Contract de vânzare-cumpărare. Acţiune redhibitorie. Gravitatea viciului ascuns. Condiții și efecte în raport cu prevederile art. 1707 din Codul civil
Cuprins pe materii: Drept comercial. Codul civil. Obligații. Diferite contracte speciale. Contractul de vânzare
Index alfabetic: Acţiune redhibitorie
- Contract de vânzare-cumpărare
- Vicii ascunse
- Cerere de chemare în garanţie
C. civ., art. 1643, art. 1707 alin. (1), art. 1710 alin. (1) lit. d), art. 1716
C. proc. civ., art. 264, art. 501 alin. (1)
Accesarea garanției pentru vicii ascunse conferă cumpărătorului dreptul de a opta între o pluralitate de remedii graduale: înlăturarea viciilor de către vânzător sau pe cheltuiala acestuia, înlocuirea bunului, reducerea prețului și, în fine, rezoluțiunea.
Deși prevederile art. 1.707 alin. (1) C. civ. subordonează condiției gravității angajarea răspunderii vânzătorului pentru vicii ascunse, acest criteriu se verifică nu doar când defecțiunea face lucrul impropriu utilizării, ci și când aceasta îi micșorează semnificativ întrebuințarea sau valoarea.
În cazul în care se solicită înlocuirea bunului și remedierile realizate de vânzător au fost circumscrise garanției de bună funcționare a lucrului vândut, remedierea defecțiunilor la bunul vândut nu conduce, ipso facto, la respingerea acțiunii reglementate de art. 1.710 alin. (1) lit. d) C. civ., decât în măsura în care cumpărătorul a optat în mod expres pentru remediul prevăzut la lit. a) a aceluiași text legal.
Dimpotrivă, atunci când vânzătorul repară bunul, dar acționează în virtutea obligației sale convenționale, asumată pentru un termen limitat – suprimând viciul, indiferent dacă este unul ascuns sau nu – sunt incidente prevederile art. 1.716 C. civ., care reglementează o răspundere adițională, iar nu alternativă garanției împotriva viciilor ascunse.
Tot astfel, utilizarea în continuare a lucrului vândut de cumpărător nu este un fine de neprimire a acțiunii formulate în temeiul art. 1.710 alin. (1) C. civ., căci nu numai defecțiunea care face folosirea lucrului imposibilă poate fi calificată drept gravă.
I.C.C.J., Secţia a II-a civilă, decizia nr. 1090 din 11 iunie 2025
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, Secția a II-a civilă la 09.07.2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună rezoluțiunea contractului nr. 826/28.04.2017, având ca obiect vânzarea-cumpărarea autovehiculului marca X., și repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Societatea B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile lipsei calităţii sale procesuale pasive, lipsei calităţii procesuale active și inadmisibilității acțiunii; în subsidiar, a cerut respingerea, ca neîntemeiată, a cererii. Totodată, a chemat în garanție pe S.C. C. S.R.L., solicitând rezoluțiunea vânzării încheiate cu aceasta, la 27.04.2017.
Chemata în garanție a depus întâmpinare, prin care a invocat, cu privire la cererea incidentală, excepţiile nulității și inadmisibilității, iar în legătură cu cererea principală, excepțiile lipsei de interes, lipsei calităţii procesuale active, lipsei calităţii procesuale pasive și inadmisibilităţii; în subsidiar, a solicitat ca acţiunea să fie respinsă, ca neîntemeiată.
Prin încheierea din 25.02.2021, tribunalul a respins excepția nulității și a admis în principiu cererea de chemare în garanție; prin încheierea din 08.04.2021, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active, lipsei calităţii procesuale pasive, inadmisibilităţii cererii, precum și excepţia lipsei de interes în promovarea cererii principale.
Prin sentinţa civilă nr. 725/22.06.2023 – astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 09.11.2023 –, Tribunalul Constanța, Secția a II-a civilă a admis cererea, a dispus rezoluțiunea contractului promisiune de vânzare-cumpărare nr. 826/28.04.2017, a repus părţile în situaţia anterioară încheierii lui, prin restituirea bunului către pârâtă şi a prețului către reclamantă, respectiv a sumei de 330.131 lei, echivalentul a 71.767,63 euro, a admis cererea de chemare în garanţie, a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare din 27.04.2017, a repus părţile în situaţia anterioară încheierii lui, prin restituirea bunului către chemata în garanţie şi a prețului către pârâtă, respectiv a sumei de 309.706,14 lei, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 34.480,87 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată şi pe chemata în garanţie să plătească pârâtei suma de 6.703 lei, cu același titlu.
