Şedinţa publică din data de 08 mai 2025
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Contestaţii Electorale, la data de 14.04.2025, reclamantul A. a formulat contestaţie electorală împotriva Deciziei nr. 273D/11.04.2025 pronunţată de Biroul Electoral Central prin care a solicitat anularea acestei decizii şi respingerea, ca nefondată, a plângerii înregistrată sub nr. x/11.04.2025 de către Partidul "B.".
1.2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 95 din 17 aprilie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Contestaţii Electorale s-a respins cererea având ca obiect anulare act administrativ - Decizia BEC 273D/11.04.2025, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Biroul Electoral Central, ca neîntemeiată.
1.3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 95 din 17 aprilie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Contestaţii Electorale, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei ca nelegală şi netemeinică, iar în urma rejudecării, să se dispună anularea deciziei BEC nr. 273D/11.04.2025, cu consecinţa respingerii plângerii formulate de B. nr. 844C/BEC/P.R.2025/11.04.2025, ca nefondată.
După descrierea pe scurt a stării de fapt, recurentul-reclamant a invocat o serie de motive de nelegalitate raportat la dreptul CEDO la o instanţă imparţială şi la libertatea de expresie, la dreptul UE, precum şi o serie de motive de netemeinicie.
În esenţă, a arătat că potrivit art. 6 din CEDO şi unei largi jurisprudenţe ale CEDO, fiecare justiţiabil are dreptul la o instanţă imparţială. Judecătorul imparţial trebuie să soluţioneze cauza pe baza probelor aflate la dosar, nu căutate de el însuşi în locul sau în numele unei părţi.
Recurentul-reclamant a susţinut că, în cazul de faţă, a invocat în faţa primei instanţe nemotivarea deciziei BEC pentru că nu se indică conţinutul postării sale pentru a putea fi demonstrată fapta invocată, respectiv "un îndemn pentru votarea unuia dintre candidaţi". Judecătorul primei instanţe nu a cerut dovezile de la BEC (mai ales în procedura administrativă) şi nu a primit apărarea recurentului-reclamant, ci a preluat rolul BEC care este parte în proces. Astfel, în baza unor investigaţii proprii care nu au fost aduse la cunoştinţa părţilor, judecătorul primei instanţe, în motivare, a făcut vorbire despre frazele din postare, după ce le-a căutat pe internet. Mai mult, judecătorul a făcut vorbire despre alte patru postări care i-ar aparţine recurentului-reclamant cu privire la care niciuna dintre părţi nu au făcut vorbire şi le-a adus drept argumente în sensul că ar fi desfăşurat campanie pentru un candidat. Prima instanţă, analizând toate aceste postări, a ajuns la concluzia că recurentul-reclamant îndeamnă alegătorii să voteze cu C.. Or, BEC nu a făcut această analiză, cu privire la postările pe care prima instanţă le-a reţinut şi nici măcar nu a făcut menţiune că ar fi vorba de un anume candidat, indicat cu nume şi prenume.
Procedând astfel, judecătorul primei instanţe a devenit parte în dosar, încălcând obligaţia de neutralitate procesuală. În loc să cerceteze dacă BEC a respectat legea în emiterea deciziei şi dacă are dovezi în justificarea ei, judecătorul a complinit decizia, a remotivat-o şi a completat-o, referindu-se la postări cu care nu fusese sesizat BEC.
Cu privire la aspectele anterioare, recurentul-reclamant a precizat că există reglementări internaţionale ignorate de judecător, indicând în acest sens lucrarea "Ghid practic privind utilizarea de către judecători a social-media în Europa Centrală şi de Est", întocmită de D. instituit în anul 2020 (disponibil la https://ceeliinstitute.org), care prevede la Recomandarea 3 următoarele: "Nu folosiţi social media pentru investigarea părţilor. Judecătorii nu trebuie să investigheze în mod independent fapte dintr-un caz prin alte mijloace decât cele prevăzute de lege. Aceasta regulă se aplică la informaţiile disponibile în toate mediile, inclusiv cel electronic. Judecătorii trebuie să ia în considerare doar probele prezentate de părţi şi faptele care au fost stabilite pe cale judiciară. Judecătorii trebuie să se abţină să caute pe social media informaţii suplimentare despre justiţiabili sau avocaţi implicaţi în cazurile alocate lor."
Încălcând această exigenţă, judecătorul primei instanţe nu mai întruneşte condiţiile de imparţialitate subiectivă, dovedite faptic şi fiind evidente pentru orice observator extern şi informat. Or, lipsa de imparţialitate a afectat echilibrul procesual şi însăşi soluţia pronunţată, recurentul-reclamant neputând formula o cerere de recuzare a judecătorului, cât timp această chestiune a apărut cu ocazia redactării motivelor sentinţei.
