Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The the Administrative and Tax Litigations Chamber

Decizia nr. 4412/2024

Decizia nr. 4412

Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2024

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii. Hotărârea contestată

Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii în cadrul etapei a II-a a sesiunii de transfer a judecătorilor, organizată în perioada octombrie- noiembrie 2023, doamna A., judecător cu grad profesional de curte de apel, a solicitat transferul de la Tribunalul Prahova la Curtea de Apel Ploieşti.

Prin Hotărârea nr. 3266 din 23 noiembrie 2023, Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători a respins cererea de transfer.

În motivarea hotărârii secţia pentru Judecători a avut în vedere, în esenţă, prevederile art. 188-192 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, situaţia posturilor vacante la Tribunalul Prahova şi a celor de la Curtea de Apel Ploieşti, volumul de activitate la instanţele implicate şi necesitatea menţinerii unui echilibru între interesul public şi interesul legitim privat al magistraţilor care au formulat cereri de transfer.

2. Contestaţia formulată

Împotriva acestor hotărâri, doamna judecător A. a formulat contestaţie prin care a solicitat anularea hotărârii şi dispunerea transferului său la Curtea de Apel Ploieşti.

A apreciat contestatoarea că, prin hotărârea contestată, s-a reţinut, în esenţă, că cererea de transfer va fi respinsă avându-se în vedere avizul nefavorabil comunicat de Tribunalul Prahova şi punctul de vedere nefavorabil al Curţii de Apel Ploieşti, luând în considerare situaţia existentă în prezent la instanţa de la care s-a solicitat transferul, unde sunt vacante 33 de posturi şi pentru care nu s-a formulat nicio cerere de transfer, iar încărcătura de dosare pe judecător se situează semnificativ peste media naţională.

Motivarea hotărârii CSM este nelegală şi netemeinică, întrucât, deşi art. 192 din Legea nr. 303/2022 prevede mai multe criterii care pot fi avute în vedere la soluţionarea cererilor de transfer, fără a fi stabilită o ordine prioritară, pârâtul s-a limitat la a da eficienţă doar avizelor tribunalului şi punctelor de vedere emise de Preşedintele Curţii de Apel Ploieşti. Mai mult, avizul nefavorabil emis de Tribunalul Prahova şi punctul de vedere al Curţii de Apel Ploieşti sunt două acte care îi încalcă drepturile şi sunt emise cu exces de putere, astfel că hotărârea CSM este lovită de nulitate.

Referitor la avizul nefavorabil emis de Tribunalul Prahova, a apreciat contestatoarea că emiterea acestui aviz raportat exclusiv la numărul mare de posturi vacante din cadrul tribunalului îşi creează o situaţie discriminatorie faţă de alţi judecători care activează în cadrul unor instanţe care nu au deficit de personal, fiind emis cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale privind egalitatea în faţa legii (art. 16 din Constituţia României) şi cu încălcarea art. 127 şi art. 128 din Legea nr. 303/2022 care nu prevăd printre condiţiile de promovare efectivă situaţia instanţei la care activează judecătorul care doreşte să promoveze, ci doar vechimea în funcţia de judecător, iar vechimea pentru curtea de apel este o condiţie pe care o îndeplineşte.

Punctul de vedere emis de Preşedintele Curţii de Apel Ploieşti, care a avut în vedere "deficitul major de personal existent la Tribunalul Prahova şi şansele reduse de ocupare a posturilor vacante în viitorul apropiat", a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor legale, întrucât nu este motivat, prezentând chestiuni generale, fără referire la date concrete, contrar jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a celor statuate de Curtea Europeană de Justiţie referitor la motivarea actului administrativ, motivare care reprezintă garanţia împotriva arbitrarului şi excesului de putere.

