Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2024
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 17.01.2022, reclamanţii A. şi alţii - potrivit Anexei ataşate cererii au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, în temeiul dispoziţiilor art. 24 alin. (3) şi art. 25 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ca prin hotărârea ce urmează a se pronunţa să se dispună:
1. aplicarea unei amenzi conducătorului autorităţii publice/persoanei obligate în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se va face venit la bugetul de stat;
2. obligarea debitorului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.
La data de 02.05.2022, reclamantul şi alţii - potrivit cererii anexă, au modificat cadrul procesual în sensul că au solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Prim-ministrului României, în calitate de conducător al Guvernului, alături de pârâtul iniţial, Guvernul României.
La dosar au fost depuse cereri de intervenţie în interes propriu, formulate de persoane care justificau acelaşi interes ca şi reclamantul, solicitând obligarea paratului/debitor Guvernul României prin Prim-ministrul României, în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004, ca instanţa:
1. să aplice o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere conducătorului Guvernului României, respectiv Prim-ministrului României.
2. să oblige pârâtul/debitor Guvernul României prin Prim-ministrul României la punere în executare de îndată a deciziei civile nr. 2370/08.05.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României în dosarul nr. x/2015.
Ulterior, cererile de intervenţie în interes propriu au fost completate cu solicitarea ca instanţa să dispună stabilire în mod definitiv a sumei datorate de pârâtul Guvernul României pentru fiecare reclamant/intervenient din prezenta cauză ca urmare a neexecutării titlului executoriu reprezentat de Decizia nr. 2370/08.05.2019 a ÎCCJ, precum şi obligarea pârâtului Guvernul României la achitarea despăgubirilor rezultate din neexecutarea culpabilă a acestui titlu executoriu, potrivit dispoziţiilor art. 892 din C. proc. civ.
1.2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 2265 din 6 decembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea, astfel cum a modificată, formulată de reclamanţii A. şi alţii – potrivit Anexei, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Prim-Ministrul României.
Totodată, a respins cererile de intervenţie în interes propriu, astfel cum au fost completate, formulate de intervenţii în interes propriu B. şi alţii, C. şi alţii, D. şi alţii.
1.3. Căile de atac exercitate în cauză
1.3.1. Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii A. şi alţii – potrivit Anexei şi intervenienţii în nume propriu B. şi alţii au formulat recurs, invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În esenţă, după prezentarea situaţiei de fapt, recurenţii-reclamanţi au apreciat că atitudinea intimatului-pârât Guvernul României, susţinută de instanţa de fond, de a invoca imposibilitatea obiectivă de a aduce la îndeplinire obligaţia stabilită prin titlul executoriu, condiţionată de cooperarea Ministerului Energiei, organ ce se află în subordinea sa, reprezintă atât un exces de putere (prin încălcarea drepturilor recurenţilor din prezenta cauză, care au devenit iluzorii, prin acceptarea de către instanţă, fără o motivare temeinică în drept, a apărărilor formulate de intimatul-pârât), cât şi o nesocotire a dispoziţiilor legale în vigoare.
Au apreciat că instanţa, în mod nelegal şi netemeinic a reţinut astfel, întrucât nu se poate justifica culpa intimatului-pârât prin afirmarea că obligaţia de a adopta hotărârea este subsecventă ministerului de resort care trebuie să întocmească în prealabil proiectul actului administrativ, faţă de dispoziţiile art. 62 alin. (2) din Codul administrativ.
Mai mult, decizia civilă nr. 2370 din 8 mai 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost pronunţată împotriva Guvernului României, acesta fiind unicul responsabil în vederea ducerii la îndeplinire a obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu.
Astfel fiind, în pronunţarea sentinţei recurate, instanţa de fond nu a avut în vedere dispoziţiile art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, pronunţând o hotărâre cu încălcarea normelor de drept material care stabilesc că este numai în sarcina autorităţii publice obligate să ducă la îndeplinire obligaţiile stabilite prin titlul executoriu.
În concluzie, au solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii atacate, cu consecinţa admiterii cererii principale astfel cum a fost modificată şi a cererii de intervenţie accesorie astfel cum a fost formulată.
1.3.2. Împotriva sentinţei nr. 2265 din 6 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au formulat cereri de recurs (identice ca formă şi conţinut) intervenienţii în nume propriu C. şi alţii – potrivit Anexei şi intervenienţii în nume propriu D. şi ceilalţi – potrivit Anexei.
