Şedinţa publică din data de 12 iunie 2025
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 14/2025 din 21 ianuarie 2025, Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia perimării şi a constatat intervenită de drept perimarea judecării apelului declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile 530/2021 din 22 martie 2021 a Tribunalului Galaţi, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Casa de Asigurări a Avocaţilor din România şi Casa de Pensii a Avocaţilor din Galaţi.
Reclamanta a recurat hotărârea instanţei de apel la 23 ianuarie 2025, arătând că motivarea recursului o va realiza după comunicarea deciziei atacate.
Ulterior, la 7 februarie 2025, recurenta a depus motivele de recurs, prin care, în justificarea nelegalităţii hotărârii curţii de apel, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.
A arătat că în cauză lăsarea dosarului în nelucrare nu se datorează culpei recurentei, în condiţiile în care acesta s-a repus pe rol din dispoziţia instanţei de prim control judiciar şi că prelungirea judecăţii dosarului în raport cu care a intervenit măsura suspendării, mai mult de 1 an, nu se datorează recurentei, ci excepţiilor invocate în acel proces.
De asemenea, a afirmat că dosarul nr. x/2021 a fost soluţionat definitiv prin decizia nr. 524/R din 24 mai 2024 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, comunicată autoarei căii de atac la 27 iulie 2024, astfel că termenul de perimare s-a împlinit la 24 noiembrie 2024, iar recurenta a formulat la 18 noiembrie 2024 cerere de repunere pe rol a cauzei.
Mai mult, a susţinut că instanţa de apel nu a repus pe rol dosarul cu citarea părţilor, deşi fusese formulată o cerere de reluare a judecăţii, procedând direct la pronunţarea deciziei recurate şi că împotriva deciziei nr. 524/R din 24 mai 2024 a Curţii de Apel Galaţi, s-a formulat cerere de revizuire şi că exercitarea căii de atac s-a răsfrânt şi asupra suspendării.
În final, a arătat că cererea de perimare trebuia pusă în discuţia părţilor, conform art. 22 alin. (2) şi art. 245 C. proc. civ.
La 31 martie 2025, intimata Casa de Asigurări a Avocaţilor din România a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Recurenta a răspuns la întâmpinare.
Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte reţine următoarele:
În speţă, suspendarea judecăţii procesului în cauză a fost dispusă de curtea de apel, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., la 18 noiembrie 2021, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2021, aspect necontestat de niciuna dintre părţile în litigiu.
La 21 ianuarie 2025, prin decizia ce formează obiect al recursului de faţă, curtea de apel, reţinând că pricina a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni de la data la care s-a soluţionat definitiv litigiul în raport cu care a încuviinţat măsura suspendării, 24 mai 2024 şi că în cauză nu a intervenit niciun caz de suspendare sau întrerupere a cursului perimării, a constatat intervenită perimarea acţiunii în anulare.
Ipoteza suspendării reglementată de 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. reprezintă o sistare temporară a judecăţii, iar alin. (2) al acestui articol indică limita în timp a suspendării procesului, respectiv până la data la care hotărârea pronunţată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă.
Ca atare, dată fiind prevalenţa principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil, în situaţia suspendării facultative întemeiate pe dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., încetarea cauzei de suspendare trebuie semnalată instanţei printr-o cerere formulată de partea interesată, obligaţia de a urmări finalizarea respectivului proces şi de a solicita reluarea judecăţii revenind părţilor, sub sancţiunea intervenirii perimării cererii.
Cerinţele sancţiunii perimării decurg chiar din conţinutul art. 416 C. proc. civ. şi ele vizează rămânerea în nelucrare a cauzei şi culpa părţii, care nu a acţionat în vederea continuării judecăţii, deşi avea posibilitatea să o facă.
Conform art. 418 alin. (1) C. proc. civ., "Cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecăţii pronunţată de instanţă în cazurile prevăzute de art. 413, precum şi în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruinţă a părţilor în judecată".
Dosarul în raport cu care s-a dispus suspendarea judecăţii apelului în speţă, nr. 211/44/2021, s-a soluţionat definitiv la 24 mai 2024, prin decizia nr. 524/R a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Prin urmare, este de necontestat că termenul de perimare a început să curgă de la această dată.
Susţinerile părţii privind stabilirea unui alt moment de la care începe să curgă termenul de perimare nu pot fi reţinute, având în vedere că art. 413 alin. (2) C. proc. civ. prevede că punctul de referinţă pentru declanşarea curgerii acestuia este data rămânerii definitive a hotărârii care a provocat suspendarea. De aceea, este lipsită de relevanţă data la care părţii i-a fost comunicată decizia nr. 524/R din 24 mai 2024 a Curţii de Apel Galaţi.