Având în vedere că intimatul şi-a bazat hotărârea exclusiv pe primele două criterii prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022, respectiv avizul tribunalului şi punctul de vedere al curţii de apel precum şi volumul de activitate al instanţei de la care se solicită transferul, fără a fi analizate celelalte criterii, hotărârea atacată este nelegală, fiind emisă cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Astfel, intimatul nu a analizat volumul de activitate al instanţei la care se solicită transferul, luând în considerare doar volumul de activitate al instanţei de la care se solicită transferul, deşi în alte hotărâri acest criteriu a fost aplicat.

De asemenea, nu a luat în considerare vechimea efectivă în funcţia de judecător şi vechimea la instanţa de la care se solicită transferul sau disponibilitatea de a activa în secţia corespunzătoare postului vacant, deşi, prin alte hotărâri, emise în etapa de transfer organizată în perioada ianuarie- martie 2023, a avut în vedere şi aceste criterii, respingând cererea sa de transfer pe motiv că alţi judecători au vechimi mai mari.

Astfel, a apreciat contestatoarea că hotărârea atacată a fost emisă cu exces de putere, scopul actului administrativ fiind deturnat. În cazul său, Consiliul Superior al Magistraturii nu a acţionat urmărind buna funcţionare a instanţelor, aplicând diferit criteriile prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022 în funcţie de persoana solicitantului, cu încălcarea dreptului constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii.

În cazul său, în prezent, singura modalitate de a promova la curtea de apel este prin transfer, fără a mai fi avute în vedere criterii obiective profesionale (rezultatele la un examen scris), astfel că modul în care CSM face aplicarea criteriilor prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022 trebuie să fie unul obiectiv şi nediscriminatoriu.

A făcut contestatoarea trimitere la Hotărârea nr. 241/26.02.2023 prin are Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători a dispus detaşarea domnului B., judecător cu grad de curte de apel la Tribunalul Prahova, pe o perioadă de 3 ani, la Hotărârea nr. 694/28.03.2023 prin care CSM, secţia pentru judecători a dispus transferul doamnei judecător PAA, de la Tribunalul Prahova la Curtea de Apel Ploieşti, în cadrul sesiunii de transfer ianuarie- martie 2023 şi la Hotărârea nr. 697/28.03.2023 prin care a fost respinsă cererea sa de transfer, din motivările acestor hotărâri reieşind conduita intimatului în ceea ce o priveşte, aplicând în mod diferit şi discreţionar criteriile legale stabilite pentru soluţionarea cererilor de transfer.

A mai arătat contestatoarea că Hotărârea nr. 3266/23.11.2023 i-a creat o situaţie dezavantajoasă în raport cu judecătorii care nu au obţinut încă gradul de judecător de curte de apel, în cazul cărora promovarea la instanţa superioară nu este condiţionată de existenţa şi/sau inexistenţa deficitului de judecători de la instanţa inferioară.

În raport cu dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) şi de art. 128 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 303/2022, de vreme ce singura modalitate de a accede la Curtea de Apel Ploieşti este transferul, iar legiuitorul nu a prevăzut printre condiţiile de promovare efectivă situaţia instanţei la care activează judecătorul care doreşte promovarea, ci doar vechimea în funcţia de judecător şi/sau vechimea în funcţia de judecător la instanţa inferioară, prin respingerea cererii sale de transfer i s-a creat o situaţie mai dezavantajoasă în ceea ce priveşte promovarea la curtea de apel, fiindu-i încălcat dreptul de a evolua profesional. Posturile rămase vacante în urma sesiunii de transfer (etapa I şi etapa a II-a) au fost ocupate de judecători cu o vechime mai mică decât a sa şi care nu obţinuseră încă gradul profesional de curte de apel.

3. Apărările formulate

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei

Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate de contestatoare şi a apărărilor intimatului, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu prevederile legale incidente, Înalta Curte apreciază că prezenta contestaţie este neîntemeiată.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin Hotărârea nr. 3266 din 23 noiembrie 2023 a secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus respingerea cererii de transfer a contestatoarei A., judecător cu grad de curte de apel, de la Tribunalul Prahova la Curtea de Apel Ploieşti.

