Şedinţa publică din data de 20 martie 2025
Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare", constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 29 martie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., obligarea acesteia la plata sumei de 1.639.504,92 RON, reprezentând rest subvenţie datorată ca urmare a prestării serviciului de transport public aferentă lunii decembrie 2018.
Pârâta a formulat întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie prin care a chemat în garanţie MUNICIPIUL BUZĂU, solicitând instanţei să respingă cererea de chemare în judecată şi, în subsidiar, în cazul în care o va admite, să admită cererea de chemare în garanţie şi să oblige MUNICIPIUL BUZĂU la plata sumei de 1.639.504,92 RON către B., pentru a o putea plăti către reclamantă.
Prin încheierea din 3 februarie 2023, s-a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de MUNICIPIUL BUZĂU prin întâmpinare.
Prin sentinţa nr. 381 din 19 mai 2023, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată şi, pe cale de consecinţă, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.639.504,92 RON. Totodată, a admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă şi a obligat chematul în garanţie MUNICIPIUL BUZĂU la plata către pârâtă a sumei în litigiu şi către reclamantă a sumei de 25.000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva încheierii din 3 februarie 2023 şi a sentinţei primei instanţe, a declarat apel principal chematul în garanţie MUNICIPIUL BUZĂU, iar pârâta a promovat apel incident împotriva aceleiaşi sentinţe.
Prin decizia nr. 238 din 4 iulie 2024, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a admis apelul principal, a schimbat în parte încheierea din 3 februarie 2023 şi sentinţa apelată, în sensul că a admis excepţia de prescripţie cererii de chemare în garanţei şi, în consecinţă, a respins-o ca prescrisă. A menţinut celelalte dispoziţii şi a respins apelul incident ca nefondat. A obligat pârâta să achite chematului în garanţie suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel şi a obligat apelanta-pârâtă să plătească intimatului-reclamant suma de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtă B. a declarat recurs, solicitând casarea ei în parte în ceea ce priveşte soluţia instanţei de apel cu privire la excepţia prescripţiei cu privire la cererea de chemare în garanţie şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.
La 29 octombrie 2024, intimata A. S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului.
Prin întâmpinarea formulată la 14 noiembrie 2024, intimatul MUNICIPIUL BUZĂU a invocat excepţia nulităţii recursului, justificat de faptul că motivele de recurs nu se încadrează cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Luând în analiză, cu prioritate, chestiunea admisibilităţii recursului, a cărei verificare primează oricăror altor cereri şi excepţii formulate de părţi, Înalta Curte reţine următoarele:
Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi, astfel, nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.
Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţie, iar în C. proc. civ., la alin. (1) al art. 457, care prevede că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
Aceste dispoziţii impun verificarea admisibilităţii căii de atac în raport cu obiectul cererii, precum şi din perspectiva art. 483 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia "Nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".
Astfel cum s-a reţinut în etapele devolutive, litigiul de faţă derivă din executarea contractului de delegalre de gestiune a serviciului de transport public local prin curse regulate nr. 2733 din 20 februarie 2016, prin care reclamanta a preluat în concesiune serviciul public de transport local.
Cauza acţiunii derivă din răspunderea contractuală a pârâtei, reclamantul urmărind obligarea ei la plata subvenţiei nechitate ca urmare a prestării serviciului de transport public, aferentă lunii decembrie 2018.
Elementele acţiunii sintetizate anterior reflectă inechivoc că cererea de faţă este circumscrisă executării unui contract de concesiune de servicii, asimilat actului administrativ.
În acest context, instanţa supremă notează că litigiile privind executarea unor astfel de contracte se soluţionează conform dispoziţiilor Legii nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.
Aceasta, în măsura în care art. 1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 stabileşte că "Prezenta lege reglementează remediile, căile de atac şi procedura de soluţionare a acestora, pe cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară, în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune, precum şi organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor".
Ca atare, faţă de natura contractului în executarea căruia sunt afirmate pretenţiile reclamantei, litigiului de faţă se reţin la data iniţierii procesului 29 martie 2022, prevederile art. 53 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 stabilea că,Procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind anularea sau nulitatea contractelor se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul, prin completuri specializate în achiziţii publice", iar la alin. (31) al aceluiaşi articol de lege, se prevedea că "(11) Litigiile şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative şi cele care decurg din rezilierea, rezoluţiunea, denunţarea unilaterală sau încetarea anticipată a contractelor de achiziţie publică din motive independente de autoritatea contractantă se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul".
Prin decizia nr. 11/2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în interesul legii, s-a stabilit că "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 53 alin. (1) şi alin. (11) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi art. V alin. (3) din Legea nr. 208/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, Legii nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, precum şi a Legii nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, competenţa materială de soluţionare a litigiilor privind executarea contractelor de achiziţii publice înregistrate pe rolul instanţelor după intrarea în vigoare a modificărilor aduse Legii nr. 101/2016 prin Legea nr. 208/2022, respectiv după data de 10.09.2022, aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului.
Prin urmare, la stabilirea căilor de atac pe care reclamanta le are în prezenta cauză trebuie avute în vedere prevederile art. 55 alin. (31) din Legea nr. 101/2016, conform căreia "Hotărârea pronunţată în cazul litigiilor prevăzută la art. 53 alin. (11) poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanţa ierarhic superioară. Apelul este soluţionat de urgenţă şi cu precădere, într-un termen ce nu va depăşi 30 de zile de la data sesizării legale a instanţei".
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în raport cu legea aplicabilă la data iniţierii litigiului, hotărârea pronunţată în primă instanţă este supusă numai apelului, cale de atac de care recurenta a beneficiat.
Nu pot fi primite alegaţiile recurentei derivate din competenţa instanţelor civile în soluţionarea litigiului, în măsura în care, faţă de natura contractului dedus judecăţii, litigiului îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 101/2016, iar chestiunea competenţei, nu doar că este depăşită la acest moment procesual, ci şi lămurită pentru astfel de litigii prin decizia nr. 11/2023 a instanţei supreme, evocată anterior.
Dispoziţiile legale anterior evocate, coroborate cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., impun aşadar concluzia că, din moment ce legiuitorul nu a prevăzut calea de atac a recursului împotriva hotărârilor prin care a fost soluţionată în apel categoria de litigii căreia i se circumscrie prezentul litigiu, deciziei nr. 238 din 4 iulie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, este definitivă de la data pronunţării ei, menţiunea din dispozitiv privind dreptul la recurs rămânând fără efect, în temeiul art. 457 alin. (1) C. proc. civ.
În condiţiile în care autoarea căii de atac nu avea deschisă calea extraordinară de atac împotriva deciziei civile în discuţie, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 55 alin. (31) din Legea nr. 101/2016 şi 457 alin. (1), raportate la cele ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ., va respinge, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. ca inadmisibil recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei nr. 238 din 4 iulie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A. şi cu intimatul-chemat în garanţie MUNICIPIUL BUZĂU, prin Primar.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 martie 2025.