderii procedurii falimentului faţă de B., reclamanta s-a adresat Fondului de Garantare a Asiguraţilor cu o cerere de plată prin care a solicitat achitarea sumei de 152.979,29 RON, suma plătită asiguratului casco.
Pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a soluţionat cererea prin Decizia nr. 43046 din 08 septembrie 2021 prin care a dispus respingerea cererii de plată, motivat de faptul că, în raport de dispoziţiile art. 45 din Norma ASF nr. 23/2014 şi de documentele existente, nu rezultă persoana răspunzătoare de producerea accidentului de circulaţie şi, implicit, nici vinovăţia conducătorului autovehiculului asigurat RCA la B.., soluţie infirmată de instanţa de fond, care a anulat Decizia nr. 43046/08.09.2021 şi a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor să plătească reclamantei despăgubirea solicitată prin cererea de plată.
Această concluzie este corectă, fiind însuşită şi de către instanţa de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a cadrului normativ incident în cauză.
Criticile recurentului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor cu privire la greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 45 din Norma ASF nr. 23/2014, sunt nefondate.
Potrivit art. 45 din Norma ASF nr. 23/2014: "Stabilirea despăgubirilor se poate face în cazurile în care, din documentele existente în dosarul de daună - constatare amiabilă de accident, acte eliberate de persoanele care au competenţe să constate accidentele de vehicule, înştiinţare, procesul-verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurător sau alte mijloace de probă - rezultă răspunderea civilă a proprietarului sau a conducătorului vehiculului asigurat în producerea pagubei, iar persoana păgubită face dovada prejudiciului suferit."
Or, reclamanta a depus Adresa nr. x din 05 iulie 2016, emisă de Poliţia Oraşului Haţeg, din cuprinsul căreia reies cauzele şi împrejurările producerii accidentului respectiv faptul că autovehiculul asigurat RCA la B. a intrat în coliziune frontală cu autovehiculul asigurat casco de reclamantă. De asemenea din cuprinsul acestei adrese reieşea că în cauză s-a întocmit dosarul de cercetare penală nr. 538/P/2016 în care au fost efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Aşa cum în mod corect a reţinut şi judecătorul fondului, această adresă emisă de Poliţia Oraşului Haţeg reprezintă un act eliberat de persoanele care au competenţe să constate accidentele de vehicule în accepţiunea art. 45 din Norma ASF nr. 23/2014.
Totodată, reclamanta a depus şi încheierea penală nr. 50/CP/2019 din 11 decembrie 2019 a Judecătoriei Haţeg, pronunţată în dosarul penal nr. x/2019, prin care s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. x/2016 cu privire la inculpatul C. (persoana care a condus autovehiculul asigurat RCA de B.), cu menţiunea că Fondul de Garantare a Asiguraţilor a avut calitatea de parte atât în dosarul x/2019, cât şi în dosarul nr. x/2019, poziţie procesuală care i-a permis accesul la informaţii relevante privind dinamica producerii evenimentului rutier.
Prin urmare, în mod corect a concluzionat judecătorul fondului că pârâtul avea la dispoziţie suficiente elemente care să configureze responsabilitatea persoanei care a condus autovehiculul asigurat RCA pentru producerea accidentului rutier.
Nu în ultimul rând, la soluţionarea cauzei nu putea fi ignorat faptul că aspectul vinovăţiei producerii accidentului rutier a fost stabilit între timp cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa penală nr. 77/12.05.2023, pronunţată de Judecătoria Haţeg, definitivă prin decizia penală nr. 943/05.12.2023 a Curţii de Apel Alba Iulia.
De altfel, instanţa de control judiciar reţine că, deşi prin încheierea din data de 14 ianuarie 2022 instanţa de fond a dispus suspendarea judecării cauzei, în condiţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. x/2019 al Judecătoriei Haţeg, reţinând că în cadrul acestui dosar urmează a fi stabilite elemente esenţiale care sunt relevante inclusiv în ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a cererii de plată, respectiv vinovăţia pentru producerea pagubelor, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu a înţeles să formuleze recurs împotriva acesteia.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motivele de casare a sentinţei prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 759 din 10 mai 2024 ale Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX- a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 759 din 10 mai 2024 ale Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX- a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 20 martie 2025.