Şedinţa publică din data de 16 ianuarie 2025
Asupra cererii de recurs de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa arbitrală nr. 56 din 11 iulie 2022, tribunalul arbitral din cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr. x/2021 a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâta A. S.R.L., ca neîntemeiată, a admis în parte primul capăt al cererii arbitrale formulate de reclamanta B. S.R.L. şi, în consecinţă, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 919.363,30 RON, cu titlu de penalităţi, a respins capătul al doilea de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare şi a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 32.539,72 RON, cu titlu de cheltuieli de arbitraj.
Împotriva sentinţei arbitrale, pârâta A. S.R.L. a formulat acţiune în anulare, solicitând admiterea acesteia, anularea hotărârii arbitrale şi trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului arbitral.
Prin sentinţa civilă nr. 94/2022 din 2 noiembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis acţiunea în anulare şi a anulat sentinţa arbitrală.
Prin decizia nr. 364 din 15 februarie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de recurenta B. S.R.L., prin administrator special C. şi administrator judiciar D., a casat sentinţa civilă şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.
În rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 74 din 28 iunie 2024, a respins ca nefondată acţiunea în anulare.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia şi după rejudecarea acţiunii în anulare, admiterea acesteia şi, în consecinţă, respingerea pe fond a cererii introductive, ca neîntemeiată.
În susţinere, după expunerea situaţiei de fapt şi a etapelor procesuale anterioare, recurenta a afirmat nelegalitatea hotărârii atacate întemeiat, pe de o parte, pe nerespectarea normelor de drept material ce reglementează nemotivarea sentinţei arbitrale sub incidenţa art. 608 alin. (1) lit. g) C. civ., motiv circumscris art. 408 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, pe încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, motiv subsumat art. 488 alin. (1) pct. 5, coroborat cu art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.
Motivând primul caz de casare, autoarea căii de atac a arătat, în esenţă, că s-au aplicat greşit prevederile art. 1.266-1.268 C. civ., în măsura în care fără a-şi motiva alegerea, instanţa de fond a dat eficienţă clauzei prevăzute în condiţiile generale contractului în ceea ce priveşte penalităţile de întârziere, şi nu prevederilor art. 6 din condiţiile speciale, invocate de recurentă, care stabileau valoarea acestora la 0.01%/zi.
A afirmat că o clauză penală este de strictă interpretare şi trebuie interpretată în favoarea celui ce se obligă, fiind incidente prevederile art. 1.269 C. civ., dar şi principiul de drept specialia generalibus derogant.
A mai susţinut că repararea prejudiciului este subordonată culpei debitorului în neîndeplinirea obligaţiilor contractuale şi condiţionată de imposibilitatea neexecutării lor în natură, iar, în speţă, chiar intimata a făcut obligaţia de care se prevalează imposibil de executat prin interzicerea accesului pe şantier şi reţinerea echipamentelor şi a altor bunuri ale recurentei.
A apreciat că, întrucât intimata a dedus o parte din penalităţile pretinse din garanţia de bună execuţie, iar părţile au invocat excepţia de neexecutare a contractului, ca apărare de fond şi ca mecanism de justificare a activării şi aplicării mecanismului de executare a garanţiei, caracterul litigios al pretenţiilor intimatei era evident şi trebuia analizat de către instanţa arbitrală. Or, este evidentă lipsa motivării hotărârii sub acest aspect, aspectele determinante pentru cauză neprimind niciun răspuns.
De asemenea, a susţinut că, deşi trimiterea cauzei spre rejudecare s-a dispus întrucât s-a constatat că în primul ciclu procesual curtea de apel nu a analizat fondul pretenţiilor cu care a fost învestită, această chestiune nu a fost rezolvată prin hotărârea arbitrală.
A mai afirmat că instanţa arbitrală a omis să analizeze apărările recurentei invocate cu privire la deducerea din garanţie a penalităţilor, chestiune cu care, în opinia recurentei, tribunalul arbitral nu a fost învestit. În acest sens, a arătat că instanţa arbitrală s-a limitat să constate că aceasta este permisă de contract, fără a verifica corecta aplicare a contractului sub aspectul condiţiilor de realizare a deducerii, şi excepţia de neexecutare a contractului de către intimată sau imposibilitatea executării obligaţiei din culpa acesteia.
Din această perspectivă, a apreciat că prevederile art. 1.270 C. civ. au fost gresit interpretate şi aplicate atât de tribunalul arbitral, cât şi de curtea de apel, în rejudecare.
