Şedinţa publică din data de 30 aprilie 2025
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Contestaţii Electorale, la 22.04.2025, sub nr. x/2025, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Biroul Electoral Central, a solicitat anularea Deciziei nr. 406D/15.04.2025 privind admiterea plângerii înregistrată cu nr. x/14.04.2025 şi, pe cale de consecinţă, respingerea plângerii.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 117 din 23 aprilie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Contestaţii Electorale, a fost respinsă cererea, ca nefondată.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea contestaţiei şi, pe cale de consecinţă, anularea Deciziei BEC nr. 406D/15.04.2025.
O primă critică a hotărârii recurate, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este întemeiată pe împrejurarea că recurentul poate exprima opinii politice cu titlu personal, conform Regulamentului UE nr. 2024/900, ca o expresie a dreptului la libera exprimare, garantat de art. 11 din Carta.
Sub un prim aspect, recurentul a susţinut că instanţa de fond, aplicând greşit normele de drept material, respectiv dispoziţiile art. 16 alin. (1)-(3) din O.U.G. nr. 1/2025 şi Regulamentul UE nr. 2024/900 privind publicitatea politică, a apreciat că aceste norme reprezintă, în orice condiţii, ingerinţe în dreptul la liberă exprimare.
În acest sens, a arătat că, contrar celor reţinute de judecătorul fondului, considerentele (30), (49) şi (50) ale Regulamentului UE nr. 2024/900 privind publicitatea politică, dau prevalenţă dreptului la liberă exprimare a opiniilor politice, exprimate cu titlu personal, ca o manifestare specială a dreptului la liberă exprimare, neconstituind publicitate politică.
Or, în speţă, recurentul a exprimat o opinie politică cu titlu personal, ce nu ar trebui să intre sub incidenţa Regulamentului, având în vedere că pentru exprimarea acesteia nu s-a prevăzut o remuneraţie specifică din partea unor terţi, inclusiv prestaţii în natură, sau în legătură cu exprimarea opiniei respective şi nu s-a făcut dovada unui mandat din partea partidului.
Prin decizia BEC, nu s-a reţinut încălcarea obligaţiei de etichetare a conţinutului publicitar, ci doar interdicţia susţinerii de către un membru de partid, a altui candidat decât cel propus de partid.
Opinia exprimată de recurent se încadrează în sfera de opinie politică exprimată cu titlu personal, protejată de articolul 11 din Carta, care include dreptul unei persoane de a avea opinii politice, de a primi şi de a transmite informaţii politice şi de a împărtăşi idei politice, astfel cum se reţine în considerentul 49 din Regulament, însă instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a normelor de drept material indicate, considerand în mod nelegal că nicio opinie politică nu poate fi exprimată cu titlu personal de către recurent.
Hotărârea primei instanţe a fost criticată de recurent şi din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., respectiv când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.
Referitor la această critică, recurentul a susţinut că, astfel cum s-a pronunţat în mai multe cazuri CCR, instanţele judecătoreşti nu sunt legitimate să exercite funcţia de înfăptuire a justiţiei în ceea ce priveşte actele de încălcare a disciplinei interne din cadrul partidelor politice, deoarece răspunderea în materie nu este reglementată prin norme juridice de drept comun, ci prin norme de deontologie proprii; instanţele judecătoreşti nu au competenţa de a cenzura hotărârile organelor de aşa-numita "jurisdicţie internă" a partidelor, hotărâri care au caracter de acte politice.
Astfel, instanţa de judecată nu poate impune recurentului, prin cenzurarea exprimării publice a acestuia, respectarea prevederilor statutare a partidului din care acesta face parte şi nici susţinerea candidatului partidului din care acesta face parte.
Conform art. 8 alin. (6) din Legea nr. 14/2003, dobândirea sau pierderea calităţii de membru al unui partid politic nu creează privilegii sau restrângeri în exercitarea drepturilor cetăţeneşti, însă, cu toate acestea, apartenenţa recurentului la un partid politic a condus la îngrădirea de către BEC şi de către instanţa de fond a unor drepturi fundamentale al acestuia.
În mod nelegal, judecătorul fondului a reţinut că atât partidul B., cât şi membrii acestuia, aveau obligaţia de a susţine, în cadrul campaniei electorale, candidatul propriu şi nu un alt candidat independent, sub acest aspect, instanţa făcând o aplicare greşită a prevederilor legale din Legea nr. 370/2004, cu privire la ceea ce înseamnă propunere de candidatură şi ceea ce înseamnă susţinere-exprimare de opinie politică.
O altă critică adusă hotărârii recurate, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează aplicarea greşită a prevederilor art. 3 pct. 4 lit. d) din Regulamentul (UE) nr. 900/2024.
În acest sens, recurentul a arătat că, în mod greşit, prima instanţă a reţinut calitatea sa de actor politic, având în vedere că nu deţine calitatea de deputat, ci este un simplu membru al partidului B..
Într-adevăr, recurentul a deţinut două mandate de deputat, însă, la data postării, nu mai avea această calitate, iar prevederile legale sus menţionate sunt clare în sensul existenţei unui mandat în exercitare.
Or, actorii politici activi sunt, în principal, cei care deţin funcţii în exerciţiu la momentul declaraţiei (aşa cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi din interpretările Comisiei de la Veneţia).
Acceptarea interpretării date de prima instanţă ar conduce la o limitare inacceptabilă a drepturilor membrilor de partid, care ar ajunge să aibă mai puţine libertăţi decât cetăţenii obişnuiţi, iar postarea recurentului reprezintă o simplă declaraţie, fară să fi folosit tehnici de multiplicare şi disemninare a mesajului pentru a se considera că a urmărit un scop electoral.
