Şedinţa publică din data de 10 iunie 2025
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea pronunţată în primă instanţă
Prin sentinţa civilă nr. 116/21 ianuarie 2015, Tribunalul Constanţa a admis în parte cererea principală având ca obiect excludere asociat, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi S.C. C. S.R.L., a dispus excluderea pârâtului B. din cadrul societăţii S.C. C. S.R.L.., părţile sociale aparţinând pârâtului B. urmând a reveni celuilalt asociat - A.; a respins ca prematur capătul de cerere privind stabilirea contravalorii părţilor sociale cuvenite pârâtului B.; a respins, ca nefondată, cererea reconvenţională formulată de pârâtul reconvenient B.; a admis cererea formulată de d-na expert D. şi a dispus majorarea onorariului cuvenit d-nei expert cu suma de 7.650 RON, plata onorariului fiind în sarcina reclamantului; a obligat pârâtul B. la plata către reclamant a sumei de 8.690,30 RON - cheltuieli de judecată.
2. Hotărârea pronunţată în apel
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul B., solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinţei civile apelate în sensul respingerii acţiunii principale privitoare la excluderea sa, în subsidiar admiterea cererii sale reconvenţionale, în sensul excluderii din cadrul societăţii a reclamantului-intimat sau dizolvarea acesteia ca urmare a neînţelegerilor grave dintre asociaţi, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr. 2/11.01.2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2011 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul B., în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., şi intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 116/21 ianuarie 2015, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2011.
3. Cererea de revizuire formulată în cauză
Împotriva acestei soluţii a instanţei de apel a formulat cerere de revizuire revizuentul B., pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 5 vechiul C. proc. civ.
Prin decizia nr. 167/LP/18.09.2024, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi a respins, ca nefondată, excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant ca urmare a nulităţii contractelor de asistenţă juridică, invocată de revizuent. A respins, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii de reprezentant legal, invocată de revizuent. A respins, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii de reprezentant convenţional, invocată de revizuent. A admis excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., invocată de intimata C. S.R.L., şi a respins revizuirea formulată de revizuent B., în contradictoriu cu intimaţii S.C. C. S.R.L. şi A., ca tardiv formulată. Totodată, a obligat revizuentul la plata către intimata C. S.R.L. a sumei de 5.938,09 RON, cheltuieli de judecată efectuate în revizuire reprezentând onorariu de avocat.
4. Recursul formulat în cauză
Împotriva acestei decizii civile, la data de 24 octombrie 2024, a declarat recurs revizuentul B., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei către instanţa inferioară, în vederea analizării condiţiilor de admisibilitate ale cererii de revizuire.
Revizuentul a redat istoricul cauzei, prezentând cererile formulate, situaţia de fapt, soluţiile pronunţate în cauză şi precizând că soluţia în revizuire a fost dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 104 C. proc. civ. de la 1865, indicând drept temei al cererii de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. de la 1865.
A precizat recurentul că, deşi procedura corespondenţei electronice era recunoscută ca valabilă, dispoziţiile C. proc. civ. cuprindeau doar reglementarea strictă a transmiterii la distanţă a actelor de procedură doar prin intermediul transmiterii poştale, recomandat, cu confirmare de primire.
Dispoziţiile art. 104 C. proc. civ. de la 1865 au format obiect de critică de neconstituţionalitate, sub aspectul încălcării dreptului la apărare şi a accesului la justiţie, invocându-se că această limitare a transmiterii actelor de procedură, fie prin depunerea la registratură, fie prin poşta, privează părţile de un interval de ore util pentru a îşi întocmi actele de procedură necesare accesului la justiţie în acest sens.
Recurentul a redat considerente ale deciziilor Curţii Constituţionale nr. 279/2018 şi nr. 1281/2011, concluzionând că, în prezenta cauză, instanţa a certificat faptul că cererea de revizuire a fost transmisă încă din data de 06.10.2022, prin e-mail, procedura apreciată de instanţa constituţională ca permisă, chiar şi sub imperiul vechiul C. proc. civ., astfel că modalitatea de trimitere a actului de procedură nu poate împieta asupra dreptului părţii de a exercita o cale de atac, momentul de la care începe sau la care se împlineşte termenul neputând fi afectat de modalitatea transmiterii actului de procedură.