Pentru respingerea cererii de transfer, intimatul a avut în vedere dispoziţiile art. 188 alin. (1)-(3) şi art. 190 alin. (1) şi (4) şi (5) şi art. 192 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, respectiv situaţia posturilor, încărcătura cauzelor/judecător, avizele instanţelor implicate, necesitatea asigurării bunei funcţionări a Tribunalului Prahova faţă de gradul de ocupare a schemei de personal şi de volumul de activitate.

În esenţă, sistematizând criticile prezentate în contestaţie, Înalta Curte reţine că actul administrativ unilateral cu caracter individual dedus judecăţii este contestat sub aspectul motivării nelegale/deficitare a respingerii cererii de transfer, fără luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022, şi sub aspectul emiterii cu exces de putere şi al punerii contestatoarei într-o situaţie dezavantajoasă comparativ cu judecătorii care nu au obţinut gradul de curte de apel.

Potrivit dispoziţiilor art. 188 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, "Transferul judecătorilor şi procurorilor de la o instanţă la altă instanţă sau de la un parchet la alt parchet, inclusiv la şi de la instanţele şi parchetele militare, ori la o instituţie publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul motivat al preşedintelui instanţei sau al conducătorului parchetului de unde se transferă şi unde se transferă, însoţite de punctul de vedere al preşedinţilor curţilor de apel sau al procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel în circumscripţia cărora se află instanţa sau parchetul de unde se transferă şi unde se transferă. În cazul în care transferul se solicită în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel sau a aceluiaşi parchet de pe lângă curtea de apel este necesar punctul de vedere al preşedintelui respectivei curţi de apel sau al procurorului general al parchetului de pe lângă respectiva curte de apel."

Potrivit art. 190 alin. (1) din acelaşi act normativ: "(1) Cererile de transfer se depun la Consiliul Superior al Magistraturii în termen de 15 zile de la data publicării anunţului prevăzut la art. 189 alin. (1). Cererea de transfer va conţine informaţii privind specializarea judecătorului sau a procurorului şi, dacă este cazul, disponibilitatea asumată a acestuia de a activa la instanţa sau la parchetul la care solicită transferul, în oricare dintre secţiile sau completurile ori compartimentele la care cerinţele acestei instanţe sau acestui parchet o impun."

Art. 192 din Legea nr. 303/2022 prevede criteriile ce trebuie avute în vedere la soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanţe şi ale procurorilor la alte parchete, respectiv:

a) motivele cuprinse în avizele motivate şi punctele de vedere prevăzute la art. 188 alin. (1);

b) volumul de activitate al instanţei sau al parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele sau la parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;

c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei sau completului corespunzător specializării;

d) vechimea la instanţa sau la parchetul de la care se solicită transferul;

e) vechimea efectivă în funcţia de judecător sau, după caz, de procuror;

f) vechimea în gradul aferent instanţei sau parchetului la care se solicită transferul;

g) disponibilitatea de a activa în secţia sau în completul corespunzător specializării postului vacant;

h) domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului;

i) distanţa dintre domiciliul sau, după caz, reşedinţa şi sediul instanţei sau al parchetului la care funcţionează judecătorul sau procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

j) starea de sănătate şi situaţia familială.

După cum însăşi contestatoarea a punctat prin contestaţie, art. 192 din Legea nr. 303/2022 nu stabileşte o ordine de prioritate a criteriilor de transfer, incidenţa fiecăruia dintre acestea urmând a fi apreciată în fiecare caz individual, prin prisma raportului dintre interesul individual şi cel general.