În continuare, recurentul a susţinut că, în mod greşit, prima instanţa a apreciat conţinutul mesajului reclamat a fi un material de publicitate politică şi un îndemn direct către alegătorii partidului B. să îl voteze pe candidatul C., întrucât, din analiza textului rezultă că nu există niciun îndemn de a-l vota pe acest candidat. De asemenea, în mod greşit, s-a reţinut că recurentul a folosit însemnele partidului şi că s-a exprimat în numele partidului.
Referitor la acest aspect, recurentul a arătat că menţionarea apartenenţei la un partid în discursuri sau declaraţii nu implică automat o reprezentare oficială şi, în lipsa unui mandat formal sau a unui consimţământ expres al conducerii partidului, afirmaţiile unui membru rămân afirmaţii personale, acest mandat neputând fi prezumat.
Declaraţia reclamată nu reprezintă o comunicare oficială a partidului, ci o opinie personală cu caracter politic. Invocarea numelui partidului în acest context este o libertate de exprimare politică care nu echivalează cu poziţia instituţională a B..
Astfel, concluzia instanţei de fond referitoare la faptul că, prin invocarea de către recurent a partidului B., afirmaţiile acestuia se transforma în opinia partidului, este excesivă şi fără fundament legal, BEC extrapolând în mod nepermis o declaraţie personală la întreagă formaţiune politică.
Recurentul a criticat hotărârea atacată şi din perspectiva încălcării dreptului fundamental la liberă exprimare şi la libertatea conştiinţei.
Referitor la această critică, recurentul a arătat că decizia BEC contestată nu respectă principiul proporţionalităţii, întrucât nu are un temei legal clar, nu este necesară pentru protejarea unui interes public major şi aduce o atingere vădit disproporţionată libertăţii de exprimare.
Cu toate acestea, prima instanţă nu a arătat, în concret, în ce mod declaraţiile recurentului reprezintă un atac asupra democraţiei şi nu a arătat ce valori a încălcat, în raport de prevederile legale reţinute.
Orice ingerinţă în libertatea de exprimare trebuie să treacă testul triplu din art. 10 para. 2 CEDO: să fie "prevăzută de lege", să urmărească un "scop legitim" şi să fie "necesară într-o societate democratică", or, în speţă, nici intimatul, nici judecătorul fondului nu au demonstrat existenţa acestei nevoi sociale imperioase, ci au acţionat pe bază de prezumţii speculative.
Expunând conţinutul art. 29 şi art. 30 din Constituţia României, al art. 10 din Convenţia europeana a drepturilor omului şi al art. 11 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, recurentul a arătat că libertatea de exprimare reprezintă unul dintre drepturile fundamentale cu cele mai puternice garanţii constituţionale, precum şi cu o sferă deosebit de largă de aplicare, iar în lipsa garantării libertăţii de exprimare în spaţiul online de către politicieni în perioada campaniei electorale, s-ar ajunge la o cenzură specifică regimurilor dictatoriale.
Or, tocmai libera circulaţie a opiniilor şi ideilor politice, mai ales în perioada campaniilor electorale, reprezintă una dintre garanţiile fundamentale ale unei democraţii funcţionale, în care spiritul civic şi opţiunile politice se formează natural, mai ales prin interacţiunile sociale din spaţiul public, fie el online sau offline.
Sub acest aspect, este de notorietate faptul că, în campaniile electorale, limitele libertăţii de exprimare la nivel politic sunt subliniate în mod constant în jurisprudenţa CEDO, în sensul că opiniile politice exprimate pot avea inclusiv un caracter şocant sau iritabil.
În cadrul jurisprudenţei Curţii, a fost reţinut faptul că statele membre au obligaţia de a garanta un "sistem eficient de protecţie a autorilor sau a jurnaliştilor, un mediu favorabil participării la dezbateri publice a tuturor persoanelor în cauză, care să le permită să îşi exprime opiniile şi ideile fară teama, chiar daca acestea contravin celor aparate de autorităţile oficiale sau de o parte semnificativa a opiniei publice ori sunt chiar iritante sau şocante pentru acestea din urma" (Dink împotrivă Turciei, pct. 137; Khadija Ismayilova împotrivă Azerbaidjanului, pct. 158).
De asemenea, "existenţa unei legislaţii care reprima în termeni foarte generali anumite exprimări de opinie, astfel încât potenţialii autori să îşi impună autocenzura, poate să constituie o ingerinţă în libertatea de exprimare." (pct. 54; Altug Taner Akçam împotrivă Turciei, pct. 68-83).
Libertatea de exprimare nu vizează doar informaţiile sau ideile primite favorabil ori considerate a fi inofensive sau indiferente, ci şi pe cele care ofensează, şochează sau incomodează statul ori orice parte a populaţiei. Acestea sunt cerinţele pluralismului, toleranţei şi înţelegerii, fără de care nu poate exista o societate democratică.
Libertatea de exprimare are o importanţă specială pentru politicieni sau pentru persoanele alese ca reprezentanţi ai unui electorat, care trebuie să atragă atenţia asupra preocupărilor lor. (cauza Castells împotrivă Spaniei, nr. 11798/85, 23 aprilie 1992).
Recurentul a mai susţinut că, în situaţii similare, BEC a apreciat că alţi actori politici au publicat materiale publicitare politice ce se încadrează în limitele libertăţii de exprimare, însă, prima instanţă a refuzat să aprecieze asupra nelegalităţii deciziei BEC prin raportare la acestea.
4. Apărările intimatului
Prin întâmpinarea depusă iniţial, după comunicarea declaraţiei de recurs, intimatul-pârât Biroul Electoral Central a invocat excepţia nemotivării în termen a recursului, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Urmare transmiterii motivelor de recurs formulate de recurent, intimatul-pârât a formulat o a doua întâmpinare, prin care a solicitat, de asemenea, respingerea recursului, ca nefondat.