Recurenta a subliniat că în temeiul art. 9 din contract, care reprezenta legea părţilor, intimata putea reţine din garanţia de bună execuţie doar prejudiciul suferit, pe care era obligată să îl dovedească împreună cu imposibilitatea recuperării lui în natură, potrivit art. 1.169 C. civ.. Astfel, a invocat nerespectarea prevederilor art. 1.350 C. civ.
În opinia recurentei, culpa comună nu justifica judecata în echitate realizată de tribunalul arbitral, ceea ce atrage incidenţa art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ.
A mai precizat că tribunalul arbitral a reţinut că există justificare care înlătură aplicabilitatea art. 1.350 C. civ., interzicerea accesului pe şantier, şi că, deşi prezumţia instituită de art. 1.548 C. civ. a fost constatată, tribunalul arbitral a ignorat aceste aspecte şi a judecat în echitate, contrar solicitării ambelor părţi.
Prin cel de-al doilea motiv de nelegalitate - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., autoarea căii de atac a arătat că luându-se act doar de faptul că intimata a dedus din garanţie penalităţi, cu ignorarea apărărilor sale privind concursul între norma generală şi norma specială a contractului şi răsturnarea sarcinii probei, s-a încălcat dreptul la apărare şi principiul contradictorialităţii.
De asemenea, a susţinut că apărările sale privind aplicarea normei generale în detrimentul normei speciale, caracterul subsidiar al reparaţiei prin echivalent faţă de reparaţia în natură ori propria contribuţie a reclamantei la realizarea prejudiciului, respectiv neachitarea acesteia de sarcina probei erau aspecte determinante pentru judecata cauzei. Astfel, a apreciat că respectarea dreptului la apărare impunea şi analiza lor în parte şi oferirea unui răspuns particular în cuprinsul motivării.
Totodată, a menţionat că hotărârea arbitrală încalcă dispoziţiile art. 46 alin. (1) lit. e) din Regulile de procedură arbitrală, coroborate cu art. 603 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., care stabilesc că hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept ale sentinţei, iar, în cazul arbitrajului în echitate, motivele care, sub acest aspect, întemeiază soluţia.
Recurenta a arătat dispoziţia instanţei arbitrale referitoare la culpă comună nu prezintă motivele care să justifice de ce culpa comună reprezintă suportarea în echitate a pretinsului prejudiciu. Or, ignorarea argumentelor şi apărărilor esenţiale şi nepunerea lor în discuţia părţilor constituie, nu numai vicii calitative si intrinseci ale motivării, ci şi încălcarea flagrantă a dreptului fundamental la apărare al recurentei şi a principiului contradictorialităţii şi art. 619 alin. (4) C. proc. civ., dispoziţii imperative ale legii.
Recurenta a susţinut că prevederile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. era aplicabil din perspectiva încălcării prevederilor legale privind obligatia demotivarea a hotărârii şi concursul între norma generală şi norma specială.
Totodată, a arătat că în cauză nu s-a procedat potrivit art. 21 alin. (4) din Regulile de procedură arbitrală, ceea ce denotă lipsa de imparţialitate a instanţei arbitrale şi a unei juste judecăţi, ca garanţii deopotrivă esenţiale ale procesului echitabil şi respectării exigenţelor art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului si a libertăţilor fundamentale.
În final, a afirmat că pronunţarea hotărârii arbitrale s-a realizat cu încălcarea art. 602 alin. (2) C. proc. civ.
La 17 octombrie 2024, intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, prin prisma art. 489 alin. (2) Cod procedură. În motivare, a susţinut, în esenţă, că motivele de nelegalitate au fost invocate în mod formal, recurenta expunând în susţinere argumentele expuse deja în faţa instanţei învestite cu acţiunea în anulare.
Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată de intimată prin întâmpinare, Înalta Curte, reţinând că din cuprinsul memoriului de recurs se pot identifica critici care pot fi integrate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., urmează să o respingă.
În continuare, verificând actele dosarului şi sentinţa atacată din perspectiva motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reţine următoarele:
Cu titlu prealabil, pentru realizarea controlului judiciar în recurs, dat fiind că acest proces a mai parcurs un ciclu procesual, apreciază că se impune stabilirea cu claritate a cadrului procesual şi a limitelor judecăţii în această etapă a procesului.
Astfel, acţiunea în anulare promovată de recurenta de faţă împotriva sentinţei arbitrale a avut ca temei prevederile art. 608 alin. (1) lit. f), g) şi h) C. proc. civ.
