Şedinţa publică din data de 27 noiembrie 2024
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în data de 28 august 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor prin A.N.A.F. şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a solicitat:
- anularea în tot a Deciziei de soluţionare a contestaţiei fiscale nr. 83/21.02.2018 prin care organele fiscale au respins ca neîntemeiată contestaţia fiscală înregistrată la DGAMC sub nr. x/20.07.2017 şi la DGSC sub nr. A SLP 1946/07.08.2017 formulată de societatea reclamantă împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare nr. x/08.06.2017, emisă de DGAMC, respectiv a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/08.06.2017, Dispoziţiei de măsuri nr. 25/08.06.2017, şi Deciziei de accesorii nr. 49673/14.07.2017, aferente obligaţiilor fiscale principale impuse prin Decizia de impunere în legătură cu consumurile normate, calculate în urma impunerii suplimentare de impozit pe profit în sumă de 142.999 RON şi TVA în sumă de 4.433.156 RON, în privinţa: 1.1. Impozitului pe profit suplimentar în sumă de 142.999 RON şi accesoriilor aferente în valoare de 325.541 RON, calculat pentru cheltuielile cu pierderile tehnologice; 1.2. TVA colectată în sumă de 4.433.156 RON şi accesoriile aferente în valoare de 5.210.078 RON, calculată pentru cheltuielile cu pierderile tehnologice în valoare de 24.226.144 RON;
- anularea parţială a Deciziei de impunere şi constatarea nelegalităţii Raportului de inspecţie fiscală cu privire la obligaţiile fiscale menţionate mai sus;
- anularea parţială a Dispoziţiei de măsuri în ceea ce priveşte obligaţia reclamantei de a-şi diminua pierderea fiscală aferentă anului 2008 cu suma de 24.226.144 RON;
- anularea parţială a Deciziei de accesorii aferente obligaţiilor fiscale principale impuse în legătură cu consumurile normate, calculate în urma impunerii suplimentare de impozit pe profit în sumă de 142.999 RON şi TVA în sumă de 4.433.156 RON, respectiv suma de 77.320 RON reprezentând dobânzi aferente impozitului pe profit stabilit suplimentar în legătură cu consumurile normate şi suma de 2.393.497 RON reprezentând dobânzi aferente TVA stabilită suplimentar aferente perioadei 31 iulie 2012 – 26 iunie 2017;
- obligarea organelor fiscale la restituirea sumei de 4.576.155 RON, reprezentând impozit pe profit şi TVA colectată stabilită suplimentar în legătura cu pierderile tehnologice, precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii aferente;
- acordarea cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 11/25.02.2020, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:
- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.A.F. - D.G.A.M.C. privind soluţionarea contestaţiei;
- a admis excepţia invocată de către pârâta D.G.A.M.C. şi a respins ca inadmisibil capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat obligarea organelor fiscale la restituirea sumei de 4.576.155 RON;
- a admis acţiunea reclamantei A. S.A. în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor prin Administraţia Naţională Administrare Fiscală şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili pentru celelalte capete de cerere şi a anulat în tot Decizia nr. 83/21.02.2018 emisă de A.N.A.F. - D.G.S.C., a anulat în parte Decizia de impunere x/8.06.2017 şi Raportul de Inspecţie Fiscală F-MC 182/8.06.2017 pentru suma de 142.999 reprezentând impozit pe profit şi suma de 4.433.156 RON reprezentând T.V.A. compensare sume şi a anulat Decizia de accesorii nr. 49673/14.07.2017 şi Dispoziţia de măsuri nr. 25/8.06.2017.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs pârâtele, iar prin decizia nr. 1141/25.02.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a dispus admiterea recursurilor declarate de recurenta-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, respectiv de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 11/25 februarie 2020 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în rejudecare, cauza a fost reînregistrată la data de 22 iunie 2022, sub nr. x/2018*.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 57 din 26 mai 2023, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:
- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ANAF, ca nefondată;
- a admis cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor prin Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor prin A.N.A.F.;
- a anulat în parte Decizia de soluţionare a contestaţiei, Decizia de impunere şi raportul de inspecţie fiscală în ce priveşte următoarele obligaţii fiscale:
- impozit pe profit suplimentar în sumă de 142.999 RON şi obligaţiile fiscale accesorii aferente de 325.541 RON;
- TVA în sumă de 4.432.304 RON şi obligaţii fiscale accesorii aferente de 5.208.695 RON;
- a anulat în parte Dispoziţia de măsuri nr. 25/08.06.2017 în ceea ce priveşte obligaţia reclamantei de a-şi diminua pierderea fiscală aferentă anului 2008 în sensul că menţine obligaţia de diminuare a pierderii fiscale pentru suma de 791.068 RON (din care 4.482 RON aferentă cheltuielilor reprezentând depăşirea consumului normat de materie primă);
- a anulat în parte Decizia de accesorii cu privire la obligaţiile fiscale accesorii de 77.320 RON reprezentând dobânzi aferente impozitului pe profit stabilit suplimentar în legătură cu consumurile normate şi suma de 2.393.038 RON reprezentând dobânzi aferente TVA stabilit suplimentar aferent perioadei 31 iulie 2012- 26 iunie 2017;
- a obligat pârâtele în solidar la plata către reclamantă a sumei de 44.100 RON cheltuieli de judecată (100 RON taxă timbru, 4000 RON onorariu expert şi 40.000 RON onorariu avocat).