5. Alte aspecte
Astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii, Înalta Curte a luat act de faptul că excepţia nulităţii recursului, invocată de către intimatul-pârât, a rămas fără obiect.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Din contextul factual incident cauzei pendinte rezultă că, prin Decizia nr. 406D/15.04.2025, a fost admisă plângerea înregistrată la Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2025, sub nr. x/14.04.2025 în ceea ce priveşte materialul publicat pe platforma online foarte mare D. de către utilizatorul cu numele/indicativul A. – https://www.x.com/ la adresa URL https://x.com/, dispunându-se eliminarea de către D. din Irlanda, furnizorul serviciului de platformă online D., a materialelor publicate pe platforma online foarte mare D. de utilizatorul cu numele/indicativul A.-https://www.x.com/ la adresa URL https://D..com/ şi a tuturor materialelor conexe acestora.
Decizia atacată a mai arătat că materialele conexe materialelor cu conţinut ilegal reprezintă: a) orice materiale scrise/audio/video/imagini care constituie o încărcare, redifuzare sau redistribuire, în mod integral sau parţial, pe platforma D., de către alţi utilizatori ai platformei, a materialelor cu conţinut ilegal eliminate prin prezentul ordin; b) orice materiale scrise/audio/video/imagine care constituie o nouă încărcare, redifuzare sau redistribuire, în mod integral sau parţial, pe platforma menţionată, de către utilizatorul care a publicat materialele indicate la art. 1 sau de către alţi utilizatori ai platformei, a materialelor cu conţinut ilegal eliminate prin prezentul ordin.
Instanţa de contencios administrativ a fost învestită de recurentul-reclamant A. cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 406D/15.04.2025 privind admiterea plângerii înregistrată cu nr. x/14.04.2025 şi, pe cale de consecinţă, respingerea plângerii.
Prin sentinţa recurată, cererea reclamantului a fost respinsă, recurentul-reclamant formulând critici de nelegalitate încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi pct. 8 din C. proc. civ., pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.
2. Cadrul normativ aplicabil cauzei
Pentru a răspunde criticilor de nelegalitate formulate de recurentul-reclamant A., Înalta Curte consideră necesar a reda cadrul legislativ în conformitate cu care Biroul Electoral Central a emis decizia contestată în cauză.
În ceea ce priveşte calitatea de actor politic, dispoziţiile art. 3 pct. 4 din Regulamentul UE nr. 900/2024 statuează că: "actor politic" înseamnă oricare dintre următoarele:
(a) un partid politic în sensul definiţiei de la articolul 2 punctul 1 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1141/2014 sau o entitate legată direct sau indirect de sfera de activitate a unui astfel de partid politic;
(b) o alianţă politică în sensul definiţiei de la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1141/2014;
(c) un partid politic european în sensul definiţiei de la articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1141/2014;
(d) un candidat la orice mandat electiv sau deţinătorul unui mandat electiv, de la nivelul Uniunii sau de la nivel naţional, regional şi local sau la oricare dintre funcţiile de conducere din cadrul unui partid politic;
(e) un membru din cadrul instituţiilor Uniunii, cu excepţia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, a Băncii Centrale Europene şi a Curţii de Conturi, sau din cadrul administraţiei unui stat membru de la nivel naţional, regional sau local;
(f) o organizaţie de campanie politică cu sau fără personalitate juridică, înfiinţată exclusiv în scopul de a influenţa rezultatul unui scrutin sau al unui referendum;
(g) orice persoană fizică sau juridică care reprezintă sau acţionează în numele oricăreia dintre persoanele sau organizaţiile menţionate la literele (a)-(f) şi care promovează obiectivele politice ale oricăreia dintre aceste persoane sau organizaţii.
Potrivit art. 16 din O.U.G. nr. 1/2025 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2025 şi alegerilor locale parţiale din anul 2025:
"(1) La alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025, definiţiile prevăzute de art. 3 din Regulamentul (UE) 2024/900 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 martie 2024 privind transparenţa şi vizarea unui public-ţintă în publicitatea politică se aplică în mod corespunzător.
(2) Pe durata campaniei electorale a alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2025, actorii politici, în sensul art. 3 pct. 4 din Regulamentul (UE) 2024/900, asigură publicarea, împreună cu fiecare material publicitar politic, a următoarelor informaţii:
a) o indicaţie că este vorba de un material publicitar politic;
b) identitatea sponsorului materialului publicitar politic, respectiv numele, adresa de e-mail şi, dacă este publică, adresa poştală, iar în cazul în care sponsorul nu este o persoană fizică, adresa la care acesta îşi are sediul;
c) după caz, o menţiune că materialul publicitar politic a făcut obiectul unor tehnici de vizare a unui public-ţintă sau de distribuire a materialelor publicitare, în sensul art. 3 pct. 11 şi 12 din Regulamentul (UE) 2024/900;
d) o menţiune că sumele cheltuite pentru pregătirea, plasarea, promovarea, publicarea, distribuirea sau difuzarea materialului publicitar politic provin exclusiv din sursele permise de Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
e) după caz, o menţiune că materialul publicitar politic a făcut obiectul unei promovări electorale sau al unei promovări electorale plătite.
(3) Dispoziţiile alin. (2) se aplică şi pentru orice promovare, distribuire, postare sau editare a unor materiale publicitare politice de către actorii politici, în sensul art. 3 pct. 4 din Regulamentul (UE) 2024/900, pe platforme online în sensul prevăzut de art. 3 lit. i) din Regulamentul (UE) 2022/2.065 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 octombrie 2022 privind o piaţă unică pentru serviciile digitale şi de modificare a Directivei 2000/31/CE (Regulamentul privind serviciile digitale), pe platforme online foarte mari în sensul prevăzut de art. 3 pct. 8 din Regulamentul (UE) 2024/900, motoare de căutare online în sensul prevăzut de art. 3 lit. j) din Regulamentul (UE) 2022/2.065 sau alte reţele de socializare.
