Şedinţa publică din data de 26 martie 2025
Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:
Prin decizia nr. 520 din 9 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a fost respinsă excepţia tardivităţii invocării excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, a fost admis apelul expertului A. împotriva încheierii de şedinţă din 27 octombrie 2020, pe care o schimbă în parte în sensul încuviinţării diferenţei de onorariu, stabilind modalitatea de achitare de către părţile din cauză. A fost admis apelul declarat de reclamanta B. S.A. împotriva sentinţei nr. 1952 din 15 decembrie 2020 a Tribunalului Specializat Cluj pe care a schimbat-o în parte, în sensul majorării cheltuielilor de judecată acordate reclamantei cu titlu de onorariu avocaţial şi stabilite în sarcina pârâtei de la suma de 19705,55 RON la suma de 30.000 RON şi reducerii acestor cheltuieli de judecată acordate pârâtei şi stabilite în sarcina reclamantei de la suma de 26421,2 RON la suma de 10.000 RON. A fost respins apelul declarat de pârâta C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1952 din 15 decembrie 2020. Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei instanţei de fond; a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru în cuantum de 3478,91 RON, cererea apelantei-pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată fiind respinsă.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs atât reclamanta B. S.A. cât şi pârâta C. S.R.L.
Recursul reclamantei vizează inclusiv considerentele deciziei instanţei de apel referitoare la efectul hotărârilor judecătoreşti, aceasta solicitând casarea în parte a deciziei atacate şi, în urma rejudecării, admiterea în totalitate a apelului său, înlăturarea considerentelor privind efectul constitutiv al hotărârii judecătoreşti şi înlocuirea acestora cu considerente din care să rezulte efectul declarativ al hotărârii judecătoreşti.
Primul motiv de recurs este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., autoarea căii de atac arătând că au fost încălcate principiul securităţii juridice, principiul contradictorialităţii şi principiul dreptului la apărare.
În dezvoltarea acestui motiv, recurenta consideră că instanţa de apel a nesocotit prevederile cuprinse în art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care reglementează prezumţia lucrului judecat, în sensul în care, contrar celor reţinute cu putere de lucru judecat prin deciziile civile nr. 490/2012 a Curţii de Apel Cluj, nr. 7330/2013 şi nr. 3928/2009 ambele pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a exclus din calculul chiriei valoarea amortizării actualizate.
Mai arată recurenta că instanţa a încălcat principiul disponibilităţii consacrat de art. 9 C. proc. civ., atât în raport de obiectul procesului cât şi de limitele învestirii instanţei.
Precizează autoarea căii de atac faptul că nu a invocat autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti prin care s-au stabilit criteriile în funcţie de care se determină chiria, ci puterea de lucru judecat a acestora, caz în care nu prezintă relevanţă identitatea de obiect, de perioadă de timp şi de sursă a obligaţiilor astfel cum a relevat instanţa de apel, importantă fiind doar legătura dintre cauze. Se învederează, tot circumscris acestui motiv de recurs, faptul că instanţa de apel era obligată să pună în discuţia părţilor considerentul reţinut cu privire la neincluderea valorii amortizării în calculul chiriei, obligaţie nerespectată însă.
Stabilirea greşită a contravalorii chiriei în moneda naţională, deşi a fost solicitată obligarea pârâtei la plata echivalentului în RON al sumei stabilite în euro reprezintă o altă manifestare a încălcării principiului disponibilităţii consacrat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ.
Cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizează încălcarea art. 425 C. proc. civ., deoarece au fost respinse argumentele prezentate de reclamantă în concluziile raportului de expertiză şi s-a reţinut în mod nejustificat că valoarea amortizării este un criteriu orientativ. De asemenea se invocă lipsa oricărei motivări cu privire la primul motiv de apel, respectiv că pretenţiile sale trebuiau admise în integralitate.
Recurenta invocă şi existenţa unor motive contradictorii ale deciziei atacate, inadvertenţe în silogismul judiciar al instanţei de apel, toate fiind de natură să fragmenteze continuitatea şi unitatea raţionamentului acesteia, fapt ce face imposibil controlul de legalitate.
Cel de-al treilea motiv de recurs este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocându-se o aplicare greşită a prevederilor art. 1 şi ale art. 11 din Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale care stabilesc că amortizarea din preţ va fi încasată de către proprietarul reţelei.
Au fost aplicate greşit şi dispoziţiile H.G. nr. 2139/2004 şi ale Ordinului ANRE nr. 42/2013, care fac o delimitare clară între amortizarea fiscală şi amortizarea actualizată a reţelei, acesta din urmă fiind criteriul avut în vedere de către instanţă la calculul chiriei, contrar dispoziţiilor legale.