3. Recursurile exercitate în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 57 din 26 mai 2023, pronunţată Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs recurenta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, în numele Ministerului Finanţelor şi recurentele-pârâte Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.
3.1. Recurenta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, în numele Ministerului Finanţelor a formulat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi respingerea acţiunii faţă de Ministerul Finanţelor pentru lipsa calităţii procesual pasive.
Instanţa de fond nu a făcut aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ., neluând în considerare precizările formulate prin adresa nr. x/19.10.2022, prin care a precizat faptul că decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 83/21.02.2018 a fost emisă de ANAF şi nu de Ministerul Finanţelor, aceasta din urma entiate neavând calitate procesuală pasivă.
Ministerul Finanţelor nu a emis şi nu poate emite nici un document sau să satisfacă anumite pretenţii ale părtii din litigiu, care să aibă legătură cu cauza pendinte şi nici nu poate îndeplini vreun alt act care să implice naşterea calităţii procesuale pasive în prezenta cauză.
3.2. Recurenta-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Arată că hotărârea recurată a fost pronunţata cu incalcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în speţă, în ce priveşte încadrarea în norma proprie de consum a cheltuielilor cu pierderile tehnologice care sunt deductibile la calculul impozitului pe profit si a TVA.
Instanţa în rejudecare a aplicat greşit normele de drept material, respectiv dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea contabilitalii nr. 82/1991 rep., cu modificările si completările ulterioare, pct. 130 alin. (2) din O.M.F.P. nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, cu modificările si completările ulterioare, art. 21 alin. (1) din Codul fiscal, coroborat cu pct. 23 lit. e) din H.G. nr. 44/2004 din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, art. 128 alin. (4) lit. d) si alin. (8) lit. a)- c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, in vigoare in perioada 2007-2008, pct. 6 alin. (6) din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a art. 128 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 571/2003 Codul fiscal.
Consideră că, în mod nelegal prima instanţă a apreciat că reclamanta îşi poate deduce cheltuielile întrucât fiecare agent economic are libertatea să îşi stabilească norma de consum raportat la specificul activităţii proprii şi a anulat în parte Decizia de impunere x/08.06.2017 şi Raportul de Inspecţie Fiscală F-MC 182/08.06.2017, a anulat în parte Dispoziţia de măsuri 25/8.06.2017 şi Decizia de accesorii 49673/14.07.2017 emise de DGAMC, în condiţiile în care pierderile tehnologice au depăşit consumul normat de materie primă.
Organul de inspecţie fiscală a stabilit în mod corect că reclamanta nu poate deduce cheltuielile şi avea obligaţia colectării TVA aferentă pierderilor tehnologice, în condiţiile în care a fost depăşit consumul normat de materie primă.
Organele fiscale şi-au fundamentat constatările pe situaţiile privind intrările si ieşirile din metal per total societate si la nivelul secţiei Laminor 16 + Laminor 6 prezentat de reclamanta cu ocazia reverificarii, scăzând din consumul normat la nivelul întregii societăţi a consumului efectiv la nivelul secţiei Laminor 16 +Laminor 6.
Or, după cum rezultă din expertiza dispusă în cauză, calculul este eronat întrucât cantitatea ce reprezintă consumul normat reflecta consumul întregii societăţi iar consumul efectiv vizează consumul numai la nivelul secţiei Laminor 16+Laminor 6.
Sentinţa pronunţata este nelegala întrucât instanţa de fond a înlaturat apărările sale, în condiţiile în care nu s-au prezentat documente din care să rezulte elementele normelor de consum proprii stabilite de reclamantă.
Din datele înscrise în Decizia nr. 494/21.12.2012 privind soluţionarea contestaţiei formulată de A. S.A, s-a constatat pentru perioada 2007-2008 depăşirea consumului normat de metal cu 332 tone la Laminor 16 + Laminor 6, respectiv în valoare de 893.744 RON pe anul 2007 şi depăşirea consumului normat de metal cu 8.333 tone la Laminor 16 + Laminor 6, respectiv în valoare de 23.332.400 RON pe anul 2008.
Învederează că, la reverificare, reclamanta a prezentat norme de consum ajustate faţă de inspecţia iniţială, în baza art. 113 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 207/2015 C. proc. civ..fiscalaă.
Organele de inspecţie fiscală au solicitat prin adresa din data de 26.01.2017 precizări privind data la care a fost aprobată modificarea normei de consum cu noii coeficienţi rezultaţi în urma unor cerinţe contractuale specifice, luând în considerare faptul că potrivit Metodologiei interne de stabilire a normei de consum tehnologică, norma de consum este elaborată înaintea perioadei de timp la care se referă.
Din răspunsul societăţii nr. 682/30.01.2017 organele de inspecţie fiscală au constatat următoarele: "Lista Coeficienţilor de corecţie (Anexa M2) nu reprezintă o modificare a Normei de consum internă ci reprezintă o cuantificare a cerinţelor suplimentare ale clienţilor (restrictive faţă de standard) în consumurile tehnologice... la momentul iniţial, aceşti coeficienţi nu au fost prezentaţi în mod formal ca şi suplimentare a normelor de consum standard, ci doar au fost aduşi în vedere din perspectiva abaterii faţă de norma de consum standard."