În esenţă, după reiterarea situaţiei factuale, recurenţii-intervenienţi în nume propriu au arătat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că pentru fiecare reclamant din cadrul dosarului nr. x/2015 trebuie acordate despăgubiri în cuantum de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere în condiţiile în care Guvernul României refuză, în mod repetat şi total nejustificat, adoptarea unei Hotărâri de Guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 9 din Anexa la O.U.G. nr. 49/1997, în vederea vânzării de acţiuni ale E. S.A. până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare.
În concluze, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa în prezenta cauză să se dispună:
• obligarea Guvernului României prin Primul-ministrul României la plata sumei de 1.219.000 RON cu titlu de penalităţi către fiecare reclamant din prezenta cauză, calculate până la data de 12.09.2022 şi în continuare până la data executării efective a obligaţiei de a face;
• obligarea Guvernului României prin Primul-ministrul României la plata sumei de 90.000 RON cu titlu de despăgubiri;
• obligarea debitorului la achitarea tuturor cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanţii din prezenta cauză.
În ceea ce priveşte argumentul instanţei de fond, în temeiul căruia a dispus respingerea acţiunii, respectiv lipsa culpei intimatului-pârât Guvernul României în neexecutarea titlului reprezentat de Decizia nr. 2370/08.05.2019, intimaţii-intervenienţi în nume propriu au arătat că este în contradicţie cu hotărâri date în speţe identice, menţionând dosarele nr. x/2022 şi nr. y/2022 ale aceleiaşi instanţe de judecată, respectiv Curtea de Apel Bucureşti.
1.4. Apărările formulate în cauză
Intimaţii-pârâţi Prim-Ministrul României şi Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursurilor, arătând că soluţia primei instanţe este dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a dispoziţiilor legale în vigoare, raportat la situaţia de fapt care îşi găseşte suport în probatoriul administrat.
II. Soluţia instanţei de recurs
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamanţi şi de intervenienţii în interes personal sunt nefondate, pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată şi cererile de intervenţie în interes propriu, constatând că obligaţia stabilită prin titlul executoriu, reprezentat de decizia nr. 2370 din 08 mai 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, a fost îndeplinită prin adoptarea de către pârâtul Guvernul României a H.G. nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022, motiv pentru care nu se mai pot aplica mijloacele de constrângere prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, respectiv amenda şi penalităţile de întârziere.
Cu referire la capătul de cerere prin care s-a solicitat fixarea sumelor definitive datorate de pârâtul Guvernul României ca urmare a neexecutării titlului executoriu, prima instanţă a reţinut că sancţiunile juridice prevăzute în art. 24 din Legea nr. 554/2004 sunt fundamentate pe premisa neexecutării culpabile a hotărârii judecătoreşti în termenul prevăzut de lege, iar prezumţia de culpă nu are caracter absolut, conducătorul autorităţii având posibilitatea să facă dovada existenţei unor motive temeinice pentru care obligaţia nu a fost executată, total sau în parte, în termenul legal. Astfel, reţinând lipsa culpei pârâţilor, a respins şi acest capăt de cerere formulat de intervenienţii în nume propriu.
Recurenţii au criticat hotărârea instanţei de fond, invocând interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 24 alin. din Legea nr. 554/2004, în raport de obligaţia instituită prin titlul executoriu mai sus menţionat.
În concret, ceea ce se critică prin motivele de recurs este argumentul instanţei de fond, în temeiul căruia s-a dispus respingerea acţiunii, respectiv lipsa culpei intimatului-pârât Guvernul României în neexecutarea titlului reprezentat de Decizia nr. 2370/08.05.2019.
Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., soluţia curţii de apel fiind una corectă, în acord cu dispoziţiile legale incidente în cauză.
Prin titlul executoriu reprezentat de decizia nr. 2370 din 08 mai 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, astfel cum a fost îndreptată şi completată prin încheierile din 30 mai 2019 şi 11 iulie 2019, pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o hotărâre de guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor articolului 9 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 49 din 1997, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 55 din 2003, în vederea vânzării de acţiuni ale OMV Petrom S.A. până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancţiunea unor penalităţi de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunţării deciziei şi până la executarea obligaţiei.
Potrivit art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997: "Acţiunile societăţii comerciale vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Societatea comercială va ţine evidenţa acţiunilor şi acţionarilor în Registrul acţionarilor, deschis şi operat conform prevederilor legale în vigoare. Salariaţii Societăţii Naţionale a Petrolului «Petrom» - S.A. Bucureşti au dreptul să achiziţioneze acţiuni ale societăţii până la limita de 8 % din capitalul social, la acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului."
