Şedinţa publică din data de 06 februarie 2025
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 14 iulie 2023 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub dosar nr. x/2023, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat instanţei să constate calitatea de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe domnul A..
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1860 din 21 noiembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat că pârâtul a fost "lucrător al Securităţii" în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 1860 din 21 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs recurentul-pârât A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate, cu consecinţa respingerii ca neîntemeiate a cererii de chemare în judecată.
Recurentul-pârât a învederat, în esenţă, că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 atunci când a stabilit că activitatea pe care a desfăşurat-o nu a fost subsumată ocrotirii siguranţei naţionale, ci a avut la bază considerente de ordin politic, consecinţa fiind constatarea întrunirii condiţiilor necesare pentru stabilirea calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte.
Instanţa de fond nu a arătat în concret care au fost elementele pe baza cărora a stabilit că acţiunile desfăşurate, respectiv urmărirea cetăţenilor străini B.C. şi B., a avut drept scop schimbarea poziţiei acestora faţă de regimul comunist, în condiţiile în care, în mod obiectiv, prin măsurile dispuse nu se putea realiza un astfel de obiectiv.
Este adevărat că din măsurile dispuse cu privire la persoana B. se observă existenţa unor informaţii potrivit cărora acesta ar fi avut o atitudine ostilă faţă de o ţară în care nu erau respectate drepturile omului.
Cu toate acestea, măsurile dispuse, respectiv, semnalarea de către sursa "C." a eventualelor deplasări în teritoriu sau peste hotare a persoanei urmărite nu constituie o activitate prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi sau libertăţi fundamentale, de vreme ce sursei nu i s-a solicitat să obţină informaţii prin activităţi care presupun îngrădirea unor drepturi fundamentale.
În plus, semnalarea unor aspecte cu privire la trimiteri sau primiri de colete de către B. nu constituie o îngrădire a dreptului la viaţă privată sau a dreptului la secretul corespondenţei câtă vreme sursa nu fusese dirijată să verifice corespondenţa în conţinutul ei, ci doar să semnaleze primirea sau trimiterea de colete şi materiale, astfel încât secretul nu putea fi afectat.
În ceea ce priveşte măsurile dispuse cu privire la persoana B.C. nu există niciun document pe baza căruia să se stabilească faptul că scopul supravegherii a fost de ordin politic.
Din raportul cu propunere de începere a urmăririi informative rezultă fără dubiu că informaţiile existente la acel moment conduceau la formarea suspiciunilor că persoana vizată desfăşura acţiuni de spionaj pe teritoriul ţării.
Astfel, reiese că înainte de venirea la post în România, persoana în cauză intrase în contact cu D.., fostul director al CEPES din Bucureşti, persoană suspectată de culegerea de informaţii. Din cuprinsul aceluiaşi raport, rezultă că numita B.C. întreţinea relaţii cu diplomaţi occidentali aflaţi pe teritoriul României, fiind în contact cu ambasadorii Franţei, RF Germane, Olandei, Elveţiei, persoane suspectate în mod generic ca fiind interesate în culegerea de informaţii secrete.
Aşadar, scopul pentru care a fost deschis dosarul de supraveghere informativă era contracararea activităţilor de spionaj, aspect ce reiese în mod direct din Planul de măsuri în E. potrivit cu care "în vederea îndeplinirii sarcinilor de bază a dosarului de urmărire informativă "E." şi anume: stabilirea eventualei sale activităţi de culegere şi transmitere de informaţii secrete desfăşurată pe teritoriul ţării noastre ..."
Or, astfel cum a arătat, la momentul întocmirii planului de măsuri cu privire la supravegherea persoanei B.C. existau informaţii că persoana în cauză, intrase în contact cu D.., fostul director al CEPES din Bucureşti, persoană suspectată de culegerea de informaţii, şi că întreţinea relaţii cu diplomaţi occidentali aflaţi pe teritoriul României, fiind în contact cu ambasadorii Franţei, RF Germane, Olandei, Elveţiei, persoane suspectate în mod generic ca fiind interesate în culegerea de informaţii secrete.