Prealabil prezentării, în concret, a argumentelor pe care îşi întemeiază concluzia în sensul netemeiniciei criticilor contestatoarei, Înalta Curte aminteşte, astfel cum a statuat deja în jurisprudenţa sa constantă, că, în exercitarea atribuţiilor lor, Consiliul Superior al Magistraturii, ca de altfel şi entităţile administrative în general, dispun de o marjă de apreciere, astfel că, în situaţia în care nu pot fi identificate motive de nelegalitate formală ori elemente din care să rezulte că emitentul actului administrativ, prin conduita lui, s-a îndepărtat de la scopul legii ori a încălcat principiul proporţionalităţii între interesul public şi cel privat, o evaluare a substanţei măsurilor dispuse, făcută de instanţa de contencios administrativ însăşi, ar constitui o ingerinţă nepermisă în atribuţiile administraţiei publice.

Autoritatea pârâtă are posibilitatea, în funcţie de interesul public al desfăşurării actului de justiţie, să ia în considerare şi alte aspecte relevante în cauză sau invocate de partea interesată. Este important însă ca eventualul refuz al autorităţii să nu se transforme în ceea ce dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ denumesc excesul de putere, respectiv depăşirea limitelor dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, prevăzute de Constituţie sau de lege.

Contrar alegaţiilor contestatoarei, analizând hotărârea atacată, în cadrul coordonatelor astfel configurate, Înalta Curte constată că aceasta respectă limitele şi scopul prevederilor legale în executarea cărora a fost adoptată, iar măsura dispusă a fost în mod adecvat motivată, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, analiza cererii de transfer a contestatoarei s-a efectuat prin prisma acestor criterii, tocmai pentru a asigura luarea unei decizii obiective, în condiţii de legalitate şi oportunitate şi în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei solicitări, cu menţinerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesul legitim privat.

Pe de altă parte, din interpretarea tuturor dispoziţiilor legale privitoare la transferul judecătorilor şi procurorilor rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la raţiunile şi la necesităţile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncţionalităţi în activitatea parchetelor şi a instanţelor, cu păstrarea unui just echilibru între interesele parchetului/instanţei implicate în procedură şi interesul privat al solicitantului.

Normele care reglementează instituţia transferului au caracter supletiv şi conferă doar o vocaţie în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului. În cauză, intimatul, analizând cererea formulată, în raport de motivele invocate, precum şi în raport de criteriile prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022, corelând şi avizele emise în temeiul art. 188 alin. (1) din aceeaşi lege de instanţele implicate în procedura transferului, a apreciat că nu este oportună admiterea cererii de transfer.

În ceea ce priveşte avizele comunicate de instanţele implicate, acestea sunt cuprinse printre criteriile prevăzute de lege, se solicită în mod obligatoriu de Consiliu Superior al Magistraturii, potrivit art. 188 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, însă sunt consultative, fiind relevante în adoptarea unei soluţii cu privire la cererile de transfer formulate de magistraţi.

Aşadar, intimatul nu a avut în vedere doar avizul nefavorabil emis de Tribunalul Prahova şi punctul de vedere emis de Preşedintele Curţii de Apel Ploieşti, ci acestea au fost coroborate cu datele statistice oferite de direcţia de resort cu privire la situaţia de personal şi la volumul de activitate ale instanţei la care s-a solicitat transferul şi al instanţei de la care provine solicitanta transferului.

Din punct de vedere al cerinţei legale a motivării, instanţa de contencios administrativ poate pronunţa o soluţie de anulare a actului administrativ dacă este vorba despre o nemotivare totală a acestuia sau dacă din cuprinsul motivelor sumar expuse, judecătorul, dar şi partea vătămată, nu pot analiza şi decela raţionamentul autorităţii emitente.