Referitor la petitul accesoriu privind cheltuielile de judecată, recurenta susţine că au fost încălcate şi greşit aplicate prevederile art. 1349 şi art. 1532 C. civ. în sensul că instanţa a acordat numai onorariul efectiv achitat deşi părţile s-au înţeles asupra unei sume mai mari ce urma a fi plătită eşalonat. Apreciază că instanţa de apel avea şi posibilitatea de a admite cererea subsidiară formulată de reclamantă în sensul solicitării cheltuielilor de judecată pe cale separată, însă acest petit a fost ignorat, cu încălcarea principiului disponibilităţii.
Recursul declarat împotriva considerentelor deciziei instanţei de apel se întemeiază pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi vizează modalitatea în care această instanţă a interpretat prevederile legale ce ţin de efectele hotărârii judecătoreşti şi de principiul securităţii juridice.
Astfel, instanţa de apel reţine că "efectul hotărârii judecătoreşti de obligare la încheierea unui contract va fi unul constitutiv de drept, deoarece are în vedere formarea unui act juridic nou, conform parametrilor propuşi de părţi/parte şi acceptaţi de instanţă. Iar în ipoteza admiterii acţiunii, raportul contractual va fi considerat ca format cu începere de la data sesizării instanţei, în aplicarea principiului disponibilităţii, nu de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti".
Recurenta consideră că hotărârea pronunţată în cauză este declarativă de drepturi şi nu constitutivă întrucât a urmărit recunoaşterea jurisdicţională a drepturilor şi obligaţiilor corelative născute în temeiul legii, iar această hotărâre nu a creat o situaţie juridică nouă ci a constatat drepturi preexistente.
Recursul recurentei-pârâte este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (5), (6), (7) şi (8) C. proc. civ., solicitându-se casarea în parte a deciziei atacate în ce priveşte modalitatea de soluţionare a celor două apeluri declarate de părţi şi, pe cale de consecinţă, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, iar în subsidiar, rejudecarea apelurilor şi admiterea în tot a apelului pârâtei, respingerea apelului reclamantei şi, în consecinţă, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată.
Recurenta-pârâtă arată că nu au fost respectate dezlegările obligatorii din decizia nr. 2376 din 15 noiembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de apel încălcând flagrant normele de procedură de la art. 501 C. proc. civ., motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., considerând că este incident şi motivul de casare de la pct. 7 întrucât hotărârea recurată încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei Înaltei Curţi nr. 2376 din 15 noiembrie 2022.
Autoarea căii de atac remarcă faptul că instanţa de apel nu face nicio referire la decizia Înaltei Curţi, decizia de casare, în cuprinsul motivelor de apel, acest element reflectând lipsa de preocupare pentru respectarea strictă a dezlegărilor instanţei supreme.
Circumscris motivelor de casare indicate, recurenta-pârâtă consideră că este nelegală modalitatea în care a fost soluţionată excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată pornind de la reţinerea de către instanţa de apel a faptului că o hotărâre constitutivă de drepturi ar produce efecte retroactive, de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi nu de la data pronunţării ori rămânerii definitive a hotărârii. Este contrară legii, consideră recurenta, reţinerea de către instanţa de apel a faptului că o cerere de chemare în judecată nu ar putea să devină inadmisibilă în urma trecerii timpului ori schimbării circumstanţelor, dacă ea ar fi admisibilă la data sesizării instanţei, neexistând nicio dispoziţie legală care să fundamenteze această teză.
În analiza realizată de instanţa de apel cu privire la excepţia inadmisibilităţii cererii introductive au fost încălcate şi aplicate greşit normele de drept material cuprinse în art. 108 din Legea nr. 123/2012 şi cele ale art. 6, art. 1166, art. 1182 şi art. 1186 C. civ.
Recurenta-pârâtă apreciază că în mod greşit s-a reţinut că reclamanta ar putea solicita stabilirea condiţiilor în care a fost exercitat dreptul de folosinţă în trecut. Arată că hotărârea constitutivă de drepturi produce efecte de la data rămânerii definitive şi nu de la data învestirii instanţei. Consideră că pentru repararea prejudiciului trecut, reclamanta avea la îndemână o acţiune în pretenţii, iar acţiunea de obligare a pârâtei la încheierea contractului produce efecte numai pentru viitor.
Recurenta invocă soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2009, cu aceleaşi părţi, în care instanţele au stabilit definitiv că reclamanta era îndreptăţită să pretindă plata unei sume de bani pentru perioada anterioară pronunţării hotărârii, în absenţa unui contract între părţi. Menţionează că ulterior invocării excepţiei inadmisibilităţii şi a lipsei de interes, reclamanta a realizat noi demersuri judiciare faţă de pârâtă prin care a solicitat obligarea la plata unor sume de bani (pentru perioadele din trecut) şi nu obligarea la încheierea unui contract.
