Şedinţa publică din data de 8 aprilie 2025
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 16 noiembrie 2016 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI solicitând INSTANŢEI să dispună anularea caietului de sarcini privind concesionarea suprafeţei de 1276,29 ha, ce s-a aflat anterior în exploatarea societăţii comerciale PAJIŞTI S.A. Târgovişte, restituirea contravalorii caietului de sarcini în cuantum de 2380 RON, restituirea garanţiei de participare la licitaţie, în cuantum de 102.393,02 RON, plata dobânzii legale aferentă sumelor menţionate, începând cu data de 25.10.2016 şi până la restituirea lor efectivă.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1164, 1207, 1226 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 1705 din 4 iunie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Domeniilor Statului.
În termen legal, împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. S.R.L. a formulat apel, solicitând casarea sentinţei apelate, reţinerea cauzei spre judecare cu evocarea fondului şi admiterea cererii de chemare în judecată, precum şi obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr. 1705A din 15 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1705 din 4 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Agenţia Domeniilor Statului.
A fost schimbată în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că a fost admisă acţiunea.
A fost anulat caietul de sarcini privind concesionarea suprafeţei de 1.276,29 ha teren cu destinaţie agricolă din domeniul privat al statului, ce s-a aflat în administrarea societăţii comerciale Pajişti S.A. Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, prin licitaţie publică cu strigare, avizat la data de 18.07.2016.
A fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 2.380 RON, reprezentând preţul caietului de sarcini şi suma de 102.393,02 RON, constituind garanţia de participare la licitaţie, precum şi dobânda legală penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011 calculată asupra acestor sume începând cu data de 25.10.2016 şi până la plata lor integrală.
A fost obligată intimata-pârâtă să plătească apelantei-reclamante suma de 28.302,22 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel, din care 1.702,22 RON taxă judiciară de timbru, 5.600 RON onorariu expert şi 21.000 RON onorariu de avocat.
În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., împotriva acestei decizii, pârâta AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, rejudecând apelul, să se dispună respingerea acestuia, cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a sentinţei civile nr. 1705 din 4 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
În argumentarea cererii de recurs, pârâta susţine, în esenţă, nelegalitatea deciziei atacate, apreciind că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.
În ceea ce priveşte incidenţa motivului de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., consideră că dispoziţia instanţei de apel de admitere a apelului formulat de societatea reclamantă nu este motivată conform cerinţelor C. proc. civ. şi Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. care prevăd obligativitatea arătării motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, făcând practic imposibil de realizat misiunea instanţei de recurs de a controla hotărârea atacată.
Admiterea apelului formulat de societatea reclamantă A. S.R.L. se bazează pe raţionamentul potrivit căruia, caietul de sarcini, deşi are natura unui act juridic unilateral, i se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile legate privitoare la contracte, potrivit art. 1325 C. civ.., astfel că, apreciază instanţa de apel, caietul de sarcini poate fi anulat, dacă se dovedeşte o eroare esenţială asupra unei calităţi a obiectului prestaţiei, conform art. 1207 alin. (1) şi (2), pct. 2 C. civ.
Recurenta solicită a se constata că instanţa de apel nu-şi motivează în niciun fel raţionamentul potrivit căruia caietul de sarcini are natura unui act juridic unilateral.
Apreciază că era obligatoriu ca în decizia recurată să se regăsească convingerea şi raţionamentul instanţei de apel care a condus la considerarea caietului de sarcini ca fiind act juridic unilateral.
În ceea ce priveşte incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţine că decizia atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 4, art. 18 - 21 din Legea nr. 268/2001 şi art. 73 - 78 din H.G. nr. 626/2001.
Arată că instanţa de apel a apreciat că în prezenta cauză dedusă judecăţii sunt aplicabile dispoziţiile art. 1207 şi 1325 C. civ., pornind de la aprecierea conform căreia, caietul de sarcini este act juridic unilateral ce îi sunt aplicabile dispoziţiile legale privitoare la contracte conform art. 1325 C. civ.
În primul rând, apreciază că în mod greşit instanţa de apel a încadrat caietul de sarcini în categoria actelor juridice.
Subliniază că instanţa de apel în mod greşit a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 1207 şi 1325 C. civ., încălcând astfel dispoziţiile art. 4, art. 18-21 din Legea nr. 268/2001 şi art. 73-78 din H.G. nr. 626/2001.
În considerarea art. 4 lit. d) din Legea nr. 268/2001, reiese în mod clar şi incontestabil faptul că Agenţia Domeniilor Statului funcţionează în baza unei legi speciale, iar procedura de concesionare a terenurilor agricole proprietate publică şi privată a statului este reglementată şi se desfăşoară astfel în baza unei legi speciale.
În considerarea acestor dispoziţii legale, rezultă că Agenţia Domeniilor Statului funcţionează în baza unei legi speciale, iar procedura de concesionare a terenurilor agricole proprietate publică şi privată a statului este reglementată şi se desfăşoară în baza unei legi speciale.
