Şedinţa publică din data de 11 decembrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea formulată reprezentanţi legali ai copilului minor - A., B. şi C., au solicitat, pe calea unei ordonanţe preşedinţiale, obligarea pârâţilor Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate la asigurarea, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), a medicamentului VOSORITIDUM (denumire comercială VOXZOGO) până la soluţionarea definitivă a dosarului de fond (având ca obiect obligarea pârâţilor la a includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a medicamentului VOSORITIDUM (denumire comercială VOXZOGO) pentru indicaţia terapeutică tratamentul acondroplaziei la pacienţi cu vârsta de cel puţin 2 ani, ale căror epifize nu sunt închise).
În temeiul art. 997 alin. (3) din C. proc. civ. s-a solicitat ca executarea ordonanţei să se facă fără somaţie sau fără trecerea unui termen.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Iaşi – secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 206 din 1 august 2024, a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanţii B. şi C. în calitate de reprezentanţi legali ai copilului minor A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanţei de fond minora A., prin reprezentanţi legali B. şi C., a declarat recurs.
Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Cu privire la respingerea cererii ca nefondată, consideră recurenta că este o soluţie greşită întrucât instanţa de fond a argumentat soluţia prin prisma neîndeplinirii tuturor condiţiilor de admisibilitate a ordonanţei presedinţiale. S-a constatat de către judecătorul fondului că, deşi sunt îndeplinite condiţiile urgenţei şi a vremelniciei, nu este îndeplinită condiţia aparenţei de drept în favoarea minorului, întrucât, deşi "Constituţia României consacră dreptul la viaţa, la integritate fizică şi psihică, respectiv dreptul la ocrotirea sănătăţii cetăţenilor, în acelaşi timp însă aceste drepturi trebuie exercitate în condiţiile legii".
Recurenta susţine că o astfel de interpretare a principiului dreptului la viaţă devine lipsită de esenţă dacă se aplică doar atunci când se respectă anumite rigori şi prevederi standardizate, fără a se da relevanţă fiecărei vieţi umane aflată în pericol.
Din circumstanţele concrete arătate în cererea de ordonanaţă preşedintială şi documentele medicale depuse în probaţiune, rezută gravitatea bolii copilului şi costul foarte ridicat al medicamentului, dreptul invocat îl constituie dreptul la viaţă, drept care nu se poate realiza şi conserva în concret decât prin urmarea tratamentului prescris şi la care organismul copilului răspunde. Este real faptul că indicaţiile terapeutice pentru medicamentele prescrise nu se poate realiza decât în condiţiile Ordinului MS nr. 861/23.07.2014, prin depunerea unei documentaţii către Agenţia Naţională a Medicamentelor şi a Dispozitivelor Medicale, din care să rezulte îndeplinirea criteriilor prevăzute în cuprinsul ordinului, urmată de emiterea unei decizii favorabile din partea acestei instituţii.
O astfel de procedură este însă una laborioasă, care presupune adunarea de dovezi ştiinţifice, tehnice şi financiare, ceea ce implică o perioadă lungă de timp cee ace poate avea consecinţe deosebit de grave, punând în pericol chiar dreptul la viaţă al minorului.
Aşadar, în opinia recurentei, aceste aspecte vin să contureze aparenţa de drept la care se referă art. 997 C. proc. civ. astfel încât hotărârea primei instanţe constituie o lezare gravă a dreptului la viaţă şi sănătate, imposibil de acceptat într-o societate în care ar trebui să primeze protecţia unor drepturi şi libertăţi fundamentale. In sprijinul argumentelor referitoare la aparenţa dreptului, se invocă şi art. 2 din Convenţia europeană a drepturilor omului, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului dar şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
4. Apărările formulate în cauză
4.1. Intimata-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
4.2. Intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
5. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 03.10.2024, s-a fixat termen de judecată la data de 11 decembrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
6. Aspecte procedurale
Excepţia nulităţii recursului declarat de reclamanta A., invocată prin întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii, a fost respinsă pentru argumentele arătate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept
Instanţa de recurs are în vedere următoarele elemente de fapt şi de drept, esenţiale în dezlegarea cauzei dedusă judecăţii:
Demersul judiciar iniţiat de reclamantă pe calea ordonanţei preşedinţiale vizează obligarea pârâţilor la asigurarea în favoarea minorului A., fără somaţie şi fără trecerea unui termen, a medicamentului Vosoritidum pe bază de prescripţie medicală în regim de compensare 100%, până la soluţionarea definitivă a litigiului care face obiectul dosarului nr. x/2025
Din circumstanţele concrete arătate în ordonanţa preşedintială, justificate de documentele medicale depuse în probaţiune, rezultă gravitatea bolii copilului .
