Şedinţa publică din data de 14 mai 2025
Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la data de 29.03.2023, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. S.A., intervenient forţat D. şi E. S.R.L., obligarea la plata sumei de 39.000 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului material suferit în urma accidentului rutier produs la data de 16 noiembrie 2016, obligarea pârâtei la plata sumei de 300.000 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului moral suferit în urma accidentului rutier produs la data de 16 noiembrie 2016 şi a dobânzii de 0,2% pe zi de întârziere, începând cu data comunicării hotărârii judecătoreşti şi pană la momentul plăţii efective a debitului.
Prin sentinţa civilă nr. 498 din 21 martie 2024, Tribunalul Vaslui a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanţi, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel A. şi B..
Prin decizia civilă nr. 482 din 26 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a fost respins apelul, ca nefondat.
A. şi B. au declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel.
Intimata - pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va examina cu prioritate, potrivit art. 248 din acelaşi cod, excepţia inadmisibilităţii recursului.
Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 482 din 26 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, prin care s-a soluţionat, cu caracter definitiv, acţiunea promovată de recurenţii-reclamanţi A. şi B. având ca obiect pretenţii izvorâte dintr-un contract de asigurare, fiind astfel dedus judecăţii o cerere privitoare la despăgubiri în materie de asigurări.
Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, instanţa supremă reţine că prezentul recurs a fost declarat într-un litigiu din materia asigurărilor.
Conform dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".
Aşadar, prin Legea nr. 310/2018, care a intrat în vigoare la data de 21 decembrie 2018, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv la data de 29.03.2023, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce priveşte anumite categorii de litigii, printre care se regăsesc şi cele din materia asigurărilor.
Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, de alte mijloace procedurale în afară de cele prevăzute de lege. Principiul enunţat este consacrat în art. 129 din Constituţia României, şi în art. 457 din C. proc. civ.
Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
Prin urmare, raportat la dispoziţiile legale citate mai sus, decizia atacată este una definitivă de la pronunţare, în accepţiunea art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I din C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat în cauză de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 482/2024 din 26 noiembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 482/2024 din 26 noiembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 mai 2025.