Primei ipoteze - lit. f) -tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut - i-au fost integrate criticile privind deducerea garanţiei de bună execuţie din pretenţiile reclamantei, care, în opinia recurentei, a reprezentat o compensare în privinţa căreia tribunalul arbitral fusese învestit, astfel că pronunţarea şi asupra ei a privat partea de posibilitatea de a se apăra - art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (6) C. proc. civ.
Motivului de anulare reglementat de lit. g) - hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi motivele (...) - i-au fost integrate criticile privind nemotivarea hotărârii arbitrale în ceea ce priveşte chestiunea reţinerii garanţiei de bună execuţie de către reclamantă, soluţia de obligare a recurentei la plata a jumătate din cuantumul penalităţilor solicitate de reclamantă ca urmare a reţinerii culpei comune, înlăturarea apărării recurentei privind aplicarea art. 6 din contractul părţilor care stabilea penalităţi de întârziere de 0,01%, clauză specială ce deroga de la clauza generală - art. 19 din condiţiile generale ale contractului -, înlăturarea apărării recurentei referitoare de la incidenţa autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 3415 din 23 aprilie 2021 a Judecătoriei Ploieşti, secţia Civilă şi modalitatea de apreciere a probelor - art. 1.540, 1.350 şi 1.548 C. civ.
În privinţa incidenţei motivului reglementat la lit. h) - hotărârea arbitrală încalcă (...) dispoziţii imperative ale legii - se constată că recurenta a invocat nerespectarea de către tribunalul arbitral a dispoziţiilor art. 21 alin. (4), art. 30 alin. (3), art. 46 alin. (1) lit. e) din Regulile de procedură arbitrală, art. 602 alin. (2) şi ale art. 14 şi ale art. 603 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., precum şi ale art. 1.270 C. civ. şi a dreptului la apărare.
Statuând asupra motivelor de anulare, curtea de apel, în primul ciclu procesual, a reţinut că soluţia instanţei arbitrale sub aspectul primelor trei neregularităţi sesizate în cadrul motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. sunt întemeiate, sens în care a anulat în totalitate hotărârea tribunalului arbitral şi a trimis cauza spre rejudecare acestuia.
În recurs, constatându-se că sentinţa arbitrală este motivată în integralitate, nefiind incidente dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., s-a casat decizia dată asupra acţiunii în anulare în ansamblul său şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel, instanţa supremă stabilind că în rejudecare vor fi analizate celelalte motive de anulare invocate.
În al doilea ciclu procesual, în rejudecare, pornind de la statuările obligatorii ale instanţei de recurs, reţinând că asupra motivului de la art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. instnţa supremă s-a pronunţat prin decizia de casare, analiza curţii de apel a vizat motivele prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. f) şi h) C. proc. civ., pe care le-a găsit neîntemeiate. În consecinţă, a respins acţiunea în anulare. În justificare, a reţinut că instanţa arbitrală s-a pronunţat în limitele învestirii sale, iar normele indicate în susţinerea celui de-al doilea caz de anulare nu sunt imperative şi afirmaţiile referitoare la art. 14 şi art. 1.270 C. civ. nu reprezintă critici concrete în sensul art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., ci nemulţumirea părţii faţă de cuprinsul motivării sentinţei arbitrale.
Ca atare, având în vedere că motivul de anulare reglementat de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. a primit o dezlegare definitivă din partea instanţei supreme în primul ciclu procesual, care se impune în mod obligatoriu şi în cel de-al doilea ciclu procesual, cenzura de legalitate în aceasta etapă procesuală nu poate privi decât modalitatea în care s-au soluţionat motivele acţiunii în anulare reprezentate de art. 608 alin. (1) lit. f) şi h) C. proc. civ.
În acest cadru procesual, Înalta Curte, procedând la verificarea deciziei recurate, constată că judecata acţiunii în anulare respectă indicaţiile instanţei de casare, în măsura în care, aşa cum s-a arătat anterior, aceasta s-a realizat în limitele trasate de instanţa de recurs în primul ciclu procesual.
În mod indubitabil trimiterea cauzei s-a dispus pentru judecarea celorlalte motive de anulare care interferau, numai în limitele legale, cu fondul litigiului, de vreme ce acţiunea în anulare este fundamentată numai pe motivele de anulare reglementate de art. 608 alin. (1) C. proc. civ., iar în cuprinsul hotărârii de casare s-a reţinut că nu este incident motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ.