Minora A., a fost diagnosticată la 3 zile după naştere cu acondroplazie (nanism), confirmându-se în urma analizei genetice suspiciunea de existenţă a unei malformaţii genetice observată în săptămâna 35 de sarcină (buletinul de consult genetic emis la 23.05.2014 de către cabinetul de genetică medicală din cadrul Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie "Cuza Vodă" Iaşi).
Ulterior buletinului genetic emis la 23.05.2014, copilul minor a mai fost reevaluat genetic la 09.12.2005, 08.12.2006, 05.12.2017, 22.10.2019, 07.12.2021 şi 17.11.2023, cu recomandări medicale în sensul evaluării neurologice, dispensarizare ortopedică şi ORL la 6 luni pentru prevenirea complicaţiilor, în acest sens fiind buletinele de consult emise de către Centrul Regional de Genetică Medicală Iaşi din cadrul Spitalului Clinic de Copii "Sfânta Maria" Iaşi.
La data de 05.07.2024 minora a fost supusă unui alt consult genetic la Centrul Regional de Genetică Medicală din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Dolj, prin care a fost confirmat diagnosticul iniţial de acondroplazie, însă ca element de noutate se face referire la faptul că de la sfârşitul anului 2021 a fost aprobat de către Agenţia Europeană a Medicamentului tratamentul cu medicamentul Vosoritidum (denumire comercială VOXZOGO) pentru care copilul ar îndeplini condiţiile de eligibilitate.
Reclamanţii au făcut dovada că medicamentul Vosoritidum a format obiect al evaluării şi din partea Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, prin raportul emis la 23.02.2023 autoritatea recomandând elaborarea protocolului pentru medicament cu indicaţia terapeutică tratamentul acondroplaziei la pacienţi cu vârsta de cel puţin 2 ani, ale căror epifize nu sunt închise.
În lipsa unei prescripţii medicale eliberată de către un medic pediatru, părinţii minorei au solicitat ca medicamentul Vosiritidum să le fie acordat pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2024, ce are ca obiect acţiunea pe fond, reclamanţii uzând de procedura specială a ordonanţei preşedinţiale.
Medicamentul nu este supus regimului compensat, nefiind inclus în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, astfel cum a fost aprobată prin H.G. nr. 720/2008, cu modificările şi completările ulterioare şi prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 1301/500/2008, pentru indicaţia de "acondroplaziei".
Mai mult, pentru că acest medicament nu are specificată expres ca indicaţie terapeutică acondroplaziei este necesar ca deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă a medicamentului, să solicite Agenţiei Europene a Medicamentului, evaluarea tehnologiei medicale în vederea includerii în Listă a medicamentului în discuţie.
Faţă de acestea, utilizarea medicamentului Vosiritidum pentru indicaţia acondroplaziei, care nu se regăseşte în rezumatul caracteristicilor produsului şi nici în protocolul terapeutic, ar trebui realizată în regim off-label.
Prescipţia off-label este în măsură să rezolve problematica pacienţilor care nu pot urma terapia convenţională, fie din cauză că au contraindicaţie, fie pentru că, astfel cum este şi situaţia în cauza pendinte, nu există alternative terapeutice, iar medicii le prescriu medicamente ce au alte indicaţii terapeutice.
Prin urmare, este vitală recunoaşterea la nivel legal a dreptului asiguraţilor de a beneficia de medicamente prescrise off-label în regim compensat.