Specialia generalibus derogant este un principiu juridic care implică faptul că norma specială e cea care derogă de la norma generală şi că norma specială este de strictă interpretare la cazul respectiv. Mai mult, o normă generală nu poate înlătura de la aplicare o norma specială.
Instanţa de apel a făcut aplicabilitatea în prezenta cauză, a dispoziţiilor art. 1207 şi 1325 C. civ. (legea generală), nesocotind astfel principiul specialia generalibus derogant, drept pentru care, hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi nesocotirea art. 4, art. 18-21 din Legea nr. 268/2001 şi art. 73 - 78 din H.G. nr. 626/2001.
Un alt motiv de recurs este reprezentat de faptul că decizia recurată a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a art. 1207 C. civ.
În acest sens, susţine că instanţa de apel, apreciind caietul de sarcini ca fiind act juridic, a procedat la aplicarea dispoziţiilor art. 1207 C. civ., concluzionând în final că în cauză sunt întrunite condiţiile pentru anularea caietului de sarcini motivat de existenţa unei erori esenţiale.
Societatea reclamantă a susţinut şi instanţa de apel a reţinut că o diferenţă de aproximativ 15% între suprafaţa prevăzută în caietul de sarcini şi suprafaţa existentă efectiv, ar reprezenta o eroare esenţială, or, în condiţiile în care, din totalul de 1.276,14 ha suprafaţă de teren oferită spre concesionare, lipsesc 191 ha, apreciem că nu reprezintă o eroare esenţială de natură a-l împiedica pe concesionar să exploateze şi să culeagă fructele bunului concesionat, să atingă astfel obiectivele avute în vedere pentru încheierea contractului de concesiune.
În opinia recurentei, lipsa unei suprafeţe de 191 ha dintr-un total de 1.276,14 ha, în mod cert nu reprezintă o eroare esenţială care afectează natura sau obiectul contractului.
Un ultim motiv de recurs constă în faptul că hotărârea instanţei de apel, de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept procedural, respectiv cele ale art. 451 C. proc. civ., fiind deopotrivă nemotivată, motiv de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.
Prin decizia recurată, instanţa de apel a admis acţiunea reclamantei şi a constatat culpa procesuală a pârâtei, obligând astfel Agenţia Domeniilor Statului la plata cheltuielilor de judecată către partea reclamantă, într-un cuantum de 28.302,22 RON din care suma de 21.000 RON reprezintă contravaloarea onorariului avocaţial.
Deşi prin notele şi concluziile scrise formulate şi depuse la dosarul cauzei de pârâta Agenţia Domeniilor Statului, cât şi prin susţinerile formulate în şedinţă publică de reprezentantul convenţional al acesteia, s-a solicitat în mod expres cenzurarea acestora, totuşi, prin hotărârea recurată, instanţa a obligat pârâta la plata acestui onorariu în integralitate, fără să facă vreo menţiune cu privire la caracterul rezonabil al acestuia şi fără să arate în vreun fel de ce a respins solicitarea Agenţiei Domeniilor Statului de cenzurare a onorariului avocaţial.
Procedând în acest fel, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care prevăd obligativitatea arătării motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Subliniază, totodată, că onorariul avocaţial pe care pârâta a fost obligată să îl achite părţii reclamante în cuantum de 21.000 RON, pe lângă faptul că nu este unul într-un cuantum obişnuit, nu este nici proporţional cu complexitatea cauzei şi munca efectiv depusă de apărător.
Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, rejudecând apelul, să se dispună respingerea acestuia, cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a sentinţei civile nr. 1705 din 4 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat, iar, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a solicitat constatarea nulităţii motivului de recurs vizând cuantumul cheltuielilor de judecată acordate.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., soluţia preconizată fiind aceea de admisibilitate în principiu a recursului.
Prin încheierea din 5 noiembrie 2024 a fost încuviinţat în unanimitate raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Prin încheierea din 14 ianuarie 2025 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta şi a fost acordat termen pentru soluţionarea acestuia.
Prealabil, cu referire la excepţia nulităţii motivului patru de recurs, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, se reţine că sancţiunea nulităţii recursului vizează calea extraordinară în ansamblul său, nefiind posibilă aplicarea acesteia doar în ceea ce priveşte unele critici din memoriul de recurs.
Examinând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru considerentele care succed:
Se constată că hotărârea atacată este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, decizia recurată fiind amplu motivată, argumentele acesteia constituindu-se într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia.
Instanţa de prim control judiciar a răspuns tuturor motivelor de apel cu care a fost învestită, a examinat problema de fond supusă judecăţii, a efectuat o analiză şi o motivare concretă cu privire la raporturile juridice dintre părţi, cercetând în mod efectiv problemele esenţiale care au fost supuse analizei prin motivele de apel formulate.
Dezacordul recurentei cu privire la argumentele care au format convingerea instanţei, împrejurarea că instanţa de apel "nu a motivat raţionamentul potrivit căruia, caietul de sarcini are natura unui act juridic", neînsuşirea de către instanţa de prim control judiciar a susţinerilor formulate de către parte, nu reprezintă motive de nelegalitate care să conducă la casarea decizie recurate, nefiind incident motivul de recurs reglementat de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ.
