Şedinţa publică din data de 13 februarie 2025
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 23.02.2024, sub nr. x/2024, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General Pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Biroul Pentru Imigrări Caraş - Severin, a formulat contestaţie împotriva refuzului pârâtului nr. x/BICS/SPA 15.11.2023 privind eliberarea avizului de angajare solicitat de către aceasta pentru dl. B., solicitând anularea actului emis de către pârât şi obligarea acestuia să emită un nou act prin care să soluţioneze favorabil cererea de acordare a avizului de angajare pentru cetăţeanul străin; cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 407 din 23 mai 2024 a Curţii de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări – Direcţia Migraţie - Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin; fără cheltuieli de judecată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 407 din 23 mai 2024 a Curţii de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că sentinţa recurată este dată cu greşita interpretare şi aplicare a legii, respectiv dispoziţiile Codului muncii, care este lege organică, ale H.G. nr. 1256/2011 privind organizarea şi funcţionarea agentului de muncă temporară precum şi ale Directivei Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind munca prin agent de muncă temporară.
A arătat că din dispoziţiile art. 88 - 102 din Codul Muncii şi din dispoziţiile H.G. nr. 1256/2011 reiese în mod expres faptul că agentul de muncă temporară nu are nevoie de un punct de lucru efectiv pentru a putea să funcţioneze şi să îşi desfăşoare activitatea pe piaţa muncii din România. In aceeaşi ordine de idei, societatea reclamantă este autorizată să funcţioneze ca şi agent de muncă temporară de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.
De asemenea, în opinia sa, nu pot fi avute în vedere susţinerile intimatului referitoare la faptul că, din cuprinsul certificatului constatator (act care se cere la art. 4, art. 5 şi art. 6 din O.G. nr. 25/2014 a fi depus la dosarul administrativ în dovedirea faptului că societatea desfăşoară activităţi pe teritoriul României) rezultă ca societatea are zero angajaţi, zero cifră de afaceri, atât timp cât, din certificatul constatator, nu reies absolut deloc aceste informaţii aşa cum se poate constata la o simplă lecturare a certificatului, ci doar reiese faptul că pe anul 2022 nu există înregistrări, deoarece societatea a fost înfiinţată în cursul anului 2023 la recomandarea Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş pentru a fi autorizată ca agent de muncă temporară.
În altă ordine de idei nu poate fi acceptată nici susţinerea că acele contracte de prestări servicii ar fi fictive, sau că sediul societăţii ar fi fictiv, atât timp cât a depus la dosarul cauzei acte contabile ale societăţii din care reiese faptul că desfăşoară activităţi pe teritoriul României, depunând toate actele contabile la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, fiind astfel în legalitate cu toate aceste aspecte.
A mai susţinut recurenta că este eronată şi sustinerea că nu a făcut dovada depunerii eforturilor de a încadra în muncă cetăţeni ai Statului Român sau cetăţeni ai Uniunii Europene (UE) înainte de a recruta cetăţeni străini non UE, atât timp cât a depus la dosar actele care dovedesc acest fapt, respectiv adeverinţa de la AJOFM, veridicitatea acestei adeverinţe emise de către AJOFM fiind practic pusă la îndoială de intimat prin aceste susţineri. Mai mult, prin refuzul de emitere a avizului de angajare intimatul nici măcar nu a invocat acest motiv de refuz.
În fine, în opinia sa, în mod eronat, prima instanţă a respins contestaţia, neapreciind că ar fi fost util din partea intimatului-pârât ca, la soluţionarea dosarului administrativ, să facă aplicarea dispoziţiilor art. 28 alin. (2)1 din O.G. nr. 25/2014.
4. Apărările formulate în recurs
Intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Biroul pentru Imigrări Caraş - Severin, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.
5. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 5 decembrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
La termenul de judecată din data de 5 decembrie 2024, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia tardivităţii recursului, dispunând citarea părţilor cu menţiunea de a formula puncte de vedere, iar, în eventualitatea respingerii excepţiei tardivităţii, urmând să pună în discuţie necesitatea suspendării prezentului litigiu până la soluţionarea dosarului nr. x/2024, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în raport de obiectul prezentei cauze şi problema de drept ce formează obiectul respectivului dosar. S-a amânat cauza la data de 13 februarie 2025.
II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
În temeiul dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza cu prioritate excepţia tardivităţii recursului invocată din oficiu urmând să o admită pentru considerentele în continuare expuse.
Conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", acesta urmând a fi calculat, în raport de dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pe zile libere aşa cum prevăd dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., nerespectarea termenului în care trebuie exercitat un drept procesual atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.
Această sancţiune se aplică şi în cazul nerespectării termenului de declarare a recursului, dat fiind că este vorba despre exercitarea unui drept procesual, termenul de declarare a recursului fiind un termen imperativ şi absolut.
Sancţiunea decăderii poate fi evitată în condiţiile în care partea împotriva căreia curge termenul dovedeşte că a fost împiedicată să efectueze actul de procedură în termenul legal şi că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, sens în care dispune art. 186 C. proc. civ., ceea ce nu este cazul în cauză, recurenta-reclamantă neformulând o astfel de cerere.
Înalta Curte constată că potrivit dovezii de comunicare a hotărârii, aflată la dosarul de fond, sentinţa atacată a fost comunicată recurentei la data de 31.05.2024, iar recursul a fost declarat la data de 12.07.2024, conform dovezii de înregistrare a recursului la curtea de apel, aflată la dosarul de recurs, ultima zi de declarare a recursului fiind 17.06.2024.
Prin urmare, se reţine că recursul este tardiv formulat, recurenta-reclamantă nefiind suficient de diligentă pentru conservarea drepturilor sale procesuale, aceasta neaflându-se într-o situaţie prevăzută de 186 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., astfel cum s-a reţinut anterior, recurenta neformulând nici punct de vedere cu privire la excepţia tardivităţii recursului.
Or, termenele pentru exerciţiul drepturilor procesuale nu au ca scop îngrădirea dreptului la un proces echitabil şi efectiv, ci stimularea activităţii procesuale a părţilor prin sancţiunea instituită pentru nerespectarea lor.
Totodată, termenele pentru exercitarea căilor de atac au caracter imperativ şi sunt sancţionate cu decăderea şi cum recurenta-reclamantă a declarat recurs după împlinirea termenului prevăzut de lege, sancţiunea decăderii nu poate fi evitată, astfel încât Înalta Curte va face aplicarea prevederilor exprese ale art. 185 alin. (1) teza finală C. proc. civ. şi va respinge recursul ca tardiv formulat.
Prin constatarea decăderii dispare cadrul procesual pentru realizarea controlului judiciar, astfel încât admiterea excepţiei tardivităţii exclude analizarea criticilor susţinute de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) teza finală coroborat cu art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia tardivităţii recursului invocată, din oficiu, de instanţă şi va respinge recursul declarat ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia tardivităţii recursului invocată, din oficiu, de instanţă.
Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 407 din 23 mai 2024 a Curţii de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 13 februarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.