Şedinţa publică din data de 22 mai 2025
Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la 09.08.2021, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea care o va pronunţa, să oblige pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3.080,80 RON, reprezentând debit restant, sumă ce se va actualiza cu indicele de inflaţie, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa nr. 6675/18.10.2022, Judecătoria Piteşti a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.063,66 RON, reprezentând contravaloare chirie şi utilităţi, actualizată cu indicele de inflaţie şi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 79,45 RON, fiind respinsă în rest cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia nr. 55/05.02.2024, Tribunalul Specializat Argeş a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Prin încheierea din 24.09.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a suspendat judecata recursului, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Împotriva acestei încheieri, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiaşi curţi de apel.
În motivarea recursului, a invocat nelegalitatea hotărârii recurate, arătând că, prin memoriul de recurs depus la curtea de apel, a solicitat judecarea cauzei în lipsa părţilor.
Cererea de recurs nu a fost fundamentată în drept.
La dosar nu a fost înregistrată nicio întâmpinare.
Analizând încheierea atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Chestiunea de drept supusă analizei vizează luarea greşită a măsurii suspendării judecăţii cauzei, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora "judecătorul va suspenda judecata când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă".
Scopul măsurii suspendării este de a sancţiona cu întreruperea judecăţii cauzei conduita procesuală a părţilor constând în nepreocuparea efectivă pentru derularea cursului procesului.
În conformitate cu art. 223 C. proc. civ. "(1) Lipsa părţii legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei, dacă legea nu dispune altfel. (2) Dacă la orice termen fixat pentru judecată se înfăţişează numai una dintre părţi, instanţa, după ce va cerceta toate lucrările din dosar şi va asculta susţinerile părţii prezente, se va pronunţa pe temeiul dovezilor administrate, examinând şi excepţiile şi apărările părţii care lipseşte. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care lipsesc ambele părţi, deşi au fost legal citate, dacă cel puţin una dintre ele a cerut în scris judecarea cauzei în lipsă".
În cauză, la apelul făcut în şedinţa publică din 24.09.2024, curtea de apel a constatat că niciuna dintre părţile legal citate nu s-a înfăţişat în instanţă şi, apreciind că acestea nu au solicitat judecata în lipsă, a dat eficienţă art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., dispunând suspendarea judecăţii cauzei.
Această măsură a ignorat însă menţiunea din paragraful al treilea al primei pagini a cererii de recurs, prin care recurenta indicase că solicită judecata în lipsa sa, context în care instanţa era obligată să păşească la judecată, neputând dispune suspendarea din oficiu a cauzei.
Având în vedere această împrejurare, se constată că în mod nelegal curtea de apel a dispus suspendarea judecăţii cauzei pentru lipsa nejustificată a părţilor, nefiind întrunite aşadar condiţiile impuse de textul de lege citat, sub acest aspect.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că au fost aplicate în mod greşit dispoziţiile procedurale prevăzute de art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vătămarea pricinuită părţii neputând fi înlăturată decât prin desfiinţarea încheierii, motiv pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 şi art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa încheierea şi va trimite cauza curţii de apel, pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 24.09.2024, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimatul-pârât B..
Casează încheierea atacată şi trimite cauza pentru continuarea judecăţii aceleiaşi curţi de apel.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2025.