A. S.A. a transmis şi adresa nr. x/21.03.2017 cu următoarele completări: "Lista Coeficienţilor de corecţie (prezentaţi în Anexa M2) nu reprezintă o modificare în sine a Normei de consum interne, ci reflectă o cuantificare a cerinţelor suplimentare ale clienţilor (cerinţe adiţionale faţă de caracteristicile standard ale unui produs finit fabricat de către societatea) în consumurile tehnologice... Norma de consum preconizată (cea calculată pentru o unitate de produs standard) cuprinde cantitatea de materie primă necesară pentru realizarea unei unităţi de produs finit standard şi include pierderile tehnologice înregistrate pe fluxul de fabricaţie al unui produs standard. Totuşi, norma de consum nu poate fi anticipată pentru un produs cu condiţii specifice inaintea solicitării lui, însă poate fi ajustată cu anumiţi coeficienţi de corecţie, care sunt stabiliţi în prealabil, în funcţie de parametri specifici aferenţi produsului finit conform specificaţiilor clienţilor. Considerăm important a menţiona că pierderea tehnologică reprezintă cantitatea maxima de material admisă care nu se regăseşte în produsul finit şi care nu poate fi recuperată pentru refolosire. Ori in cazul de fata, cantitatea de metal folosită în plus de către societate pentru realizarea produselor cu caracteristici specifice (cele 3.217 tone) se regăseşte în produsul obţinut şi nu poate fi încadrată ca pierdere tehnologică".
Recurenta nu poate fi de acord cu motivarea potrivit căreia materia primă în cantitate de 3.217 tone nu reprezintă bunuri lipsă din gestiune ori pierdere tehnologică ce depăşeşte norma de consum, ci reprezintă materie primă încorporată în produsele finite specifice obţinute, care se încadrează în norma de consum specifică ajustată cu coeficienţii de corecţie relevanţi.
În urma informaţiilor noi prezentate la reverificare, s-a constatat că reclamanta a majorat consumul normat cu cantitatea de 4.795 tone (1.578 tone pentru anul 2007 şi 3.217 tone pentru anul 2008) prin ajustarea normei tehnologice standard luată în calcul la inspecţia fiscală iniţială, cu coeficienţi de corecţie asumaţi de societate în corespondenţă cu cerinţele contractuale.
Norma de consum calculată şi prezentată la inspecţia fiscală iniţială a avut la baza documentul "Yield Standard" care precizează că "pierderile datorate abaterilor/defectelor din laminare şi parţial de material sunt variabile în funcţie de capabilitatea şi starea utilajelor/echipamentelor de fabricaţie, de cerinţele standardelor de fabricaţie şi cele suplimentare ale clienţilor, de gama sortimentală a ţevilor şi volumul de fabricaţie etc. în calculul yied-ului standard s-au luat pierderile de la nivelul anului 2006, acesta fiind şi anul cu cea mai mare producţie înregistrată în perioada "2006-2010", reţinându-se că în norma de consum iniţială au fost luate în considerare cerinţele suplimentare ale clienţilor.
în concluzie, întrucât norma de consum iniţială a avut în vedere pierderile datorate comenzilor speciale, suplimentarea normei de consum prezentată de reclamanta în Memoriu nr. 15453/19.12.2016, anexa M2, reprezintă in fapt o dublare a pierderilor tehnologice aferente contractelor speciale.
În speţă sunt aplicabile în materia impozitului pe profit, prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în vigoare în perioada 2007-2008,pct. 35 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, dat în aplicarea prevederilor art. 21 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 571/2003.
Pe perioada 2007-2008, potrivit prevederilor legale de mai sus, reiese că sunt deductibile la calculul profitului impozabil cheltuielile cu pierderile tehnologice prevăzute în normele de consum proprii necesare pentru fabricarea unui produs sau obţinerea unui serviciu.
Potrivit prevederilor legale în vigoare, pierderile tehnologice rezultate ca urmare a unui consum efectiv de materii prime, mai mare decât norma proprie de consum stabilită de societate, pentru care nu s-au emis facturi clienţilor, din punct de vedere al impozitului pe profit reprezintă cheltuieli nedeductibile fiscal la calculul profitului impozabil.
Sunt aplicabile şi prevederile pct. 130 alin. (2) din O.M.F.P. nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene: " Costul standard ia în considerare nivelurile normale ale materialelor şi consumabilelor, manoperei, eficienţei şi capacităţii de producţie. Aceste niveluri trebuie revizuite periodic şi ajustate, dacă este necesar, în funcţie de condiţiile existente la un moment dat.".
In materia TVA, sunt aplicabile prevederile art. 128 alin. (4) lit. d) şi alin. (8) lit. a) - c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în vigoare în perioada 2007-2008:
Având în vedere prevederile legale menţionate mai sus, se reţine că bunurile constatate lipsă din gestiune, cu excepţiile prevăzute în mod expres de lege, sunt asimilate livrărilor de bunuri efectuate cu plată, iar pierderile tehnologice care depăşesc normele de consum stabilite potrivit legii sau, după caz, de persoana impozabilă în norma proprie de consum, sunt asimilate livrărilor de bunuri.
Aşa cum s-a reţinut la situaţia de fapt, în perioada 2007- 2008, pentru realizarea produsului finit, A. S.A a depăşit consumul de materie primă faţă de norma de consum stabilită de aceasta.