Este considerată ca fiind nelegală şi modalitatea în care a fost soluţionată excepţia lipsei de interes, făcându-se trimitere la argumentele evocate în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii.
Referitor la fondul cauzei, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel a reţinut în mod nelegal efectul pozitiv al lucrului judecat în dosarul nr. x/2015, reţinând că este ţinută de statuările instanţei care a soluţionat acel dosar, cu privire la calitatea de proprietar al întregii reţele, deşi circumstanţele cauzei sunt cu totul altele şi contrar probelor administrate.
Circumscris motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se invocă o analiză insuficientă a unora dintre argumentele care influenţează modalitatea de determinare a cuantumului chiriei, stabilirea acestui cuantum fiind rezultatul maximizării nejustificate a presupusului profit realizat de recurentă, prin eliminarea neîntemeiată a unor cheltuieli, precum şi prin neluarea în calcul a veniturilor realizate direct de intimată.
În cauză a depus întâmpinare recurenta-reclamantă prin care a invocat excepţia tardivităţii şi nulităţii recursului declarat de recurenta-pârâtă.
Prin încheierea din 9 octombrie 2024 cele două excepţii au fost respinse, dispunându-se admiterea în principiu a celor două recursuri, după comunicarea în prealabil a raportului întocmit de către magistratul-asistent desemnat conform art. 493 C. proc. civ. (dispoziţie abrogată în prezent).
Ambele recursuri sunt nefondate având în vedere considerentele ce vor urma.
Referitor la recursul reclamantei B. S.A.
Primul motiv de recurs este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. invocându-se încălcarea dispoziţiilor art. 20 C. proc. civ. potrivit căruia "Judecătorul are îndatorirea să asigure respectarea şi să respecte el însuşi principiile fundamentale ale procesului civil, sub sancţiunile prevăzute de lege".
Nemulţumirea recurentei-reclamante vizează în fapt criteriile avute în vedere pentru evaluarea folosinţei, instanţa de apel excluzând din calculul chiriei care a fost stabilită în sarcina intimatei-pârâte valoarea de amortizare actualizată a reţelei de gaze naturale a cărei proprietară este reclamanta.
Pornind de la faptul că în litigiile anterioare derulate între părţi pentru evaluarea folosinţei au fost stabilite două criterii: valoarea de amortizare actualizată a reţelei de distribuţie de gaze naturale şi capacitatea reţelei de a aduce profit, excluzând din acest calcul primul criteriu, instanţa de apel ar fi încălcat efectul pozitiv al hotărârilor judecătoreşti anterioare pronunţate în dosarele nr. x/2005 şi nr. y/2009
Aceste motive au fost invocate şi dezvoltate în mod identic şi în faţa instanţei de apel, aceasta pronunţându-se asupra lor, răspunzând pe larg tuturor acestor critici.
Ca atare, invocarea aceloraşi motive şi în faţa instanţei de recurs reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ. astfel când nu vor fi primite şi, în consecinţă nu vor fi analizate.
În plus, aceste motive reprezintă aspecte de netemeinicie, critici aduse concluziilor stabilite prin expertizele efectuate în cauză, exprimând în realitate nemulţumirea recurentei-reclamante faţă de cuantumul prea mic al chiriei stabilită în sarcina pârâtei, aspecte care nu pot forma obiectul analizei instanţei de recurs, chiar dacă ele au fost invocate ca fiind încălcări ale unor principii de drept procesual civil.
Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prin care se susţine o încălcare a dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ. referitoare la conţinutul hotărârii instanţei de apel nu pot fi reţinute, respingerea argumentelor invocate cu privire la exprimarea valorică a chiriei, concluziile raportului de expertiză, ignorarea valorii de amortizare actualizate, nu echivalează cu necercetarea fondului.
Instanţa de apel a răspuns criticilor referitoare la modalitatea de stabilire a valorii chiriei, atât sub aspect valoric, cât şi sub aspectul monedei în care a fost exprimată această valoare, a făcut o analiză pertinentă a concluziilor raportului de expertiză tehnică, fiind prezentate toate argumentele în fapt şi în drept care au dus la soluţia pronunţată, considerente care vin să sprijine această soluţie şi să reflecte raţionamentul logico-juridic al instanţei de apel, nefiind identificate motive contradictorii.
Criticile recurentei-reclamante subsumate pct. 8 din art. 488 alin. (1) C. proc. civ., de asemenea nu pot fi reţinute, apreciindu-se ca fiind invocate formal, vizând în realitate nemulţumirea părţii faţă de un cuantum prea mic al chiriei stabilită în beneficiul său, cu aceeaşi motivare exprimată şi în cuprinsul motivelor de recurs anterior analizate, respectiv excluderea greşită a valorii amortizării actualizate din calculul chiriei.
Înalta Curte reţine că şi aceste motive au fost invocate prin apelul declarat în mod identic, fiind analizate de către instanţa de apel.