(…)
(5) În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025, este considerat material publicitar politic orice material scris, online, audio sau video, utilizat în campania electorală, care îndeamnă alegătorii în mod direct sau indirect să aleagă sau să nu aleagă, să voteze sau să nu voteze pentru un candidat independent sau pentru un candidat al unui partid politic clar identificat."
Potrivit art. 36 alin. (7) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale "Este considerat material de propagandă electorală orice material scris, audio sau video, care îndeplineşte următoarele condiţii:
a) se referă în mod direct la un candidat sau partid politic care participă la alegeri sau referendum, clar identificat;
b) este utilizat în perioada campaniei electorale, stabilită potrivit legilor privitoare la organizarea alegerilor;
c) are obiectiv electoral şi se adresează publicului larg;
d) depăşeşte limitele activităţii jurnalistice de informare a publicului."
Art. 1 alin. (1) din Hotărârea AEP nr. 9/2025 privind modul de promovare, distribuire, publicare sau editare a materialelor publicitare politice utilizate în campania electorală la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025, prevede că: " În înţelesul art. 16 alin. (1) - (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2025 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2025 şi alegerilor locale parţiale din anul 2025, precum şi al prezentei hotărâri, pe durata campaniei electorale a alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2025, pentru ca un material să fie considerat material publicitar politic, acesta trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii: a) să fie pregătit, editat, prelucrat, plasat, promovat, publicat, distribuit şi/sau difuzat în campania electorală de către un actor politic; b) să fie un material scris, tipărit, audio, video sau o imagine, indiferent de mediul de diseminare; c) să îndemne alegătorii în mod direct sau indirect să aleagă sau să nu aleagă, să voteze sau să nu voteze un candidat independent sau un candidat al unui partid politic, al unei alianţe politice, organizaţii a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale sau al unei alianţe electorale, clar identificat."
3. Analiza motivelor de casare
Criticile întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. sunt nefondate, urmând a fi respinse.
În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurentul a susţinut, în esenţă, că instanţa de judecată nu îi poate impune, prin cenzurarea exprimării publice, respectarea prevederilor statutare a partidului din care face parte şi nici susţinerea candidatului partidului al cărui membru este.
Totodată, judecătorul fondului a făcut o aplicare greşită a prevederilor legale din Legea nr. 370/2004, cu privire la ceea ce înseamnă propunere de candidatură şi ceea ce înseamnă susţinere-exprimare de opinie politică, reţinând că atât partidul B., cât şi membrii acestuia, aveau obligaţia de a susţine, în cadrul campaniei electorale, candidatul propriu şi nu un alt candidat independent.
Înalta Curte reţine că, în dreptul procesual civil, depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti poate fi considerat şi ca exces de putere ce derivă din principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat şi vizează imixtiunea instanţelor judecătoreşti în domeniul atribuţiilor puterii legislative sau executive.
Excesul de putere semnifică încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, prin imixtiunea instanţelor judecătoreşti fie în atribuţiile puterii legislative sau executive, fie în domenii excluse puterii judecătoreşti. De asemenea, prin exces de putere se încalcă ordinea constituţională şi interesul public, instanţa judecătorească exercitând funcţiile puterii judecătoreşti peste limitele statornicite prin Constituţie. În plus, este de observat că depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti vizează nerespectarea unor competenţe jurisdicţionale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor.
Aminteşte, însă, Înalta Curte cadrul legal incident speţei, Biroul Electoral Central având calitatea de autoritate naţională relevantă, în sensul art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/2024 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2022/2.065 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 octombrie 2022 privind o piaţă unică pentru serviciile digitale şi de modificare a Directivei 2000/31/CE (Regulamentul privind serviciile digitale), precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 365/2002 privind comerţul electronic, potrivit dispoziţiilor art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2025.
Potrivit art. 17 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2025, deciziile Biroului Electoral Central prin care sunt admise plângerile privind la campania electorală prin intermediul platformelor online foarte mari, în sensul prevăzut de art. 3 pct. 8 din Regulamentul (UE) 2024/900, reprezintă ordine de a acţiona împotriva conţinutului ilegal în sensul art. 9 din Regulamentul (UE) 2022/2.065, iar potrivit alin. (8) deciziile Biroului Electoral Central pot fi contestate la Curtea de Apel Bucureşti.
Or, faţă de obiectul concret al cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reţine că prima instanţă nu a realizat o imixtiune în organizarea internă a unui partid politic, ci a soluţionat o contestaţie întemeiată pe dispoziţiile art. 17 alin. (8) din O.U.G. nr. 1/2025, aspect ce nu poate fi, însă, considerat o încălcare a atribuţiilor puterii judecătoreşti.
Se constată că atât decizia atacată, cât şi sentinţa pronunţată de curtea de apel se încadrează în cadrul legal amintit, dispoziţiile legale, chiar dacă prezintă elemente de noutate fiind atât accesibile cât şi previzibile pentru reclamant.
Astfel, în raport cu argumentele recurentului, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., în sensul explicitat mai sus, recurentul invocând, în fapt, încălcarea cadrului normativ incident în materie, respectiv dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi art. 29 alin. (4) din Legea nr. 370/2004, pct. 38 din Programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2025, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 17/2025, critici care se circumscriu, însă, prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce urmează a fi analizat.
Analizând sentinţa de fond din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum şi prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, acest text de lege se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute greşit în raport de exigenţele textului de lege.