Se constată, însă, că hotărârea contestată respectă cerinţele prevăzute de lege din perspectiva motivării, fiind expuse corespunzător atât obiectul cererii de transfer şi împrejurările pe care acestea se întemeiază, cât şi argumentele secţiei pentru judecători pentru care a fost respinsă solicitarea contestatoarei, respectiv datele obiective privind situaţia posturilor, volumul de activitate la instanţele implicate în procedura transferului, precum şi argumente referitoare la asigurarea bunei funcţionări a instanţei de la care se solicită transferul, care au determinat intimatul să adopte soluţia de respingere a solicitării de transfer. În ceea ce priveşte avizele instanţelor reţinute prin hotărârea CSM, Înalta Curte reţine că nu au caracterul unui act administrativ pentru a li se putea pretinde îndeplinirea condiţiei privind motivarea, neprezentând altceva decât opinia instanţelor implicate.

La verificarea legalităţii hotărârii contestate se au în vedere datele existente la momentul analizării cererii contestatoarei, prioritar fiind ca intimatul să aleagă din mai multe variante posibile pe cea care corespunde cel mai bine interesului public protejat, respectiv funcţionarea optimă a instanţelor implicate în analiză, având în vedere date statistice şi criterii concrete relevante obiective privind toate cererile formulate, iar nu scoase din context şi interpretate în mod subiectiv în raport de fiecare titular al unei cereri de transfer.

Aşadar, fără a relua datele statistice prezentate în cuprinsul hotărârii atacate, secţia pentru judecători din cadrul CSM, analizând cererea contestatoarei, în raport de interesele instanţei de la care aceasta a solicitat transferul, faţă de criteriile prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022, în mod legal a apreciat că se impune a fi respinsă în scopul gestionării corecte a resurselor umane de la nivelul instanţelor implicate în procedura de transfer.

În cauză, secţia pentru judecători a avut în vedere şi a dat prioritate faptului că motivele invocate de contestatoare nu pot prevala, la momentul analizării cererii de transfer, faţă de interesele instanţei de la care aceasta provine, respectiv asigurarea resurselor umane necesare bunei desfăşurări a activităţii şi evitarea creşterii încărcăturii pe judecător.

Or, de vreme ce legiuitorul nu a stabilit o ordine de prioritate a criteriilor, acestea trebuind a fi apreciate în ansamblu, iar secţia pentru judecători şi-a întemeiat hotărârea prin coroborarea aspectelor menţionate, nu se poate vorbi despre un exces de putere, hotărârea emisă având o bază legală şi fiind fundamentată pe un raţionament obiectiv şi, contrar argumentelor contestatoarei, nediscriminatoriu. Din această perspectivă, nu se pot valida nici aprecierile sale în sensul că ar fi dezavantajată faţă de judecătorii care nu au obţinut gradul de curte de apel, concursul pentru promovarea efectivă organizându-se în limita posturilor vacante şi în funcţie de necesarul de resurse umane.

Controlul de legalitate, pe care Înalta Curte îl efectuează în temeiul art. 191 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, coroborate cu cele ale art. 29 alin. (5)-(7) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, implică cenzurarea excesului de putere al autorităţii în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege, astfel cum este acesta definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea 554/2004.

Simpla existenţă a unor posturi vacante utile într-o sesiune de transferuri nu creează în mod automat premisele pentru admiterea cererii de transfer a contestatoarei, în competenţa secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii revenind şi analiza de oportunitate, prin raportare la nevoile sistemului judiciar. Astfel, transferul contestatoarei a fost apreciat inoportun prin prisma procentului de ocupare efectivă a schemei de personal a Tribunalului Prahova care era mai mic decât cel al Curţii de Apel Ploieşti, instanţă care este preferată în cadrul sesiunilor de transfer.

Concluzionând, Înalta Curte constată că nu subzistă motivele de nelegalitate ale Hotărârii nr. 3266 din 23 noiembrie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, actul administrativ atacat fiind emis în limitele competenţelor prevăzute de lege şi cu respectarea dispoziţiilor legale incidente.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi art. 191 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, coroborate cu cele ale art. 29 din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte va respinge contestaţia, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 3266 din 23 noiembrie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.