Debitorul Guvernul României a emis H.G. nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022, prin care s-a stabilit o cotă procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării, precum şi faptul că vânzarea acţiunilor se va realiza cel mai târziu până la data de 31.12.2023.
Înalta Curte aminteşte că acţiunile întemeiate pe art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 trebuie înţelese ca având întotdeauna drept capăt de cerere declanşarea procedurii de executare silită a debitorului care, fie nu şi-a îndeplinit obligaţia, fie a îndeplinit-o necorespunzător, fie a îndeplinit-o cu întârziere (acest capăt de cerere este unul în constatare, instanţa fiind chemată doar să constate una din cele trei situaţii posibile).
În situaţia în care creditorul deţine o hotărâre judecătorească în care s-a făcut aplicarea art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 şi totuşi formulează o cerere în temeiul art. 24 alin. (3) prin care pretinde şi aplicarea mijloacelor de constrângere, atunci instanţa este ţinută să constate dacă debitorul a îndeplinit obligaţia întocmai şi la timp sau, în caz contrar, să constate una din următoarele trei ipoteze logic posibile: că obligaţia nu a fost îndeplinită, sau că nu a fost îndeplinită întocmai, sau că a fost îndeplinită cu întârziere.
În speţă, având în vedere că la data de 8 iunie 2022 pârâtul Guvernul României a îndeplinit obligaţia de a face stabilită prin titlul executoriu reprezentat de decizia nr. 2370/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015, instanţa de recurs constată că, la momentul soluţionării cererii de către prima instanţă, nu se mai justifica aplicarea mijloacelor de constrângere prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în mod corect reţinând prima instanţă că a fost executată obligaţia stabilită prin titlul executoriu.
În materia contenciosului administrativ, potrivit legii speciale, instanţa nu poate aplica mijloacele coercitive (amenda civilă şi penalităţile de întârziere) în cazul în care, anterior formulării cererii de chemare în judecată sau, după caz, pe parcursul procesului, a intervenit executarea obligaţiei de către debitor, deoarece acestea reprezintă un remediu pentru viitor, şi nu pentru trecut, neavând natura juridică a unor compensaţii/despăgubiri civile.
Or, în cauza dedusă judecăţii, recurentul-reclamant a atins scopul urmărit, obţinând executarea obligaţiei intuitu personae, iar din conţinutul art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 rezultă că însăşi fixarea cuantumului penalităţilor este condiţionată de curgerea unui termen (prohibitiv) de 3 luni în care autoritatea publică, prin conducătorul acesteia, să fi rămas în pasivitate după pronunţarea încheierii de aplicare a art. 24 alin. (3) din acelaşi act normativ.
Înalta Curte mai reţine că în sarcina pârâţilor nu se poate reţine o culpă determinantă în întârzierea executării obligaţiei, condiţie prevăzută în mod expres de dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cât timp, potrivit prevederilor Legii nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, cu modificările şi completările ulterioare aduse prin O.U.G. nr. 166/2020: "(1) Se interzice, pentru o perioadă de 2 ani, înstrăinarea acţiunilor deţinute de stat la companiile şi societăţile naţionale, la instituţii de credit, precum şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de capital social deţinută".
Aceste modificări legislative au intervenit după pronunţarea Deciziei nr. 2370/2019 în dosarul nr. x/2015, însă produc efecte în ceea ce priveşte situaţiile pendinte, împiedicând autoritatea publică pârâtă să emită un act administrativ prin care să demareze procedurile de vânzare a acţiunilor OMV Petrom S.A.
Prin hotărârea judecătorească menţionată nu a fost suplinit consimţământul unei părţi la contractul de vânzare, obligaţia nu poată fi considerată a avea efect constitutiv de drepturi, ci doar a fost constatată o omisiune legată de iniţierea unui proces de vânzare a acţiunilor, acesta fiind motivul pentru care, prin H.G. nr. 746/2022, s-a prevăzut ca vânzarea efectivă să aibă loc după expirarea interdicţiei de înstrăinare prevăzute de Legea nr. 173/2020.
Prin urmare, nu se poate reţine nici refuzul Guvernului de a adopta o hotărâre prin care să pună în aplicare dispoziţiile art. 9 din Anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 49/1997 astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 55/2003, iar punerea în aplicare cu întârziere nu poate înlătura concluzia că recurenţii au obţinut executarea obligaţiei prin emiterea actului administrativ la care pârâtul fusese obligat.