Raportat la dreptul UE, recurentul-reclamant a susţinut că prima instanţă a stabilit greşit caracterul de publicitate politică al postării sale, interpretând eronat legislaţia aplicabilă. Astfel, în acest domeniu este incident Regulamentul (UE) 2024/900 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 martie 2024 privind transparenţa şi vizarea unui public-ţintă în publicitatea politică la care, de altfel, face trimitere O.U.G. nr. 1/2025 ce guvernează alegerile prezidenţiale din acest an din România. Norma europeană are prioritate în faţa celei naţionale, potrivit art. 148 alin. (2) din Constituţia României, astfel că dispoziţiile invocate de prima instanţă – art. 16 alin. (5) din O.U.G. nr. 1/2025, nu puteau fi aplicate, ele fiind în contradicţie cu Regulamentul.
Astfel, la art. 3 pct. 2 din Regulament este definită "publicitatea politică" şi la art. 3 pct. 3 este definit "materialul publicitar politic", iar acestea nu au legătură cu postarea sa. Din analiza mesajului său nu rezultă în niciun fel că ar fi special pregătit, publicat şi promovat, în schimbul unei remuneraţii sau prin activităţi interne, ori ca parte a unei campanii de publicitate politică. În realitate, este vorba de utilizarea unui cont personal de E. deschis din anul 2010 (potrivit anexei ataşate cererii de recurs) şi activ tot timpul (aşadar nu a fost deschis special în această perioadă, iar mesajele din partea sa nu au apărut doar acum), mesajul despre care se vorbeşte este unic, căci el nu se găsesc nici la candidaţi, nici la alţi cititori din online (aşadar, nu este vorba de o campanie, nu face parte dintr-o strategie a cuiva), acest mesaj exprimă gânduri personale (aspect care reiese din modul colocvial în care a fost formulat) şi reprezintă o analiză a unor fapte ale candidaţilor (fiind ataşat la mesajul respectiv extrase din presa vremii pentru a justifica susţinerea).
A mai arătat că, pentru a identifica un material publicitar politic, atât BEC cât şi prima instanţă au ignorat criteriile stabilite prin art. 8 pct. 1 din Regulamentul (UE) 2024/900: a) conţinutul mesajului; b) sponsorul mesajului; c) limbajul utilizat pentru transmiterea mesajului; d) contextul în care este transmis mesajul, inclusiv perioada de difuzare; e) mijloacele prin care mesajul este pregătit, plasat, promovat, publicat, distribuit sau difuzat; f) publicul-ţintă; g) obiectivul mesajului. Or, prin mesajul vizat, recurentul-reclamant susţine că nu a prezentat obiective din programul politic al candidaţilor, nu a reprodus vreun slogan de campanie, nu a reluat ulterior postarea nici pe E., nici pe alte reţele de socializare pe care le utilizează (F., G., website), nu a folosit reclame sau sponsorizări.
La art. 3 pct. 4 din Regulamentul (UE) nr. 2024/900 este definit actorul politic, iar lit. g) se referă la "orice persoană fizică sau juridică care reprezintă sau acţionează în numele oricăreia dintre persoanele sau organizaţiile menţionate la literele (a)-(f) şi care promovează obiectivele politice ale oricăreia dintre aceste persoane sau organizaţii." Or, niciuna dintre cele două condiţii nu este întrunită în cauza de faţă: pe de o parte, contrar celor afirmate de prima instanţă la fila x din sentinţa, recurentul-reclamant a susţinut că nu a promovat obiectivele politice ale lui C., nu a reprodus citate din acesta, nu a indicat sloganul său de campanie, nu a preluat nicio postare de-a lui, nu l-a tag-uit în postarea sa, nu a făcut trimitere la site-ul sau contul său din social media. Pe de altă parte, nici BEC, nici prima instanţă nu au făcut vreo referire la existenţa unei dovezi cum că între el şi vreunul dintre candidaţi, inclusiv C., ar exista vreo legătură sau măcar o înţelegere, fie ea şi implicită.
În opinia recurentului-reclamant, reţinerea primei instanţe de la fila x, în sensul că Regulamentul nu impune existenţa unei dovezi cu privire la mandatul din partea politicianului susţinut, este o interpretare care depăşeşte scopul reglementării. Sub acest aspect, a solicitat instanţei de recurs să ţină cont de preambul Regulamentului (UE) nr. 2024/900 din a cărui interpretare teleologică rezultă că lăudarea sau criticarea politicienilor candidaţi ori exprimarea dorinţei de a vota cu unii şi nu cu alţii nu pot să transforme cetăţenii obişnuiţi în agenţi politici.
