Şedinţa publică din data de 7 mai 2025
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul cauzei.
Prin cererea adresată Tribunalului Călăraşi – secţia Civilă la data de 8.11.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi Guvernul României - Statul Roman, a solicitat să se dispună obligarea pârâtelor la aplicarea efectivă a drepturilor salariale prevăzute de Legea cadru nr. 153/2017 şi acordarea acestora, după cum urmează:
- creşterile salariilor de bază în etapele anuale prevăzute de Legea nr. 153 până în anul 2022, cu câte cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut pentru anul 2022 si cel din luna decembrie 2018, de care nu a beneficiat:
- să fie respectată prevederea din Legea-cadru conform căreia începând cu anul 2023, salariile de bază se stabilesc prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi în anexele nr. I-VIII cu salariul de1 bază minim brut pe tară garantat în plată în vigoare, respectiv 3000 de RON (ce nu a fost respectată).
- sporurile pentru condiţii de muncă au fost menţinute la nivelul cuantumului avut în luna decembrie 2018, deşi pe fluturaşii de salariu aşa cum se observa procentul este unul, iar suma trecuta alta,
- drepturile salariale aferente activităţii prestate în linia de gardă: sporul pentru activitatea desfăşurată în 3 ture (15%); sporul pentru z.n.l. (100%) si după caz sporul pentru munca prestată în timpul nopţii (25%) nu au fost acordate la salariul aflat in plată ci au fost menţinute în plată la nivelul lunii ianuarie 2018;
- să fie plătite orelor suplimentare în perioada de aplicare a Legii-cadru nr. 153/2017, sa fie plătite zilele de sărbători legale;
- indemnizaţia de hrană să fie acordată prin raportare la salariul de bază minim brut pe tară garantat in plată, în vigoare pe anul în curs. Acest drept salarial a fost menţinut la nivelul cuantumului avut în plată în luna decembrie 2018.
- să fie acordată indemnizaţia de vacantă prevăzută la art. 26 (4) din Legea-cadru nr. 153/2017.
- voucherele de vacantă acordate în baza prevederilor din O.U.G. nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacantă, sa fie raportate la salariul de bază minim brut pe tară garantat în plată. în vigoare pe anul în curs, in prezent ele fiind menţinute si acordate în cuantum de 1.450 RON/salariat.
A solicitat plata diferenţelor salariale actualizate cu rata inflaţiei si dobânda legala, respectând termenul general de prescripţie si obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prin cererea înregistrată la data de 19.07.2024, reclamanta a arătat că, în legătură cu pârâtul Guvernul României, solicită ca, în acord cu dispozitiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, să se dispună obligarea acestuia la repararea prejudiciului constând în diferenţele salariale calculate cu dispozitiile Legii nr. 153/2017 si drepturile salariale calculate conform Ordonanţelor de urgenţă nr. 114/2018, nr. 1/2020, nr. 226/2020, nr. 130/2021 si nr. 168/2022, pe o perioada de 3 ani calculată retroactiv de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la data publicării în Monitorul oficial, a deciziei Curţii Constituţionale privind declararea neconstituţionalităţii ordonanţelor, prejudiciul urmând a fi actualizat în funcţie de rata inflaţiei aplicabile la data plăţii la care se adaugă dobânda legală penalizatoare aferentă, începând cu data de la care se cuvin aceste drepturi si pana la data plăţii".
Prin încheierea de sedinţă pronunţată în dosarul nr. x/2023 la data de 10.09.2024, instanţa a dispus disjungerea capătului de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi formarea unui nou dosar.
Prin încheierea din data de 10.09.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Călăraşi a disjuns capătul de cerere formulat de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României-Statul Roman şi formarea unui nou dosar cu numărul x/2024
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Hotărârea Tribunalului Călăraşi
Prin sentinţa civilă nr. 730/29.10.2024, Tribunalul Călăraşi a admis excepţia necompetenţei materiale a acestuia, invocată de către instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, în ceea ce priveşte competenţa materială procesuală a instanţelor de a soluţiona litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (în speţă, fiind chemat în judecată în calitate de co-pârât şi Guvernul României), care se stabileşte în raport de obiectul, valoarea sau natura litigiului dedus judecăţii, art. 10 din Legea nr. 554/2004 dispune că aceste litigii se soluţionează, pe fond, de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.
Instanţa a mai reţinut că o eventuală vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale părţii reclamante de către Guvernul României nu poate fi analizată şi stabilită decât de secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel.