Atâta vreme cât îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale a fost justificată de suspiciunea că persoanele vizate desfăşoară activităţi care pun în pericol siguranţa statului, ne aflăm în ipoteza de restricţie a drepturilor şi libertăţilor fundamentale prevăzută ca situaţie excepţională în cuprinsul art. 12 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, măsurile pe care le-a dispus la acel moment fiind necesare în interesul protejării securităţii naţionale.
În susţinerea celor arătate, a făcut trimitere şi la Hotărârea CEDO din 6 septembrie 1978, pronunţată în cauza Klass şi alţii contra Germaniei, paragraful 48.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii recurate.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul-pârât A. este nefondat, pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.
Astfel, prin cererea introductivă, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat instanţei constatarea calităţii de lucrător al Securităţii în persoana pârâtului A., în raport de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.
Instanţa de primă jurisdicţie, constatând că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, a admis acţiunea reclamantului şi a constatat că pârâtul a fost "lucrător al Securităţii", reţinând, în esenţă, din conţinutul notelor informative/rapoarte/planuri de măsuri depuse la dosarul cauzei, în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, că acestea au fost apte să provoace îngrădirea dreptului la viaţă privată, consacrat de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice.
Instanţa de control judiciar constată că soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate, criticile formulate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea sentinţei atacate.
Înalta Curte reţine că prin O.U.G. nr. 24/2008 s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de securitate şi a colaboratorilor acesteia, apreciate ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară.
În realizarea obiectivului propus la adoptarea actului normativ, legiuitorul a definit la art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 noţiunea de "lucrător al Securităţii", din conţinutul acesteia rezultând şi condiţiile legale obligatorii care trebuie îndeplinite cumulativ pentru atragerea aceastei calităţi, respectiv: persoana în cauză să fi avut calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989; acea persoană să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Cu privire la prima condiţie, instanţa de fond a reţinut în mod corect că aceasta este îndeplinită, pârâtul fiind angajatul fostei Securităţi, având gradul de locotenent în cadrul Direcţiei a III-a (1989).
În mod argumentat s-a reţinut şi îndeplinirea celei de a doua condiţii impuse de textul de lege precizat, faţă de împrejurarea că, în calitatea anterior menţionată, pârâtul a participat la supravegherea informativă a titularilor dosarelor nr. x şi nr. x.
Astfel, din raportul cu propunerea de începere a urmăririi informative asupra numitei F. (titulara dos. x-"E.") întocmită de pârât, rezultă propunerea aprobării începerii urmăririi informative a cetăţenei suedeze, venită în ţara noastră în calitate de director al Centrului European pentru Învăţământ Superior al UNESCO-CEPES din Bucureşti, în vederea stabilirii şi documentării activităţii desfăşurate de aceasta, cât şi pentru influenţarea sa pozitivă.
În acest context, pârâtul a întocmit planul de măsuri prin care a propus, printre alte obiective, şi întreprinderea de măsuri intense de influenţare pozitivă, care să ducă la schimbarea convingerilor eronate şi contracararea influenţelor negative la care este supusă "E." de către diplomaţii occidentali, dar şi efectuarea de filaje pe momente operative în scopul stabilirii locurilor şi mediilor frecventate, a persoanelor din rândul românilor şi străinilor cu care ia legătura, precum şi a momentelor ce pot fi controlate prin mijloace G..
Urmare a notelor informative, pârâtul a întocmit la data de 07 decembrie 1989 raportul informativ ataşat la dosarul instanţei de fond, din care rezultă următoarele: "F., directoarea CEPES, are o fire cu un psihic labil, uşor iritabilă, dar care are totuşi capacitatea de a se controla atunci când este nervoasă (...). Îi place luxul şi bijuteriile şi este dornică să se afle printre persoane "selecte". Este, de altfel, destul de zgârcită şi nu organizează mese la ea acasă decât rareori şi în cadru restrâns. În afară de ambasadorul spaniol, relaţie pe care sursa o cunoaşte, F. mai are ca prieteni o familie de români care au doi copii, un băiat de cinci ani şi o faţă de doi ani. Sursa nu cunoaşte cine sunt aceştia şi unde lucrează (...). În data de 06.12.1989 F. a cumpărat cadouri pentru copiii familiei respective. În data de 14 decembrie a.c. F. va organiza o "mică petrecere" la CEPES şi va oferi cadouri angajaţilor români şi străini. Pe 18 decembrie a.c. va pleca în vacanţă (probabil în Suedia) şi se va întoarce pe 3 ianuarie 1990. Sursa a relatat cele de mai sus în cadrul discuţiei purtate după preluare. O vom solicita să ne furnizeze cheile apartamentului deoarece yalele au fost schimbate şi dacă va fi posibil mulajul de la cheia seifului pe care-l are F.. Sursa a fost instruită să caute să identifice familia cu care F. este prietenă şi căreia i-au fost prezentate aspectele de interes pe care să le semnaleze pe viitor."