Critică sentinţa de fond şi în ceea ce priveşte nelegalitatea reţinerilor instanţei, in rejudecare, referitoare la "producţia neterminată (declasată)", "potrivit expertizei, cantitatea de 5595 tone a fost înregistrată iniţial în stocul de producţie neterminată şi ulterior transferată în stocul de produse rezultate ca urmare a procesului de declasare ."
Istanţa înlatură reţinerile organului de inspecţie fiscală care la reverificare a constatat că reclamanta a prezentat referate şi bonuri de predare datate în lunile noiembrie şi decembrie 2008 (anexa M6 la adresa nr. x/19.12.2016) din care a rezultat că din producţia neterminată, s-a declasat cantitatea de 5.595 tone reprezentând ţeava pentru care nu s-au mai găsit beneficiari.
Ulterior cantitatea a fost valorificată (1.161 tone au fost reintroduse în procesul de producţie, 22 tone au fost folosite în interiorul societăţii la mici lucrări de investiţii şi 4.412 tone au fost vândute ca fier vechi).
Aşadar, reclamanta şi-a diminuat consumul efectiv consumul efectiv de materie primă cu cantitatea de 6.325 tone reprezentând consum normat aferent producţiei declasate în cantitate de 5.595 tone, care a condus la diminuarea depăşirii pierderii tehnologice stabilită de inspecţia fiscală iniţială.
Mai mult, nu s-a prezentat proces-verbal de scoatere din funcţiune a mijloacelor fixe/de declasare a unor bunuri materiale, aşa cum se prevede in Anexa 2 din O.M.F.P. nr. 1850/2004, procedura cu privire la constatarea îndeplinirii condiţiilor de declasare, precum şi de declasare efectivă şi scoaterii din uz a cantităţii de 5.595 tone reprezentând ţeava, la care nici expertul contabil nu face referire .
Aşadar consideră ca organele de inspecţie fiscală au stabilit ca nejustificată diminuarea consumului efectiv aferent anului 2008 cu cantitatea de 6.325 tone reprezentând consum normat aferent producţiei declasate în cantitate de 5.595 tone prin nerespectarea prevederilor O.M.F.P. nr. 1850/2004 privind registrele şi formularele financiar-contabile si respectiv art. 6 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991 si la care nici expertul contabil nu face referire.
Reclamanta nu a prezentat proces-verbal de scoatere din funcţiune a mijloacelor fixe/de declasare a unor bunuri materiale asa cum prevede OMFP nr. 1850/2004 Anexa 2, cu privire la constatarea îndeplinirii condiţiilor de declasare, precum şi de declasare efectivă şi scoaterii din uz a cantităţii de 5.595 tone reprezentând ţeavă.
Cu privire la anularea in parte a Dispoziţiei de masuri nr. 25/08.06.2017 în ceea ce priveşte obligaţia societăţii de a-şi diminua pierderea fiscală aferentă anului 2008 şi anularea parţială a Deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii nr. 49673/14.07.2017 pentru suma de 2.470.817 RON, susţine că accesoriile urmează soarta prinicpalului.
În drept, sunt aplicabile prevederile art. 119 şi art. 120 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, rep. cu modificările şi completările ulterioare.
3.3. Recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a formulat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea în parte a hotărârii recurate, în sensul respingerii acţiunii în totalitate ca neîntemeiată.
Instanţa reţine că dispoziţiile legale aplicabile stabilesc limitări de deductibilitate doar pentru acele cantităţi care se pierd în cadrul procesului tehnologic de producţie.
Totodată, arată instanţa că limitările de deductibilitate fiscală nu se aplică celorlalte componente ale normei de consum, obtinute în urma procesului de producţie ce pot fi valorificate fie prin vânzare, fie prin introducerea in procesul de producţie.
În raport de aceste considerente, instanţa îşi insuseste întocmai concluziile eronate şi nefondate ale raportului de expertiză în sensul că organele fiscale au făcut o confuzie între conceptul de pierdere tehnologică şi coeficientul de eficienţă tehnologică, respectiv au considerat că diferenţa dintre un consum normat şi un consum efectiv de materie primă ar constitui în mod automat o pierdere tehnologică.
În ceea ce priveşte producţia neterminată, instanţa preia din nou întocmai opinia expertului în sensul că aceste produse au fost valorificate de societate.
Critică hotărârea întrucât instanţa nu a dezvoltat un raţionament propriu bazat pe prevederile legale aplicabile şi probele administrate, şi-a argumentat hotărârea pronunţată prin aplicarea greşită a normelor materiale incidente şi prin însuşirea în intregime a concluziilor raportului de expertiz, fără a ţine cont de apărările şi obiectiunile formulate i fără a arata motivele pentru care acestea au fost înlaturate.
De asemenea, instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 în vigoare în perioada 2007-2008 coroborat cu pct. 23 din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, art. 21 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 571/2003 coroborate cu cele ale pct. 35 din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 in materia impozitului pe profit precum si cele ale art. 128 alin. (4) lit. d) şi alin. (8) lit. a) - c) din Legea nr. 571/2003 coroborate cu pct. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 în materia TVA, şi dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 în ceea ce priveşte diminuarea pierderii fiscale, invocând critici de nelegalitate care se regăsesc şi în recursul DGAMC.
Critică hotărârea instanţei de fond si cu privire la obligarea pârâtelor in solidar la plata către reclamanta a sumei de 44.100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, intrucât în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 451 - 453 C. proc. civ.
Pornind de la prevederile legale menţionate, condiţia cuantumului rezonabil al cheltuielilor de judecată nu este îndeplinită în această cauză.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinări, prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate şi menţinerea sentinţei atacate, ca fiind temeinică şi legală.
