Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The the Administrative and Tax Litigations Chamber

Decizia nr. 618/2025

Decizia nr. 618

Şedinţa publică din data de 06 februarie 2025

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sub numărul de dosar x/2022, la data de 11 februarie 2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat:

- obligarea pârâtului Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului să soluţioneze favorabil cererea de plată a A. privind ajutorul de stat acordat în baza Acordului de Finanţare nr. 5175/23.09.2019 încheiat între Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză şi A., inclusiv prin efectuarea oricăror operaţiuni administrative necesare în acest scop;

- obligarea Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului la plata sumei de 20.430.823,39 RON, reprezentând valoarea ajutorului de stat acordat în baza Acordului de finanţare nr. x/23.09.2019, precum şi a dobânzii legale calculate începând cu data la care Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului a refuzat nejustificat să plătească valoarea ajutorului de stat cuvenit A., până la data plăţii efective;

(iii) obligarea Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1443 din 27 iulie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, ca neîntemeiată;

- a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului şi a obligat pârâtul să soluţioneze cererea de plată a ajutorului de stat solicitat de reclamantă în baza Acordului de Finanţare nr. 5175/23.09.2019;

- a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata ajutorului de stat şi a dobânzii legale, ca prematur formulat, luând act că reclamanta îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1443 din 27 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs principal pârâtul Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului şi recurs incident reclamanta A. S.R.L.

3.1. Recurentul-pârât Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, casarea sentinţei recurate, reanalizarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi admiterea acesteia.

3.2. Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a declarat recurs incident în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului incident, casarea sentinţei recurate în ceea ce priveşte soluţia dată cu privire la capătul al doilea de cerere, cu consecinţa rejudecării pe fond a cauzei şi obligarea pârâtului la plata ajutorului de stat pentru proiectul "Violence of Action".

Prin încheierea de şedinţă din data de 20 iunie 2024 s-a dispus introducerea în cauză a Minsterului Culturii şi a Oficiului de Film şi Investiţii Culturale şi scoaterea din citativ a Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, raportat la subrogarea Minsterului Culturii şi a Oficiului de Film şi Investiţii Culturale în drepturile şi obligaţiile sale.

4. Apărările formulate în cauză

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de partea adversă, ca nefondat.

Recurentul-pârât Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului a formulat recurs prin care a solicitat respingerea recursului incident, ca neîntemeiat.

5. Alte aspecte procesuale relevante

La data de 05 februarie 2025 recurenta-reclamanta a depus note de şedinţă prin care a invocat excepţia lipsei de interes a recursului, având în vedere că, urmare analizării cererii sale, Oficiul de Film şi Investiţii Culturale a procedat la soluţionarea favorabilă a acesteia şi la plata ajutorului de stat, depunând dovezi în acest sens.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând, cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea recursurilor, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

Întrucât cauza de faţă are drept obiect obligarea pârâţilor să soluţioneze cererea de plată a ajutorului de stat solicitat de reclamantă în baza Acordului de Finanţare nr. 5175/23.09.2019, respectiv plata sumei de 20.430.823,39 RON, reprezentând valoarea ajutorului de stat acordat în baza acestuia, în stabilirea interesului procesual al susţinerii recursurilor se au în vedere şi modificările survenite ulterior pronunţării hotărârii atacate, respectiv situaţia juridică a cererii de plată formulată de reclamantă la acest moment.

Înalta Curte reţine că, potrivit înscrisurilor de la dosar, prin Hotărârea Comisiei de Film în România însărcinată cu soluţionarea proiectelor depuse în sesiunea de apel de proiecte organizată în anul 2019 nr. 37 din 04 noiembrie 2024 s-a aprobat integral cererea de plată depusă de beneficiarul A. S.R.L. pentru proiectul "Violence of Action" şi s-a achitat către aceasta suma solicitată în cuantum de 20.430.823,39 RON.

În raport de această împrejurare, Înalta Curte reţine că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susţinerii recursurilor, având în vedere că, ulterior pronunţării sentinţei recurate, a fost soluţionată cererea de plată formulată de A. S.R.L. în sensul solicitat de aceasta. Prin urmare, interesul de a acţiona al părţilor nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., iar condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes nu este îndeplinită, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes şi va respinge recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Oficiul de Film şi Investiţii Culturale şi Ministerul Culturii, precum şi recursul incident declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1443 din 27 iulie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca rămase fără interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes.

Respinge recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Oficiul de Film şi Investiţii Culturale şi Ministerul Culturii, precum şi recursul incident declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1443 din 27 iulie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca rămase fără interes.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 06 februarie 2025.