În cauza de faţă, aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.
Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că Decizia Biroului Electoral Central a vizat materialele publicate pe pagina oficială a recurentului pe platforma D., acesta deţinând anterior două mandate de deputat, ales pe listele formaţiunii B., actualmente membru al partidului, constatându-se că acestea au reprezentat materiale publicitare politice în sensul art. 16 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2025, efectuate de către un actor politic, astfel cum este acesta definit la art. 3 pct. 4 lit. d) din Regulamentul 2024/900, conţinând un îndemn direct de a vota alt candidat decât cel înscris de către partidul B.. în competiţia electorală pentru alegerea Preşedintelui României.
Recurentul-reclamant, fiind nemulţumit de modul în care prima instanţă a soluţionat contestaţia, a formulat critici de nelegalitate, reiterând motivele susţinute la fondul cauzei.
În analiza criticilor de nelegalitate subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în acord cu judecătorul fondului, instanţa de control judiciar apreciază a fi necesar a se stabili dacă calitatea de actor politic a recurentului-reclamant a fost reţinută în mod corect şi dacă postările în discuţie au natura unor materiale publicitare politice.
Examinând, într-o primă etapă, criticile recurentului referitoare la reţinerea eronată a calităţii sale de actor politic, Înalta Curte constată, din contextul factual incident cauzei, că, prin decizia BEC, calitatea recurentului-reclamant de "actor politic" a fost reţinută prin raportare la dispoziţiile art. 3 pct. 4 lit. d) din Regulamentul (UE) 2024/900 potrivit cărora "actor politic" înseamnă oricare dintre următoarele: (...) d) un candidat la orice mandat electiv sau deţinătorul unui mandat electiv, de la nivelul Uniunii sau de la nivel naţional, regional şi local sau la oricare dintre funcţiile de conducere din cadrul unui partid politic;".
Criticile recurentului-reclamant, conform cărora nu sunt incidente prevederile art. 3 pct. 4 lit. d) din Regulament, întrucât acestea se referă la un mandat în exercitare, iar recurentul nu deţine calitatea de deputat, ci este un simplu membru al partidului, nu pot fi primite.
Înalta Curte observă că recurentul a avut 2 mandate de deputat în circumscripţia electorală nr. 5 Bihor atât în legislatura 2016 – 2020, cât şi în legislatura 2020 – 2024, aspect necontestat de parte, iar, în prezent, deşi nu mai deţine calitatea de parlamentar, este în continuare membru al partidului B..
Or, în raport de aceste repere, deşi sunt corecte argumentele recurentului – reclamant privind menţionarea greşită, în cuprinsul deciziei BEC, a exercitării, în prezent, de către acesta, a unui mandat de deputat al României din partea unei formaţiuni politice, ele nu sunt suficiente spre a genera reformarea hotărârii atacate, întrucât, din analiza dispoziţiilor art. 3 pct. 4 lit. d) din Regulamentul (UE) 2024/900, rezultă că textul de lege nu prevede nicio condiţie ca acesta să se afle în exercitarea efectivă a mandatului pentru a i se putea reţine calitatea de "actor politic, fiind suficient ca persoana în cauză să deţină cel puţin un mandat electiv, condiţie îndeplinită în cauză.
Prin urmare, în mod corect, a fost reţinută calitatea de "actor politic" a recurentului-reclamant în raport cu prevederile art. 3 pct. 4 lit. d) din Regulamentul (UE) 2024/900.
În ceea ce priveşte încadrarea postării ca reprezentând material publicitar politic, recurentul-reclamant a criticat hotărârea fondului susţinând, în esenţă, că postarea sa nu conţine un îndemn explicit de a vota un candidat, că nu a folosit însemnele partidului şi nici nu s-a exprimat în numele acestuia, precum şi faptul că, în materialul analizat, a exprimat o opinie politică cu titlu personal.
Totodată, recurentul-reclamant a invocat şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi art. 29 alin. (4) din Legea nr. 370/2004, pct. 38 din Programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2025, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 17/2025, prima instanţă reţinând, în mod nelegal, că atât partidul B., cât şi membrii acestuia, aveau obligaţia de a susţine, în cadrul campaniei electorale, candidatul propriu, şi nu un alt candidat independent.
Referitor la argumentele recurentului-reclamant privind faptul că postarea sa nu conţine un îndemn explicit de a vota un candidat, Înalta Curte reţine că potrivit art. 16 alin. (5) din O.U.G. nr. 1/2025, "În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025, este considerat material publicitar politic orice material scris, online, audio sau video, utilizat în campania electorală, care îndeamnă alegătorii în mod direct sau indirect să aleagă sau să nu aleagă, să voteze sau să nu voteze pentru un candidat independent sau pentru un candidat al unui partid politic clar identificat."
Astfel, contrar celor susţinute de recurent, din analiza afirmaţiilor făcute de acesta în cadrul mesajului video: "(...) B. e un partid reformist, care promovează ştiinţa şi educaţia. Iar ştiinţa, cât poate fi ea de exactă, ne arată că valul reformist e azi la C.. (...) C. e şansa noastră la o opţiune pentru România modernă şi europeană pe care ne-o dorim; o Românie cât mai onestă şi mai prosperă.", Înalta Curte constată că mesajul video publicat de reclamant pe platforma D. reprezintă un îndemn către alegătorii partidului B. de a vota alt candidat decât cel înscris de către partidul B.. în competiţia electorală pentru alegerea Preşedintelui României, şi, prin urmare, în mod corect, judecătorul fondului a apreciat că reprezintă un material publicitar politic în sensul art. 16 alin. (1) – (3) şi alin. (5) din O.U.G. nr. 1/2025 şi al art. 36 alin. (7) din Legea nr. 334/2006.
