Şedinţa publică din data de 14 mai 2025
Asupra recursului, examinând actele dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 06.06.2023, pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia a II-a civilă, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B. S.R.L., C.-prin mandatar B. S.R.L. şi intervenientul D., a solicitat admiterea cererii, obligarea pârâţilor la plata sumei de 100.000 euro, reprezentând daune morale şi a sumei de 20.000 RON daune materiale reprezentând cheltuieli cu înmormântarea, cu praznicile şi pomenirile efectuate conform tradiţiei şi acordarea penalităţilor de întârziere de 0.2% pentru fiecare zi de întârziere începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la plata efectivă a despăgubirilor, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 97 din 3 noiembrie 2023, Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de către pârâta C. SPA prin reprezentant B. S.R.L., a respins ca neîntemeiată excepţia prematurităţii invocată de către intervenientul forţat D., a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de către instanţă din oficiu şi a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta A..
Împotriva acestei sentinţei a declarat apel reclamanta.
Prin încheierea din 27 septembrie 2024, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a suspendat judecata apelului până la soluţionarea dosarului nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Darabani, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Împotriva acestei încheieri, reclamanta a declarat recurs.
Motivele de recurs sunt în esenţă următoarele:
Recurenta arată că prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri în temeiul răspunderii contractuale a asiguratorului de răspundere civilă, cerere respinsă ca inadmisibilă de către instanţa de fond. În consecinţă, arată recurenta, instanţa de apel a fost învestită exclusiv cu criticile vizând excepţia inadmisibilităţii, şi nu cu privire la fondul pretenţiilor. Totodată, autoarea căii de atac susţine că instanţa de apel în mod nelegal a apreciat că urmărirea penală a faptei cauzatoare de prejudiciu poate avea o înrâurire hotărâtoare asupra deciziei ce urmează a fi pronunţată.
Potrivit recurentei, criticille vizează excepţia inadmisibilităţii, sens în care decizia nu poate fi în niciun mod influenţată de soluţia pronunţată în dosarul penal.
De asemenea, recurenta susţine că dacă apelul ar rămâne suspendat până la finalizarea urmăririi penale, la reluarea judecăţii, s-ar soluţiona critica privind inadmisibilitatea cererii şi s-ar dispune, eventual, anularea şi rejudecarea cererii de prima instanţă, care la rândul ei ar fi în situaţia de a analiza oportunitatea suspendării raportat la existenţa unei judecăţi penale. Astfel, măsura suspendării, în opinia recurentei, reprezintă o temporizare nejustificată a judecării apelului.
În drept, recurenta a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Intimaţii nu au formulat întâmpinare.
Examinând încheierea atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Nemulţumirea recurentei priveşte soluţia curţii de apel de suspendare a judecăţii cererii formulate, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., arătând că instanţa de apel în mod nelegal a apreciat că urmărirea penală a faptei cauzatoare de prejudiciu poate avea o înrâurire hotărâtoare asupra deciziei ce urmează a fi pronunţată.
Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Suspendarea legală prevăzută de art. 413 C. proc. civ. reprezintă un incident ivit în derularea activităţii de judecată, de natură a temporiza curgerea firească a acesteia şi poate interveni în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, având un caracter facultativ, lăsată, deci, la latitudinea instanţei.
Potrivit art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Instanţa poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel.
Din interpretarea normei legale evocate, rezultă că acest caz de suspendare impune în mod expres şi neechivoc condiţia declanşării urmăririi penale pentru o infracţiune, precum şi existenţa unor elemente suficiente din care să rezulte că existenţa infracţiunii ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să se pronunţe în cauza supusă suspendării.
Din perspectiva procesului civil, pentru a dispune suspendarea acestuia, instanţa are nevoie, printre altele, să facă legătura între părţile litigiului şi persoana faţă de care s-a început urmărirea penală.
Verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. are loc prin raportare la obiectul şi cauza pretenţiilor deduse judecăţii în faţa instanţei chemate să aprecieze asupra incidenţei cazului de suspendare, la apărările formulate de către pârâţi, la probatoriul administrat, respectiv la infracţiunile care fac obiectul urmăririi penale, pentru a se stabili în ce măsură existenţa sau inexistenţa acestora ar putea să influenţeze soluţia în pricina civilă.
Înalta Curte reţine că, în cauza de faţă se constată existenţa pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Darabani a dosarului nr. x/2021 în care s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de numitul D., intervenient în prezentul dosar, cu privire la săvârşirea de către acesta a infracţiunii de ucidere din culpă, cauzatoare de prejudiciul în raport de care recurenta solicită plata unor despăgubiri în prezentul dosar.
Ca atare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că încheierea din 27 septembrie 2024 a fost pronunţată în temeiul dispoziţiilor legale aplicabile speţei, curtea de apel a analizat ipoteza prevăzută de dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. pentru ca suspendarea judecării cauzei să fie o măsură legală şi temeinică, reţinând, în mod corect, că în cauză sunt îndeplinite condiţiile necesare pentru a se dispune această măsură.
Susţinerile recurentei potrivit cărora decizia care urmează a se pronunţa de către curtea de apel nu poate fi în niciun mod influenţată de soluţia pronunţată în dosarul penal, întrucât criticille acesteia din cererea de apel vizează exclusiv excepţia inadmisibilităţii, nu vor fi reţinute, având în vedere că instanţa sesizată cu o astfel de cerere de suspendare are puterea de apreciere asupra utilităţii, necesităţii şi oportunităţii dispunerii acestei măsuri, având în vedere contextul derulării raporturilor juridice dintre părţi.
Având în vedere cele reţinute, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 27 septembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 27 septembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 mai 2025.