Şedinţa publică din data de 11 decembrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea formulată reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H., judecători în cadrul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 7 alin. (1) din Anexa V a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, au solicitat instanţei de judecată ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună, în temeiul art. 7 alin. (2), Capitolul VIII, Secţiunea I, din Anexa V a Legii nr. 153/2017 - Lege cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, coroborate cu dispoziţiile prev. de art. 7, art. 8 şi art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ:
- Anularea/modificarea parţială a Ordinului nr. 406/C/2022 din 07.02.2022, emis de Ministerul Justiţiei, în sensul:
1. acordării sporurilor de 30%, conform art. 4 şi 5, Capitolul VIII, Secţiunea I, Anexa V din Legea nr. 153/2017 raportat la art. 25 alin. (1) din Lege;
2. recalculării şi plăţii drepturilor salariate rezultate din aplicarea ordinului, începând cu data de 01.08.2016 şi nu cu data de 30.12.2021, data emiterii ordinului contestat;
3. înlăturării plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acolo unde este cazul;
4. recalculării şi plăţii drepturilor salariate rezultate din punerea în executare a sentinţei civile nr. 1183/13.07.2020, pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia Civilă, modificată şi rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 262/A din 02.03.2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj Napoca, secţia I civilă, în dosarul de apel nr. x/2019, prin care pârâta Curtea de Apel Suceava a fost obligată să plătească diferenţele de drepturi salariale rezultate din recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente prin aplicarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A) pct. 6-13 din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, în raport cu funcţia deţinută, respectiv la nivelul indemnizaţiei procurorilor DNA/DIICOT şi a sentinţei civile nr. 3104/6.12.2021 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, rămasă definitivă prin decizia nr. 1037/2022 a Curţii de Apel Cluj, prin care s-a admis cererea de stabilire a valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON, drepturi calculate înmulţind coeficienţii de multiplicare prevăzuţi la lit. A) pct. 6-13 din Anexa la OVG nr. 27/2006 cu valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON (în conformitate cu art. 1 al Ordinului MJ nr. 6245/C din 30.12.2021), cu înlăturarea plafonării la grila anului 2022, astfel cum s-a solicitat şi la punctul 3.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea de şedinţă din 23 mai 2023, în conformitate cu art. 413 alin. (1) pct. 1. C. proc. civ., a suspendat judecarea cererii formulate de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., I. şi H., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a României a dosarului nr. x/2022 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva încheierii din 25 mai 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., I. şi H. au declarat recurs.
În motivare, reclamanţii arată că Legea nr. 47/1992 nu mai reglementează suspendarea judecării cauzei în situaţia sesizării Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, textul de lege anterior în vigoare fiind în prezent abrogat tocmai pentru a nu se tergiversa soluţionarea cauzelor.
De altfel excepţia de neconstituţionalitate care a determinat suspendarea a fost invocată în altă cauză nu în prezentul dosar.
În opinia reclamanţilor, nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. reţinute de instanţă, soluţionarea cauzei nedepinzând de soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, în acest sens fiind relevantă decizia pronunţată în dosar nr. x/2022 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs, într-o speţă identică, (Decizia nr. 1995 din 09.04.2024, secţia de contencios administrativ şi fiscal) în care s-a apreciat că se poate soluţiona cauza fără a fi necesară cunoaşterea deciziei Curţii Constituţionale referitoare la aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate.
Pe de altă parte chestiunea posibilităţii depăşirii plafonării a fost tranşată şi prin alte hotărâri judecătoreşti rămase definitive precum, şi prin acte administrative emise chiar de către ordonatorul de credite, nefiind strict o chestiune de constituţionalitate ci de aplicare a legii.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând faptul că soluţionarea prezentului dosar depinde de modul în care va fi soluţionată excepţia de neconstituţionalitate, instanţa de fond apreciind în mod corect că se impune suspendarea cauzei până la soluţionarea acesteia.
Prin urmare, recursul declarat de reclamanţi este nefondat, instanţa de fond având posibilitatea, în temeiul dispoziţiilor legale, să dispună suspendarea cauzei.
5. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.
Instanţa de recurs este învestită cu exercitarea controlului judiciar asupra soluţiei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal privind suspendarea judecăţii prezentei cauze, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) punctul 1 din C. proc. civ., până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a României a dosarului nr. x/2022, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a art. 38 ilin. 6 din Legea nr. 153/2017.
Criticile de nelegalitate dezvoltate prin cererea de recurs converg, în esenţă, spre ideea, conform căreia, prima instanţă a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 413 alin. (1) punctul 1 din C. proc. civ., nefiind îndeplinite cerinţele textului procedural necesare suspendării judecăţii cauzei.
Potrivit dispoziţiilor art. 413 alin. (1) punctul 1 din C. proc. civ.: " Instanţa poate suspenda judecata: 1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi;".
Art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. reglementează o măsură de suspendare facultativă a judecăţii, din economia dispoziţiilor precitate rezultând că între două procese trebuie să existe o anumită legătură, esenţial fiind ca soluţia în procesul al cărui judecată se doreşte a fi suspendată, să fie influenţată, să depindă, în tot sau în parte de soluţia pronunţată în cauza până la a cărei soluţionare se solicită suspendarea.
În acest context, critica recurentei, în sensul că cele două cauze au temeiuri juridice diferite, nu are nicio relevanţă din perspectiva ipotezei suspendării facultative prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., condiţia impusă de norma procedurală fiind aceea a existenţei unei alte judecăţi în cadrul căreia trebuie să se stabilească existenţa sau inexistenţa unui drept de care depinde şi soluţionarea celei de a doua cauze.
Prin urmare, legiuitorul nu a făcut distincţie cu privire la obiectul celeilalte judecăţi sau cu privire la temeiul juridic al acesteia, singurul element comun constând în invocarea aceluiaşi drept în considerarea căruia trebuie dezlegat raportul juridic litigios dedus judecăţii în ambele cauze.
Totodată, potrivit art. 146 lit. d) din Constituţie, în exercitarea atribuţiilor sale, Curtea Constituţională hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului.
De asemenea, art. 2 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede următoarele: (1) Curtea Constituţională asigură controlul constituţionalităţii legilor, a tratatelor internaţionale, a regulamentelor Parlamentului şi a ordonanţelor Guvernului. (2) Sunt neconstituţionale prevederile actelor prevăzute la alin. (1), care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei. (3) Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
Potrivit art. 29 alin. (1) din acelaşi act normativ, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Reţine Curtea că, pentru a se dispune suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. este necesar ca dezlegarea cauzei să depindă în tot sau în parte de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi, iar instanţa să aprecieze că se impune suspendarea judecării cauzei, legiuitorul recunoscându-i o marjă de apreciere asupra oportunităţii măsurii.
Ipoteza sesizării Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate nu se încadrează în premisa art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât nu este în discuţie o judecată care să aibă drept obiect existenţa sau inexistenţa unui drept. Soluţionând o excepţie de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională decide asupra constituţionalităţii unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
În sprijinul acestei soluţii vine şi argumentul de interpretare istorico-teleologică, având în vedere că alin. (5) al art. 29 din lege, care prevedea că pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate judecarea cauzei se suspendă, a fost abrogat prin Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 147/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Or, în mod neîndoielnic, intenţia legiuitorului a fost aceea de a înlătura posibilitatea suspendării judecării cauzei şi de a pune la îndemâna părţii mijlocul procesual al revizuirii dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a făcut obiectul acelei excepţii [art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ..].
De altfel, în sensul menţionat este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Astfel, prin Decizia nr. 204/25.03.2019, Curtea a reţinut că "prin dispoziţiile Legii nr. 177/2010 au fost aduse modificări procedurii de soluţionare a excepţiilor de neconstituţionalitate, respectiv etapei judecătoreşti a procedurii. Astfel, a fost eliminată suspendarea de drept a soluţionării cauzei de fond pe durata derulării procedurii în faţa Curţii Constituţionale şi a fost introdus un nou motiv de revizuire a hotărârilor definitive: în materie civilă - declararea neconstituţionalităţii legii, ordonanţei ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă care a făcut obiectul unei excepţii invocate în cauza respectivă sau a altor dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare, respectiv în materie penală - soluţia pronunţată în cauză s-a întemeiat pe dispoziţia legală declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare.
