Apel. Infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene. Infracțiunea prevăzută în art. 18 ind. 1 din Legea nr. 78/2000

 

  Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Apelul

                                Drept penal. Partea specială. Legi speciale. Legea 78/2000

  Indice alfabetic:   - drept procesual penal

                            - apel

                            - drept penal

                            - infracțiunea prevăzută în art. 18 ind. 1 din Legea nr. 78/2000     

                                                                                                            

C. proc. pen., art. 421

                                                             Legea 78/2000, art. 18 ind. 1 alin. (1)

 

1. În cazul infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene este necesar să existe o abatere de la legalitate/conformitate/regularitate în raport cu angajamentele legal încheiate, care doar în prezența prejudiciului sau a potențialității lui constituie neregulă (abatere +prejudiciu) și, mai departe, pentru a fi fraudă, este necesar ca prin respectiva neregulă beneficiarul să fi indus (urmărit să inducă) în eroare finanțatorul, iar prin prisma impactului financiar produs și a elementelor de proporționalitate/necesitate, tragerea la răspundere penală să fie instrumentul adecvat și necesar atingerii scopului de bună gestionare a finanțării, respectiv prevenire sau recuperare a prejudiciului.
2. Conceptul de neregulă folosit de O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora este foarte larg, putând acoperi toate ipotezele de incriminare ale infracțiunilor vizând utilizarea fondurilor europene. În acest context, este relevantă distincția dintre noțiunile de abatere, neregulă și fraudă, având în vedere consecințele specifice ale incidenței fiecăreia dintre acestea.
3. Orice „fraudă” reprezintă o „neregulă”, însă nu orice „neregulă” constituie „fraudă” astfel încât să antreneze răspunderea penală pentru infracțiuni contra intereselor financiare ale UE sau a bugetelor din fondurile publice. Putem vorbi despre fraudă doar atunci când avem de a face de o neregulă intenționată.
4. Totodată orice neregulă din domeniul utilizării fondurilor europene este o abatere, însă nu orice abatere este o neregulă. Distincția dintre noțiuni este la nivelul gravității încălcării normei și impactului financiar al încălcării.
5. În cazul în care obiectivul proiectului a fost atins, o abatere constatată pe parcursul acestuia (în cauza de față o eroare de crotaliere, respectiv necorespondența dintre fișele individuale ale familiilor de albine și plăcuțele de identificare a stupilor) nu poate fi calificată drept neregulă și cu atât mai puțin fraudă, deoarece lipsește prejudiciul sau potențialitatea lui.
6. Raționamentul primei instanțe, precum că, atunci când se constată o abatere de la normele care reglementează proiectele cu fonduri europene, există per se un prejudiciu sau un potențial prejudiciu, este greșit. Dacă distincțiile anterior arătate dintre abatere, neregulă și fraudă ar fi fără semnificație juridică și orice abatere este/ar fi o fraudă, atunci nu s-ar mai fi justificat identificarea și definirea diferențiată, iar abaterea ar fi fost caracterizată direct fraudă.
7. Prin urmare, cum în cauză abaterea nu a generat obținerea pe nedrept de fonduri europene, nu este întrunit elementul de tipicitate obiectivă prev. de art. 18 ind. 1 din Legea nr.78/2000, astfel încât Înalta Curte de Casație și Justiție va admite apelul și va dispune achitarea inculpatei A, în baza art. 16 alin. (1) lit. b teza I Cod proc. pen.

 

I.C.C.J., Secția penală, decizia  nr. 170/A din 6 iulie 2024

 

I.  Sentința

Prin sentința penală nr. 68 din 22 martie 2022, pronunțată în dosarul nr. X/54/2017, Curtea de Apel Craiova a hotărât, printre altele:

 În baza art. 18 ind. 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă pe inculpata A, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracțiunea de „folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei”.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a și lit. b C. pen., pe o durată de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., interzice inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a b) C. pen..

În baza art. 97 C. pen., anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 83/4.04.2017 a Curții de Apel Craiova, definitivă la 5.02.2018.

Descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani 2 luni închisoare în pedepsele componente, respectiv 2 ani închisoare și 6 luni închisoare pe care le repune în individualitate.

Conform art. 40 alin. (1) art. 38 și art. 39 alin. (1) lit. b C. pen., contopește pedeapsa principală de 2 ani închisoare cu pedepsele de 2 ani închisoare și 6 luni închisoare definitiv aplicate inculpatei pentru infracțiuni judecate separat, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu de 10 luni închisoare (1/3 din suma celorlalte pedepse).