Întrucât costul medicamentului Vosiritidum este foarte ridicat, raportat la veniturile întreagii familii a minorului, pe calea ordonanţei preşedinţiale s-a solicitat, în vederea respectării dreptului la viaţă dar şi a dreptului la tratament medical şi la sănătate, obligarea pârâţilor la asigurarea în regim compensat 100% a acestui medicament, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2024
Potrivit dispoziţiilor art. 997 alin. (1) C. proc. civ., "Instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. (2) Ordonanţa este provizorie şi executorie".
Aşadar, admisibilitatea ordonanţei preşedinţiale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă următoarelor cerinţe: caracterul provizoriu al măsurilor, existenţa urgenţei şi neprejudecarea fondului.
Soluţia instanţei de fond, recurată în prezenta cauză, s-a întemeiat tocmai pe analiza îndeplinirii acestor condiţii prin prisma stabilirii aparenţei de drept, prima instanţă constatând astfel că, deşi sunt respectate celelalte condiţii de admisibilitate, reclamanta nu poate justifica existenţa unei aparenţe a dreptului care să îi confere posibilitatea legală de a solicita obligarea pârâţilor la o anume acţiune.
Înalta Curte va cenzura această modalitate de interpretare a dispoziţiilor legale incidente de către instanţa de fond.
Trebuie subliniat faptul că, stabilirea aparenţei de drept în favoarea minorului se analizează în contextul neprejudecării fondului, prin raportare la conduita (acţiunile ori inacţiunile) părâţilor cărora li se opune dreptul acestuia în cadrul raportului juridic litigios.
Soluţionând o cerere de ordonanţă preşedinţială judecătorul nu are de cercetat fondul cauzei iar cercetarea sumară a aparenţei dreptului reclamat nu reprezintă, aşa cum a fost reţinut în mod constant de jurisprudenţa şi doctrina de specialitate, o prejudecare a fondului. Cerinţa, prevăzută în mod expres în cuprinsul art. 997 C. proc. civ., de a exista şi de a fi cercetată valabilitatea formală a dreptului pretins, respectă condiţiile speciale ale ordonanţei preşedinţiale.
Reţinând neîndeplinirea condiţiei aparenţei dreptului, instanţa de fond a analizat exclusiv lipsa cadrului infralegal în care ar putea fi exercitat dreptul minorului de a beneficia de medicaţie compensată pentru tratamentul acondroplaziei respectiv, neincluderea medicamentului Vosoritidum în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, astfel cum a fost aprobată prin H.G. nr. 720/2008, cu modificările şi completările ulterioare şi prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 1301/500/2008, pentru indicaţia de "acondroplaziei".
În circumstanţele cauzei însă, în mod neîndoielnic, sursa primară a aparenţei dreptului este generată de dreptul la viaţă şi respectiv dreptul la tratament medical şi la sănătate ale minorului, drepturi a căror valorificare se realizează prin tratamentul medical prescris minorului de către medicul specialist.
Aşadar, sub aspectul aparentei dreptului, ţinând cont de circumstanţele concrete ale cazului, mai exact de gravitatea bolii, stadiul avansat in care se afla şi costul foarte ridicat al tratamentului, Înalta Curte reţine că, în esenţă, dreptul invocat de reclamantă îl constituie dreptul la viaţă, drept care nu se poate realiza şi conserva în concret decât prin urmarea tratamentului prescris şi la care organismul minorului răspunde.
O soluţie contrară ar constitui, în opinia Înaltei Curţi, o lezare gravă a dreptului la viaţă şi sănătate, imposibil de acceptat într-o societate ce se pretinde protectoare a unor drepturi şi libertăţi fundamentale.
În Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, la articolul 2 din Titlul I Drepturi şi libertăţi este stipulat Dreptul la viaţă, care, conform Constituţiei şi legilor din domeniu este garantat şi protejat şi în România.
Unul din elementele esenţiale ale asigurării dreptului la viaţă îl reprezintă asigurarea sănătăţii persoanei, prin sistemul instituţiilor de sănătate publică şi cel al asigurărilor de sănătate.