Nici teza recurentei privind începerea termenului de perimare de la data judecării revizuirii promovate împotriva hotărârii sus-menţionate nu poate fi primită, dat fiind că, pe de o parte, măsura suspendării s-a dispus până când hotărârea pronunţată în dosarul nr. x/2021 aflat pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal va deveni definitivă, respectiv la data judecării recursului, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 şi alin. (2) C. proc. civ., text de lege care nu condiţionează caracterul definitiv al hotărârii date în recurs de soluţionarea unei eventuale căi de atac de retractare.
Promovarea revizuirii nu are efect întreruptiv asupra cursului perimării şi nici nu se încadrează în vreuna dintre ipotezele reglementate de art. 416 alin. (3) din C. proc. civ., de vreme ce declararea căii de atac de retractare nu reprezintă un act de procedură efectuat în vederea judecării procesului suspendat, în sensul art. 417 C. proc. civ., repunerea pe rol a dosarului de faţă nu trebuia efectuată din oficiu de către instanţă şi nu s-a făcut dovada formulării unei cereri în cauză, care nu a ajuns la instanţă sau, deşi a ajuns, nu i s-a putut stabili termen pentru judecată.
Aşa fiind, întrucât suspendarea judecăţii apelului a intervenit chiar în urma demersului recurentei, se reţine că, primordial, acesteia îi revenea obligaţia de a ţine sub observaţie soluţionarea procesului ce a constituit dosarul nr. x/2024 şi de a încunoştiinţa instanţa despre finalizarea judecăţii lui.
Cum suspendarea unui termen determină ca de la data încetării cauzei de suspendare, acesta să îşi reia cursul, socotindu-se pentru împlinirea termenului şi timpul scurs înainte de suspendare, rezultă că termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 C. proc. civ. s-a împlinit, iar, conform art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu alin. (2) al aceluiaşi articol, la 25 mai 2024, dată până la care redeschiderea procesului nu a fost solicitată.
În aceste condiţii, faţă de atitudinea procesuală a părţilor, care nu au solicitat reluarea judecăţii într-o perioadă de 6 luni de la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2021, Înalta Curte apreciază că în mod legal curtea de apel a constatat că a operat perimarea.
Culpa procesuală privind lipsa de stăruinţă în judecată în intervalul de timp prevăzut de lege este atribuită de legiuitor tuturor părţilor implicate în proces şi nu doar uneia dintre ele, dându-se astfel eficienţă obligaţiei generale a părţilor de a contribui la desfăşurarea fără întârziere a procesului, îndatorire prevăzută de art. 10 C. proc. civ.
Aşadar, susţinerile recurentei prin care tinde să demonstreze lipsa culpei sale procesuale nu sunt de natură să înlăture sancţiunea perimării şi nici să justifice inacţiunea sa în ce priveşte introducerea unei cereri de redeschidere a procesului în intervalul prevăzut de art. 416 C. proc. civ.
Se cuvine notat, contrar autoarei căii de atac, că cererea de repunere pe rol a cauzei a fost formulată la 11 decembrie 2024, ulterior împlinirii termenului de legal 6 luni şi intervenirii de drept a perimării, cererea fiind lipsită de efecte juridice.
Nefondate sunt şi alegaţiile recurentei referitoare la încălcarea principiului contradictorialităţii, în măsura în care pentru termenul din 21 ianuarie 2025, când s-a pronunţat decizia atacată, procedura de citare a acestei părţi a fost legal îndeplinită, ea, conform înscrisurilor de la dosarul curţii de apel, fiind citată cu menţiunea că la termenul anterior menţionat se va discuta excepţia perimării.
În concluzie, constatând că deciziei recurate nu i se poate imputa viciul sesizat de autoarea căii de atac, hotărârea fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează instituţia perimării, Înalta Curte, pentru raţiunile înfăţişate mai sus, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
Totodată, reţinând culpa procesuală a recurentei, în raport cu art. 453 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la art. 452 din acelaşi act normativ, va obliga recurenta la plata către intimata-pârâtă Casa de Asigurări a Avocaţilor din România a sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată dovedite conform înscrisurile aflate la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 14/2025 din 21 ianuarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Casa de Asigurări a Avocaţilor din România şi Casa de Pensii a Avocaţilor din Galaţi.
Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă Casa de Asigurări a Avocaţilor din România a sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 iunie 2025.