Conform art. 45 alin. (2) și 3 C. pen., contopește pedepsele complementare și accesorii aplicate în cauză, cu pedepsele complementare și accesorii aplicate prin sentința penală nr. 83/4.04.2017 a Curții de Apel Craiova, în pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a b) C. pen. pe durata de 2 ani, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. g pe durata de 1 an și pedepsele accesorii constând în interzicerea acelorași drepturi pe durata prevăzută de art. 65 alin. (3) C. pen..

Aplică dispozițiile art. 91 și următoarele C. pen. și suspendă executarea pedepsei rezultante sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 3 ani.

În baza art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen. admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Agenția pentru Finanțarea Investițiilor R.

Obligă inculpata A la plata către partea civilă a sumei de 43.233 lei (reprezentând echivalentul a 10.000 Euro) din care 41.071,35 lei contribuția din fonduri europene și 21161,65 lei contribuția de la bugetul de stat, la care se adaugă accesoriile fiscale calculate de la data efectuării plății până la data achitării integrale a debitului principal, calculate conform O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că acuzația adusă inculpatei A vizează obținerea fondurilor nerambursabile în sumă de 25.000 Euro, prin măsura 112 – instalarea tinerilor fermieri, fără îndeplinirea condițiilor necesare, în concret în absența numărului total de 170 de familii de albine (necesare pentru acordarea primei tranșe) și ulterior, a celor 220 de astfel de familii (necesare pentru acordarea celei de-a doua tranșe), în opinia acuzării, inexistența numărului de stupi fiind acoperită, ca și în cazul  inculpatului D, prin folosirea de documente cu caracter fals, inexact sau incomplet, dar și prin ajutorul dat de funcționarii E, F, G și H, din cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor R, funcționari care ar fi atestat, cu ocazia verificării documentației și a vizitelor în teren, împrejurări necorespunzătoare adevărului referitoare la amplasamentul stupinei și existența numărului necesar de stupi.

Potrivit ghidului solicitantului, versiunea 04 din mai 2011, puteau beneficia de fonduri nerambursabile persoanele fizice (urmând ca acestea să se autorizeze ca PFA sau întreprindere individuală) cu condiția ca acesta să aparțină categoriei beneficiarilor eligibili, respectiv: să aibă în exploatare o exploatație cu dimensiune economică între 6 și 40 UDE, să aibă vârsta sub 40 de ani, să se instaleze pentru prima dată ca șef (conducător) al exploatației agricole, să fie membru al unei familii de fermieri și să fi lucrat mai mult de 50% din timpul său de lucru în cadrul fermei (nu neapărat în ferma familiei), cu cel puțin 12 luni înaintea instalării sale pe cont propriu.

Curtea a reținut că folosirea, de către inculpată, în cadrul documentației aferente tranșei a II-a a carnetului stupinei conținând fișe numerotate de la 31823 la 32042, din care cel puțin o parte nu aveau corespondent în realitatea faptică de la locul investiției, întrunește  elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzută de art. 18 ind. 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Din punct de vedere subiectiv, inculpata a acționat în deplină cunoștință de cauză prezentând documentul sus menționat la autoritatea competentă în scopul obținerii pe nedrept de fonduri europene, atitudine ce caracterizează, sub aspectul laturii subiective a infracțiunii, vinovăția sub forma intenției directe.

II.  Judecata în apel. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Împotriva hotărârii penale, au declarat apel, printre alții, inculpata A și partea civilă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Agenția pentru Finanțarea Investițiilor R.

 În motivarea apelului, inculpata A a solicitat, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. b teza a II-a C. proc. pen., achitarea deoarece nu a săvârșit fapta cu vinovăția prevăzută de lege, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 18 ind. 1 din Legea nr. 78/2000; în subsidiar, apelanta inculpată a invocat împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale, cu consecința încetării procesului penal.

Partea civilă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Agenția pentru Finanțarea Investițiilor R a solicitat admiterea în tot a pretențiilor civile formulate în contradictoriu cu inculpata condamnată A, în cuantum de 108.082 lei, la care se adaugă dobânzi și penalități.