Raportat la dreptul CEDO la libertatea de expresie, recurentul-reclamant a menţionat că scopul unei campanii electorale este ca politicienii să îşi prezinte intenţiile, iar publicul să le dezbată.
În acest sens, a arătat recurentul-reclamant că nu a postat prin ţintirea publicului de pe E., nu a plătit publicitate digitală, nu a postat pe conturile altor persoane, ci a folosit contul său obişnuit, de persoană fizică asumată, unde oamenii au venit şi comentat postările sale. Or, aceasta este o manifestare a dreptului la libertate de exprimare, nicidecum un abuz care trebuie sancţionat. Ceea ce face BEC prin decizia pronunţată şi menţinută de prima instanţă este să împiedice discuţiile publice despre obiective, persoane şi alegători, echivalând cu o cenzură inacceptabilă într-un stat democratic.
Pentru a fi sancţionată o persoană în exercitarea libertăţii de exprimare, este nevoie ca limitarea acesteia să fie necesară într-o societate democratică, iar acest lucru trebuie atent motivat de instanţă. Or, în cauza de faţă, prima instanţă nu a motivat cum este protejată societatea dacă postarea în cauză ar putea rămâne în acelaşi loc, dacă ar purta menţiune că reprezintă un material publicitar politic, dar trebuie eliminată dacă nu are o astfel de menţiune.
Mai mult, la filele x din sentinţă, prima instanţă a menţionat că există jurisprudenţă CEDO care permite limitarea libertăţii de exprimare pentru a garanta dreptul de vot al cetăţenilor şi de a candida la alegeri. Or, nu există nicio dovadă că prin postarea sa opreşte oamenii să meargă la vot ori să candideze. În realitate, limitele se referă la modalităţi de promovare, distribuire sau postare a materialelor publicitare politice, prin mijloace sau tehnici cu scop manipulator, dar fără a se limita la utilizarea de conturi false create în mediul online, dezvoltarea unor reţele de conturi automatizate, parţial automatizate sau neautomatizate, simularea interacţiunilor, coordonarea creării şi/sau promovarea de conţinut neautentic/fals sau asumarea în mod înşelător a identităţii unui actor politic sau a unei entităţi independente - acestea toate fiind prevăzute în art. 8 din Hotărârea AEP nr. 9/2025.
Intenţia legiuitorului european nu a fost, sub nicio formă, aceea de a restricţiona accesul persoanelor private la dezbaterea publică prin instituirea art. 3 pct. 4 lit. g) din Regulamentul (UE) nr. 2024/900. Dispoziţiile acestui articol au rolul de a supune prevederilor Regulamentului persoanele care au legături de afiliere cu partidele politice/candidaţii implicaţi în alegeri, altele decât cele prevăzute de lit. a) - f) din articolul menţionat, nicidecum toate şi orice persoane care îşi exprimă punctul de vedere cu privire la procesul electoral şi/sau candidaţii înscrişi. Practic, prin soluţia adoptată de BEC şi confirmată de prima instanţă este golit de conţinut dreptul la liberă exprimare.
În continuare, în ceea ce priveşte motivele de netemeinicie ale sentinţei atacate, recurentul-reclamant a susţinut că în mod greşit a considerat instanţa de fond veridică afirmaţia BEC cum că ar fi creat contul special pentru a face campanie unui candidat . În realitate, după cum a dovedit cu materialul anexă, contul său de FB a fost creat la data de 8 aprilie 2010.
Totodată, în mod eronat prima instanţă a acceptat afirmaţia BEC în sensul că pe contul său sunt promovate obiectivele politice ale unui candidat, solicitând instanţei de recurs să observe că la dosar nu exisă niciun program politic al vreunuia dintre candidaţi pentru a face această constatare, că în decizia BEC nu este indicat care obiectiv politic şi al cărui candidat este susţinut.
În mod eronat prima instanţă a acceptat susţinerea BEC cum că recurentul-reclamant a indicat alegătorilor pe cine să voteze. În realitate, recurentul- reclamant a susţinut că a transmis publicului cu care discută în mod curent că "eu, familia şi prietenii mei am votat cu H. în decembrie 2024 şi vom vota cu C. în mai 2025", iar acestea sunt fapte reale şi dovedibile. Prin postarea sa nu cere cetăţenilor să facă la fel, nu le promite nimic dacă vor face asta, nu îi ameninţă cu nimic dacă nu vor face asta.
