Şedinţa publică din data de 12 iunie 2025
Deliberând asupra cererii de recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, secţia Civilă sub nr. x/2023, la 10 noiembrie 2023, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, obligarea pârâţilor la îndeplinirea obligaţiei de a face, respectiv de a emite o adeverinţă de venituri corespunzătoare indemnizaţiei din ultima luna de activitate care sa conţină veniturile recalculate conform sentinţei civile nr. 16 din 11 ianuarie 2021, pronunţate de Tribunalul Vâlcea, rămasă definitivă prin decizia Curţii de Apel Piteşti, în dosarul nr. x/2020.
Ulterior, reclamanta A. şi-a modificat acţiunea în sensul că a a solicitat obligarea pârâţilor şi la plata unor daune cominatorii în cuantum de 1.000 RON/zi întârziere, de la data solicitării eliberării adeverinţei şi până la data emiterii ei efective, precum şi obligarea pârâţilor la acordarea sporului rural.
Prin sentinţa civilă nr. 255/LM/AS din 5 iunie 2024, Tribunalul Giurgiu, secţia Civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a respins, în consecinţă, acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis cererea reclamantei, astfel cum a fost precizată şi completată, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, acesta fiind obligat să emită reclamantei o nouă adeverinţă pentru stabilirea pensiei de serviciu, care să valorifice la stabilirea bazei de calcul şi drepturile salariale recunoscute reclamantei prin sentinţa civilă sus-meţionată, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor deţinute de reclamantă la data pensionării, intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu.
Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a declarat apel.
Prin încheierea din 11 decembrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, apreciind că soluţionarea căii de atac devolutive depinde de dezlegarea pe care instanţa supremă urmează a o da chestiunilor de drept ce fac obiectul dosarelor nr. x/2024 şi nr. y/2024, în temeiul art. 2 alin. (3) din O.U.G. nr. 62/2024, a suspendat judecata apelului până la pronunţarea hotărârii prealabile.
Împotriva acestei încheieri, reclamanta A. a declarat recurs, arătând, în esenţă, că problema coeficientului 19 nu face obiectul acţiunii sale prin care a solicitat obligarea intimatei la eliberarea unei adeverinţe care să cuprindă şi coeficientul VRS 605 şi sporul rural din ultima activitate, spor majorat în funcţie de modificările salariale din ultima lună de activitate.
A apreciat că instanţa supremă ar fi trebuit sesizată cu problema de drept: dacă după majorarea venitului cu VRS 605 se poate înlătura sporul rural din ultima lună de activitate sau angajatorul este obligat să emită adeverinţa de venituri cu VRS 605 şi cu toate sporurile din ultima lună de activitate.
În acest context, a considerat că măsura suspendării este corectă, însă chestiunea de drept ce a determinat incidentul procedural este cea enunţată, şi nu cea care constituie obiectul dosarelor nr. x/2024 şi nr. y/2024 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Analizând încheierea atacată prin raportare la motivele de recurs invocate, în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte constată:
Chestiunea de drept supusă verificării în recurs vizează legalitatea măsurii suspendării dispuse de instanţa de apel, recurenta apreciind că în speţă problema de drept sesizată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie până la dezlegarea căreia s-a suspendat judecata procesului în apel nu are legătură cu cea dedusă judecăţii în cauză.
Răspunzând acestei critici, Înalta Curte reţine că temeiul de drept al măsurii l-a constituit art. 2 alin. (3) din O.U.G. nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale.
Domeniul de reglementare al acestui act normativ este conturat expres prin dispoziţiile art. 1, acesta aplicându-se în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.
Procedura instituită de această ordonanţă este o procedură specială ce se aplică cu prioritate în raport cu prevederile C. proc. civ., urmând a se completa, în mod corespunzător, cu acestea, potrivit art. 4 care statuează expres că "dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie".
Deopotrivă, se cuvine notat că procedura reglementată de art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2024 se răsfrânge şi asupra cauzelor similare, care, în acord cu art. 2 alin. (3) C. proc. civ., vor fi suspendate până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept.
Ca atare, odată valorificate prevederile art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2024, măsura suspendării instituită de alin. (3) al aceluiaşi articol devine obligatorie pentru cauzele ce se află în legătură directă cu chestiunile de drept suspuse dezlegării instanţei supreme, simpla întrunire a acestei cerinţe atrăgând aplicabilitatea normei legale enunţate.
Verificând hotărârea recurată prin prisma normei legale enunţate, prin raportare la elementele concrete ale cauzei, Înalta Curte constată că în mod legal curtea de apel a dat eficienţă prevederilor art. 2 alin. (3) din O.U.G. nr. 62/2024, relevanţa problemei de drept ce constituie obiectul dosarelor conexate, nr. x/2024 şi nr. y/2024, ale instanţei supreme asupra procesului fiind evidentă.
În apel se punea în discuţie interesul reclamantei în promovarea acţiunii, având în vedere emiterea în anii 2021 şi 2023 a Ordinelor de salarizare a anumitor categorii de personal din cadrul Ministerului Public, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225, iar fondul cauzei viza veniturile reclamantei corespunzătoare indemnizaţiei din ultima luna de activitate care să conţină veniturile recalculate, conform sentinţei civile nr. 16 din 11 ianuarie 2021, pronunţată de Tribunalul Vâlcea şi rămasă definitivă prin decizia Curţii de Apel Piteşti dată în dosarul nr. x/2020.
Or, chestiunea de drept ce face obiectul dosarelor conexate, nr. x/2024 şi nr. y/2024, vizează tocmai eliberarea unei adeverinţe tip în care baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare lunară brută şi sporurile din ultima lună de activitate să cuprindă şi VRS 605,225 RON şi coeficientul de multiplicare 19,000, prevăzute în sentinţele civile, rămase definitive, precum şi problema privind obligarea la emiterea unei adeverinţe în conformitate cu prevederile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 prin care să se stabilească cu cât s-a majorat indemnizaţia brută a unui judecător în activitate în condiţii de funcţie, vechime, grad al instanţei, cu luarea în considerare a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu şi a sporului de vechime, cu luarea în calcul a valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON.
De altfel, intervenirea suspendării, ca şi incident procedural, nu este contestată de către recurentă, ci motivul adoptării măsurii, autoarea căii de atac apreciind că trebuia dispusă pentru sesizarea instanţei supreme cu chestiunea de drept referitoare la sporul rural.
O asemenea teză excedează, însă, sferei controlului de legalitate limitat la hotărârea recurată pronunţată în condiţiile art. 2 alin. (3) O.U.G. nr. 62/2024, şi nu ale art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ.
În consecinţă, faţă de ansamblul considerentelor expuse anterior, Înalta Curte constată că motivul de nelegalitate invocat nu justifică adoptarea unei dispoziţii de casare a încheierii atacate, motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 11 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 iunie 2025.