Examinând apelurile formulate, printre alții, de inculpata A și partea civilă, atât potrivit susținerilor orale cât și în raport cu conținutul actelor și lucrărilor de la dosar, dar și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, în majoritate, constată următoarele:

Inculpata A a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea, în formă continuată, a infracțiunii prevăzute de art. 18 ind. 1 alin. (1) din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., reținându-se, în fapt, că a formulat cererea de finanțare nr. FI(...)700099 din 29.07.2011 pentru obținerea de fonduri nerambursabile prin Măsura 112 - Instalarea tinerilor fermieri, pentru proiectul cu titlul „Instalarea tânărului fermier A, comuna Grozești, satul Cîrceni, județul Mehedinți”, iar ulterior a încheiat contractul de finanțare nr. CI(...)700099 din Agenția de Plăți pentru  Dezvoltare Rurală și Pescuit Q în calitate de Autoritate Contractantă și A PFA în calitate de beneficiar (înființată/autorizată la 28.02.2012 și care prin actul adițional nr.y/04.02.2014 la contractul nr. CI(...)700099 devine A PFA), având ca obiect acordarea unui sprijin financiar nerambursabil sub formă de primă pentru instalarea tinerilor fermieri, de maximum 25.000 euro (echivalent a maxim 108.082 lei), plătiți în două tranșe: prima tranșă de maximum 15.000 euro (echivalent a maxim 64.849 lei) reprezentând 60% din valoarea totală, iar cea de-a doua tranșă de maximum 10.000 euro (echivalent a maxim 43.233 lei), reprezentând 40% din valoarea totală, context în care, atât la cererea de finanțare, cât și la cererile de plată ulterioare au fost folosite/prezentate de către beneficiar, mai multe documente cu conținut fals/inexact/incomplet.

Urmare a acestor demersuri, au fost virate următoarele sume de bani: 64.849 lei (certificatul de plată din data de 21.05.2012, aferent tranșei I) și 43.233 lei (certificatul de plată din data de 05.06.2014, aferent tranșei II).

Asupra acuzațiilor aduse inculpatei A, în legătură cu obținerea fondurilor nerambursabile de către P.F.A. A în cadrul măsurii 111, s-a reținut că fapta imputată inculpatei A vizează obținerea fondurilor nerambursabile în sumă de 25.000 Euro, prin aceeași măsură 112 – instalarea tinerilor fermieri, fără îndeplinirea condițiilor necesare, în concret în absența numărului total de 170 de familii de albine (necesare pentru acordarea primei tranșe) și ulterior, a celor 220 de astfel de familii (necesare pentru acordarea celei de-a doua tranșe), în opinia acuzării, inexistența numărului de stupi fiind acoperită prin folosirea de documente cu caracter fals, inexact sau incomplet, dar și prin ajutorul dat de funcționarii E, F, G și H, din cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor R, funcționari care ar fi atestat, cu ocazia verificării documentației și a vizitelor în teren, împrejurări necorespunzătoare adevărului referitoare la amplasamentul stupinei și existența numărului necesar de stupi.

Înalta Curte reține, fără a mai detalia, ca fiind validate din punct de vedere probator, toate argumentele instanței de fond ce vizează analiza cerințelor proiectului, etapelor derulate anterior și posterior contractului de finanțare privind-o pe inculpata A, acuzarea nereușind să răstoarne prezumția de nevinovăție în privința niciunuia dintre inculpați.

În esență, cauza de față ce vizează infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, se rezumă în câteva idei de bază:

A și B au accesat fonduri europene în cadrul programului „Instalarea tinerilor fermieri” (Măsura 112), sprijinul solicitat fiind până în 25.000 euro și viza dezvoltarea unei mici afaceri cu albine, (170 familii albine necesare acordării primei tranșe, respectiv creșterea numărului lor până la 220 familii, necesar pentru tranșa a II-a).

DNA – ST C a construit nu mai puțin de 13 acuzații pe marginea modului în care au fost utilizate respectivele fonduri, pentru doi virtuali mici fermieri în domeniul albinăritului și patru funcționari publici cu responsabilități în domeniul utilizării fondurilor europene.

Acuzarea a imputat inexactități/erori în privința documentației depuse de către solicitanți, inclusiv un număr mai mic de albine decât cel prevăzut în finanțare (fără, însă, a arăta câte s-au regăsit, sau cu câte mai puțin) evaluare făcută după mai mulți ani de la debutul proiectului și de la constatările inițiale, printr-o cercetare la fața locului.

În baza unei analize judicioase a probatoriului administrat de către curtea de apel, s-a constatat, așa cum și Înalta Curte consideră, că niciuna dintre acuzații nu este justificată, nici obiectiv și nici subiectiv. Curtea de apel a reținut o singură infracțiune din cele 13 cu care a fost construit rechizitoriul, în sarcina apelantei A, respectiv art. 18 ind. 1 din Legea nr.78/2000.