Mai arată recurentul-reclamant că prima instanţă a susţinut eronat, la filele x din sentinţă, faptul că acţionează în numele candidatului C.. Astfel, nici la BEC, nici la prima instanţă nu s-a depus vreo dovadă că ar exista vreo legătură de vreun fel între recurentul-reclamant şi C., despre care a spus că îl va vota el şi familia, precum şi prietenii din asociaţia din care face parte. A precizat că, în postările din campania electorală, a prezentat mai mulţi candidaţi la preşedinţie, i-a lăudat pe H. şi pe C., i-a criticat pe I., J. şi K., fără a avea vreo legătură cu aceştia.
Redând art. 1 alin. (2) din Hotărârea AEP nr. 9/2025 potrivit căruia: "Comunicările care se înscriu în limitele activităţii jurnalistice de informare a publicului, precum şi opiniile publice exprimate în nume personal de către alte persoane decât actorii politici nu constituie materiale publicitare politice.", recurentul-reclamant a concluzionat că a acţionat pe contul personal, în nume propriu, nefiind un actor politic.
1.4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea formulată la data de 29.04.2025, intimatul-pârât Biroul Electoral Central a invocat excepţia nemotivării în termen a recursului, arătând că nu au fost indicate în cererea de recurs motivele de nelegalitate a hotărârii atacate. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi păstrarea în tot a sentinţei recurate ca fiind legală.
Prin întâmpinarea formulată la data de 08.05.2025, intimatul-pârât Biroul Electoral Central a solicitat, pe cale de excepţie, constatarea nulităţii recursului declarat, motivat de faptul că recurentul-reclamant nu a încadrat din punct de vedere juridic criticile aduse sentinţei civile recurate în cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Pe fondul cauzei, a apreciat că este neîntemeiată cererea de recurs şi, în consecinţă, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a sentinţei recurate.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
2.1. Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Biroul Electoral Central prin întâmpinările formulate în cauză, Înalta Curte constată că excepţia este neîntemeiată, pentru considerentele prezentate în continuare.
Din perspectiva sancţiunii nulităţii pentru nemotivarea în termen a recursului, sunt incidente dispoziţiile art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, potrivit cărora: "Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."
Prevederile art. 470 alin. (5) C. proc. civ., aplicabile şi în recurs, statuează că: "În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeaşi durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii."
În speţă, aplicând textele legale redate anterior, Înalta Curte reţine că sentinţa civilă nr. 95 a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Contestaţii Electorale la data de 17 aprilie 2025, putând fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Motivarea căii de atac se putea face tot în termen de 5 zile care, însă, a început să curgă de la data comunicării hotărârii.
Analizând actele dosarului, se constată că sentinţa atacată a fost comunicată reclamantului la data de 28 aprilie 2025, potrivit menţiunilor din raportul generat de aplicaţia L. a instanţei aflat la dosarul Curţii de Apel, iar motivele de recurs au fost depuse prin email la data de 02 mai 2025, potrivit dovezii ataşate la dosarul de recurs.
În raport cu data comunicării sentinţei atacate, respectiv 28 aprilie 2025, termenul de motivare a recursului calculat potrivit dispoziţiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2) C. proc. civ., se împlinea la data de 05 mai 2025. Aşadar, se constată că recursul declarat de reclamant la data de 17 aprilie 2025 a fost motivat ulterior la data de 02 mai 2025, cu respectarea termenului legal de 5 zile de la data comunicarea hotărârii atacate, motiv pentru care excepţia nulităţii din perspectiva nemotivării în termen este neîntemeiată şi va fi respinsă.
Analizând excepţia nulităţii din cea de-a doua perspectiva invocată, respectiv neîncadrarea motivelor de recurs în motivele de casare prevăzute de C. proc. civ., Înalta Curte constată că şi aceasta este neîntemeiată, apreciind că recurentul-reclamant a formulat argumente de ordin critic care pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., invocându-se în concret interpretarea eronată a normelor de drept procesual şi material incidente speţei prevăzute de legislaţia naţională (art. 16 alin. (2), (3) şi (5) din O.U.G. nr. 1/2025 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2025 şi alegerilor locale parţiale din anul 2025) şi de legislaţia europeană (art. 6 din CEDO privind dreptul la o instanţă imparţială şi la libertatea de expresie; art. 3 pct. 2-4 şi art. 8 pct. 1 din Regulamentul (UE) 2024/900 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 martie 2024 privind transparenţa şi vizarea unui public-ţintă în publicitatea politică).
2.2. Examinând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa atacată în raport de motivele de casare circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamantul A. este nefondat şi va răspunde punctual criticilor invocate.
Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că, în faţa primei instanţe, nu s-a invocat nemotivarea Deciziei BEC 273D/11.04.2025 sub niciun aspect. Această susţinere referitoare la nemotivarea deciziei BEC, în sensul că nu se indică conţinutul postării făcute de recurentul-reclamant pentru a putea fi demonstrată fapta reţinută care a constat într-un îndemn pentru votarea unuia dintre candidaţi, este invocată pentru prima dată prin motivele de recurs.
Or, în recurs nu pot fi invocate noi motive de nelegalitate a actelor administrative atacate, care nu au fost invocate prin cererea de chemare în judecată şi pe care instanţa de fond nu le-a analizat, astfel cum rezultă din dispoziţiile exprese ale art. 478 şi art. 494 C. proc. civ.
În acest sens, sunt relevante şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. potrivit cărora: "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
În continuare, analizând din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., criticile referitoare la încălcarea de către instanţa de fond a dreptului CEDO la o instanţă imparţială, Înalta Curte constată că sunt nefondate.
Trebuie menţionat că recurentul-reclamant nu contestă faptul că instanţa de fond ar fi analizat eronat alte mesaje decât cele care ar fi fost postate la data de 10 aprilie 2025 pe contul său de E., ci nemulţumirea acestuia rezidă în împrejurarea că instanţa de fond a redat în cuprinsul hotărârii conţinutul mesajelor şi numele candidatului, fără ca acestea să fie indicate în actul administrativ atacat.
Deşi este adevărat că prin Decizia BEC 273D/11.04.2025 nu este redat conţinutul materialelor care au fost încărcate pe platforma online foarte mare E. de către recurentul-reclamant şi care au făcut obiectul analizei intimatului-pârât, în cuprinsul actului contestat se indică însă elemente concrete care duc la identificarea acestora:
"Materialele încărcate pe platforma online foarte mare E. de utilizatorul cu numele A. şi indicativul cristi.danilet - https://www.x.com, la data de 10 aprilie 2025, la următorul URL - https://www.x.com includ un îndemn pentru votarea unuia dintre candidaţii la alegerile prezidenţiale."
Faptul că judecătorul fondului a optat în considerentele hotărârii să expună în detaliu conţinutul unor postări sau doar o parte din conţinutul postărilor din data de 10 aprilie 2025, identificate potrivit elementelor arătate anterior, pe care le-a apreciat ca fiind relevante în vederea stabilirii situaţiei de fapt, nu echivalează cu o complinire, remotivare sau completare a Deciziei BEC, cum eronat susţine recurentul-reclamant.
Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.
Totodată, este lipsit de relevanţă şi faptul că prima instanţă, analizând toate aceste postări, a menţionat numele şi prenumele candidatului cu care au fost îndemnaţi alegătorii să voteze, deşi acesta nu era menţionat în decizia BEC contestată. În acest sens, Înalta Curte reţine pe de-o parte că numele candidatului susţinut este menţionat în postări, iar pe de altă parte, însuşi reclamantul prin acţiunea introductivă s-a referit la candidatul C. şi a redat din mesajele postate în data de 10 aprilie 2025 pe platforma online foarte mare E., instanţa examinând argumentele expuse de acesta.
Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Prin urmare, criticile recurentului-reclamant referitoare la încălcarea de către judecătorul fondului a condiţiilor de imparţialitate subiectivă din perspectiva dispoziţiilor art. 6 din CEDO care garantează fiecărui justiţiabil dreptul la o instanţă imparţială vor fi respinse.
Analizând sentinţa de fond din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum şi prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, acest text de lege se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare acesteia sau faptele au fost reţinute greşit în raport de exigenţele textului de lege.
În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.
Criticile de nelegalitate aduse de recurentul-reclamant sentinţei atacate reprezintă o reluare a argumentelor formulate în faţa primei instanţe şi vizează aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor Regulamentului (UE) 2024/900 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 martie 2024 privind transparenţa şi vizarea unui public-ţintă în publicitatea politică, respectiv a art. 3 pct. 2-4 care definesc "publicitatea politică", "materialul publicitar politic" şi "actorul politic", precum şi a art. 8 pct. 1 din acelaşi Regulament care stabilesc factorii relevanţi de care trebuie să se ţină seama pentru a stabili dacă un mesaj constituie publicitate politică sau, dimpotrivă, reprezintă o simplă opinie politică exprimată cu titlu personal.
