Şedinţa publică din data de 6 februarie 2025
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş – secţia civilă, la data de 23.02.2024, sub nr. x/2024, reclamanţii A. şi alţii, în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj, Tribunalul Constanţa şi Tribunalul Bistriţa au solicitat ca, prin hotărâre judecătorească să se dispună următoarele:
- recalcularea drepturilor salariale ale reclamanţilor, cu consecinţa reintegrării acestora, având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 majorată cu 25%, conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, fără a fi afectate de dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, începând cu data de 01.01.2018 şi pentru viitor, valorificând coeficientul de multiplicare aferent personalului auxiliar de specialitate şi conex din cadrul DNA/DIICOT de care reclamanţii beneficiază ca efect al deciziei civile nr. 409/A/06.07.2021 pronunţate de Curtea de Apel Tg. Mureş în dosarul nr. x/2020 şi aplicând ulterior sporurile în procent total de 45%, respectiv sporul de 15% pentru condiţii de muncă grele vătămătoare sau periculoase, sporul de 25% pentru risc şi suprasolicitare neropsihică şi sporul de 5% pentru păstrarea confidenţialităţii, conform sentinţei civile nr. 181/A din 25 martie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Tg. Mureş, fără a fi afectate de dispoziţiile Legii nr. 296/2023 care este ulterioară acestei sentinţe;
- obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariale rezultate actualizate cu rata inflaţiei, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată, calculate de la data scadenţei fiecărei sume de plată şi până la data plăţii efective.
2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă
2.1. Hotărârea Tribunalului Mureş – secţia civilă
Prin sentinţa civilă nr. 5890 din 14 octombrie 2024, Tribunalul Mureş a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei civile a Tribunalului Mureş şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Târgu Mureş, opinia separată a asistenţilor judiciari fiind în sensul respingerii excepţiei necompetenţei materiale procesuale a secţiei civile a Tribunalului Mureş.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut, în esenţă, că se contestă în mod neechivoc (chiar dacă nu sunt menţionate în mod expres), decizii ale Preşedintelui Curţii de Apel Cluj, prin care s-au stabilit unele componente salariale ale angajaţilor, personal auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Judecătoriei Bistriţa.
Articolul 37 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 statuează în mod expres că suntem în prezenţa unui act administrativ de stabilire a salariului, iar competenţa judiciară de verificare a legalităţii şi temeiniciei acestuia este dată în sarcina instanţei de contencios administrativ sau, după caz, instanţei judecătoreşti competente potrivit legii.
Competenţa instanţei de contencios administrativ în acest tip de cauze, cu trimitere la varianta specială a litigiilor similare promovate de magistraţi (deci cazurile în care sunt aplicabile prevederile art. 7 din Secţiunea 1, Capitolul VIII, Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017) a fost dezbătută în cadrul Întâlnirii preşedinţilor secţiilor specializate ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel dedicate unificării practicii judiciare în domeniul contencios administrativ şi fiscal, de la Bucureşti, 22-23 mai 2023, iar în referatul întocmit, la pct. 11, pag. 65-71 (disponibil la pagina de web https://inm-lex.ro/wp-content/uploads/2023/07/Minuta-intalnirii-22-23-mai-2023-Bucureşti_final_site.pdf), s-a stabilit, în unanimitatea celor prezenţi, că cererile având ca obiect solicitarea de obligarea a pârâţilor, ordonatori de credite – angajatori, la reîncadrarea şi recalcularea drepturilor salariale, respectiv emiterea ordinelor de salarizare şi plata sumelor constând în drepturi salariale nerecunoscute, sunt de competenţa instanţei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel de la domiciliul reclamantului, cu aplicarea, după caz, a art. 127 C. proc. civ.
Prin urmare, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei civile a Tribunalului Mureş, cu consecinţa declinării competenţei soluţionării acţiunii formulate, în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Târgu Mureş.