Deși a stabilit în mod riguros că toată documentația necesară accesării și finanțării solicitării a fost conformă cu prevederile legii, îndreptățită potrivit condițiilor și activităților derulate, curtea de apel a considerat că o eroare de crotaliere, în sensul că în carnetul stupinei figura un anumit interval al unei serii de cifre, iar plăcuțele stupilor indicau intervale diferite, a fost suficientă pentru a se considera că suntem în ipoteza unei fraude ce antrenează răspunderea penală pentru infracțiunea prev. de art. 18 ind. 1 din Legea nr.78/2000, pentru echivalentul întregii sume cât reprezenta tranșa a II-a (aprox. 10.000 euro).

1. În contextul acestor infracțiuni cu un anume grad de specificitate, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că este necesar să evidențieze distincția dintre abatere, neregulă și fraudă în materia fondurilor europene, având în vedere consecințele specifice ale incidenței fiecăreia dintre acestea nu doar asupra drepturilor părților ci, implicit, asupra bugetului Uniunii Europene, a donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale.

1.a. Orice fraudă reprezintă o neregulă, însă nu orice neregulă constituie fraudă astfel încât să antreneze răspunderea penală pentru infracțiuni contra intereselor financiare ale Uniunii Europene sau a bugetelor din fondurile publice.

Înalta Curte reține că în anul 2013 a fost adoptat Regulamentul (UE) nr.1303/2013 prin care a fost definită noțiunea de neregulă (art. 2 pct.36), transpus în dreptul intern prin modificarea O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora.

Astfel, potrivit art. 2 litera a), neregula este orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit.

Conceptul de neregulă nou definit este mai larg decât cel folosit de legiuitor anterior. Până la această modificare, neregula viza doar „abaterile care prejudiciau”, față de „abaterea care a prejudiciat sau care poate prejudicia...”, potrivit noii reglementări.

Distincția dintre neregulă și fraudă în obținerea și folosirea fondurilor este, în aceste circumstanțe, deosebit de importantă prin prisma consecințelor pe care le produc nu doar asupra bugetelor EU/național, cât și asupra drepturilor beneficiarilor și autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor.

1.b. Pentru ca o neregulă să fie considerată fraudă aceasta trebuie să fie săvârșită cu rea-intenție. Așadar, frauda este o neregulă intenționată.

Într-adevăr, constituie infracțiunea prevăzută de art. 18 ind. 1 din Legea nr.78/2000, folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani. 

1.c. Un alt aspect important de clarificat este dacă orice neregulă intenționată este fraudă.

Pentru a clarifica această chestiune, două aspecte sunt esențiale: cel care ține de intenția beneficiarului de a-l frauda (induce în eroare) pe finanțator, precum și aspectul ce ține de proporționalitate, prin raportare la elementele de ansamblu ale cauzei și aptitudinea de a atinge scopul urmărit de prevenire/recuperarea prejudiciului prin celelalte mijloace expres reglementate de legislația extrapenală incidentă în materia fondurilor, respectiv pe cale administrativă sau contractuală.

Aceste distincții sunt, în mod evident, necesare cu atât mai mult cu cât din punct de vedere terminologic atât aria de cuprindere a noțiunii de neregulă (orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul...) cât și acțiunile ce constituie elemente de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 18 ind. 1 din Legea nr.78/2000 (folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete [apare că orice folosire sau prezentare, fără a distinge în raport de pondere, subl. ns.], dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul...) sunt foarte largi, fiind folosiți termeni generali, fără nicio circumstanțiere.

În acest context, Înalta Curte evidențiază jaloanele fixate prin orientările oferite de organismele Uniunii Europene, cât și prin jurisprudența Curții Constituționale în ceea ce privește componenta de necesitate, proporționalitate, respectiv ultima ratio, cu referire la recurgerea la instrumentele penale pentru refacerea echilibrului în ipoteza unei fapte ilicite, inclusiv a celor care se referă la gestiunea fondurilor europene.

În primul rând, reținem că, așa cum s-a evidențiat anterior, granița dintre fraudă și neregulă este extrem de sensibilă. Întrucât norma de incriminare (art. 18 ind. 1) nu circumstanțiază, pare că orice folosire/prezentare a unui document/declarație chiar incomplet(e) sau inexact(e), dacă generează obținerea pe nedrept de fonduri, este infracțiune.

Caracteristica de generalitate a reglementării este regăsită și în privința noțiunii de neregulă, aceasta fiind orice abatere de la legalitate/regularitate/conformitate dacă prejudiciază sau poate prejudicia bugetul UE și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit.