Înalta Curte reţine, din contextul factual incident cauzei, că prin Decizia BEC nr. 273D/11.04.2025 calitatea recurentului-reclamant de "actor politic" a fost reţinută în raport de prevederile art. 3 pct. 4 lit. g) din Regulamentul (UE) 2024/900 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 martie 2024, potrivit cărora intră în categoria noţiunii de actori politici: "(g) orice persoană fizică sau juridică care reprezintă sau acţionează în numele oricăreia dintre persoanele sau organizaţiile menţionate la literele (a)-(f) şi care promovează obiectivele politice ale oricăreia dintre aceste persoane sau organizaţii."
În cauza pendinte, teza incidentă, astfel cum a fost evidenţiată şi de instanţa de fond dar şi în cuprinsul Deciziei BEC, este cea a acţionarii în numele oricăreia dintre persoanele sau organizaţiile menţionate la literele (a)-(f) din acelaşi articol. Totodată, prevederile art. 3 pct. 4 lit. g) din Regulamentul (UE) 2024/900 impun şi o a doua condiţie, respectiv promovarea obiectivelor politice ale oricăreia dintre aceste persoane sau organizaţii.
În ceea ce priveşte distincţia între materiale publicitare politice, cu privire la care sunt instituite în sarcina actorilor politici o serie de obligaţii de transparenţă, pe de-o parte, şi opiniile politice exprimate cu caracter personal, pe de altă parte, prevederile art. 1 alin. (2) din Hotărârea AEP nr. 9/2025 dispun: "Comunicările care se înscriu în limitele activităţii jurnalistice de informare a publicului, precum şi opiniile publice exprimate în nume personal de către alte persoane decât actorii politici nu constituie materiale publicitare politice".
Repere legislative de natură a clarifica sfera opiniilor politice exprimate cu titlu personal, prin opoziţie cu sfera opiniilor politice exprimate în calitate de actor politic sunt, pentru cazul particular incident cauzei şi cele indicate de par. 23 şi pct. 30 din preambulul Regulamentului (UE) 2024/900.
Dacă în cuprinsul considerentului de la par. 30 se arată, printre altele, că: "(...) Identificarea opiniilor politice exprimate cu titlu personal ar trebui, în mod normal, să rezulte din autodeterminarea individuală, dar pot fi luate în considerare elemente contextuale. Printre factorii relevanţi s-ar putea număra dacă avizul este emis în numele unei alte entităţi, dacă mesajul intenţionează să autopromoveze o candidatură sau o campanie în cadrul unor alegeri, al unui referendum sau al unui proces legislativ sau de reglementare, dacă este exprimat de o persoană care, în general, este activă în campanii sau în acţiuni de schimbare privind chestiuni politice sau sociale şi dacă mesajul este difuzat unui număr nedeterminat de persoane. (...)", considerentul de la par. 23 dă indicaţii referitoare la factorii care trebuie avuţi în vedere: "(23) Promovarea, publicarea, distribuirea sau difuzarea de către alţi actori a unui mesaj care este de natură şi conceput să influenţeze rezultatul unor alegeri sau al unui referendum, un comportament de vot sau un proces legislativ ori de reglementare la nivelul Uniunii, la nivel naţional, regional sau local ar trebui să constituie, de asemenea, publicitate politică. Un proces legislativ sau de reglementare ar trebui să includă luarea de decizii cu efecte obligatorii cu aplicare generală la nivelul Uniunii, la nivel naţional, regional sau local. Ar trebui să existe o legătură clară şi substanţială între mesaj şi potenţialul acestuia de a influenţa rezultatul unor alegeri sau al unui referendum, comportamentul de vot sau un proces legislativ sau de reglementare. Pentru a stabili existenţa unei astfel de legături, ar trebui să se ţină seama de toţi factorii relevanţi la momentul în care mesajul a fost promovat, publicat, livrat sau difuzat, cum ar fi identitatea sponsorului mesajului, forma şi conţinutul mesajului, limba vorbită sau scrisă folosită pentru a transmite mesajul, contextul în care a fost transmis mesajul, inclusiv perioada de difuzare, cum ar fi o perioadă electorală, obiectivul mesajului şi mijloacele prin care mesajul a fost promovat, publicat, distribuit sau difuzat şi publicul-ţintă al mesajului. Limba ar trebui înţeleasă ca incluzând orice limbă utilizată în Uniune, inclusiv dialectele regionale şi limbajul semnelor, utilizând orice mijloc de comunicare sau de codificare, cum ar fi alfabetul Braille şi alte mijloace. Proiectarea ar trebui să fie evidentă în aceşti factori, şi nicio legătură nu ar trebui stabilită exclusiv, în mod retroactiv, din impactul unui mesaj."