Faptul că, la momentul transmiterii cererii de revizuire către instanţă, 06.10.2022, era deja implementat sistemul de transmitere a corespondenţei prin mijloace electronice şi de răspuns automat al primirii acesteia de către instanţă, indiferent că era vorba de cauze ce se soluţionau sub imperiul vechiul cod, este o dovadă în plus asupra faptului că cererea de revizuire a fost primită automat la data recepţionării, aplicarea datei de către serviciul registratură, ulterior acestui moment, 07.10.2022, neavând nicio influenţă asupra împlinirii termenului.
Astfel, în raport de considerentele decizorii ale instanţei constituţionale, recurentul a apreciat că limitarea instanţei de fond la interpretarea literara a dispoziţiilor art. 104 C. proc. civ. de la 1865, este o consecinţă nelegală a interpretării şi aplicării greşite a acestor dispoziţii, soluţia de admitere a excepţiei tardivităţii fiind una nelegală.
5. Apărările formulate în cauză
La data de 09 ianuarie 2025, intimata C. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
6. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 13.12.2024 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fişa Ecris.
La termenul de judecaăt fixat la data de 10.06.2025, după dezbateri contradictorii, instanţa a reţinut cauza în pronunţare cu privire la cererea de înscriere în fals privind împuternicirea avocaţială depusă de societatea intimată, cererea de depunere în original a contractului de asistenţă juridică, excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, invocată de recurentul B., şi cererea de recurs.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul B. este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prealabil dezvoltării considerentelor asupra recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge cererile şi excepţia invocate de recurentul revizuent B. în legătură cu reprezentarea convenţională a societăţii intimate C. S.R.L. Astfel, în faza procesuală a recursului, a fost depusă împuternicirea avocaţială seria x nr. x/2025 eliberată în baza contractului de asistenţă juridică nr. x din 09.01.2025, din cuprinsul căreia rezultă mandatul acordat de către client societăţii de avocatură alese pentru a exercita activităţi privind redactarea, semnarea, depunerea şi ridicarea de documente juridice în numele şi pe seama clientului, precum şi asistenţă juridică şi reprezentare în dosarul nr. x/2022 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În conformitate cu art. 67 alin. (1) C. proc. civ., părţile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar, iar potrivit art. 68 alin. (1) teza finală C. proc. civ., în cazul când procura este dată unui avocat, semnătura va fi certificată potrivit legii avocaţilor.
În temeiul art. 126 alin. (1) şi alin. (2) din Statul profesiei de avocat, "(1) Contractul de asistenţă juridică prevede, în mod expres, întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului. În baza acestuia, avocatul se legitimează faţă de terţi prin împuternicirea avocaţială întocmită conform anexei nr. II. Prevederile art. 122 alin. (4) se aplică în mod corespunzător şi formularului împuternicirii avocaţiale. (2) În lipsa unor prevederi contrare, avocatul este împuternicit să efectueze orice act specific profesiei pe care îl consideră necesar pentru realizarea intereselor clientului."
De asemenea, conform menţiunii inserate pe împuternicirea avocaţială depusă la dosar, forma de exercitare a profesiei de avocat atestă identitatea părţilor, a conţinutului şi data contractului de asistenţă juridică în baza căruia s-a eliberat împuternicirea.
Faţă de cele reţinute, solicitarea recurentului de depunere a contractului de asistenţă juridică, în original, apare ca neîntemeiată şi se impune a fi respinsă, atât timp cât împuternicirea avocaţială depusă la dosar este aptă să permită verificarea existenţei şi a limitelor mandatului acordat de către client avocatului ales.
De asemenea, depunerea înscrisului menţionat în original nu este necesară nici în raport de cererea de înscriere în fals formulată de recurent, atât timp cât aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă, astfel cum se va argumenta în continuare.
În conformitate cu prevederile art. 180 - art. 184 C. proc. civ., procedura falsului este lăsată la dispoziţia părţii căreia i se opune un înscris, fiind vorba despre un înscris care ar avea valoare probatorie, respectiv ar avea legătură cu soluţionarea cauzei. Or, recurentul a formulat cererea de înscriere în fals în legătură cu împuternicirea avocaţială depusă în recurs de către apărătorul intimatei, înscris care atestă calitatea de reprezentant convenţional în faţa instanţei, fără a reprezenta un mijloc de probă referitor la fondul litigiului. Prin urmare, cererea de înscriere în fals va fi respinsă, ca inadmisibilă.