În al doilea rând, aşa cum rezultă atât din legislaţia internă, cât şi din normele Uniunii, consecinţele constatării unei nereguli, cu atât mai mult a unei fraude, sunt considerabile asupra bugetului statului beneficiarului programului/proiectului. Se aplică corecţii financiare, ceea ce semnifică excluderea totală/parţială de la finanţarea de fonduri europene şi recuperarea sumelor de către Comisa Europeană de la bugetul intern, iar in cazul fraudei (când este vorba despre infracţiune), prejudiciul se repară cu mare întârziere. Prin urmare, calificarea corectă a acestor acte/fapte prezintă o importanţă deosebită şi din această perspectivă.

În al treilea rând, atunci când sunt în analiză astfel de evaluări, chiar Comisia Europeană, Parlamentul European şi Consiliul subliniază nevoia respectării principiului proporţionalităţii. Potrivit art.85 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr.1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013, „atunci când ia o decizie cu privire la o corecție financiară, Comisia respectă principiul proporționalității, ținând seama de natura și de gravitatea încălcării legislației aplicabile și de implicațiile financiare ale acesteia pentru bugetul Uniunii”, aspect regăsit şi în O.U.G. nr.66/2011, în art. 2 lit. n). Prin urmare, doar în astfel de circumstanţe se aplică corecţiile financiare.

Revenind în zona fraudei, respectiv în zona penală, reţinem că scopul urmărit de legiuitor prin instrumentele de drept penal este acela de a apăra ordinea de drept, de a apăra valorile sociale specifice domeniului reglementat.

Măsurile adoptate de legiuitor pentru atingerea scopului urmărit trebuie să fie adecvate, necesare şi să respecte un just echilibru între interesul public şi cel individual, iar legea penală să fie, din această perspectivă, ultima ratio.

Curtea Constituţională a subliniat că, din „perspectiva principiului ultima ratio în materie penală, nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancţiunea penală” (Decizia nr.405/15 iunie 2016, par. 69; Decizia nr.392/ 6 iunie 2017 par. 53; Decizia nr.176/ 22 martie 2022 par. 31-32; Decizia nr.283/17 mai 2023).

În coordonate asemănătoare, în Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor către o politică a Uniunii Europene în materie penală: asigurarea punerii în aplicare eficace a politicilor Uniunii Europene prin intermediul dreptului penal, COM/2011/0573, la pct. 2.2.1 - Necesitate şi proporţionalitate - dreptul penal ca măsură de ultimă instanţă (ultima ratio) - se precizează că "anchetele şi sancţiunile penale pot avea un impact semnificativ asupra drepturilor cetăţenilor şi au un efect stigmatizant. Prin urmare, dreptul penal trebuie să rămână întotdeauna o măsură la care se recurge în ultimă instanţă. Prin urmare, legiuitorul trebuie să analizeze dacă alte măsuri decât cele de drept penal, de exemplu regimuri de sancţiuni de natură administrativă sau civilă, nu ar putea asigura în mod suficient aplicarea politicii şi dacă dreptul penal ar putea aborda problemele mai eficace.”

Legiuitorul a reglementat la nivel legislativ extrapenal pârghii pentru înlăturarea consecinţelor unor fapte care, potrivit reglementării penale se pot circumscrie unei infracţiuni, dar în privinţa cărora trebuie evaluat gradul de intensitate/gravitate pentru a stabili dacă este necesară aplicarea unei pedepse.

Altfel spus, chiar dacă o anumită faptă este incriminată infracţiune, nu orice acţiune sau inacţiune a persoanei care se circumscrie calităţilor cerute subiectului activ, indiferent de gravitatea faptei săvârșite, trebuie încadrată în sfera normei de incriminare.

Aşa cum a subliniat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, sarcina aplicării principiului ultima ratio revine nu doar legiuitorului, ci şi instanţelor de judecată chemate să aplice legea (Decizia nr.405/15 iunie 2016; Decizia nr.392/6 iunie 2017; Decizia nr.283/17 mai 2023).

Atribuţiile judecătorului implică identificarea normei aplicabile, analiza conţinutului său şi o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, astfel încât legiuitorul aflat în imposibilitate de a prevedea toate situaţiile juridice lasă judecătorului, învestit cu puterea de a spune dreptul, o parte din iniţiativă. Astfel, în activitatea sa de interpretare a legii, judecătorul trebuie să realizeze un echilibru între spiritul şi litera legii, între exigenţele de redactare şi scopul urmărit de legiuitor, fără a avea competenţa de a legifera, prin substituirea autorităţii competente în acest domeniu (par.89 din Decizia nr.283/17 mai 2023).