Dispoziţiile Regulamentului (UE) 2024/900 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 martie 2024 privind transparenţa şi vizarea unui public-ţintă în publicitatea politică fac trimitere la acţiunile persoanei fizice/juridice, fără a stabili sau limita în vreun fel sfera şi maniera de exprimare a acestor acţiuni. Prin urmare, calitatea de actor politic se stabileşte contextual, de la caz la caz, inclusiv în raport de conţinutul şi frecvenţa postărilor analizate la un anumit moment temporal de către Biroul Electoral Central, calitatea nefiind presupusă automat pentru toate materialele publicate de un utilizator, ci trebuie reţinută expres, în baza unei analize concrete, raportat la criteriile prevăzute de art. 16 din O.U.G. nr. 1/2025, art. 1 şi art. 2 din Hotărârea AEP nr. 9/2025, par. 23 şi 30 şi art. 3 pct. 4 din Regulamentul UE 2024/900.
Analizând criticile recurentului-reclamant din această perspectivă legislativă, Înalta Curte constată că susţinerile sale potrivit cărora mesajele postate nu reprezintă materiale publicitare având în vedere unicitatea acestora (neregăsindu-se nici la candidaţi, nici la alţi cititori din online), limbajul colocvial folosit ori faptul că nu a reprodus citate ale candidatului indicat, nu l-a tăguit în postările sale şi nu a făcut trimitere la site-ul sau contul acestuia din social media sunt nefondate.
În speţă, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, conţinutul postărilor din data de 10 aprilie 2025 efectuate de recurentul-reclamant pe contul său de E. în perioada campaniei electorale, reprezintă material publicitar politic deoarece, cel puţin indirect, îndeamnă alegătorii să voteze un anumit candidat clar identificat.
Calitate de actor politic o dobândesc inclusiv persoanele fizice care, deşi nu deţin funcţii elective sau funcţii publice ori calitatea de afiliaţi politici şi nici nu au încheiat o convenţie scrisă ori un acord verbal cu persoanele nominalizate la art. 3 pct. 4 lit. a) – f) din Regulamentul (UE) 2024/900, acţionează ca un actor politic de facto (de fapt), întrucât postează pe conturile personale, deschise pe platformele online foarte mari, în scop electoral, în mod preponderent şi repetitiv, cu potenţial de influenţare a electoratului, materiale al căror scop principal nu este exercitarea propriei libertăţi de exprimare prin promovarea opiniei sale personale, ci promovarea obiectivelor politice ale unui candidat la un mandat electiv, în determinarea calităţii de actor politic relevanţă prezentând, alături de alte elemente, inclusiv conţinutul materialului publicat pe platformă, frecvenţa şi asiduitatea mesajelor.
Deşi recurentul-reclamant aduce ca argumente faptul că a utilizat contul personal de E. deschis încă din anul 2010 care a fost activ tot timpul, subliniind că nu a fost deschis special în campania electorală, iar mesajele nu au fost postate doar în această perioadă, Înalta Curte reţine că în stabilirea calităţii de actor politic a recurentului-reclamant nu are importanţă momentul deschiderii contului online şi nici faptul că anterior au mai fost postate astfel de mesaje, ci trebuie să se ţină cont de factorii relevanţi stabiliţi prin noul cadrul legislativ care reglementează publicitatea politică, precum: conţinutul mesajului, contextul în care este transmis mesajul, perioada de difuzare, publicul ţintă şi obiectivul mesajului, precum şi dacă este exprimat de o persoană care, în general, este activă în campanii sau în acţiuni de schimbare privind chestiuni politice sau sociale, ori dacă mesajul este difuzat unui număr nedeterminat de persoane.
Or, în ceea ce îl priveşte pe recurentul-reclamant, Biroul Electoral Central a observat datele şi activitatea desfăşurată pe contul vizat strict în perioada campaniei electorale, nu anterior acesteia, şi în raport cu conţinutul mai multor mesaje postate în data de 10 aprilie 2025, precum şi cu frecvenţa acestora, a reţinut că postările depăşesc sfera opiniilor politice exprimate cu titlu personal.
Totodată, sunt nefondate şi criticile prin care s-a susţinut că nici Biroul Electoral Central şi nici prima instanţă nu au făcut vreo referire la existenţa unei dovezi că între recurentul-reclamant şi vreunul dintre candidaţi, inclusiv C., ar exista vreo legătură sau măcar o înţelegere, fie ea şi implicită.