Instanţa de control judiciar constată a fi nefondate şi criticile recurentului referitoare la aplicarea greşită de către prima instanţă a prevederilor Legii nr. 370/2004, respectiv a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi art. 29 alin. (4) din Legea nr. 370/2004, pct. 38 din Programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2025, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 17/2025.
Recurentul-reclamant a susţinut că prima instanţă, în mod nelegal, a reţinut că atât partidul B., cât şi membrii acestuia, aveau obligaţia de a susţine, în cadrul campaniei electorale, candidatul propriu, şi nu un alt candidat independent.
Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 370/2004 "La alegerile pentru Preşedintele României se pot prezenta candidaţi propuşi de partide politice sau alianţe politice, constituite potrivit Legii partidelor politice nr. 14/2003, cu completările ulterioare, precum şi candidaţi independenţi. Partidele şi alianţele politice pot propune numai câte un singur candidat. Partidele membre ale unei alianţe politice care propune un candidat nu pot propune şi candidaţi în mod separat.", iar conform art. 29 alin. (4) din acelaşi act normativ "Candidaţii pot renunţa la candidaturi până la data rămânerii definitive a candidaturilor. În acest scop, aceştia declară în scris pe propria răspundere că renunţă la candidatură. Declaraţia se depune la Biroul Electoral Central."
Pct. 38 din Hotărârea Guvernului nr. 17/2025 privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea Preşedintelui României în anul 2025, prevede că renunţarea la candidatură poate avea loc până la data rămânerii definitive a candidaturilor, cel mai târziu la data de 19 martie 2025.
Înalta Curte constată că, la momentul publicării materialelor publicitare politice, partidul B. avea un candidat propriu la alegerile prezidenţiale din anul 2025, în persoana doamnei E., iar la dosarul cauzei nu există dovezi că până la 19.03.2025 ar fi operat o renunţare la candidatură.
Aşa fiind, în mod corect, judecătorul fondului a reţinut că, atât partidul B., cât şi membrii acestuia, aveau obligaţia de a susţine, în cadrul campaniei electorale, candidatul propriu şi nu un alt candidat independent, materialul publicat fiind considerat că reprezintă conţinut ilegal pentru că încalcă prevederile art. 4 alin. (1) şi ale art. 29 alin. (4) din Legea nr. 370/2004.
Examinând argumentele recurentului referitoare la faptul că, în materialul analizat, nu a folosit însemnele partidului şi nu s-a exprimat în numele acestuia, ci a exprimat o opinie politică cu titlu personal, Înalta Curte reţine că, în cuprinsul postării, recurentul face următoarele afirmaţii "Voi aţi auzit de trădătorii şi puciştii de la B.? (...) Eu va spun că B. nu este un partid de trădători, iar colegii mei nu sunt pucişti. (...) Pentru că loialitatea lor şi a partidului este exact acolo unde trebuie şi unde a fost de fiecare dată, chit că a însemnat să ne sacrificăm imaginea sau să trezim nemultumiri între susţinătorii noştri. Loialitatea noastră ... organizatia pe care o construim de 9 ani. B. nu este un cult religios . . . . . . . . . .B. e un partid reformist, care promoveaza stiinta si educatia. (...)".
De asemenea, în video-ul în discuţie a fost aplicat numele recurentului în colţul din stânga sus, fiind utilizat atât font-ul, cât şi anumite simboluri specifice partidului din care face parte.
Având în vedere cele expuse, Înalta Curte constată că, în mod evident, recurentul nu vorbeşte în nume propriu, ci în numele formaţiunii politice din care face parte şi, prin urmare, nu pot fi primite nici criticile conform cărora mesajul publicat are natura unei opinii politice personale, protejată de articolul 11 din Carta, recurentul fiind un reprezentant, în fapt, al partidului B..
Faţă de aceste aspecte, nici criticile privind cenzurarea, în mod nelegal, a opiniilor politice ale recurentului, nu pot fi primite.
În continuare, analizând criticile prin care recurentul – reclamant clamează, în esenţă, o interpretare restrictivă, realizată de autoritatea părâtă şi de căre instanţa de fond, a cadrului normativ din perspectiva libertăţii de exprimare, cu încălcarea, în opinia recurentului, a drepturilor sale constituţionale, apreciindu-se că s-ar institui o cenzură directă asupra opiniilor sale politice personale, că s-ar genera un efect inhibitor asupra discursului democratic, instanţa de fond eşuând, în percepţia reclamantului, la a realiza un veritabil test de proporţionalitate asupra resticţiei impuse libertăţii de exprimare, cu ignorarea jurisprudenţei CEDO., Înalta Curte le apeciază nefondate.
Conform art. 11 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene "Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a transmite informaţii sau idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere."
Acest drept are aceeaşi întindere şi înţeles precum art. 10 din Convenţia europeană a drepturilor omului (Convenţia EDO). Pe de altă parte, art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Edo, reglementează dreptul la alegeri libere, în condiţiile care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ.
Totodată, art. 30 alin. (1) şi (2) din Constituţia României arată că: "(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. (2) Cenzura de orice fel este interzisă."
Reţine instanţa de control judiciar că alegerile libere şi libertatea de exprimare, în special libertatea dezbaterii politice, alcătuiesc împreună esenţa unei societăţi democratice. Cele două drepturi sunt interconectate şi se susţin reciproc, astfel că este deosebit de important ca în perioada care precedă alegerile, opiniile şi informaţiile de toate felurile să circule liber.