În limitele acestor jaloane, rolul instanţelor de judecată în cazul infracţiunilor cu un astfel de potenţial de interpretare, este de a delimita comportamentul cu semnificaţie penală faţă de cel care, deşi privit strict, s-ar putea încadra în sfera normei de incriminare, totuşi nu va fi urmărit să provoace daune intereselor financiare ale UE, iar abaterea de la legalitatea sau conformitatea normelor să fie una minoră, fără impact financiar şi justificată, pe alocuri, şi de complexitatea cadrului legislativ şi instituţional, de regulile specifice fiecărui program/proiect de finanţare, aşa încât, aplicând la proiect, să fi generat (chiar propriei-i situaţii) mai multe probleme decât ar fi rezolvat cu ajutorul finanţării.

Altfel spus, are destinatarul normei puterea de a discerne în mod rezonabil şi chiar cu o consiliere adecvată dacă abaterea ţine de domeniul răspunderii penale sau contractuale ori administrative, în condiţiile O.U.G. nr.66/2011 sau Regulamentul (UE) nr.1303/2013?

Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, exigenţele statului de drept, consacrat de art. 1 alin. (3) din Constituţie, privesc „scopurile majore ale activităţii statale, prefigurate în ceea ce îndeobşte este numit ca fiind domnia legii, sintagmă ce implică subordonarea statului faţă de drept, asigurarea acelor mijloace care să permită dreptului să pondereze eventualele tendinţe abuzive, discreţionare, ale structurilor etatice” (Decizia nr.70/18 aprilie 2000). “Instanţele judecătoreşti, prin acţiunea lor, contribuie la realizarea securității juridice a persoanei, concept care se defineşte ca un complex de garanţii de natură sau cu valenţe constituţionale inerente statului de drept, în considerarea cărora legiuitorul are obligaţia constituţională de a asigura atât o stabilitate firească dreptului, cât şi valorificarea în condiţii optime a drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Acest principiu exprimă în esenţă faptul că cetăţenii trebuie protejaţi contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurităţi pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze, impunând ca legea să fie accesibilă şi previzibilă” (Decizia nr.51/25 ianuarie 2012).

Jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului stabileşte că, din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie (Decizia nr.649/15 decembrie 2022, Hotărârea pronunţată de CtEDO în Cauza Cantoni c Franţei, par. 31). De asemenea, instanţa europeană a statuat în mod constant că destinatarul normei trebuie să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele respective, consecinţele pe care o acţiune dată le poate avea. Acele consecinţe nu trebuie neapărat să fie previzibile cu certitudine absolută. Deşi certitudinea este de dorit, aceasta poate avea drept consecinţă o rigiditate excesivă, iar legea trebuie să fie capabilă să ţină pasul cu evoluţia circumstanţelor. În consecinţă, numeroase legi sunt formulate inevitabil în termeni care, într-o mai mare sau mai mică măsură, sunt vagi şi ale căror interpretare şi aplicare constituie chestiuni de practică (Hotărârea CtEDO în Cauza Perincek împotriva Elveției, par.133).

Revenind la datele speţei, în lumina consideraţiilor anterioare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie să stabilească dacă menţiunile inexacte ce vizează activitatea inculpatei A în privinţa (ne)concordanței dintre indicativele sub forma unei serii de cifre din fişele individuale ale familiilor de albine şi plăcuţele de identificare a stupilor se încadrează în noţiunea de abatere de la conformitatea/regularitatea cerinţelor programului, sau constituie o neregulă, în sensul OUG 66/2011, ori chiar o fraudă, în sensul art. 18 ind. 1 din Legea nr.78/2000.

1.d. Orice neregulă din domeniul utilizării fondurilor europene este o abatere, însă nu orice abatere este o neregulă. Distincția este făcută de diferențierea specifică dintre gravitatea încălcării normei și impactul financiar.

Am arătat la pct.1.a. că nu orice neregulă din parcursul procedurii utilizării fondurilor europene este fraudă, de fraudă putându-se vorbi doar dacă avem o neregulă intenționată (pct.1.c).

În cauza noastră, familiile de albine au existat, așadar nu avem un prejudiciu efectiv și nici potențial, și, prin urmare, nu există un impact financiar. Cu toate acestea, instanța de fond a calificat fapta drept fraudă motivând că „inculpata a ales să își asume tranșa II pe baza unui document care era parțial necorespunzător realității” și se referă la „necorespondența dintre fișele individuale ale familiilor de albine și plăcuțele de identificare a stupilor” pe care avea posibilitatea să o remedieze, implicit carnetul stupinei, mai ales că numerele respective „făceau parte din intervalele alocate ANARZ Asociației Apicultorului X și nu fuseseră atribuite altei persoane” (pag. 46 din hotărâre, paragraf 2-3).