Totodată, pârâtul a participat şi la instrumentarea dos. x deschis asupra administratorului CEPES, H., iar din raportul cu propunerea de începere a urmăririi informative din 12 martie 1982 rezultă că, pentru a stabili dacă B. se ocupă cu culegerea de informaţii referitoare la România, pe data de 24 octombrie 1981 a fost luat în I.. în cadrul dos.de problemă nr. 151. În procesul supravegherii informative a rezultat că B. întreţine legături cu o serie de români.
Din nota-raport întocmită de pârât rezultă că "la întâlnirea din ziua de 15.07.1989, sursa "C." mi-a relatat verbal următoarele: B..se află în concediu. În această perioadă "sursa" va avea grijă de locuinţa acestuia. Ca şi J., B..are manifestări ostile ţării noastre, făcând comentarii negative cu privire la aspecte politice, sociale şi economice. Relatând despre accidentul suferit de cetăţeanul israelian ce şi-a pierdut viaţa în timp ce participa la reuniunea din 26-28 iunie a.c., B. a afirmat că el a fost singurul ce s-a aflat aproape de acesta în acel moment. Într-o altă împrejurare, B. a afirmat că se va desfiinţa reprezentanţa CEPES/UNESCO din România, subliniind că aceasta nu poate exista într-o ţară în care nu sunt respectate drepturile omului. Referitor la viitorul CEPES-ului din România se va discuta în toamnă, la nivelul conducerii statului, atunci când va vizita ţara noastră secretarul general al acestei organizaţii. Sursa a menţionat că B. spunea toate acestea cu mare părere de rău, deoarece poziţia pe care el o ocupă la reprezentanţa CEPES din România este foarte avantajoasă din mai multe puncte de vedere. Desfiinţarea CEPES-ului de la noi ar atrage după sine şi revenirea lui B. la simpla funcţie de curier. Sursa a fost instruită ca pe viitor să semnaleze eventualele deplasări în teritoriu sau peste hotare ale obiectivului, precum şi aspecte referitoare la trimiteri sau primiri de colete şi materiale de către B."
Desfăşurarea de către recurentul-pârât a activităţilor rezultate din examinarea înscrisurilor depuse la dosar a avut ca scop şi consecinţă obţinerea de informaţii referitoare la viaţa privată a persoanelor urmărite, incluzând preocupările, anturajul şi relaţiile de prietenie, în lipsa acordului acestora, fără ca măsurile întreprinse să fi fost justificate de imperativul apărării siguranţei naţionale.
Prima instanţă a constatat în mod corect, pe baza documentaţiei prezentate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, că activitatea de urmărire informativă, în modalităţile expuse mai sus, a fost de natură să îngrădească drepturi şi libertăţi fundamentale (dreptul la viaţă privată, dreptul privind secretul corespondenţei sau a protecţiei domiciliului, dreptul la libertatea gândirii şi conştiinţei) astfel încât sunt incidente dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.
Înalta Curte apreciază că recurentul-pârât nu se poate apăra susţinând că, în ceea ce priveşte instrumentarea dosarului nr. x (cotă CNSAS) nu au fost încălcate drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în condiţiile în care încălcarea dreptului la viaţă privată s-a produs în momentul în care Securitatea, cu participarea intimatului-pârât, a pătruns în intimitatea persoanei urmărite, prelucrând informaţii privitoare la opiniile, intenţiile, preocupările şi viaţa sa de zi cu zi, ce ajungeau să fie cunoscute, în amănunt, de către o autoritate represivă a fostului regim.
În momentul în care informaţiile referitoare la preocupările şi opiniile unei persoane erau preluate şi prelucrate de Securitate şi deveneau obiect de lucru al acesteia, pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naţionale, se producea încălcarea dreptului la viaţă privată.