5. Aspecte de fapt şi de drept relevante în cauză
Prin decizia de impunere privind obligaţii fiscale suplimentare nr. FMC 311/08.06.2017, au fost stabilite în sarcina societăţii reclamante A. S.A. obligaţii suplimentare de plată reprezentând impozit pe profit în valoare de 142.999 RON aferent anului 2007 şi taxa pe valoare adăugată în sumă de 4.433.156 RON.
Totodată, prin decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/14.07.2017 organul fiscal a stabilit în sarcina A. S.A. obligaţia plăţii sumei de 2.634.244 RON, raportat la obligaţiile principale suplimentare anterior menţionate.
Prin dispoziţia nr. x/08.06.2017 organul fiscal a stabilit în sarcina reclamantei măsura de diminuare a pierderii fiscale aferente anului 2008 cu suma de 23.332.400 RON.
Prin contestaţia formulată la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF, reclamanta a contestat parţial decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. x/08.06.2017 pentru suma de 10.111.774 RON din care 142.999 RON impozit pe profit, 304.091 RON dobânzi/majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 21.450 RON penalităţi întârziere aferente impozitului pe profit, 4.433.156 RON taxă pe valoarea adăugată colectată, 4.545.105 RON dobânzi/majorări de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată stabilite suplimentar şi 664.973 RON penalităţi de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată stabilită suplimentar. De asemenea, reclamanta a contestat în procedura administrativă şi Dispoziţia de măsuri nr. 25/08.06.2017 privind diminuarea pierderii fiscale şi parţial decizia referitoare la obligaţiile fiscale accesorii nr. 49673/14.07.2017 pentru suma de 2.470.817 RON.
Prin decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 88/21.02.2018 s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a acesteia, reţinându-se în esenţă că aceasta vizează dreptul A. S.A. de a deduce cheltuielile şi obligaţia acesteia de a colecta taxa pe valoare adăugată aferentă pierderilor tehnologice, în condiţiile în care acestea au depăşit consumul normat de materie primă.
Problema dedusă judecăţii în cauza de faţă, astfel cum a fost ea stabilită de prima instanţă, vizează verificarea modului de stabilire a obligaţiilor fiscale suplimentare de către organul fiscal prin raportare la posibilitatea depăşirii de către societatea reclamantă a consumurilor normate de materie primă în procesul de producţie în perioada 2007- 2008.
Cu privire la impozitul pe profit, sunt relevante dispoziţiile art. 21 Codul fiscal, în vigoare la data controlului:
(1) Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare.
(4) Următoarele cheltuieli nu sunt deductibile:
c) cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsă din gestiune ori degradate, neimputabile, pentru care nu au fost încheiate contracte de asigurare, precum şi taxa pe valoarea adăugată aferentă, dacă aceasta este datorată potrivit prevederilor titlului VI.
Norme metodologice
23. În sensul art. 21 alin. (1) din Codul fiscal, sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri impozabile şi următoarele:
e) pierderile tehnologice care sunt cuprinse în norma de consum proprie necesară pentru fabricarea unui produs sau prestarea unui serviciu;
Cu privire la TVA, este incident art. 128 Codul fiscal:
(4) Sunt asimilate livrărilor de bunuri efectuate cu plată următoarele operaţiuni:
d) bunurile constatate lipsă din gestiune, cu excepţia celor la care se face referire la alin. (8) lit. a) - c).
(8) Nu constituie livrare de bunuri, în sensul alin. (1):
a) bunurile distruse ca urmare a unor calamităţi naturale sau a unor cauze de forţă majoră, precum şi bunurile pierdute ori furate, dovedite legal, astfel cum sunt prevăzute prin norme;
b) bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate, precum şi activele corporale fixe casate, în condiţiile stabilite prin norme;
c) perisabilităţile, în limitele prevăzute prin lege.
Referitor la problema dedusă judecăţii, dispoziţiile anterior menţionate justificau concluzia potrivit căreia cheltuielile cu pierderile tehnologice care se încadrează în norma proprie de consum sunt deductibile la calculul impozitului pe profit.
Din punct de vedere al TVA, în perioada 01.01.2007- 31.12.2009 nu existau prevederi legale exprese în ceea ce priveşte tratamentul fiscal al pierderilor tehnologice.
6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Recurenta AJFP Bacău, în numele Ministerului Finanţelor critică sentinţa recurată din perspectiva nemotivării respectiv a aplicării greşite a dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ., partea contestând modalitatea în care judecătorul fondului a răspus excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor.
În privinţa cadrului legal aplicabil, acesta este reprezentat de Legea nr. 205/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală precum şi aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare, O.U.G. nr. 51/2021 respectiv H.G. nr. 238/2022 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice precum şi pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
În cursul soluţionării prezentului litigiu, Ministerul Finanţelor a dobândit calitatea de reprezentant al Statului Român în litigiile generate de activitatea de soluţionare a contestaţiilor împotriva titlurilor de creanţă fiscală emise de organul fiscal central, având în vedere că în cuprinsul prevederilor H.G. nr. 34/2009, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 238/2022, nu se face o distincţie în ce priveşte dobândirea de către MF a acestei calităţi de reprezentant al Statului Român în litigiile generate de contestarea actelor de soluţionare, în funcţie de data emiterii acestora.