În acest caz, ne aflăm în situația unei abateri de la conformitate/regularitate în raport cu angajamentele legal încheiate, dar această abatere nu poate fi calificată neregulă și, cu atât mai puțin, fraudă.

Simpla constatare a unei abateri nu atrage automat concluzia că suntem în prezența unei nereguli, deoarece lipsește prejudiciul sau potențialitatea lui.

Raționamentul din cauza de față, precum că, de fiecare dată când se constată o abatere de la normele care reglementează proiectele cu fonduri europene, există per se un prejudiciu sau un potențial prejudiciu, este greșit. Dacă distincțiile anterior arătate dintre abatere, neregulă și fraudă ar fi fără semnificație juridică și orice abatere este/ar fi o fraudă, atunci nu s-ar mai fi justificat identificarea și definirea diferențiată, iar abaterea ar fi fost caracterizată direct fraudă.

Sintetizând, Instanța supremă reține că pentru infracțiunile împotriva intereselor financiare ale UE (art. 18 ind. 1 și urm. din Legea nr.78/2000) este necesar să existe o abatere de la legalitate/conformitate/regularitate în raport cu angajamentele legal încheiate, care doar în prezența prejudiciului sau a potențialității lui constituie neregulă (abatere+prejudiciu) și, mai departe, este necesar ca prin respectiva neregulă beneficiarul să fi indus (urmărit să inducă) în eroare finanțatorul, iar prin prisma impactului financiar produs și a elementelor de proporționalitate/necesitate, tragerea la răspundere penală să fie instrumentul adecvat și necesar atingerii scopului de bună gestionare a finanțării, respectiv prevenire sau recuperare a prejudiciului.

În cauza pendinte, avem o abatere (nu corespund indicativele sub forma cifrelor din fișele individuale ale familiilor de albine și plăcuțele de identificare a stupilor) însă aceasta nu a produs un prejudiciu, este o abatere minoră care poate/putea fi remediată prin instrumentele oferite de legislația specifică în materia fondurilor europene, prin pârghii extrapenale (o solicitare de rectificare a erorilor cuprinse în adeverința z/2013, iar ulterior să facă rectificările necesare în fișele individuale ale familiilor de albine și în carnetul stupinei).

Evaluând comportamentul inculpatei A, Înalta Curte consideră că este unul fără semnificație penală și, chiar privit de o manieră strictă, este evident că aceasta nu a urmărit să provoace daune intereselor financiare ale UE, abaterea fiind minoră, fără impact financiar. Astfel, în mod paradoxal, aplicând la un program destinat ajutorării tinerilor, denumit sugestiv „Instalarea tinerilor fermieri” inculpata și-a pricinuit mai multe daune decât ar fi rezolvat cu ajutorul finanțării.

Prin urmare, cum abaterea nu a generat obținerea pe nedrept de fonduri europene, nu este întrunit elementul de tipicitate obiectivă prevăzut de art. 18 ind. 1 din Legea nr.78/2000, Înalta Curte de Casație și Justiție va dispune achitarea inculpatei C, în baza art. 16 alin. (1) lit. b teza I Cod proc. pen.  

2.  În continuare, Înalta Curte reține că, în ceea ce privește acuzațiile aduse inculpaților E, F, G și H, funcționari cu responsabilități în domeniul gestiunii fondurilor europene, se impun, în plus de cele anterior evidențiate,  câteva sublinieri.

2.a. Erorile imputate acestora privind bifarea unui „DA” din cuprinsul Fișelor de verificare a conformității nu au existat. Acestea se referă la cerința ca solicitanții să fi lucrat anterior mai mult de 50% din timpul lor în cadrul fermei cu 12 luni înaintea instalării pe cont propriu, iar instanța de fond a identificat, în privința ambilor solicitanți, existența declarațiilor de proprie răspundere, ceea ce infirmă teza acuzării, funcționarii având atribuția de a verifica conformitatea înscrisurilor cu cerințele legale ale programului, ci nu alte aspecte, atribuții ce au fost legal îndeplinite.

2.b. Situația este similară și în privința Fișelor de verificare a criteriilor de eligibilitate, toate înscrisurile necesare și documentele în susținere fiind identificate de către curtea de apel.

2.c. Rapoartele asupra verificărilor în teren și Fișele de verificare pe teren sunt, de asemenea, conforme din perspectiva responsabilităților funcționarilor implicați.