De aceea, nu poate fi primită critica recurentei referitoare la nerespectarea îndrumărilor instanţei de recurs, în măsura în care curtea de apel, în cel de-al doilea ciclu procesual, a judecat acţiunea în anulare în coordonatele fixate de instanţa supremă prin hotărârea dată în recurs - motivele de anulare prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. f) şi h) C. proc. civ.-.
Prin urmare, susţinerile recurentei sub acest aspect vor fi respinse.
Pretinsa nemotivare a hotărârii cu privire la mecanismul de executare de către intimată a garanţiei de bună execuţie este invocată în mod formal, întrucât prin intermediul ei, recurenta impută, în realitate, neanalizarea lui din oficiu, demers incompatibil cu natura acţiunii în anulare limitată numai la motivele de la art. 608 alin. (1) C. proc. civ. cu care a fost învestită, nu şi la aspecte ce ţin de fondul pretenţiilor acţiunii arbitrale.
Statuând asupra motivelor circumscrise ipotezei de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., îndreptate împotriva considerentelor curţii de apel privind motivul de la art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., Înalta Curte le va respinge având în vedere cele ce succed.
Asupra acestui caz de anulare, curtea de apel a reţinut că este neîntemeiat, întrucât regulile de arbitrare indicate - art. 21 alin. (4), art. 30 alin. (3), art. 46 alin. (1) lit. e) din Regulile de procedură arbitrală - nu reprezintă norme imperative, dat fiind că ele vin să protejeze un interes privat, al părţilor, concluzie susţinută de art. 619 alin. (3) C. proc. civ. care instituie posibilitatea pentru părţi de a modifica regulile de procedură ale arbitrajului instituţionalizat. De asemenea, a reţinut că termenul de pronunţare al hotărârii arbitrale este unul de recomandare, aspect care nu poate conduce la desfiinţarea sentinţei arbitrale.
În privinţa susţinerilor din acţiunea în anulare referitoare la încălcarea art. 14 şi art. 1.270 C. civ., curtea de apel a stabilit că ele nu constituie critici concrete în sensul art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., ci reprezintă nemulţumirile părţii în privinţa conţinutului motivării, fără a le analiza pe fond. De altfel, a reţinut că textul de la art. 1.270 C. civ. este o dispoziţie imperativă, întrucât fundamentul forţei obligatorii a actului juridic este, pe de o parte, de necesitatea asigurării stabilităţii şi siguranţei raporturilor juridice generate de actele juridice, iar, pe de altă parte, de imperativul moral al respectării cuvântului dat, convenţia neechivalând cu legea. Totodată, a stabilit că această normă vizează raporturi de drept privat.
Autoarea căii de atac impută, sub un prim aspect, instanţei învestite cu acţiunea în anulare încălcarea dreptului la apărare şi principiul contradictorialităţii, în măsura în care apărări determinante pentru cauză invocate de această parte nu au fost analizate de către tribunalul arbitral, sentinţa arbitrală nefiind, în realitate, motivată.
Asupra motivului de la art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. s-a statuat prin decizia de casare dată în primul ciclu procesual, în sensul că sentinţa arbitrală este motivată, nefiind incident acest motiv de anulare.
În consecinţă, aceste dezlegări nu mai pot face obiectul examenului în recurs, ele fiind definitiv, nu mai pot fi contrazise de nicio instanţă.
Cum nerespectarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii, este afirmată din perspectiva nemotivării sentinţei arbitrale, aspect contrazis definitiv de instanţa de recurs în decizia de casare, evaluarea acestor critici nu poate fi realizată, de vreme ce verificarea lor implică dezlegarea aspectelor privind motivarea tribunalului arbitral, intrate în puterea lucrului judecat.
Deopotrivă, Înalta Curte constată nu se poate pune problema încălcării acestor garanţii ale dreptului la un proces echitabil, având în vedere că viciul ce stă la baza acestor neregularităţi procesuale a fost infirmată prin decizia de casare.
Aşadar, în lipsa premisei - nemotivarea sentinţei arbitrale - nu se poate reţine o încălcare a drepturilor procesuale afirmate.
Referitor la incidenţa art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., instanţa supremă notează că reluarea susţinerilor privind nerespectarea de către instanţa arbitrală a regulilor arbitrale, cu ignorarea considerentelor hotărârii atacate, nu răspunde exigenţelor legale privind motivarea recursului, verificarea legalităţii hotărârii sub acest aspect fiind împiedicată. Aceasta, în măsura în care controlul judiciar în recurs se realizează numai în limita motivelor de nelegalitate a considerentelor instanţei anterioare. Or, în lipsa unor critici concrete care să vizeze dezlegările curţii de apel, să justifice modalitatea în care dispoziţiile criticate ar fi trebuit să fie interpretate şi aplicate în cauză, alegaţiile recurentei nu pot fi integrate niciunui caz de casare.