În opinia separată, s-a apreciat că se impune respingerea excepţiei necompetenţei materiale procesuale a secţiei civile a Tribunalului Mureş, pentru că ori de câte ori, prin norme legale speciale (inclusiv prin cele cuprinse în Legea nr. 153/2017) se instituie competenţa instanţelor de contencios administrativ de a soluţiona unele conflicte de muncă salariale, această competenţă este una de excepţie, care nu schimbă natura juridică a litigiului şi nu este aptă să înlăture incidenţa jurisdicţiei de drept comun al muncii pentru celelalte categorii de conflicte de muncă salariale. Pe de altă parte, această problemă de competenţă a fost deja soluţionată cu claritate şi forţă obligatorie prin Decizia nr. 9 din 29 mai 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii (publicată în Monitorul Oficial nr. 988 din 13 decembrie 2017), care are ca obiect interpretarea unor texte legale (art. 34 din Legea nr. 330/2009, art. 30 din Legea nr. 284/2010, art. 7 din Legea nr. 285/2010 şi art. 11 din O.U.G. nr. 83/2014) cu conţinut similar cu cel din cauza dedusă judecăţii, şi anume cu cel al art. 37 din Legea nr. 153/2017.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 12.11.2024, sub acelaşi număr de dosar.
2.2. Hotărârea Curţii de Apel Târgu Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Prin sentinţa nr. 174 din 19 decembrie 2024, Curtea de Apel Târgu Mureş a admis excepţia necompetenţei sale materiale, excepţie invocată de instanţă din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş – secţia civilă, a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că natura juridică a actului de stabilire a salariilor prevăzut de legislaţia ce reglementează salarizarea din fonduri publice a fost analizată prin Decizia RIL nr. 9/2017, în acest sens fiind considerentele prezentate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la pct. 41 din decizia amintită:
"41. Chiar dacă actul de stabilire a drepturilor salariale este denumit act administrativ în alin. (2) al art. 34 din Legea nr. 330/2009, art. 30 din Legea nr. 284/2010, art. 7 din Legea nr. 285/2010, art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, faţă de distincţia făcută la alin. (4) din aceleaşi dispoziţii legale, referitor la instanţele competente, acesta nu reprezintă decât înscrisul doveditor prin care angajatorul face aplicarea dispoziţiei de salarizare (aspect ce ţine de organizarea proprie şi funcţionarea internă), fără a dobândi sensul de act emis, chiar cu caracter individual, în exercitarea atribuţiilor de putere cu care un organ administrativ a fost învestit."
Incidenţa acestor interpretări este atrasă de faptul că prin Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice s-a păstrat aceeaşi soluţie legislativă din cuprinsul legislaţiei analizate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv Legea nr. 330/2009, din Legea nr. 284/2010, Legea nr. 285/2010, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014.
Ţinând seama de faptul că prin prezenta acţiune se solicită obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale în mod retroactiv, începând cu data de 01.01.2018, curtea de apel a mai reţinut incidenţa considerentelor de la pct. 48 din Decizia RIL nr. 9/2017:
"48. Per a contrario, nu fac obiectul procedurii de contestare administrativă alte categorii de drepturi (sporuri, compensaţii, ajutoare) reglementate de lege, ce pot intra în venitul brut al salariatului, nerecunoscute de angajator, şi nici eventualele solicitări de acordare retroactivă a oricăror drepturi salariale, pentru aceste situaţii este aplicabil dreptul comun care permite formularea unei acţiuni directe la instanţa competentă a statua asupra litigiilor privind drepturile salariale pretinse de părţi, recunoscute sau nu de ordonatorii de credite."
În consecinţă, reţinând că în cauză se solicită acordarea retroactivă a unor drepturi salariale nerecunoscute de către angajator, în sensul că acestea ar fi într-un cuantum diferit rezultat din raportarea la alte elemente decât cele avute în vedere, fără ca în prealabil reclamanţii să se fi adresat cu o cerere de acordare a acestor drepturi către pârâtă, nefiind astfel în prezenţa unui refuz nejustificat de soluţionare a unui cereri, reţinând că denumirea de "act administrativ" din cuprinsul Legii nr. 153/2017 nu este suficientă pentru a determina în orice situaţie competenţa instanţei de drept administrativ, dar şi faptul că reclamanţilor le este deschisă calea formulării unei acţiuni directe la instanţa competentă a statua asupra litigiilor privind drepturile lor salariale, respectiv Tribunalului Mureş, secţia civilă, raporturile lor fiind raporturi de dreptul muncii, Curtea de Apel Târgu Mureş a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă.
În plus, curtea de apel a reţinut că în speţă nu este contestat un act al unei autorităţi publice centrale, pentru a fi atrasă competenţa materială a instanţei de contencios administrativ potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004.
II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă.
Analizând prezentul conflict negativ de competenţă, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Mureş, secţia civilă, pentru considerentele ce succedă:
Din perspectiva determinării cadrului analizei deferite soluţionării în prezentul regulator de competenţă, Înalta Curte observă că aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe care şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces îl constituie chestiunea competenţei materiale, privite din perspectiva ariei de reglementare a art. 7 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017.