Societatea C. S.R.L. a declarat apel împotriva sentinței tribunalului și a încheierii din 25.02.2021.
Prin decizia civilă nr. 89/LP/03.04.2024, Curtea de Apel Constanţa, Secţia a II-a civilă, de insolvenţă și litigii cu profesioniştii și societăţi a admis apelul și a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins ca nefondată acţiunea și ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanţie. A obligat intimata S.C. A. S.R.L. la plata către apelanta S.C. C. S.R.L. a sumei de 12.262,16 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
La 04.10.2024, S.C. A. S.R.L. a recurat decizia instanței de apel, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, precum și acordarea cheltuielilor de judecată.
În motivare, a susținut că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și că instanța de apel a încălcat sau a aplicat greşit normele de drept material; a invocat, astfel, motivele de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.
Subsumat primului caz de casare, recurenta a susținut că instanța de apel a înlăturat nemotivat probele administrate și a omis să își motiveze aserțiunea potrivit căreia defecțiunile evidențiate în sentința tribunalului nu afectează componente fundamentale ale autovehiculului și nu au o gravitate esențială care să facă imposibilă folosirea lui.
Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea recursului a imputat curții de apel că a încălcat și a aplicat greșit prevederile art. 1.707 și 1.710 C. civ., ceea ce ar fi condus, în viziunea sa, la concluzia greșită că în cauză nu sunt întrunite condițiile acțiunii redhibitorii.
A evidențiat că răspunderea vânzătorului se angajează pentru viciile ce fac lucrul impropriu întrebuințării, potrivit destinației sau așteptărilor cumpărătorului sau pentru cele care îi micșorează într-o asemenea măsură utilitatea, încât se poate presupune că, dacă le-ar fi cunoscut, acesta nu ar fi încheiat contractul sau ar fi plătit un preț mai redus; este esențial, a arătat, ca viciul să nu poată fi descoperit la data contractării.
Raportându-se la această definiție, a apreciat contrară rațiunii instituirii art. 1.707 C. civ. restrângerea noțiunii de viciu ascuns exclusiv la defecțiunile care afectează componentele fundamentale ale autovehiculului sau determină imposibilitatea folosirii lui. Mai mult, a arătat că doctrina nuanțează situația bunurilor de lux, în cazul cărora întrebuințarea este diferită de cea a produselor obișnuite și, conex, a reclamat ignorarea perspectivei subiective a cumpărătorului în aprecierea gravității viciului ascuns.
A evidențiat că, la data expertizei, autovehiculul nu era apt pentru a fi admis în circulație, prezentând defecte majore sau periculoase.
Dintr-o altă perspectivă, a criticat și statuările curții de apel în legătură cu remediile prevăzute de art. 1.707 și art. 1.710 C. civ.
A combătut considerentele prin care instanța de apel a apreciat că remedierea defecțiunilor absolvă vânzătoarea de răspunderea pentru vicii ascunse și prin care a valorificat, în sensul netemeiniciei acțiunii, utilizarea în continuare a autoturismului.
A contestat interpretarea dată de curte art. 1.710 alin. (1) lit. d) C. civ., a cărei consecință ar fi negarea dreptului recunoscut cumpărătorului de a accesa remediile prevăzute de lege.
La 08.10.2024, S.C. B. S.R.L. a cerut completarea dispozitivului deciziei instanței de apel, pentru ca reclamanta să fie obligată să-i plătească cheltuielile de judecată.
Prin decizia civilă nr. 204/LP/08.11.2024, Curtea de Apel Constanţa, Secţia a II-a civilă, de insolvenţă și litigii cu profesioniştii și societăţi a admis cererea și a dispus completarea dispozitivului, în sensul obligării reclamantei la plata către pârâtă a sumei de 6.703 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară aferentă cererii de chemare în garanție.
La 19.12.2024, S.C. A. S.R.L. a recurat şi această decizie, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel.
În motivare, a susținut că, prin măsura adoptată, au fost încălcate regulile de procedură prevăzute de lege sub sancțiunea nulității. A invocat, astfel, motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arătând în esență că, de vreme ce nu a promovat apel, S.C. B. S.R.L. nu se putea prevala de art. 444 C. proc. civ și nici nu era îndreptățită să solicite schimbarea hotărârii primei instanțe, în sensul acordării cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinările depuse, S.C. C. S.R.L. a solicitat respingerea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 89/03.04.2024, iar S.C. B. S.R.L. a cerut respingerea ambelor recursuri ca nefondate.