Pactul internaţional privind drepturile economice, sociale şi culturale prevede de asemenea, în art. 12: "Statele ... recunosc dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de cea mai buna sănătate fizică şi mentală pe care o poate atinge".
În cauză, instanţa de recurs apreciază că, prin refuzul acordării, cu titlu provizoriu, până la o pronunţare asupra fondului pretenţiilor, a unor servicii medicale specializate, s-ar leza ireversibil dreptul la sănătate şi implicit la viaţă.
Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat prin Constituţie, Statul fiind obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.
Astfel, Înalta Curte reţine că art. 34 din Constituţie prevede că "(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat. (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice. (3) Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii."
Totodată, potrivit art. 22 din Constituţie: "(1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate. (2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant. (3) Pedeapsa cu moartea este interzisă."
O reglementare similară se regăseşte în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care, în articolul 2 prevede că "Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege(…)".
După cum a decis constant Curtea Europeană a Drepturilor Omului, analizat în ansamblul său, art. 2 impune nu doar o obligaţie primordial negativă, de ordin general, ce revine statelor contractante de a nu aduce atingere, în mod intenţionat şi nelegal, dreptului la viaţă, ci în egală măsură, impune şi o obligaţie pozitivă a acestora de a lua toate măsurile care se impun pentru protejarea efectivă a dreptului la viaţă al celor aflaţi sub jurisdicţia lor (cauza L.C.B. împotriva Regatului Unit, 9 iunie 1998, pct. 36). Curtea Europeană a mai reamintit că abordarea sa faţă de interpretarea art. 2 este ghidată de ideea că obiectul şi scopul convenţiei, ca instrument pentru protecţia persoanelor, impun interpretarea dispoziţiilor sale şi aplicarea lor astfel încât garanţiile acesteia să fie practice şi efective (cauza Yaşa împotriva Turciei, 2 septembrie 1998, pct. 64).
Or, obligaţia impusă statelor de art. 2 de a adopta toate măsurile necesare protecţiei vieţii persoanelor implică pentru acestea îndatorirea esenţială de a asigura dreptul la viaţă şi prin adoptarea unei legislaţii, a unui cadru legal în măsură să permită protejarea drepturilor fundamentale.
Prin urmare, aparenţa dreptului minorului trebuie analizată de instanţă şi în lumina obligaţiei corelative care incumbă autorităţilor pârâte, în temeiul prevederilor constituţionale şi convenţionale evocate prin acţiune privind asigurarea caracterului concret şi efectiv al dreptului la viaţă, de a crea un cadru legal care să răspundă din punct de vedere legal unei realităţi medicale evidente, binecunoscută, anume existenţa a numeroase situaţii de prescriere off label a medicamentelor de către medici (proiectul Ministerului Sănătăţii de Ordin privind constituirea Comisiei pentru aprobarea decontării medicamentelor pentru indicaţii terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului).
În considerentele ce justifică adoptarea unui astfel de act normativ se arată expres: "în prezent, în conformitate cu ghidurile clinice elaborate de societăţile medicale europene şi utilizând experienţa practică dobândită în domenii medicale specifice, se prescriu medicamente pentru indicaţiile terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului în cazul unor afecţiuni pentru care nu există alte alternative terapeutice sau pacientul are contraindicaţie la alternativele terapeutice existente. Deşi aceste indicaţii terapeutice sunt recunoscute de către profesionişti, datorită numărului mic de pacienţii şi al costurilor administrative, companiile farmaceutice nu sunt interesate de autorizarea acestor medicamentelor pentru aceste indicaţii terapeutice. Prin prezentul proiect de Ordin se propune constituirea unei Comisii formată dintr-un preşedinte (…)şi va avea ca scop analiza situaţiei pacienţilor care au nevoie de administrarea de medicamente pentru indicaţiile terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului în cazul unor afecţiuni pentru care nu există alte alternative terapeutice sau pacientul are contraindicaţie la alternativele terapeutice existente şi identificarea măsurilor necesare pentru asigurarea accesibilităţii tratamentului".