Totodată, va fi respinsă, ca neîntemeiată, excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, invocată de recurent, deoarece dovada mandatului este făcută cu împuternicirea avocaţială seria x nr. x/2025 eliberată în baza contractului de asistenţă juridică nr. x din 09.01.2025, din cuprinsul căreia rezultă mandatul acordat de către client societăţii de avocatură alese pentru reprezentarea în prezentul dosar. Aşa cum s-a arătat mai sus, potrivit art. 126 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, între terţi, dovada mandatului se face cu împuternicirea avocaţială care se află la dosar, nefiind necesară depunerea contractului de asistenţă juridică, avocatul ales atestând în faţa instanţei identitatea părţii, conţinutul şi data contractului de asistenţă juridică în baza căruia a fost eliberată împuternicirea. În consecinţă, existând dovada calităţii de reprezentant, instanţa respinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant.
Referitor la recursul declarat, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin decizia recurată a fost respinsă, ca tardiv formulată, cererea de revizuire privind decizia civilă nr. 2/11.01.2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în dosarul nr. x/2011, fiind menţinută soluţia dispusă de prima instanţă în sensul admiterii în parte a cererii având ca obiect excludere asociat, fiind dispusă excluderea pârâtului B. din cadrul societăţii C. S.R.L. şi respingerea cererii reconvenţionale formulate de B..
În esenţă, instanţa de apel a reţinut tardivitatea declarării revizuirii, raportat la data de 06.09.2022, cererea de revizuire fiind trimisă prin e-mail la 06.10.2022, ora 16:05 şi înregistrată la data de 07.10.2022, conform menţiunilor dosarului.
Împotriva acestei decizii şi a încheierilor de şedinţă a declarat recurs revizuentul B., invocând încălcarea unor dispoziţii de drept procesual, urmărind să obţină casarea hotărârii atacate şi rejudecarea cereri8i de revizuire, pe fondul său.
Principala critică a recurentului vizează interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 104 C. proc. civ. de la 1865, apreciind că în mod greşit instanţa de revizuire a respins cererea, ca fiind tardivă.
În speţa dedusă judecăţii, cererea de revizuire formulată de B. a fost înaintată prin e-mail la data de 06.10.2022, ora 16:05, şi înregistrată la data de 07.10.2022, conform menţiunilor dosarului, termenul de o lună pentru depunerea cererii fiind calculat de la data de 06.09.2022, aspect necontestat de niciuna dintre părţi.
Instanţa de apel a apreciat ca fiind tardivă cererea formulată, constatând că data înregistrării cererii de revizuire pe rolul instanţei este data atestată de ştampila de primire a Curţii de Apel Constanţa, şi anume 07.10.2022, dată care se sitează în afara termenului de o lună de la cunoaşterea înscrisului nou cerut de lege pentru formularea revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865.
Potrivit art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. din 1865, modificarea sau casarea hotărârilor se poate cere "când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia" sau "când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
Prevederile art. 104 C. proc. civ. de la 1865 reglementează situaţia actelor de procedură trimise prin poştă instanţei de judecată, stipulând că se socotesc îndeplinite în termen, dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de împlinirea termenului. Ele sunt dispoziţii de procedură, astfel încât sunt de strictă interpretare, ceea ce înseamnă că numai transmiterea actelor de procedură în modalitatea stipulată explicit permite aplicarea echipolenţei efectelor actelor.
Dispoziţiile art. 104 C. proc. civ. de la 1865 au făcut obiectul mai multor excepţii de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională pronunţându-se în repetate rânduri asupra acestora.
Astfel, prin Decizia nr. 279/2018, în vigoare de la 22 august 2018, Curtea Constituţională a României a statuat, astfel cum făcuse şi anterior prin decizia nr. 1281/2011, că dreptul fundamental de acces liber la justiţie este consacrat prin art. 21 din Constituţie, potrivit căruia orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor sale legitime.
Legea fundamentală nu interzice stabilirea prin lege a anumitor condiţii sau reguli de procedură în privinţa exercitării acestui drept, ci - dimpotrivă - statuează în art. 126 alin. (2): "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a dreptului la liber acces la justiţie, în acest sens fiind Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, în care s-a stabilit că accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte şi este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti.