În acest sens, reţine Înalta Curte că niciuna dintre prevederile Regulamentului (UE) 2024/900 (sau din legislaţia naţională) nu stipulează, pentru a se constata calitatea de actor politic a persoanei fizice/juridice, condiţia existenţei unei înţelegeri scrise sau verbale între candidat şi persoana care acţionează în numele său şi îi promovează obiectivele politice. Termenul folosit de textul de lege, acela de a "a acţiona în numele" din cuprinsul prevederilor art. 3 pct. 4 lit. g) din Regulamentul (UE) 2024/900 are un înţeles mai larg şi presupune întreprinderea unei acţiuni, unei fapte, ori exercitarea unei influenţe asupra cuiva sau a ceva, fără a lega această acţiune de existenţa unui act juridic încheiat în formă scrisă sau, dacă legislaţia permite, în formă verbală. Or, publicarea unor mesaje în mediul online ce au ca obiect susţinerea unui candidat determinat reprezintă o formă de a acţiona în numele acestuia.
Recurentul-reclamant a mai invocat faptul că prin soluţia adoptată de BEC şi confirmată de prima instanţă este golit de conţinut dreptul la libertatea de expresie reglementat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Înalta Curte constată că analiza dreptului la libera exprimare a recurentului-reclamant trebuie făcută prin raportare la calitatea acestuia de actor politic, astfel cum a fost atestată prin Decizia BEC atacată şi contestată prin prezentul demers judiciar.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 pct. 4 lit. g) coroborate cu dispoziţiile art. 3 pct. 2 şi 3 din Regulamentul (UE) nr. 2024/900, ale art. 16 alin. (2), (3) şi (5) din O.U.G. nr. 1/2025 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2025 şi alegerilor locale parţiale din anul 2025, precum şi ale art. 2 şi 3 din Hotărârea Autorităţii Electorale Permanente nr. 9/2025, actorului politic îi este limitată libertatea de exprimare în sensul că acesta are obligaţia de a îndeplini o serie de condiţii cu privire la materialele publicitare politice distribuite, atât offline, cât şi în mediul online. Astfel, Înalta Curtea reţine, ca situaţie premisă, faptul că pentru a publica un material politic publicitar, actorul politic trebuie să îndeplinească şi condiţiile de etichetare prevăzute de art. 11 din Regulamentul (UE) nr. 2024/900, iar dacă acestea nu sunt îndeplinite, atunci dreptul la liberă exprimare poate fi restrâns prin înlăturarea materialului ilegal.
Dreptul garantat de articolul 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu este unul absolut. Paragraful 2 al articolului 10 permite restrângerea exercitării acestuia în ipoteza în care folosirea libertăţii de exprimare este îndreptată împotriva anumitor valori pe care statul le poate în mod legitim apăra sau chiar împotriva democraţiei însăşi. Restricţiile aduse libertăţii de exprimare vor fi însă controlate prin aplicarea unei serii de principii de interpretare a dispoziţiilor articolului 10 din Convenţie cristalizate în cadrul jurisprudenţei referitoare la acesta.
În acord cu prima instanţă, Înalta Curte are în vedere şi prevederile Ghidului privind art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, paragrafele art. 657 şi 658 potrivit cărora: "657. Referindu-se la lucrările pregătitoare pentru art. 3 din Protocolul nr. 1, Curtea a subliniat că sintagma "condiţiile care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ" implică, în esenţă, pe lângă libertatea de exprimare deja protejată de altfel de art. 10 din Convenţie, principiul egalităţii de tratament pentru toţi cetăţenii în exercitarea dreptului lor de vot şi a dreptului lor de a candida la alegeri (Mathieu – Mohin şi Clerfayt împotriva Belgiei, pct. 54) 658. În anumite circumstanţe, aceste drepturi pot să intre în conflict, ceea ce poate conduce la a considera că este necesar, înainte sau în timpul alegerilor, să se prevadă anumite restricţii privind libertatea de exprimare care, în mod normal, nu ar fi admisibile, pentru a garanta "libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ". Curtea a recunoscut că, punând în balanţă aceste două drepturi, statele contractante dispun de o marjă de apreciere, aşa cum se întâmplă în general la organizarea sistemului lor electoral [Animal Defenders International împotriva Regatului Unit (MC), pct. 123; Oran împotriva Turciei, pct. 52; Bowman împotrva Regatului Unit (MC), pct. 43]."
Prin urmare, în procesul electoral libertatea de exprimare poate fi limitată sau exercitată în anumite condiţii (în speţă, cu îndeplinirea condiţiilor privind etichetarea materialului publicitar politic) pentru ca procesul electoral să se desfăşoare în condiţii de echitate, cu respectarea principiilor prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 334/2006 privind legalitatea, egalitatea de şanse, precum şi integritatea competiţiei politice şi electorale.
2.3. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât.
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 95 din 17 aprilie 2025 a Curţii de Apel Bucureşti – Contestaţii Electorale, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 08 mai 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.