Se observă că recurenta a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia vizând îndeplinirea condiţiilor de anulare a caietului de sarcini privind cesionarea suprafeţei de 1276,29 ha cu destinaţie agricolă din domeniul privat al statului în raport de stabilirea situaţiei de fapt constată în cauză.
Aserţiunile recurentei vizează, în realitate, restabilirea situaţiei de fapt, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.
Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la stabilirea situaţie de fapt ori la modalitatea de analiză a probatoriului administrat în cauză.
Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, în sensul că nu pot fi susţinute, în mod valabil, critici prin care se tinde la schimbarea situaţiei de fapt ori prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte subliniază că, circumscris motivului de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nemotivarea hotărârii judecătoreşti presupune lipsa totală ori insuficienţa argumentelor determinante folosite pentru adoptarea soluţiei reflectate prin dispozitiv, iar împrejurarea că recurenta este în mod cert nemulţumită de soluţia instanţei de prim-control judiciar, argumentând de ce, în opinia sa, este o soluţie greşită, nu o îndreptăţeşte să susţină faptul că decizia ar fi nemotivată.
Ceea ce reclamă recurenta legat de împrejurarea că "era obligatoriu ca în decizia recurată să se regăsească convongerea şi raţionamentul instanţei de apel care a condus la considerarea caietului de sarcini ca fiind act juridic unilateral", precum şi legat de aplicabilitatea art. 1207 şi art. 1325 C. civ. reprezintă componente ale procesului deliberativ, ce stă la baza pronunţării hotărârii judecătoreşti adoptate şi care reprezintă o valenţă a principiului iura novit curia, care statuează că, pe baza faptelor stabilite, instanţa va aplica, în mod independent, norma de drept incidentă acestora.
În plus, nu există o obligaţie a judecătorului de a pune în discuţia părţilor componente ale silogismelor proprii, prin care acesta, folosind logica juridică pentru fundamentarea aspectelor dezlegate, a ajuns la soluţia pronunţată.
De altfel, deşi recurenta susţine o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1207 C. civ. şi ale art. 1325 C. civ., în realitate acesta impută instanţei tot greşita stabilire a situaţiei de fapt, aducând în discuţie chestiuni ce vizează exclusiv aspecte factuale ale pricinii, a căror apreciere intră în atribuţia instanţelor devolutive ("Instanţa de apel, apreciind caietul de sarcini ca fiind act juridic, a procedat la aplicarea dispoziţiilor art. 1207 C. civ., concluzionând în final că în cauză sunt întrunite condiţiile pentru anularea caietului de sarcini motivat de existenţa unei erori esenţiale"; "lipsa unei suprafeţe de 191 ha dintr-un total de 1.276,14 ha, în mod cert nu reprezintă o eroare esenţială care afectează natura sau obiectul contractului").
Se constată că pârâta AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI a invocat formal în susţinerea recursului său dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva acestui text de lege indicat.
Faptul că se fac şi trimiteri la anumite dispoziţii legale (de ex.: art. 4, art. 18-21 din Legea nr. 268/2001 şi art. 73 - 78 din H.G. nr. 626/2001 etc.), fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.
Sunt nefondate susţinerile prin care recurenta-pârâtă contestă valoarea cheltuielilor de judecată (21000 RON) reprezentând onorariu de avocat la plata cărora a fost obligată prin decizia instanţei de apel, fiind legal aplicate dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
Posibilitatea reducerii cuantumului cheltuielilor de judecată privind onorariu avocat este o facultate a instanţei de judecată, aceasta urmând a aprecia de la caz la caz aplicarea prevederilor art. 451 C. proc. civ., cum în mod legal a procedat şi instanţa de apel.
Aprecierea asupra cuantumului cheltuielilor de judecată, respectiv asupra proporţionalităţii onorariului cu munca prestată de avocat, valoarea litigiului şi complexitatea cauzei, nu poate fi făcută în faza procesuală a recursului, faţă de actuala configuraţie a dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., care nu permit reformarea unei hotărâri decât pentru motive de nelegalitate.
În concret, cuantumul pretins disproporţionat al sumei la plata căreia a fost obligată de instanţa de apel, cu titlu de cheltuieli de judecată, nu poate fi luată în analiză, întrucât aduce în discuţie o chestiune de eventuală netemeinicie, iar nu una de nelegalitate.
Aşa cum a statuat instanţa supremă prin Decizia nr. 3/2020, pronunţată de Completul competent să judece recursul în interesul legii:
"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ..".
Constatând culpa procesuală a recurentei în promovarea recursului de faţă şi în raport de solicitarea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării recurentei-pârâte AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI la plata sumei de 14000 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A. S.R.L.., conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosarul de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI împotriva deciziei civile nr. 1705A din 15 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Obligă recurenta-pârâtă AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI la plata sumei de 14000 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A. S.R.L..
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2025.