Examinând deciziile atacate, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reține următoarele:
Sintetizând cadrul procesual, astfel cum rezultă din hotărârile instanțelor devolutive, în limitele necesare soluționării recursurilor, notează că acțiunea redhibitorie de față opune cumpărătoarea unui autoturism nou vânzătoarei, cea dintâi prevalându-se de dreptul de opțiune prevăzut de art. 1.710 C. civ., ca urmare a defecțiunilor apărute în perioada august 2017-martie 2020, descrise în secțiunea 1.2 a acțiunii și calificate drept vicii ascunse.
Vânzătoarea a atras în proces pe chemata în garanție de la care, anterior, cumpărase bunul în litigiu.
Reținând că art. 1.710 C. civ. conferă cumpărătorului dreptul de a obține, în temeiul garanției contra viciilor, rezoluțiunea contractului și constatând îndeplinirea condițiilor legale, tribunalul a admis acțiunea principală și cererea de chemare în garanție, a dispus rezoluțiunea contractelor de vânzare succesive și a repus părțile în situația anterioară.
Pentru a hotărî astfel, a reținut că pârâta și-a încălcat obligația esențială de a preda un bun apt de folosință conform destinației, de vreme ce defecțiunile constatate, care nu puteau fi descoperite la momentul încheierii contractului, constituie vicii ascunse grave, întrucât fac bunul impropriu utilizării în condiții de siguranță.
Prin singurul apel declarat în cauză, chemata în garanție a susținut că viciile nu existau la data predării bunului și că ele au fost remediate în perioada de garanție, la momentul sesizării instanței autoturismul aflându-se în stare de funcționare. A solicitat administrarea unei expertize evaluatorii, pentru a stabili valoarea de piață și starea de funcționare a autoturismului.
Prin întâmpinare, reclamanta a invocat obligația – de rezultat – ce incumbă pârâtei, de a furniza un bun în stare corespunzătoare de funcționare și a relevat dihotomia dintre garanția convențională și garanția legală pentru vicii ascunse, subliniind că, potrivit art. 1.707 alin. (1) C. civ., vânzătorul răspunde inclusiv pentru diminuarea întrebuințării într-atât încât, dacă ar fi cunoscut-o, cumpărătorul nu ar fi încheiat contractul.
Curtea de apel a respins cererea de probațiune a chematei în garanție, iar prin decizia pronunțată a admis apelul, constatând, în esență, că se circumscriu art. 1.707 C. civ. numai viciile afectând componente fundamentale ale autovehiculului sau cele de o gravitate esenţială, care determină imposibilitatea folosirii bunului. A constatat că doar defecţiunea uşii ar putea fi analizată din această perspectivă. A înlăturat relevanța ei, constatând că pârâta a remediat-o în anul 2018, iar constructorul şi-a asumat răspunderea şi a procedat la rechemarea în service a acestui tip de autoturism în 2023, precum și faptul că, ulterior acestui moment, reclamanta a utilizat autoturismul pentru încă 40.413 km.
Recurenta reproşează instanţei de apel lipsa motivării aprecierii potrivit căreia defecțiunile nu afectează componente fundamentale ale autoturismului și nu sunt de natură să conducă la imposibilitatea utilizării lui.
Prioritar însă, Înalta Curte constată că judecata în apel a fost viciată de o premisă vădit contrară legii, pe care instanța de prim control judiciar și-a întemeiat atât stabilirea situației de fapt, cât și verificarea aplicării art. 1.710 alin. (1) lit. d) C. civ., privind acțiunea redhibitorie.
Astfel, cu ignorarea concepției inechivoce a Codului civil, curtea de apel a statuat că garanția pentru vicii ascunse poate atrage rezoluțiunea vânzării numai dacă defectul afectează componente fundamentale ale autovehiculului sau are o gravitate esențială ce determină imposibilitatea folosirii bunului.
Or, deși este real că art. 1.707 alin. (1) C. civ. subordonează condiției gravității angajarea răspunderii vânzătorului pentru vicii ascunse, instanța de recurs constată – primind susținerile recurentei – că acest criteriu se verifică nu doar când defecțiunea face lucrul impropriu utilizării, ci și când aceasta îi micșorează semnificativ întrebuințarea sau valoarea.