Premisa acuzării în sensul că poziționarea stupilor ar fi trebuit să fi fost de nestrămutat și de notorietate, astfel încât martorii (persoane implicate în documentarea proiectelor, vecini, ș.a.m.d.) să își poată aminti chiar și după 5 ani de la instalarea stupinelor, în mod fidel aspecte de detaliu, inclusiv numărul familiilor de albine, o astfel de abordare prezintă vulnerabilități multiple. Sub un prim aspect, este un fapt notoriu care nu trebuie dovedit că apicultura, prin natura sa, nu se desfășoară în locații cu așezări (obligatoriu) fixe, având în vedere nevoia poziționării în apropierea unor surse permanente și viabile de hrană pentru familiile de albine, condiție care doar în mod excepțional se îndeplinește staționar. În aceste condiții, încă din faza de urmărire penală ar fi trebuit clarificate aceste aspecte iar martorii să fi fost complet audiați, așa cum s-a întâmplat în fața instanței de fond unde, întrebați fiind, chiar și cei care au confirmat parțial acuzațiile, au nuanțat și au acceptat fie că o parte a terenului era amplasat după un deal și, astfel, nu era vizibil complet, fie alte asemenea aspecte care schimbă datele cauzei.

Sub cel de-al doilea aspect, al aptitudinii unor mărturii ca după perioade lungi de timp, unele de 5 ani, de a concretiza aspecte ale realității obiective, în unele situații chiar peste sau împotriva a ceea ce era atestat prin înscrisuri provenind de la funcționarii însărcinați cu îndeplinirea unor astfel de atribuții, din această perspectivă Inalta Curte notează că astfel de versiuni probatorii trebuie atent evaluate având în vedere riscul alterărilor subiective.

2.d. Cercetarea la fața locului după 6 ani de la debutul proiectului, pentru determinarea ori clarificarea unor împrejurări de fapt, în condițiile art. 192 Cod proc. pen., este complet irelevantă, nicidecum aptă a dovedi fapte anterioare, respectiv că investiția nu ar fi existat și nici totalul de albine.

2.e. Înalta Curte subliniază că potrivit art. 103 al. 1 C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză, în scopul aflării adevărului. Hotărârea judecătorească trebuie să se întemeieze pe acele probatorii care se coroborează între ele și sunt în măsură să confirme o situație clară, lipsită de echivoc.

2.f. Nu în ultimul rând, reține că în privința prezumției de nevinovăție Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că sarcina probei trebuie să revină acuzării și că dubiul să profite acuzatului. Totodată, pentru a servi drept temei de condamnare, probele strânse în cursul urmăririi penale trebuie verificate în activitatea de judecată de către instanță, în ședință publică, în mod nemijlocit, oral și în contradictoriu, numai după verificarea efectuată în aceste condiții, instanța putând reține motivat că exprimă adevărul.

În consecință, Înalta Curte, în majoritate, a achitat, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. b teza I C. proc. pen., pe inculpata A pentru infracțiunea de „folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei”, prevăzută de art. 18 ind. 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) și art. 5 C. pen. și a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulate de partea civilă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Agenția pentru  Finanțarea Investițiilor R.

În opinie separată, s-a apreciat că apelul declarat de inculpata A este nefondat, iar cel declarat de partea civilă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Agenția pentru  Finanțarea Investițiilor R. este fondat.

 Inculpata A era pe deplin conștientă că documentele folosite/prezentate, inițial, la încheierea contractului de finanțare și la cererea de plată a tranșei I au un caracter inexact/incomplet, iar înscrisurile folosite/prezentate la susținerea cererii de plată a tranșei a II-a au un caracter fals/inexact, că inculpata cunoștea pe deplin neconcordanțele existente și că depunerea înscrisurilor era determinantă pentru îndeplinirea condițiilor pentru acordarea fondurilor, fiind supusă atât unei verificări formale (sub aspectul documentelor justificative), cât și unei verificări efective, la locul investiției, din partea experților OJPDRP M.

Totodată, inculpata, în calitate de conducător al exploatației și autor al cererilor de acordare a tranșelor, era prezumată a cunoaște atât realitatea faptică, cât și pe cea scriptică, relevată de documentele ce atestau înscrierea în forma asociativă, obligația acesteia, în calitate de beneficiar al fondurilor, fiind aceea de a întocmi înscrisuri justificative care să reflecte fidel realitatea faptică.

Din punct de vedere subiectiv, inculpata a acționat în deplină cunoștință de cauză, prezentând documentele mai sus menționate la autoritatea competentă, în scopul obținerii pe nedrept de fonduri europene, atitudine ce caracterizează, sub aspectul laturii subiective a infracțiunii, vinovăția sub forma intenției directe, conform prevederilor art. 16 alin. (3) lit. a C. pen.