Din Anexa nr. 1 a H.G. nr. 34/2009 (astfel cum a fost modificată), rezultă că Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a fost încadrată în aparatul central al Ministerului Finanţelor, ca o structură fără personalitate juridică, în subordinea MF. De asemenea, din structura organizatorică a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a fost eliminată Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, astfel cum rezultă din Anexa H.G. nr. 520/2013 (modificată de asemenea prin H.G. nr. 232/2022).
În considerarea celor de mai sus, la termenul de judecată din data de 15.09.2022, instanţa de fond a dispus citarea DGSC la sediul din cadrul Ministerului Finanţelor iar în data de 21.10.2022, AJFP Bacău, în reprezentarea aceluiaşi minister, a depus la dosarul cauzei Adresa nr. x/19.10.2022, prin care a solicitat instanţei ca toate actele de procedură aferente litigiului ce formează obiectul prezentului dosar să fie comunicate la sediul ANAF, fără însă a invoca lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor în cauză.
Adresa MF a fost analizată de instanţa fondului atât la termenul de judecată din data de 15.12.2022 cât şi la cel din data de 10.03.2023, la acest din urmă termen judecată instanţa stabilind că se impune a soluţiona acţiunea şi în contradictoriu cu Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul MF.
Astfel, în mod corect prima instanţă a dispus citarea DGSC la sediul MF, faţă de modificările legislative anterior menţionate, intervenite în cursul procesului, neputându-se reţine o nemotivare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive/greşită aplicare a dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ., în condiţiile în care o asemenea excepţie nu a fost invocată ca atare.
De altfel, se constată că Ministerul Finanţelor apare inclusiv în dispozitivul sentinţei recurate ca reprezent al DGSC iar nu în nume propriu, pentru a se putea pune în discuţie excepţia lipsei calităţii sale procesuale.
În privinţa recursului declarat de către recurenta ANAF, deşi partea indică doar incidenţa art. 488 pct. 8 C. proc. civ., aceasta susţine că instanţa de fond nu a dezvoltat un raţionament propriu ci şi-a însuşit în întregime concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, fără a avea în vedere celelalte înscrisuri depuse la dosarul cauzei, critici ce s-ar circumscrie mai degrabă pct. 6 al art. 488 din Cod.
În vederea exercitării controlului de legalitate, modalitatea cercetarii fondului este un element esenţial întrucât situatia de fapt corect determinată constituie fundamentul aplicării dispoziţiilor legale şi presupune luarea în examinare a tuturor elementelor care ar putea duce la stabilirea situaţiei de fapt, pornind de la raporturile juridice ce au existat între partile din proces.
Prin raportare la dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale care instituie dreptul la un proces echitabil din perspectiva obligativităţii instanţelor de a proceda la un examen efectiv al tuturor observaţiilor şi argumentelor prezentate de părţi şi de a motiva hotărârea pronunţată prin prisma acestor elemente, precum şi la jurisprudenţa constantă a Curţii Europene de contencios a drepturilor omului, rezultată în special din cauzele împotriva României (Albina, Buzescu, Dima, Bock şi Palade), instanţa de recurs constată că abordarea instanţei de fond a fost de natură a surprinde aspectele importante ale cauzei, fără însă ca prin aceasta să se înţeleagă necesitatea unui răspuns detaliat la fiecare argument prezentat de acestea.
Înalta Curte subliniază că nu constituie o nemotivare, respectiv o omisiune de analizare a argumentelor invocate de parte împrejurarea că în cadrul considerentelor se regăsesc susţineri ale părţii potrivnice ori ale unui specialist desemnat în cauză, acest fapt reprezentând practic suprapunerea convingerilor instanţei cu cele ale uneia dintre părţile litigante ori ale expertului.
Pe de altă parte, faptul că recurenta nu fost în acord cu raţionamentul judecătorului fondului nu poate echivala cu o nemotivare.
Analiza hotararii relevă inclusiv observarea şi examinarea concretă de către instanta fondului a documentelor care alăatuiesc probatoriul administrat, cu prezentarea atât a susţinerilor părţilor cât şi a raţiunilor pentru care acestea au fost primite sau, dupa caz, înlăturate.
Astfel, deşi este real faptul că soluţia instanţei de fond este bazată şi pe concluziile raportului de expertiză administrat în cauză, ea a avut în vedere şi susţinerile organelor fiscale precum şi înscrisurile depuse la dosarul cauzei, toate acestea stând la baza raţionamentului logico-juridic propriu al judecătorului.
Nu în ultimul rând, aşa cum susţine şi intimata reclamantă, faţă de gradul extrem de înalt de specificitate şi de tehnicitate al speţei deduse judecăţii, în mod corect şi pe deplin justificat instanţa de fond a avut în vedere, pentru determinarea corectă a situaţiei de fapt din cauză, atât concluziile raportului de expertiză cât şi înscrisurile administrate, iar mai apoi a conchis asupra soluţiei după compararea acestora cu susţinerile şi constatările organelor fiscale, raportându-se la dispoziţiile legale incidente.
Cu referire la incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de către pârâtele ANAF şi DGAMC ale căror critici, din această perspectivă, sunt similare, Înalta Curte reţine că în doctrină s-a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie nu le-a aplicat în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greşit.
Pentru a fi incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., motivul invocat trebuie să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate.