De asemenea, neexecutarea obligaţiei în termenul legal, respectiv până la data de 08 iunie 2022 când s-a emis H.G. nr. 746/2022, nu poate fi imputată intimaţilor-pârâţi în contextul în care, aşa cum just a reţinut şi instanţa de fond, era necesar demersul ministerului de resort – Ministerul Energiei de a elabora, în prealabil, proiectul actului administrativ care urma să fie supus aprobării Guvernului României.
Concluzionând, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, criticile invocate prin cererile de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate de reclamanţi şi de intervenienţii în nume propriu, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile formulate de reclamanţii: A., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV. prin moştenitor WWWW., XXXX. prin moştenitor YYYY., ZZZZ., AAAAA. şi de intervenienţii în nume propriu: B., BBBBB., CCCCC., DDDDD., EEEEE., FFFFF., GGGGG., HHHHH., IIIII., JJJJJ., KKKKK., LLLLL., MMMMM., NNNNN., OOOOO., PPPPP., QQQQQ., RRRRR., SSSSS., TTTTT., UUUUU., VVVVV., WWWWW., XXXXX., YYYYY., ZZZZZ., AAAAAA. prin moştenitor BBBBBB., CCCCCC., DDDDDD. prin moştenitor EEEEEE., FFFFFF. şi GGGGGG. în calitate de moştenitori ai lui HHHHHH., IIIIII., JJJJJJ., KKKKKK., LLLLLL. şi MMMMMM. în calitate de moştenitori ai lui NNNNNN., VVVV., OOOOOO., PPPPPP., QQQQQQ., RRRRRR., SSSSSS., TTTTTT. în calitate de moştenitor al lui UUUUUU., VVVVVV., WWWWWW., XXXXXX., YYYYYY., ZZZZZZ., AAAAAAA., BBBBBBB., CCCCCCC., DDDDDDD., EEEEEEE., FFFFFFF., GGGGGGG., HHHHHHH., IIIIIII., JJJJJJJ., KKKKKKK., LLLLLLL., MMMMMMM., NNNNNNN., OOOOOOO., PPPPPPP., QQQQQQQ., RRRRRRR. şi QQQQQQQ. în calitate de moştenitori ai lui SSSSSSS., TTTTTTT., UUUUUUU., VVVVVVV., WWWWWWW., XXXXXXX., YYYYYYY., ZZZZZZZ., AAAAAAAA., BBBBBBBB., CCCCCCCC., DDDDDDDD., EEEEEEEE., FFFFFFFF. şi GGGGGGGG. în calitate de moştenitori ai lui HHHHHHHH., IIIIIIII., JJJJJJJJ., KKKKKKKK., LLLLLLLL., MMMMMMMM., NNNNNNNN., OOOOOOOO., PPPPPPPP., QQQQQQQQ., RRRRRRRR., SSSSSSSS., TTTTTTTT., UUUUUUUU., VVVVVVVV., WWWWWWWW., XXXXXXXX., YYYYYYYY., ZZZZZZZZ., AAAAAAAAA., BBBBBBBBB., CCCCCCCCC. prin moştenitori, DDDDDDDDD., EEEEEEEEE., FFFFFFFFF., GGGGGGGGG., HHHHHHHHH., IIIIIIIII., JJJJJJJJJ., KKKKKKKKK., LLLLLLLLL., MMMMMMMMM., NNNNNNNNN., OOOOOOOOO., PPPPPPPPP., QQQQQQQQQ., RRRRRRRRR., SSSSSSSSS., TTTTTTTTT., UUUUUUUUU., VVVVVVVVV., WWWWWWWWW., XXXXXXXXX., YYYYYYYYY., ZZZZZZZZZ., C., AAAAAAAAAA., BBBBBBBBBB., CCCCCCCCCC. prin moştenitori DDDDDDDDDD. şi EEEEEEEEEE., FFFFFFFFFF., GGGGGGGGGG., HHHHHHHHHH., IIIIIIIIII., D., JJJJJJJJJJ. prin moştenitori KKKKKKKKKK. şi LLLLLLLLLL., MMMMMMMMMM., HHHHHH., NNNNNNNNNN., OOOOOOOOOO., PPPPPPPPPP., QQQQQQQQQQ., RRRRRRRRRR., SSSSSSSSSS., TTTTTTTTTT., UUUUUUUUUU. prin moştenitori VVVVVVVVVV. şi TTTTTTTTTT., WWWWWWWWWW., XXXXXXXXXX., YYYYYYYYYY. împotriva sentinţei civile nr. 2265 din 6 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 10 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.