Cu toate acestea, în anumite împrejurări, cele două drepturi pot intra în conflict şi, în perioada care precedă alegerile, se poate aprecia ca necesară impunerea anumitor restricţii, cu scopul de a asigura "libera exprimare a opiniei indivizilor în alegerea legislativului", împrejurare în raport de care curtea a admis că, balansând cele două drepturi, statele membre au o anumită marjă de apreciere, aşa cum au în general cu privire la organizarea sistemului electoral (Hotărârea CEDO din 19 februarie 1998 pronunţată în Cauza Bowman contra Marii Britanii, par. 42-43).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în sensul că internetul a devenit unul dintre principalele mijloace prin care justiţiabilii îşi exercită dreptul la libertatea de exprimare, astfel că ingerinţele în exercitarea acestui drept ar trebui să fie examinate cu deosebită atenţie, întrucât sunt susceptibile să aibă un efect descurajator, care implică un risc de autocenzură. Cu toate acestea, identificarea unui astfel de risc nu trebuie să ascundă existenţa altor pericole pentru exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale (Hotărârea CEDO din 15 mai 2023 pronunţată în Cauza Sanchez contra Franţei, par. 184).
Nu sunt lipsite de relevanţă nici statuările constante ale curţii europene potrivit cărora autorităţile/instanţele naţionale pot înţelege şi aprecia mai bine problemele sociale specifice cu care se confruntă anumite comunităţi sau impactul probabil al anumitor acţiuni cu privire la care sunt chemate să se pronunţe (Hotărârea CEDO din 3 martie 2015 pronunţată în Cauza Recueil of Judgments and Decisions 1996-V şi Maguire împotriva Regatului Unit, par. 54; Hotărârea CEDO din 25 noiembrie 1996 pronunţată în Cauza Wingrove contra Regatului Unit, par. 63). Se impun a se menţiona şi statuările CEDO din Cauza Sukhovetskyy contra Ucrainei (Hotărârea CEDO din 28 martie 2006 pronunţată în Cauza Sukhovetskyy contra Ucrainei, par. 68) prin care, în analiza unor condiţii impuse candidaţilor la alegeri, curtea a subliniat rolul subsidiar al Convenţiei, raportat la faptul că autorităţile naţionale sunt, în principiu, mai bine plasate decât o instanţă internaţională pentru a evalua nevoile şi condiţiile locale. În chestiuni de politică generală, cu privire la care opiniile în cadrul unei societăţi democratice pot diferi în mod rezonabil, rolului decidentului naţional ar trebui să i se acorde o importanţă specială, statele beneficiind de o marjă largă de apreciere în domeniul legislaţiei electorale.
Aminteşte Înalta Curte că dreptul garantat de articolul 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu este unul absolut. Paragraful 2 al art. 10 prevede că exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranta publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informaţiilor confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti. Astfel, restrângerea dreptului la liberă exprimare este permisă în ipoteza în care folosirea libertăţii de exprimare este îndreptată împotriva anumitor valori pe care statul le poate în mod legitim apăra, cu condiţia ca limitarea să fie prevăzută de lege să urmărească cel puţin unul dintre scopurile legitime prevăzute de textul Convenţiei şi să fie necesară, într-o societate democratică, pentru atingerea acelui scop.
Se reţine că prin Hotărârea Curţii Constituţionale a României nr. 32 din 6 decembrie 2024, prin care instanţa de contencios constituţional a anulat întregul proces electoral cu privire la alegerea Preşedintelui României în anul 2024, măsura a fost luată, printre altele, ca urmare a faptului că, în opinia curţii, caracterul liber exprimat al votului a fost încălcat prin faptul că alegătorii au fost dezinformaţi prin intermediul unei campanii electorale în cadrul căreia unul dintre candidaţi a beneficiat de o promovare agresivă, derulată cu eludarea legislaţiei naţionale în domeniul electoral şi prin exploatarea abuzivă a algoritmilor platformelor de social-media. (...)Neregularităţile din campania electorală s-au răsfrânt asupra competitorilor electorali, din moment ce au creat o inegalitate vădită între candidatul care a manipulat tehnologiile digitale şi ceilalţi candidaţi participanţi în procesul electiv. Astfel, expunerea semnificativă a unui candidat a condus la reducerea direct proporţională a expunerii în media online a celorlalţi candidaţi în procesul electoral. Or, utilizarea tehnologiilor digitale şi a inteligenţei artificiale, atât de către candidaţi ori competitori electorali, cât şi de către partide politice, susţinători ori simpatizanţii lor trebuie să fie transparentă pentru a garanta integritatea şi imparţialitatea alegerilor. În caz contrar, alegătorii sunt împiedicaţi să-şi formeze o opinie despre candidaţi şi alternativele electorale sau pot fi induşi în eroare cu privire la identitatea şi calitatea candidatului ori procedurile de vot. Prin urmare, utilizarea într-un proces electoral de către competitorii electorali, inclusiv de către partidele politice, a unor asemenea practici învesteşte autorităţile publice competente, potrivit legii, să verifice, să constate şi, după caz, să sancţioneze astfel de conduite (para. 16 al acestei Hotărâri).
Analizând circumstanţele concrete ale litigiului pendinte prin prisma elementelor indicate supra, se impune a fi evidenţiat faptul că, prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat verificarea legalităţii unei decizii a BEC emise în aplicarea prevederilor art. 17 din O.U.G. nr. 1/2025 în vederea soluţionării plângerilor cu privire la campania electorală prin intermediul platformelor online foarte mari, în sensul art. 3 din Regulamentul (UE) 2024/900, decizie prin care Biroul Electoral Central, analizând mesajele şi activitatea contului vizat, a constatat o încălcare a dispoziţiilor 4 alin. (1) şi art. 29 alin. (4) din Legea nr. 370/2008, raportat şi la pct. 38 din H.G. nr. 17/2025, potrivit cărora un partid politic poate propune un singur candidat pentru funcţia de Preşedinte al României, iar renunţarea la candidatură poate interveni cel mai târziu până la data de 19.03.2025.