2.2. Învestită prin declinare, Curtea de Apel Bucureşti– secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 316 din data de 27.02.2025, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Călăraşi, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul instanţei superioare comune, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat că, în favoarea Tribunalului Călăraşi, ar fi operat prorogarea de competenţă prin raportare la capetele de cerere principale formulate, toate aflate în competenta de soluţionare a Tribunalului Călăraşi .
În măsura în care cererea din data de 19.07.2024 ar fi calificată drept o simplă precizare a cererii introductive de instanţă, invocarea excepţiei necompetentei materiale ulterior primului termen de judecata încalcă disp. art. 130 alin. (2) C. proc. civ., în condiţiile in care, la primul termen de judecată, instanţa nu a înţeles să invoce disp. art. 131 alin 2 C. proc. civ.
Pentru toate aceste considerente, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Calarasi.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă.
Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui soluţionare a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
În speţă, Tribunalul Călăraşi şi Curtea de Apel Bucureşti şi-au declinat reciproc competenţa materială de soluţionare a cauzei, cea de-a doua instanţă reţinând că Tribunalul iniţial învestit a invocat excepţia necompetenţei teritoriale după momentul procesual reglementat expres în art. 131 C. proc. civ., cu procedura de citare legal îndeplinită, la care părţile puteau pune concluzii.
Este adevărat că, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ. "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".
De asemenea, pentru identitate de raţiune, principiul enunţat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia nr. 31/2019 pronunţată în recursul în interesul legii, conform căruia, din interpretarea prevederilor art. 130-131 din C. proc. civ. rezultă că neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă are ca efect consolidarea competenţei instanţei iniţial sesizate, în condiţiile operării unei prorogări legale de competenţă sui-generis.
În acelaşi timp, se reţine că textul art. 130 şi art. 131 C. proc. civ. se referă, ca termen limită pentru invocarea necompetenţei de ordine publică sau pentru verificarea din oficiu a competenţei de către instanţă, la "primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", singura excepţie pentru depăşirea acestui termen fiind cea prevăzută de art. 131 alin. (2) C. proc. civ.
Însă, art. 131 alin. (2) C. proc. civ. reglementează un caz de excepţie de la regula verificării din oficiu a competenţei, implicit a soluţionării excepţiei de necompetenţă, la termenul arătat la alin. (1), respectiv atunci când sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare pentru stabilirea competenţei, sens în care se va acorda un singur termen.
Aşadar, în mod excepţional, aşa cum prevăd dispoziţiile alin. (2) din acelaşi articol, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop.
Înalta Curte constată că, faţă de succesiunea actelor de procedură astfel cum au fost efectuate, la primul termen de judecată, respectiv 9 aprilie 2024, Tribunalul Călăraşi a constatat că acţiunea reclamantei este formulată în contradictoriu cu 2 pârâţi, astfel că a dispus citarea reclamantei cu menţiunea de a preciza obiectul cererii atât, în raport de pârâtul Guvernul României-Statul Roman, cât şi în raport de pârâtul Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, apreciind cauza în stare de amânare şi în consecinţă, a acordat termen la data de 10 septembrie 2024.
Excepţia necompetenţei a fost invocată la termenul acordat pentru lămuririle solicitate, respectiv 10 septembrie 2024, astfel că, faţă de precizările formulate, instanţa a dispus disjungerea capătului de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României-Statul Român şi formarea unui nou dosar.
În noul dosar format a stabilit termen de judecată la data de 15.10.2024 şi a invocat din oficiu necompetenţa materială a Tribunalului Călăraşi, cu menţiunea ca părţile să depună un punct de vedere cu privire la această excepţie.
Se observă că la acel termen de judecată (10 septembrie 2024) instanţa a făcut aplicarea art. 131 C. proc. civ., a constatat cu titlu interlocutoriu că nu este competentă material în soluţionarea acelui capăt de cerere formulat în contradictoriu cu Guvernul României.
După cum s-a arătat, art. 131 alin. (2) C. proc. civ. prevede în mod explicit că, în ipoteza solicitării de lămuriri, se va acorda un singur termen în acest scop şi, fiind vorba despre o situaţie de excepţie, norma este de strictă interpretare şi aplicare, motiv pentru care în prezenţa lămuririlor solicitate la termenul de judecată imediat următor celui la care chestiunea respectivă a fost pusă în discuţie - în cauză, cel din 10 septembrie 2024, astfel că nu se poate susţine că a operat sancţiunea decăderii din exerciţiul dreptului de a invoca excepţia necompetenţei materiale, pentru nerespectarea termenului legal.
În acest context al analizei şi, în raport de dispoziţiile legale anterior menţionate, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României-Statul Român în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 7 mai 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.