Referitor la petitul accesoriu privind cheltuielile de judecată, în mod legal instanţa de apel a avut în vedere doar onorariul de avocat efectiv achitat de către recurentă, nu şi partea din onorariu neîncasată.
Într-adevăr nu pot fi avute în vedere sumele cu privire la care nu s-a făcut dovada achitării, afectate de termen, deoarece prejudiciul ce poate fi imputat pârâtei, terţ faţă de contractul de asistenţă juridică, se impune a fi dovedit la momentul soluţionării procesului, orice alte neînţelegeri dintre părţi şi mandatarul său convenţional, nefiindu-i opozabile.
De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ., partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.
În mod corect instanţa de apel s-a pronunţat asupra acestor cheltuieli în limitele în care au fost dovedite prin depunerea chitanţelor aferente, potrivit legii, doar această parte din onorariu fiind considerată prejudiciu cert.
Nu se poate reţine o încălcare a principiului disponibilităţii urmare a faptului că recurenta a formulat o cerere subsidiară prin care a solicitat acordarea cheltuielilor afectate de termen pe cale separată, întrucât nu poate fi reţinut caracterul subsidiar, nu este vorba despre un alt obiect, ci despre pretinderea unei alte modalităţi de plată, pe o altă cale, a aceluiaşi obiect; neputând fi posibilă o divizare a obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată sub aspectul modalităţii de executare.
Referitor la recursul împotriva considerentelor deciziei civile, recurenta invocă faptul că prin modalitatea de interpretare a prevederilor legale ce ţin de efectele hotărârii judecătoreşti şi de principiul securităţii juridice au fost încălcate reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
De asemenea, calea de atac împotriva considerentelor poate viza doar considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea.
Or, recurenta nu se află în niciuna dintre aceste situaţii, nu a justificat niciun prejudiciu, iar aprecierea instanţei de fond cu privire la efectele hotărârii judecătoreşti nu este dată în dezlegarea vreunei probleme de drept de care depindea soluţionarea cauzei.
Instanţa de apel s-a pronunţat cu privire la motivul de apel prin care se critica greşita soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, excepţie invocată de către pârâtă, ocazie cu care, în cuprinsul considerentelor, a făcut aprecieri cu privire la efectul constitutiv al hotărârii judecătoreşti, fără a da o dezlegare unei probleme de drept cu care, de altfel, nici nu fusese sesizată.
Ca atare, recursul împotriva considerentelor unei hotărâri poate fi exercitat doar în situaţiile prevăzute de art. 461 alin. (2) C. proc. civ. şi nu pentru orice nemulţumire a părţii.
Cu privire la recursul pârâtei C. S.R.L..
Prima critică vizează încălcarea de către instanţa de apel a dezlegărilor obligatorii ale deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2376 din 15 noiembrie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2014 (decizia de casare), motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Tot raportat la nerespectarea îndrumărilor din decizia de casare recurenta consideră că este incident în speţă şi motivul de recurs de la pct. 7 din art. 488 alin. (1) C. proc. civ. în sensul încălcării autorităţii de lucru judecat a problemelor tranşate prin respectiva decizie.
Această ultimă critică poate fi analizată doar din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., având în vedere norma de drept procesual instituită în art. 501 alin. (1) C. proc. civ. care reglementează efectele deciziei de casare faţă de instanţele care judecă fondul.
Nu poate fi reţinută autoritatea de lucru judecat a deciziei de casare în raport cu decizia din apel, în considerarea dispoziţiilor art. 430 din C. proc. civ., fiind incidente dispoziţiile art. 501 C. proc. civ., normă cu caracter special care impune caracterul obligatoriu al dezlegărilor problemelor de drept stabilite prin decizia de casare faţă de instanţa care judecă fondul.
Lipsa unei referiri exprese în considerentele deciziei atacate cu privire la decizia de casare, nu echivalează cu nesocotirea dispoziţiilor art. 501 C. proc. civ.
Dezlegările în drept date prin decizia de casare statuează asupra obiectului cererii de chemare în judecată, arătându-se că instanţa a fost învestită şi cu capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata chiriei, unei decizii anterioare raportarea greşită a instanţei de apel la statuările anterioare ale primei instanţe de apel, reţinând în mod eronat incidenţa art. 431 alin. (2) C. proc. civ. atunci când a fost analizată admisibilitatea acţiunii, nemaifiind analizate criticile din cel de-al treilea motiv de recurs.
Ca atare, instanţa de apel s-a conformat, astfel cum rezultă din considerentele deciziei pronunţate, îndrumărilor stabilite de către instanţa de recurs.
Având în vedere cele reţinute mai sus, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă B. S.A. împotriva deciziei nr. 520/2023 din 9 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 26 martie 2025.