Din analiza cererii de chemare în judecată se reţine că reclamanţii, în calitate de personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Judecătoriei Bistriţa, au solicitat obligarea pârâtei Curtea de Apel Cluj la emiterea deciziilor prin care să fie salarizaţi având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 01.08.2016 şi în continuare, pentru viitor, cu eliminarea plafonării instituite asupra salariilor de bază brute lunare, invocând în drept dispoziţiile art. 166 din Codul Muncii.
Înalta Curte reţine că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 7 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017. Din această perspectivă se constată că, prin intermediul acestor prevederi normative, legiuitorul a prevăzut competenţa materială şi teritorială exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal doar pentru ipotezele particulare ale litigiilor având ca obiect plângerile formulate împotriva actelor administrative de stabilire a drepturilor salariale deja emise sau a hotărârilor date în soluţionarea contestaţiilor salariale. Or, astfel de prevederi reprezintă norme speciale în materia competenţei instanţelor de contencios administrativ şi sunt de strictă interpretare, fiind aplicabile doar cazurilor punctuale reglementate de legiuitor, fără a putea fi extinse, prin analogie, la orice litigii având ca obiect drepturile salariale prevăzute de Anexa V a Legii nr. 153/2017.
În cauză, reclamanţii nu formulează critici de nelegalitate a actelor administrative emise de ordonatorul de credite, nu solicită anularea unor astfel de acte şi nu critică un eventual refuz de emitere a unor acte administrative prin care să se stabilească o altă salarizare, ci solicită obligarea pârâţilor la plata unor drepturi salariale pe care le consideră cuvenite şi neplătite.
Aşadar, litigiul dedus judecăţii nu are ca obiect cenzurarea unui act administrativ tipic (ordinul de salarizare) sau a unui act administrativ asimilat (refuzul nejustificat al pârâţilor de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal), necircumscriindu-se, prin urmare, sferei contenciosului administrativ, astfel cum este definit de legiuitor prin dispoziţiile art. 2 lit. f) şi art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Or, din moment ce nu se contestă un act administrativ tipic sau asimilat pentru a fi incidente dispoziţiile Legii nr. 554/2004, raportul juridic generator al drepturilor şi obligaţiilor corelative fiind un raport juridic de muncă, căruia îi sunt aplicabile dispoziţiile Codul muncii, dispoziţii invocate şi de reclamanţi la finalul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că instanţa competentă material să soluţioneze litigiul de faţă este instanţa specializată în dreptul muncii, raportul juridic dedus judecăţii intrând în categoria conflictelor de muncă, iar nu a contenciosului administrativ.
Această soluţie este în acord şi cu Decizia nr. 9/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că "nu fac obiectul procedurii de contestare administrativă alte categorii de drepturi (sporuri, compensaţii, ajutoare) reglementate de lege, ce pot intra în venitul brut al salariatului, nerecunoscute de angajator, şi nici eventualele solicitări de acordare retroactivă a oricăror drepturi salariale, pentru aceste situaţii este aplicabil dreptul comun care permite formularea unei acţiuni directe la instanţa competentă a statua asupra litigiilor privind drepturile salariale pretinse de părţi, recunoscute sau nu de ordonatorii de credite."
Art. 266 din Codul muncii prevede că "jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar conform art. 269 alin. (2) din acelaşi act normativ: "cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul/reşedinţa/sediul."
În consecinţă, se constată că demersul judiciar iniţiat de reclamanţi se circumscrie materiei conflictelor de muncă, competenţa materială revenind, aşadar, în primă instanţă tribunalului, în temeiul art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii.
Înalta Curte constată că, dată fiind calitatea reclamanţilor de personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Judecătoriei Bistriţa, în cauză devin incidente prevederile art. 127 alin. (2) indice 1 şi alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora va fi sesizată una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa pârâtă sau cea la care îşi desfăşoară activitatea reclamanţii. Dintre circumscripţiile învecinate, reclamanţii au optat prin cererea de chemare în judecată, conform art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., coroborate cu alin. (2) indice 1 şi alin. (3) ale aceluiaşi text normativ, pentru Tribunalului Mureş.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Mureş , secţia civilă (Complet specializat în soluţionarea conflictelor de muncă).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU.,VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj, Tribunalul Constanta, Tribunalul Bistrita Năsăud, în favoarea Tribunalului Mureş – secţia civilă.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 6 februarie 2025.