Nu prezintă relevanţă dacă informaţiile au fost obţinute prin presiuni sau prin mijloace mai puţin violente. Important este faptul că simpla folosire a unor informaţii cu caracter personal referitoare la o persoană urmărită de Securitate pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naţionale, ci erau legate de interesele politice ale regimului comunist, constituia o violare a dreptului la viaţă privată.
De asemenea, e lipsit de importanţă şi dacă informaţiile obţinute duceau sau nu la îngreunarea situaţiei celui urmărit, sau dimpotrivă, duceau la concluzia că cel urmărit nu avea opinii critice la adresa regimului.
Din perspectiva definiţiei date de legiuitor noţiunii de lucrător al Securităţii, are însemnătate imixtiunea arbitrară a autorităţilor, reprezentate de intimat, în viaţă personală a celor urmăriţi. Această împrejurare demonstrează încălcarea dreptului la viaţă privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice şi art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului).
Odată ce informaţii care ar fi trebuit să rămână în sfera privată deveneau obiectul de lucru al autorităţilor, care le prelucrau, pentru motive lipsite de legătură cu siguranţa naţională, este dovedită ingerinţa în viaţa personală a celui urmărit de către Securitate.
Înalta Curte reţine că, definiţia legală a noţiunii de lucrător nu presupune situaţiile în care respectivele persoane (ofiţeri, subofiţeri) încălcau întregul sistem juridic în vigoare înainte de 1989, ci doar cazurile în care aceştia suprimau sau îngrădeau drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului. Din punctul de vedere al legiuitorului, este irelevant dacă aceste încălcări sau limitări aveau susţinere legală sau regulamentară. Altfel spus, un angajat al Securităţii care respectând instrucţiunile din acea vreme ar fi instrumentat un dosar încălcând, pe motive politice, drepturi şi libertăţi fundamentale stipulate de Constituţia de la acea dată, precum şi de pactele internaţionale, la care România era parte, respectivul se înscria în sfera lucrătorilor Securităţii, în sensul O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
În consecinţă, reţine instanţa de control judiciar că în mod corect a concluzionat judecătorul fondului că recurentul-pârât a desfăşurat activităţi specifice mecanismului de supraveghere informativă extrem de intrusive în viaţa privată a celor urmăriţi şi a realizat o încălcare nelegitimă şi disproporţionată a dreptului la viaţă privată, fără a se urmări un scop legitim şi fără a se păstra un raport just de proporţionalitate.
Nu în ultimul rând, deşi recurentul-pârât susţine că în instrumentarea dosarului de fond informativ nr. x (cotă CNSAS) ingerinţele au fost justificate de apărarea securităţii naţionale a statului, din notele şi rapoartele informative rezultă că urmărirea numitei B.C. a avut drept scop "influenţarea pozitivă", în sensul schimbării poziţiei acesteia faţă de regimul comunist, care era apreciată de organele Securităţii ca fiind una ostilă, şi nu a avut ca rezultat prevenirea unor acţiuni contrare intereselor statului român, aşa încât ea să poată fi în vreun fel legal justificată.
În acest context se mai reţine şi că, în privinţa argumentului recurentului referitor la menţionarea, în dreptul naţional şi internaţional, precum şi în jurisprudenţa C.E.D.O., a posibilităţii afectării, într-o oarecare măsură, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, deşi prevederile invocate de recurentul-pârât nu pot fi contestate, totuşi acestea reglementează o serie de condiţii, de strictă interpretare şi aplicare, în care se poate recurge la o restrângere parţială a unor drepturi şi libertăţi, iar în speţă nu a fost decelat un astfel de caz, care să justifice ingerinţa pârâtului în viaţa privată a persoanelor urmărite. Încălcarea dreptului fundamental la viaţă privată al persoanelor urmărite de recurentul-pârât nu a fost o măsură proporţională şi nici rezonabilă, scopul urmărit nefiind unul legitim, atât timp cât, prin informaţiile care interesau organele Securităţii, erau vizate persoanele care nu aveau o imagine pozitivă asupra principiilor şi ideilor statului comunist totalitar.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate de pârât prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare a sentinţei prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva sentinţei civile nr. 1860 din 21 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva sentinţei civile nr. 1860 din 21 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 06 februarie 2025.