Cum la momentul publicării materialelor publicitare politice, partidul B. avea un candidat propriu la alegerile prezidenţiale din anul 2024, în persoana doamnei E., iar până la data de 19.03.2025 nu a operat o renunţare la candidatură, s-a reţinut că reclamantul, care a acţionat în numele formaţiunii politice din care face parte, respectiv partidul B., nu poate promova prin platformele online foarte mari mesajul potrivit căruia partidul B.. susţine candidatul menţionat în material iar nu cadidatul oficial.
Reţine Înalta Curte că decizia contestată a dispus eliminarea de pe platforma D. a mesajelor care conţin îndemnuri directe de a vota un anumit candidat, mesaje exprimate în numele unei formaţiuni politice şi care ţinteau electoratul acelei formaţiuni, iar nu exprimări a unor opinii politice cu caracter personal sau dezbateri publice, astfel cum susţine recurentul.
Repere privind disocierea opiniilor personale de publicitatea politică reglementată de Regulament sunt cuprinse în considerentul (30) din Regulamentului (UE) nr. 2024/900 care se prevede că: "Opiniile politice exprimate cu titlu personal constituie o manifestare specială a dreptului la libertatea de exprimare şi de informare. Acestea nu constituie publicitate politică şi este necesară o distincţie clară în acest sens. În acest scop, opiniile politice exprimate cu titlu personal nu ar trebui să intre sub incidenţa prezentului regulament. Identificarea opiniilor politice exprimate cu titlu personal ar trebui, în mod normal, să rezulte din autodeterminarea individuală, dar pot fi luate în considerare elemente contextuale. Printre factorii relevanţi s-ar putea număra dacă avizul este emis în numele unei alte entităţi, dacă mesajul intenţionează să autopromoveze o candidatură sau o campanie în cadrul unor alegeri (...), dacă este exprimat de o persoană care, în general, este activă în campanii sau în acţiuni de schimbare privind chestiuni politice sau sociale şi dacă mesajul este difuzat unui număr nedeterminat de persoane".
Înalta Curte constată că prima instanţă, în analiza presupusei ingerinţe în dreptul la liberă exprimare, a avut în vedere toţi factorii relevanţi la momentul în care mesajele au fost promovate, care rezultă atât din Regulamentul (UE) nr. 2024/900, cât şi din jurisprudenţa C.J.U.E., respectiv contextul în care a fost transmis mesajul, difuzarea acestuia în cadrul unei campanii electorale prezidenţiale, forma şi conţinutul mesajului, calitatea în care a fost transmis mesajul de către reclamant, aptitudinea mesajului de a creea confuzii în cadrul electoratului formaţiunii cu privire la poziţia oficială a acesteia.
De asemenea, conţinutul postării (" Voi aţi auzit de trădătorii şi puciştii de la B.? Cum s-au apucat ei de lovituri în mijlocul campaniei electorale? Eu vă spun că B. nu este un partid de trădători, iar colegii mei nu sunt pucişti. Păi de ce? Pentru că loialitatea lor şi a partidului este exact acolo unde trebuie şi unde a fost de fiecare dată, chit că a însemnat să ne sacrificăm imaginea sau să trezim nemulţumiri între susţinătorii noştri. Loialitatea noastră e la România şi la români, în primul rând, iar apoi la organizaţia pe care o construim de 9 ani. B. nu este un cult religios care să meargă pe speranţe şi credinte oarbe înainte. B. e un partid reformist, care promovează stiinţa şi educatia. Iar ştiinţa, cât poate fi ea de exactă ne arată că valul reformist e azi la C.. Şi dacă nu înţelegem asta, riscăm să dăm România pe mâna lui F., G. sau H.. Păi de ce să blestemăm ţara asta şi să o abandonăm sub zodia lenei, hoţiei, extremismului şi corupţiei. C. e şansa noastră la o opţiune pentru România modernă şi europeană pe care ne-o dorim; o Românie onestă şi cât mai prosperă.") depăşeşte sfera unor opinii sau idei politice exprimate cu caracter personal, a unor dezbateri, demersurile nefiind concepute în vederea susţinerii propriei opinii în cadrul unui dialog democrativ, în condiţiile în care difuzarea mesajului s-a realizat în numele partidului B., în vederea influenţării electoratului prin promovarea altei candidaturi, decât celei înregistrate potrivit Legii nr. 370/2004.
Prin urmare, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reţine că, în litigiul pendinte, aşa-zisa ingerinţă în dreptul la libertatea de exprimare este clară şi previzibilă, corespunde interesului general ca alegerile electorale să se desfăşoare în condiţii de echitate şi cu respectarea principiilor prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 334/2006, iar scopul urmărit este proporţional cu ingerinţa în acest drept, astfel că nu au fost încălcate art. 30 din Constituţie, art. 10 CEDO şi nici art. 11 din Carta drepturilor fundamentale a UE.
Nu în ultimul rând, referitor la argumentele recurentului conform cărora, în situaţii similare, intimatul-pârât a apreciat că alţi actori politici au publicat materiale publicitare politice ce se încadrează în limitele libertăţii de exprimare, Înalta Curte reţine că, în mod corect, aceste susţineri nu au fost luate în considerare de judecătorul fondului, având în vedere că instanţa nu a fost învestită cu analiza legalităţii şi temeiniciei respectivelor decizii, iar intimatul pârât are posibilitatea să aprecieze, de la caz la caz, dacă materialul publicat are sau nu un caracter ilegal, în funcţie de datele concrete specifice fiecărei situaţii.
Prin urmare, aspectele invocate de recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză.
4. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 117 din 23 aprilie 2025 a Curţii de Apel Bucureşti – Contestaţii Electorale, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 30 aprilie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.