Principiul accesului liber la justiţie trebuie interpretat şi prin prisma art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Cu privire la interpretarea acestui articol, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut, existând posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37 şi 38).
Totodată, în Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Hotărârea din 22 octombrie 1996, pronunţată în Cauza Stubbings împotriva Regatului Unit, paragrafele 51 şi 52, a reţinut că instituirea unor termene pentru efectuarea diferitelor acte de procedură, termenele de prescripţie şi cele de decădere sau sancţiunile pentru nerespectarea acestora nu sunt de natură a încălca art. 6 paragraful 1 din Convenţie, acestea fiind restricţii admise atât timp cât nu aduc atingere dreptului la un tribunal în substanţa sa, iar în Hotărârea din 10 mai 2001, pronunţată în Cauza Z şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 93, a statuat că "dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut" şi că "acesta poate fi supus unor restricţii legitime, cum ar fi termenele legale de prescripţie sau ordonanţele care impun depunerea unei cauţiuni".
Referitor la art. 104 din C. proc. civ., Curtea a constatat că dispoziţiile procedurale criticate de autorul excepţiei nu limitează drepturile părţilor de a comunica cu instanţele judecătoreşti, deoarece nimic nu le împiedică pe acestea să se adreseze instanţelor prin orice mijloace, cu condiţia - subînţeleasă - de a o face în termenele prevăzute de lege. În speţă, Curtea a reţinut că termenele se calculează pe ore şi zile libere, potrivit art. 101-104 din C. proc. civ. din 1865, astfel încât comunicarea actelor de procedură este asigurată în fiecare zi până la ora corespunzătoare.
De asemenea, Curtea a reţinut că art. 104 nu exclude nici explicit, nici implicit alte modalităţi de comunicare a actelor de procedură, altele decât transmiterea prin poştă. Acest text reprezintă o reglementare normativă tehnică care stabileşte regula generală în privinţa actelor de procedură trimise instanţelor prin poştă, care se socotesc a fi îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de împlinirea acestui termen. Astfel, momentul de la care începe să curgă termenul nu poate fi afectat sau modificat de modalitatea de comunicare sau notificare a actelor de procedură.
De altfel, C. proc. civ. din 1865 a adus în prim plan şi alte modalităţi de comunicare a actelor de procedură, de exemplu, prin art. 82 alin. (1), art. 86 alin. (3) sau art. 132 alin. (2). În acest sens, Curtea a observat că alin. (3) al art. 86 din C. proc. civ., sediul general al materiei în privinţa modalităţilor de comunicare a actelor de procedură, prevede că "în cazul în care comunicarea [...] nu este posibilă, aceasta se va face prin poştă, cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia".
De asemenea, s-a mai reţinut că, potrivit art. 89 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 28 decembrie 2015, programul de lucru al instanţelor este de 8 ore zilnic, timp de 5 zile pe săptămână şi începe, de regulă, la ora 8:00 şi se încheie la ora 16:00.
Toate aceste considerente ale deciziei pronunţată de Curtea Constituţională reprezintă, totodată, argumentele pentru care interpretarea propusă de recurentul B. nu poate fi validată, comunicarea prin e-mail, la data de 06.10.2022, orele 16:05, fiind făcută în afara termenului prevăzut de lege pentru declararea revizuirii, întemeiată pe art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865, fiind astfel tardivă.
Pentru motivele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul B. împotriva deciziei civile nr. 167/LP din 18 septembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi.
Faţă de soluţia de respinge a recursului, în temeiul art. 274 alin. (1), raportat la art. 316 C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va obliga recurentul-revizuent B. la plata sumei de 7.104.59 RON către intimatul C. S.R.L. S.R.L., cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariul avocaţial, achitat, în temeiul facturilor fiscale nr. x/17.01.2025 şi nr. y/27.03.2025, cu ordinele de plată din datele de 20.01.2025 şi 12.05.2025, fiind probat caracterul real, necesar şi rezonabil al acestor cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca neîntemeiată, cererea de depunere a contractului de asistenţă juridică, în original, formulată de recurent.
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de înscriere în fals, formulată de recurent.
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, invocată de recurent.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul B. împotriva deciziei civile nr. 167/LP din 18 septembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi.
Obligă pe recurentul B. la plata sumei de 7.104.59 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul C. S.R.L. S.R.L..
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2025.