În speţă, organele fiscale invocă pretinsa depăşire de către reclamantă a consumurilor normate de materii prime stabilite pentru procesul de producţie cu 332 tone în 2007, respectiv 8.333 tone în 2008, susţinând faptul că, faţă de inspecţia iniţială, societatea a majorat consumul normat prin ajustarea normei tehnologice standard luată în calcul la inspecţia fiscală iniţială cu coeficienţi de corecţie asumaţi de societate în corespondenţă cu cerinţele contractuale iar suplimentarea normei de consum prezentată de reclamantă în Memoriu nr. 15453/19.12.2016, anexa M2, reprezintă în fapt o dublare a pierderilor tehnologice aferente contractelor speciale.
Contrar susţinerilor recurentelor, instanţa de fond a reţinut în mod corect că reclamanta a documentat consumurile sale normate prin raportare la aspectele caracteristice industriei în care activează şi prin raportare la coeficienţii de randament standard şi la coeficienţii de corecţie aplicabili în funcţie de tipul de produs - standard sau specific, stabilind judicios că, în anul 2007, cantitatea de pierdere tehnologică de metal în urma prelucrării nu a depăşit norma de consum admisă de 6031 tone iar în ce priveşte anul 2008, cantitatea de pierdere tehnologică de metal în urma prelucrării a depăşit norma de consum admisă de 4.343 tone cu 2 tone, în valoare de 4.481,7 RON, aceasta fiind cheltuială nedeductibilă care trebuia avută în vedere la calculul obligaţiilor fiscale suplimentare.
Raportat inclusiv la concluziile raportului de expertiză dispus în cauză, se statuează că reclamanta avut în vedere în mod corect la calculul consumurilor normate atât Anexa M1 cât şi Anexa M2 cuprinzând lista coeficienţilor de corecţie anuali asumaţi, documente puse şi la dispoziţia organelor fiscale cu ocazia controalelor efectuate.
Analiza fiscală nu putea ignora toate explicaţiile reclamantei, cu luarea în considerarea coeficienţilor de corecţie şi a adresei întocmite de Serviciul de Dezvoltare Tehnologică înregistrată sub nr. x din data de 26.01.2007, acestea fiind relevante pentru determinarea consumului normat al Societăţii întrucât relevă atât motivele introducerii coeficienţilor de randament standard încă din cursul anului 2007 cât şi modalitatea de calcul a acestor coeficienţi de randament specifici.
Toate aceste aspecte au fost analizate de prima instanţă care a reţinut în mod judicios că organele de inspecţie fiscală au avut în vedere la stabilirea pierderilor tehnologice numai lista coeficienţilor Yield standard, fiind necesară, prin prisma complexităţii activităţii societăţii şi a diversităţii comenzilor primite, produselor solicitate, a se lua în calcul şi Lista Coeficienţilor de corecţie care sunt aplicaţi de societate în funcţie de comenzile primite.
Astfel cum arată şi intimata, din această perspectivă, în mod corect prima instanţă a reţinut că dispoziţiile fiscale nu definesc si nu limitează norma de consum, fiecare agent economic având libertatea să îşi stabilească norma de consum raportat la specificul activităţii proprii.
În urma stabilirii situaţiei de fapt fiscale şi raportandu-se de asemenea la întreaga documentaţie prezentată de Societate în cadrul refacerii inspecţiei fiscale, expertul a stabilit valoarea exactă a consumului efectiv de materii prime pe fiecare categorie de produse rezultate din procesul de producţie - produse finite (standard sau specifice), produse reziduale sau produse neterminate concluzionând că, pentru 2007, din cantitatea totală de 319.851 tone materie primă consumată, în produse finite se regăseşte cantitatea de 233.030 tone, în producţia neterminată se regăseşte cantitatea de 4.099 tone, în produse reziduale/rebuturi se regăseşte cantitatea de 78.973 tone, rezultând aşadar la nivelul anului 2007 pierderi tehnologice în urma activităţii de producţie în cantitatea de 3.740 tone pag. 23 Raportul de expertiză - Voi. VII dosarul instanţei).
În acelaşi timp, pentru 2008, din cantitatea totală de 235.371 tone materie primă consumată, în produse finite se regăseşte cantitatea de 165.492 tone, în producţia neterminată se regăseşte cantitatea de -271 tone, iar în produse reziduale/rebuturi se regăseşte cantitatea de 65.805 tone, rezultând aşadar la nivelul anului 2008 pierderi tehnologice în urma acti\ităţii de producţie în cantitatea de 4.345 tone.
Astfel, cantitatea de pierdere tehnologică în 2007 a fost de 3.749 tone, corespunzător unui procent de 1,6% iar în anul 2008 cantitatea de pierdere tehnologică de metal în urma prelucrării a depăşit norma de consum admisă de 4.343 tone stabilită ca procent mediu ponderat de 2,6% cu 2 tone, corespunzător unui procent de 2,6%.
În concluzie, dat fiind că în anul 2007 cantitatea de pierdere tehnologică identificată în cadrul Raportului de expertiză nu a depăşit norma de consum, reclamanta nu datorează impozitul pe profit stabilit suplimentar de organele fiscale şi nici obligaţiile fiscale accesorii aferente iar în privinţa anului 2008, pierderile tehnologice care au depăşit norma de consum aferentă cu 2 tone, au fost evaluate la 4.482 RON.