Fixând în mod greșit standardul pe care, subsecvent, l-a aplicat în evaluarea gravității defecțiunilor autovehiculului, instanţa de prim control judiciar și-a viciat în întregime raționamentul expus în justificarea invalidării sentinței tribunalului, căci fundamental în judecata apelului era tocmai examinarea critică a calificării viciilor reclamate ca fiind grave.
De altfel, defectele reclamate de cumpărătoare – deși enumerate pasager în decizia recurată – nu sunt temeinic analizate din perspectiva art. 1.707 C. civ.
Conjugate, carențele motivării hotărârii au alterat stabilirea faptelor, care constituie fundamentul verificării conformității hotărârii cu legea, pe care instanța de recurs este chemată să o realizeze prin prisma art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Opus susținerilor intimatei-chemate în garanție, critica interesează legalitatea hotărârii și nu temeinicia ei și a fost, astfel, corect circumscrisă art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din moment ce, aplicând legea în maniera reliefată anterior, curtea de apel i-a restrâns nejustificat domeniul de aplicare.
Așa fiind, sunt fondate motivele de casare invocate, motiv pentru care, în temeiul art. 496 și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza instanței de apel pentru o nouă judecată.
În noul ciclu procesual, în concordanță cu art. 264 C. proc. civ. – sens în care va reevalua și proba cu expertiza solicitată de apelantă –, curtea de apel va statua asupra gravității viciilor expuse în secțiunea 1.2 a acțiunii, raportându-se la apărările formulate prin întâmpinarea la cererea de chemare în garanție. Aceste apărări vizează susținerea că viciile ar fi fost cauzate de exploatarea defectuoasă, că au fost remediate pe cheltuiala pârâtei, că autovehiculul funcționează în parametrii optimi și că defecțiunile nu existau la momentul predării bunului.
Fără a dezlega fondul criticilor, valorificate și în apel, dar care antamează chestiuni de fapt, instanța de casare urmează să ofere o serie de dezlegări, circumscrise art. 501 alin. (1) C. proc. civ., menite să faciliteze noua judecată.
Astfel, este adevărat că accesarea garanției pentru vicii ascunse conferă cumpărătorului dreptul de a opta între o pluralitate de remedii graduale: înlăturarea viciilor de către vânzător sau pe cheltuiala acestuia, înlocuirea bunului, reducerea prețului și, în fine, rezoluțiunea.
În cauză, cumpărătorul a susținut că a solicitat, începând cu 29.11.2018, înlocuirea bunului și că remedierile realizate de vânzător au fost circumscrise garanției de bună funcționare a lucrului vândut.
Aceste aserțiuni trebuie investigate probatoriu în rejudecare, întrucât remedierea defecțiunilor la bunul vândut nu conduce, ipso facto, la respingerea acțiunii reglementate de art. 1.710 alin. (1) lit. d) C. civ., decât în măsura în care cumpărătorul a optat în mod expres pentru remediul prevăzut la lit. a) a aceluiași text legal.
Dimpotrivă, atunci când vânzătorul repară bunul, dar acționează în virtutea obligației sale convenționale, asumată pentru un termen limitat – suprimând viciul, indiferent dacă este unul ascuns sau nu – sunt incidente prevederile art. 1.716 C. civ., care reglementează o răspundere adițională, iar nu alternativă garanției împotriva viciilor ascunse.
Tot astfel, utilizarea în continuare a lucrului vândut de cumpărător nu este un fine de neprimire a acțiunii formulate în temeiul art. 1.710 alin. (1) C. civ., căci astfel cum s-a arătat deja, nu numai defecțiunea care face folosirea lucrului imposibilă poate fi calificată drept gravă.
Evident, raportându-se la probatoriul administrat, curtea va analiza relevanța acestei circumstanțe în raport cu acțiunea pendinte. Totuși, Înalta Curte observă că dreptul comun în materia restituirii prestațiilor – cuprins în Titlul VIII din Cartea a V-a a Codului civil – încorporează reglementări care permit coabitarea acestei situații cu desființarea cu efect retroactiv a contractului de vânzare, în acest sens fiind art. 1.643 C. civ.
Consecutiv, Înalta Curte a admis și recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 204/LP/08.11.2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, Secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesioniştii şi societăţi, pe care a casat-o şi a trimis-o instanţei de apel, spre o nouă judecată.
Măsura se impune, întrucât prin această decizie a fost soluționată cererea accesorie privind cheltuielile de judecată, a cărei dezlegare presupune stabilirea culpei procesuale, ce va fi determinată de instanța de rejudecare, cu prilejul noii judecăți.