Aşadar, prin dispoziţiile art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010 au fost abrogate normele referitoare la suspendarea ope legis a cauzelor în care se invocau excepţii de neconstituţionalitate, şi anume dispoziţiile cuprinse în art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în art. 303 alin. (6) din vechiul C. proc. pen. şi în art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.
18. Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, că opţiunea legiuitorului de abrogare a măsurii suspendării de drept se întemeiază pe faptul că invocarea excepţiilor de neconstituţionalitate de către părţi era folosită de multe ori ca modalitate de a întârzia judecarea cauzelor.
În condiţiile în care scopul măsurii suspendării de drept a judecării cauzelor la instanţele de fond a fost acela de a asigura părţilor o garanţie procesuală în exercitarea dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare, prin eliminarea posibilităţii judecării cauzei în temeiul unei dispoziţii legale considerate a fi neconstituţionale, realitatea a dovedit că această măsură s-a transformat, în majoritatea cazurilor, într-un instrument menit să tergiverseze soluţionarea cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti.
Or, Curtea a constatat că, prin adoptarea Legii nr. 177/2010, voinţa legiuitorului a fost aceea de a elimina invocarea excepţiei de neconstituţionalitate în alt scop decât cel prevăzut de Constituţie şi lege, preîntâmpinând, pentru viitor, exercitarea abuzivă de către părţi a acestui drept procesual. De asemenea, Curtea a reţinut că intervenţia legiuitorului, prin care a fost abrogată măsura suspendării de drept a cauzelor în care se invocă excepţii de neconstituţionalitate, constituie tocmai expresia asumării şi a respectării obligaţiei ce revine statului cu privire la crearea cadrului legislativ corespunzător prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Noua reglementare asigură accesul persoanei la justiţie, atât la instanţa de drept comun, cât şi la instanţa constituţională, părţile beneficiind în continuare de toate mijloacele de apărare care le sunt recunoscute prin lege şi, implicit, de posibilitatea de a-şi realiza, în mod real, drepturile şi a-şi satisface interesele în faţa justiţiei. Abrogarea măsurii suspendării de drept a cauzelor nu impietează asupra efectivităţii dreptului de acces la un tribunal, neconstituind un obstacol în valorificarea acestui drept, de natură a-i pune în discuţie însăşi substanţa. Mai mult, măsura adoptată asigură echilibrul procesual între persoane cu interese contrare, fiind menită să garanteze egalitatea de arme a acestora, prin determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor lor legitime.
20. Totodată, Curtea a observat că abrogarea măsurii suspendării de drept a cauzelor a fost însoţită de reglementarea unor noi cauze de revizuire în materie civilă, respectiv penală, de natură să asigure părţilor garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil. Astfel, în cazul în care excepţia de neconstituţionalitate este admisă şi legea, ordonanţa ori dispoziţia dintr-o lege sau ordonanţă ori alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare, au fost declarate neconstituţionale, iar, până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei Curţii Constituţionale, hotărârea prin care s-a soluţionat cauza în care a fost invocată excepţia a devenit definitivă, persoanele prevăzute de lege pot cere revizuirea acestei hotărâri. Lipsa reglementării unei căi de atac ar fi lipsit de fundament însuşi controlul de constituţionalitate, întrucât ar fi pus părţile în imposibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curţii, deci ale controlului de constituţionalitate pe care ele l-au declanşat, împrejurare ce ar fi echivalat cu o veritabilă sancţiune aplicabilă acestora. (...)".
Pornind de la aceste consideraţii de ordin teoretic, reţinând că suspendarea facultativă prevăzută de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu este incidentă în ipoteza sesizării Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, Înalta Curte va casa încheierea recurată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea recurată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F., G. şi H. împotriva încheierii din 25 mai 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează încheierea recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 11 decembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.