Constatările instanţei de fond legate de existenţa unei confuzii a organelor fiscale, ce a generat un calcul eronat al consumul normat, sunt fundamentate pe considerentul că organele fiscale trebuiau să ia în considerare şi categoriile de produsele reziduale.
Pe de altă parte, produsele secundare (producţie neterminată calitativ declasată, produse reziduale, rebuturi) rezultate din producţie au fost valorificate de reclamantă în scopul obţinerii de venituri impozabile, fie prin vânzare ca rebut material recunoscut sau deşeuri către furnizorii de materii prime sau alţi clienţi, fie prin reintroducere în procesul de producţie, pentru ca ulterior să fie vândute ca produse conforme,fie utilizate intern în activitatea de reparaţii, împrejurare confirmată de documentele depuse la dosarul cauzei, fapt care determină deductibilitatea cheltuielilor cu materia primă achiziţionată în raport cu acestea.
Din perspectiva TVA, organele fiscale au arătat că bunurile constatate lipsă din gestiune, cu excepţiile prevăzute în mod expres de lege, sunt asimilate livrărilor de bunuri efectuate cu plată, iar pierderile tehnologice care depăşesc normele de consum stabilite potrivit legii sau, după caz, de persoana impozabilă în norma proprie de consum, sunt asimilate livrărilor de bunuri.
Or, aşa cum s-a subliniat deja, pentru anul 2008, reclamanta nu a înregistrat bunuri lipsă din gestiune în cuantumul pretins de organele fiscale, în mod corect reţinând prima instanţă că reclamanta datorează TVA prin raportare la baza impozabilă suplimentară în legătură cu pierderile tehnologice care au depăşit norma de consum.
De asemenea, s-a procedat la valorificarea atât a bunurilor finite rezultate din procesul său de producţie cât şi a produselor secundare constând în producţie neterminată, produse reziduale şi rebuturi astfel că, întrucât cantitatea de 4.343 tone reprezintă pierderi tehnologice admise prin norma de consum internă, acestea nu pot fi asimilate bunurilor lipsă din gestiune nefiind îndeplinită condiţia prevăzută de pct. 6 alin. (9) lit. a) din Normele metodologice (bunurile să fie imputabile contribuabilului), aceste lipsuri reprezentând efectele inerente procesului de producţie.
Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor pct. 6 alin. (6) din Normele Metodologice în forma în vigoare la 1.01.2010, aceste dispoziţii legale nu sunt aplicabile în speţă, conceptul de pierdere tehnologică fiind introdus în legislaţie doar începând cu anul 2010,
Cu privire la cantitatea de 5.595 tone aferentă producţiei neterminatc (declasată) în cursul refacerii inspecţiei fiscale reclamanta a arătat că 6.325 tone reprezintă consumul normat aferent Producţiei Neterminate declasate de 5.595 tone, dintr-o eroare din cursul inspecţiei fiscale iniţiale din 2012, consumul normat aferent Producţiei neterminate nefiind cuprins în situaţia comparativă pentru 2007-2008.
Prin urmare, reclamanta nu putea să se afle în situaţia diminuării consumului efectiv cu cantitatea de 6.325 tone, întrucât această cantitate reprezintă consum normat aferent Producţiei Neterminate declasate de 5.595 tone, deci cele două cantităţi vizează aceleaşi produse neterminate declasate înregistrate.
În mod corect a reţinut prima instanţă că cele 5.595 tone reprezintă producţie neterminată (declasată, astfel cum rezultă din Balanţa analitică 01.01.2008-31.12.2008), respectiv produse care fie nu au parcurs toate fazele procesului tehnologic, ocupând o poziţie intermediară (între materii prime şi semifabricate, ori între semifabricate şi produse finite), fie nu au fost supuse recepţiei tehnice de calitate, şi care din cauza uzurii nu mai puteau fi valorificate ca produse finite, dar pentru care reclamanta a căutat soluţii în vederea valorificării.
În acest sens, la finalul anului 2008, intimata a constatat că o parte din stocurile de producţie neterminată s-au degradat, context în care produsele au fost declasate, aceste bunuri fiind ulterior transferate în locaţii separate şi evidenţiate în gestiunea de fier vechi în baza notelor de predare primire, prezentând documente justificative în cest sens.
Nu în ultimul rând, negarea deductibilităţii cheltuielii în baza unor deficienţe formale (lipsa unor documente specifice contabile) aduce atingere principiului proporţionalităţii din moment ce substanţa şi fondul operaţiunilor au fost dovedite de reclamantă.
În ceea ce priveşte critica formulată de recurenta ANAF cu privire la obligarea sa la cheltuieli de judecată, raportat la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii – Decizia nr. 3/2020, motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
7. Temeiurile de drept ale soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de recurenta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, în numele Ministerului Finanţelor şi de recurentele-pârâte Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, toate împotriva sentinţei civile nr. 57/2023 din 26 mai 2023 a Curţii de Apel Bacău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
În baza art. 453 C. proc. civ., va obliga recurentele la plata către intimata-reclamantă A. S.A. a sumei de 18.630 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, cu luarea în considerare a naturii şi complexităţii cauzei precum şi a muncii prestate de către reprezentantul intimatei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de recurenta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, în numele Ministerului Finanţelor şi de recurentele-pârâte Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, toate împotriva sentinţei civile nr. 57/2023 din 26 mai 2023 a Curţii de Apel Bacău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Obligă recurentele la plata către intimata-reclamantă A. S.A. a sumei de 18.630 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 27 noiembrie 2024.