De asemenea, constată că recurenta nici împotriva considerentelor privind art. 14 C. proc. civ. şi art. 1.207 C. civ. nu formulează vreo critică, ci redă aceleaşi argumentele expuse în susţinerea motivului de anulare, fără a avea în vedere răspunsul instanţei învestite la acestea şi fără a justifica de ce acestea ar reprezenta afirmaţii ce se integrează art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. şi de ce prevederile art. 1.270 C. civ. ar fi norme imperative.
Înalta Curte notează că dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) se referă la accepţiunea restrânsă a noţiunii de lege imperativă, privită ca sumă de reguli de conduită cu caracter general, obligatoriu şi impersonal, care stabilesc modul de comportament al subiectelor de drept în cadrul raporturilor juridice civile. Ea este diferită de legea părţilor, care, deşi trasează, la rândul său, o conduită inderogabilă pentru părţi, are în vedere obligaţia părţilor acestuia de a se conforma întocmai la disciplina consfinţită de şi între ele.
Prin urmare, modul defectuos de conformare a părţilor la conţinutul unei clauze contractuale nu poate fi evaluat ca o încălcare a unei norme imperative a legii, atunci când partea care o contestă face referire, în acest sens, la dispoziţiile art. 1.270 C. civ., deoarece acest fapt se situează în afara domeniului încălcării legii imperative.
În continuare, faţă de cadrul procesual în recurs, expus anterior, scapă cenzurii instanţei supreme criticile recurentei ce pun în discuţie motivarea sentinţei arbitrale, respectiv motivul de anulare reglementat de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., întrucât, aşa cum s-a reţinut şi în cele ce preced, ele contravin art. 501 C. proc. civ., statuările instanţei supreme din decizia pronunţată în ciclul procesual anterior intrând în puterea lucrului judecat, reevaluarea nefiind permisă în acest ciclu procesual.
Prin urmare, Înalta Curte va înlătura, fără o analiză pe fond, criticile circumscrise ipotezei de anulare a sentinţei arbitrale reglementate de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ.
Totodată, notează că în privinţa susţinerilor privind interpretarea clauzelor contractului, art. 1.266-1.268 C. civ., precum şi cele privind incidenţa art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ. sub aspectul judecăţii în echitate, ele apar ca fiind invocate omisso medio, deşi titulara acţiunii în anulare a fost chiar recurenta şi a avut posibilitatea de a sesiza curtea de apel cu acestea.
Mai mult, asupra criticilor privind art. 1.270 C. civ., curtea de apel a reţinut că ele reprezintă în realitate nemulţumiri ale părţii, şi nu critici concrete de anulare prin prisma art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.. Aceeaşi concluzie a fost reţinută şi cu privire la încălcarea art. 13 şi art. 14 C. proc. civ., susţineri care au fost integrate aceluiaşi motiv de anulare.
Or, împotriva acestor considerente, recurenta nu a formulat nicio critică, context în care ele au intrat în puterea lucrului judecat, împrejurare faţă de care, ele nu mai pot face obiectul verificărilor în recurs.
Deopotrivă, Înalta Curte reţine că alegaţiile recurentei integrate cazului de la art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. aduc în discuţie aspecte de temeinicie, situaţia de fapt şi probatoriul, care însă, în raport de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., prin raportare la art. 608 alin. (1) C. proc. civ., excedează sferei controlului judiciar în recurs, motiv pentru care se impun a fi înlăturate.
Înalta Curte reaminteşte părţilor că motivele care pot fundamenta acţiunea în anulare sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, fiind de strictă interpretare şi vizează condiţii de regularitate a hotărârii arbitrale în raport cu aspectele expres indicate în motivele de anulare, fără să poată fi valorificate motive referitoare la situaţia de fapt, probele administrate, aspecte de temeinicie. În mod corespunzător, recursul nu poate privi decât judecata instanţei asupra motivelor acţiunii în anulare deduse judecăţii, şi nu chestiuni ataşate elementelor circumstanţiale sau chiar fondului cererii de arbitrare.
De aceea, în considerarea celor expuse mai sus, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului, va înlătura motivele de casare examinate şi, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., statuând asupra caracterului nefondat al recursului, îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 74 din 28 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. S.R.L., prin administrator special C. şi administrator judiciar D..
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 ianuarie 2025.