Prin urmare, Ministerul Sănătăţii recunoaşte situaţia medicamentelor prescrise de medici unor pacienţi pentru indicaţii terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului, aşa zisa prescriere off-label, şi intenţionează să o reglementeze, ceea ce generează cel puţin o speranţă legitimă a asiguraţilor de a beneficia de medicamentele prescrise off-label în regim compensat.
Un astfel de cadru legal a fost adoptat în numeroase state europene, cu titlu de exemplu, Franţa, Italia, Ungaria, la nivelul anului 2017 cum rezultă din studiul efectuat de Comisia Europeană "Study on off-label use of medicinal products in the European Union".
Prin neluarea unor măsuri prompte cu privire la cererea depusă de reclamantă, autorităţile naţionale au lipsit cererea de orice efect, eşuând în respectarea obligaţiei de a respecta dreptul la viaţă al minorului. Deşi sesizate cu problemele medicale grave ale minorului, organele statului au rămas în pasivitate, neefectuând niciun demers efectiv pentru a demara procedurile administrative vizând decontarea medicamentelor off-label.
Aşadar, în condiţiile în care pentru afecţiunea minorului nu există alternativă terapeutică iar folosirea medicamentului Vosoritidum asigură o stare de sănătate bună şi în final supravieţuirea acestuia, neelaborarea cadrului legal necesar examinării şi aprobării unei cereri de decontare off-label echivalează cu neîndeplinirea obligaţiei pozitive reglementată de dispoziţiile europene, cu consecinţa încălcării dreptului la viaţă.
Faţă de cele arătate mai sus, aparenţa de drept există în favoarea reclamantei având în vedere şi obligaţiile pozitive ce revin statutului în ocrotirea dreptului la viaţă şi la sănătate al cetăţenilor, drepturi consacrate în plan intern la nivel constituţional, prin art. 22 şi 34 din Constituţie, dar şi de Convenţia europeană a drepturilor omului, prin art. 2.
Considerând că nu există nicio diferenţă, din această perspectivă, între pacienţii care răspund pozitiv la tratamentul cu medicamente ce figurează pe lista de medicamente compensate şi cei care nu răspund la aceste tratamente, însă li se prescriu off-label altele, diferenţă care să justifice, în cazul acestora din urmă, refuzul decontării, ţinând seama şi de costurile pe care le-ar presupune, pentru reclamantă, suportarea din surse proprii a contravalorii tratamentului, faţă de preţul ridicat al medicamentului şi durata îndelungată de tratament, care ar face practic ca acesta să devină inaccesibil, Înalta Curte apreciază că se impune luarea unor măsuri provizorii, până la stabilirea pe cale judecătorească sau administrativă a dreptului pretins de către reclamantă, neputând fi exclus faptul că omisiunea de a i asigura acces la tratamentul prescris ar putea contribui iremediabil la agravarea stării de sănătate a minorului.
Coroborat şi cu faptul că minorului i-a fost prescrisă terapia cu Vosoritidum de către medici specialişti, Înalta Curte constată că aparenţa dreptului, privită şi din perspectiva utilităţii terapiei cu medicamentul în discuţie şi a şanselor reale de reuşită a tratamentului solicitat de reclamantă, este justificată în cauză.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite acţiunea formulată de reclamantă, prin reprezentanţi în contradictoriu cu pârâţii, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi va obliga pârâţii la asigurarea, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), a medicamentului VOSORITIDUM (denumire comercială VOXZOGO) până la soluţionarea definitivă a dosarului de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A., prin reprezentanţi legali B. şi C. împotriva sentinţei nr. 206 din 1 august 2024 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi rejudecând:
Admite acţiunea formulată de reclamanta A., prin reprezentanţi legali B. şi C. în contradictoriu cu pârâţii, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Obligă pârâţii la asigurarea, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), a medicamentului VOSORITIDUM (denumire comercială VOXZOGO) până la soluţionarea definitivă a dosarului de fond.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 11 decembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.